ICCJ. Decizia nr. 1737/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1737/2013
Dosar nr. 48931/3/2005
Şedinţa publică de la 23 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 8165/2011 din 17 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 48931/3/2005 a fost admisă excepţia insuficientei timbrări a capătului 1 de cerere; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la cererea completatoare; s-au respins ca neîntemeiate celelalte excepţii invocate în cauză; s-a anulat ca insuficient timbrat capătul 1 de cerere, în cauza privind pe reclamanta S.A.C.L., în contradictoriu cu pârâţii R.Ş., C.C.B. SA şi SC S.M.C.P.C. SA; s-a respins capătul doi de cerere; s-a respins cererea completatoare ca fiind prescrisă; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtul R.Ş. şi la plata sumei de 17.850 RON către SC S.M.C.P.C. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie a reţinut că potrivit cererii iniţiale, a cererii completatoare formulată la data de 27 ianuarie 2006, a cererilor ulterioare de majorare a câtimii pretenţiilor, reclamanta a învestit instanţa cu următoarele cereri:
- obligarea pârâtului R.Ş. să-i cesioneze 3.860.920 acţiuni emise de SC S.M.C.P.C. SA (fostă SC S. SA) sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 2.000 RON/zi de întârziere şi plata în temeiul art. 5803 C. proc. civ. de amenzi civile în cuantum de 50 RON/zi, până la încheierea contractului de cesiune;
- obligarea pârâtei C.C.B. SA (fostă S.N.C.D.D.) să opereze transferul de acţiuni de la pârâtul R.Ş. către reclamantă;
- obligarea pârâtului R.Ş. la plata sumelor de 1.100.000 DOLARI S.U.A. şi 100.000 euro, cu dobânzi de 212.409,77 DOLARI S.U.A. şi 19.309,97 euro, potrivit dispoziţiilor art. 992 C. civ. (îmbogăţire fără justă cauză);
- obligarea pârâtului R.Ş. la plata sumelor de 980.000 DOLARI S.U.A. şi 100.000 euro, la dobânda aferentă acestor sume în cuantum total de 1.024.723,63 DOLARI S.U.A. şi 84.522,48 euro.
Cu privire la capătul unu de cerere (obligarea pârâtului R.Ş. să cesioneze reclamantei un număr de 3.880.920 acţiuni) s-a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2006 tribunalul a stabilit că taxa de timbru total datorată de reclamantă pentru cererile formulate până la acea dată este de 142.579,61 RON.
Instanţa a avut în vedere timbrarea primului capăt de cerere la valoarea acţiunilor a căror proprietate s-a urmărit a se dobândi, respectiv 2,50 RON/acţiune potrivit Certificatului constatator eliberat de O.R.C.T.B. Reclamanta nu s-a conformat obligaţiei legale de a completa taxa judiciară de timbru de 8 RON, a arătat în mod expres că "nu înţelege să timbreze acţiunea privitor la primul capăt de cerere", aspecte fată de care în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 instanţa a admis excepţia insuficientei timbrări a capătului 1 de cerere şi urmează să îl anuleze ca insuficient timbrat.
Având în vedere acest mod de soluţionare a capătului 1 de cerere, instanţa nu a mai analizat celelalte excepţii invocate de pârâţi cu privire la acesta referitoare la prematuritate, inadmisibilitate, tardivitate, nulitate, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor R.Ş., SC S.M.C.P.C. SA (fostă SC S. SA) şi SC C.C.B. SA, lipsa interesului cererii.
Cu privire la cererea completatoare din data de 27 ianuarie 2006 (cu majorările ulterioare) tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune având în vedere că pretenţiile reclamantului se întemeiază pe îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtului R.Ş., respectiv art. 992 C. civ. şi nu pe mandat (temeiul dat capătului 1 de cerere), pârâtul a primit banii fără un temei legal sau contractual, nemaifiind susţinută existenţa unui mandat fără reprezentare.
În raport de această împrejurare, instanţa a considerat că, acţiunea în restituire este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani care curge din momentul în care cel care şi-a micşorat patrimoniul (reclamanta) a cunoscut sau trebuia să cunoască atât faptul măririi altui patrimoniu, cât şi pe cel care a beneficiat de această mărire (pârâtul).
Conform înscrisurilor depuse la dosar şi concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză s-a reţinut că reclamanta a achitat pârâtului următoarele sume: 525.000 DOLARI S.U.A. la data de 10 noiembrie 2000 şi 55.000 DOLARI S.U.A. la data de 15 octombrie 2002.
În raport de data introducerii acţiunii, 23 decembrie 2005 şi data depunerii sumelor de bani (când reclamanta prin efectuarea plăţilor a cunoscut faptul micşorării patrimoniului său, al măririi patrimoniului pârâtului), pentru cererea completatoare s-a prescris dreptul material la acţiune.
Având în vedere că plăţile arătate s-au efectuat către pârâtul R.Ş. instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului cu privire la cererea completatoare.
Instanţa nu a reţinut ca întemeiate nici celelalte excepţii invocate. Cu privire la excepţia insuficientei timbrări s-a constatat că reclamanta a achitat pe parcursul procesului întreaga sumă datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru toate pretenţiile sale din cererea completatoare (cu majorările ulterioare).
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii cererii completatoare s-a reţinut că este neîntemeiată întrucât procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. presupune o înştiinţare a pârâtului despre pretenţiile formulate împotriva lui şi temeiul lor legal pentru a se realiza o eventuală conciliere iar în cauză urmarea acestei proceduri nu ar fi reprezentat decât o simplă formalitate faţă de faptul că părţile s-au judecat anterior în legătură cu pretinsele sume achitate de reclamantă, titlul cu care au fost achitate, convenţiile intervenite.
Cu privire la capătul doi de cerere (obligarea SC C.C.B. SA să opereze transferul de acţiuni de la pârâtul R.Ş. în patrimoniul reclamantei) tribunalul a reţinut netemeinicia acestuia raportat la faptul ca reclamanta nu a interes să timbreze capătul 1 de cerere, acesta fiind anulat.
Tribunalul a reţinut netemeinicia excepţiilor invocate de fosta S.N.C.D.D. pe acest capăt de cerere întrucât dreptul de a cere să se opereze transferul acţiunilor depindea de soluţia dată primului capăt de cerere (deci, nu se putea pune problema unui drept nenăscut, inactual), obligaţiei de transfer nu i se aplică prevederile art. 7201 C. proc. civ., iar pârâta nu a probat în niciun fel că registrul acţionarilor al fostei SC S. SA este ţinut de o altă societate de registru.
Apelul declarat de reclamanta S.A.C.L. împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Sentinţa nr. 157 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
În considerentele hotărârii, instanţa de apel a argumentat următoarele:
Cu privire la critica privind nemotivarea sentinţei s-a reţinut că este nefondată, hotărârea fiind motivată în concret, instanţa reţinând incidenţa în cauză a temeiurilor de drept reţinute raportat la situaţia de fapt.
De asemenea, susţinerea apelantei conform căreia instanţa de fond a respins cererea de administrare a probei cu martori şi a unei contraexpertize cu care să se demonstreze natura juridică a sumelor trimise şi destinaţia acestora nu a fost primită, întrucât în privinţa probelor solicitate s-a constatat că, în şedinţa de judecată din data de 6 martie 2009 s-a discutat probaţiunea, reclamanta nu a solicitat niciodată încuviinţarea probei testimoniale.
În ceea ce priveşte încuviinţarea unei contraexpertize s-a avut în vedere că aceasta a fost solicitată la termenul de judecată din data de 25 iunie 2009, fiind respinsă, legal, de către instanţă la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2009, motivat de împrejurarea că nu a fost timbrat capătul de cerere care a determinat efectuarea expertizei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. menţionate de către apelantă în cuprinsul căii de atac s-a constatat că aceasta nu a arătat care sunt criticile aduse sentinţei cu privire la lipsa de rol activ a instanţei.
Cu toate acestea, a reţinut că potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, iar în cauză, nu se poate reţine lipsa de rol activ a instanţei având în vedete că, la termenul de judecată din data de 6 martie 2009 instanţa a încuviinţat, la solicitare reclamantei proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtului R.Ş., iar la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2009 a încuviinţat la solicitarea reclamantei proba cu expertiza tehnică contabilă.
Referitor la insuficienţa timbrării primului capăt de cerere Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:
1. obligarea pârâtului R.Ş. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acţiuni ale SC S. SA, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON/zi până la încheierea contractului de cesiune şi plata unei amenzi civile de 50 RON/zi în temeiul art. 5803 C. civ.;
2. obligarea S.N.C.D.D. să opereze transferul de acţiuni de la pârâtul R.Ş. în patrimoniul reclamantei.
Cererea a fost precizată şi completată succesiv astfel:
La data de 27 ianuarie 2006 reclamanta a formulat o cerere denumită precizatoare prin care a arătat că solicită în subsidiar faţă de cererea principală obligarea pârâtului R.Ş. la plata sumelor de 1.100.000 DOLARI S.U.A. şi 100.000 euro cu dobânzi de 212.409,77 DOLARI S.U.A. şi 19.309,97 euro, temeiul juridic indicat fiind dispoziţiile art. 992 C. civ.
La termenul de judecată din data de 24 februarie 2006 reclamanta a formulat o altă cerere precizatoare prin care a arătat că îşi majorează câtimea pretenţiilor cu suma de 212.409,77 DOLARI S.U.A. şi 19.309,97 euro echivalentul a 694.386,85 RON reprezentând dobânda la pretenţiile formulate în subsidiar, pe perioada iulie 2004 - 22 februarie 2006.
La termenul din 10 decembrie 2010, reclamanta şi-a majorat pretenţiile, respectiv sumele de 980.000 DOLARI S.U.A. şi 100.000 euro şi dobânzi, astfel: 669.925,76 DOLARI S.U.A. dobândă pentru 525.600 DOLARI S.U.A.; 41.514,64 DOLARI S.U.A. dobândă pentru 55.000 DOLARI S.U.A.; 249.855,74 DOLARI S.U.A. pentru 350.000 DOLARI S.U.A., 84.522,48 euro pentru 100.000 euro; 63,427,49 DOLARI S.U.A. pentru 50.000 DOLARI S.U.A.
În ceea ce priveşte taxele judiciare achitate stabilite în sarcina reclamantei şi achitate de aceasta Curtea a constatat următoarele:
Anexat cererii de chemare în judecată reclamanta a depus timbru judiciar în cuantum de 5.000 RON şi taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 RON achitată conform chitanţei.
La termenul de judecată din data de 24 februarie 2006 a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10.145 RON şi a timbrului judiciar în cuantum de 50.000 RON.
La termenul de judecată din data de 21 aprilie 2006 a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 36.103 RON şi a timbrului judiciar în cuantum de 50.000 RON. La acelaşi termen de judecată s-a pus în discuţia părţilor excepţia insuficientei timbrări, cauza fiind amânată pentru a se depune de către reclamantă relaţii cu privire la cursul oficial B.N.R.; la termenul de judecată din data de 19 mai 2006 a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 189 RON şi un mod de calcul al taxei judiciare de timbru datorate, în opinia reclamantei.
La termenul de judecată din data de 30 iunie 2006 s-a pus în discuţia părţilor excepţia insuficientei timbrări care s-a respins pentru că nu se stabilise anterior cuantumul taxei de timbru datorate.
În data de 16 noiembrie 2006 reclamanta a menţionat prin înscrisul depus la dosar că nu înţelege să timbreze primul capăt de cerere, cel prin care a solicitat obligarea pârâtului R.Ş. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acţiuni.
La termenul de judecată din data de 17 noiembrie 2006 s-a constat că taxa de timbru datorată pentru toate capetele de cerere este 142.576 RON, că s-a achitat suma de 46.453 RON, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a achita suma de 92.126,61 RON.
Curtea a mai reţinut, sub aspectul taxei judiciare de timbru stabilite, că împotriva încheierii de şedinţă din data de 17 noiembrie 2006, data la care s-a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare.
Susţinerea apelantei conform căreia nu se impunea timbrarea capătului de cerere subsidiar întrucât a solicitat fie obligarea pârâtului R.Ş. să cesioneze reclamantei 3.860.920 acţiuni ale SC S. SA, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în cuantum de 2.000 RON/zi până la încheierea contractului de cesiune şi plata unei amenzi civile de 50 RON/zi în temeiul art. 5803 C. civ. fie obligarea pârâtului R.Ş. la plata unor sume de bani (al căror cuantum a fost majorat) este neîntemeiată întrucât în ipoteza în care ar fi întemeiat doar subsidiarul şi neîntemeiat capătul principal nu ar putea fi admisă o cerere - fie şi subsidiară fără achitarea taxelor judiciare, a căror obligativitate este impusă de Legea nr. 146/1997.
La data de 3 februarie 2011 reclamanta a formulat cerere de ajutor public judiciar, cerere respinsă irevocabil.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 950 şi 24.650 RON + 5 RON timbru judiciar.
Cum reclamanta a arătat expres că nu înţelege să timbreze primul capăt al cererii s-a constatat că în mod corect acesta a fost anulat ca netimbrat.
În ce priveşte critica adusă soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa de apel a reţinut că este nefondată, fiind înlăturată susţinerea apelantei reclamante conform căreia data la care s-a născut dreptul său de a solicita restituirea sumelor a fost 30 iunie 2004, data la care acţiunile au fost distribuite către pârât.
Instanţa de apel a avut în vedere că, convenţia de prete nom este un caz particular de simulaţie prin interpunere de persoane, care intervine în situaţia în care o persoană, madantul, vrea să încheie un act juridic, dar în aşa fel încât persoana sa să nu fie cunoscută de terţi, în acest scop, mandantul dă un mandat unei alte persoane, care însă contractează în nume propriu şi nu în calitate de mandatar.
În plus, convenţia de interpunere nu este prin ea însăşi ilicită, dar, dacă a fost întrebuinţată în scopuri ilicite, pentru încălcarea sau eludarea unor dispoziţii legale imperative sau prohibitive (fraudă la lege) atât convenţia dintre mandant şi mandatarul ocult, cât şi actul încheiat cu terţul concontractant vor fi nule.
De asemenea s-a dat incidenţă art. 969 C. civ. potrivit căruia "Obligaţia (..) nelicită nu poate avea nici un efect", iar conţinutul ei este precizat de art. 968 C. civ. conform căruia "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice", sancţiunea fiind aceea a nulităţii absolute a actului juridic respectiv.
S-a mai avut în vedere că reclamanta cunoştea prevederile Legii nr. 77/1994, privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, potrivit cărora, din asociaţia înfiinţată în scopul de a dobândi acţiuni ale societăţilor care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 pot face parte salariaţii şi membrii conducerii acestor societăţi comerciale. Pentru aceste considerente s-a apreciat că dreptul material la acţiune în privinţa restituirii sumelor achitate, conform raportului de expertiză, în datele de 10 noiembrie 2000 şi de 15 octombrie 2002 s-a născut la aceste date, neavând relevanţă faptul că pârâtul a devenit ulterior proprietar al acţiunilor.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.A.C.L. a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în susţinerea cărora a susţinut următoarele.
- Instanţa de apel a încălcat principiul înscris prin art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit cu care convenţiile au putere de lege între părţile contractante.
Recurenta susţine că instanţa de apel avea obligaţia de a aplica actul juridic în litera şi spiritul lui, fără a avea dreptul de a-i da un alt înţeles.
Astfel, se arată că, deşi, instanţa de fond nu a analizat sub niciun aspect contractul de mandat, convenţia de prete nom, în apel s-a reţinut că această convenţie este un caz particular de simulaţie prin interpunere de persoane, nefiind prin ea însăşi ilicită dar că, în speţă, cauza actului juridic ar fi ilicită, întrucât reclamanta ştia încă de la momentul la care a a dat mandatul că nu avea calitatea de salariat ceea ce atrăgea imposibilitatea deţinerii calităţii de asociat în numele A.P.S.
Recurenta susţine că nu se poate reţine cauza ilicită, întrucât transferul acţiunilor în proprietatea sa urma să aibă loc atunci când legea permitea, adică după ce procesul de privatizare era încheiat, respectiv la data de 30 iunie 2004, respectiv atunci când erau realizate investiţiile, după ce se întocmea planul de distribuire al acţiunilor şi după ce persoanele care le cumpăraseră deveneau proprietare.
- Instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1175, art. 1539 şi art. 1541 C. civ., deoarece mandatul este contract consensual care ia naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor, fără să fie supus vreunei forme speciale, iar în cauză, pârâtul a acţionat în baza unui mandat expres fără reprezentare sau convenţie prete nom.
- Instanţele de fond au stabilit greşit situaţia de fapt şi în raport de aceasta au aplicat greşit legea, concluzionând eronat că acţiunea este prescrisă.
Sub acest aspect, se susţine că instanţa de apel a ajuns la o concluzie greşită pentru că, potrivit art. 13 din Legea nr. 88/1997, care a abrogat Legea nr. 77/1994, în vigoare la momentul virării sumelor de bani în contul pârâtului - "acţiunile gestionate de F.P.S. se vând persoanelor fizice sau juridice de drept privat, române sau străine (..)", iar potrivit art. 16 din aceeaşi lege - "pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra acţiunilor emise de o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, salariaţii, membrii consiliului de administraţie sau pensionarii cu ultimul loc de muncă la respectiva societate comercială pot constitui asociaţii potrivit prevederilor Secţiunii a II-a din Legea nr. 88/1997.
Se apreciază că, în raport de aceste dispoziţii legale, rezultă că reclamanta avea posibilitatea cumpărării de acţiuni, direct de la F.P.S., nefiind interzis de lege.
În plus se arată că niciunul dintre cele două acte normative nu stabilesc că acţiunile gestionate de F.P.S. la societăţile care se privatizează nu pot fi vândute doar persoanelor avute în vedere de lege, întrucât legiuitorul prevede că acestea "pot" dobândi acţiuni, doar dacă se constituie în asociaţii conform legii.
De asemenea, se arată că înţelegerea cu pârâtul a intervenit în anul 2000, sumele fiind virate, începând cu data de 10 noiembrie 2000, că reclamanta a dobândit calitatea de membru al asociaţiei prin aderarea la asociaţie, începând cu data de 28 decembrie 2000, iar în perioada 4 februarie 2002 - 24 februarie 2003 a fost secretar al Consiliului director.
Prin urmare se apreciază că potrivit principiului validităţii aparenţei de drept, convenţia încheiată cu pârâtul este pe deplin valabilă, iar frauda la lege nu are incidenţă în cauză.
- Instanţa de apel a apreciat greşit că este vorba de o cauză ilicită, pentru că transferul acţiunilor către reclamantă urma să se realizeze numai după ce pârâtul urma să devină proprietar al acestora, adică după data de 30 iunie 2004, iar această operaţiune nu era ilicită, nicio dispoziţie legală neinterzicând o astfel de acţiune.
Mai mult, se arată că mandatul fără reprezentare dat pârâtului are valoarea unui antecontract, iar virările de sume dovedesc această situaţie şi că acţiunile cumpărate atât de către asociaţia P.A.S. cât şi de către pârât au fost cumpărate cu banii proveniţi de la reclamantă.
Concluzionează recurenta că, obligaţia pârâtului de a cesiona acţiunile dobândite în proprietate este 30 iunie 2004, acelaşi fiind momentul în care s-a născut dreptul său la acţiune în contra pârâtului, orice demers anterior refuzului acestuia de a-i cesiona acţiunile cumpărate cu banii săi fiind prematur.
- Decizia instanţei de apel este nelegală şi sub aspectul stabilirii timbrajului, raportat la faptul că acţiunea a avut un capăt de cerere principal - obligaţia de a face, ce se timbrează cu taxă fixă conform art. 20 alin. (2) - (4) din Legea nr. 146/1997- şi unul subsidiar - pretenţii -.
Revizuenta apreciază că instanţe de apel a aplicat greşit legea atunci când a reţinut că primul capăt al cererii se timbrează la valoare în condiţiile în care potrivit art. 3 din Legea nr. 146/1997 cererile ce au ca obiect obligaţia de a face se timbrează cu o taxă fixă în cuantum de 8 RON.
Se aduc în susţinere prevederile art. II din O.U.G. nr. 212/2008 conform cu care, cererile privind declararea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic, cererile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept, precum şi cererile în anularea sau declararea nulităţii unui act juridic, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a ordonanţei şi care au fost timbrate corespunzător la data introducerii lor, se consideră ca fiind legal timbrate.
De asemenea, se aduc în discuţie prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 potrivit cu care, determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru se face de către instanţa de judecată, ce are obligaţia de a comunica cuantumul taxei datorate.
Plecând de la aceste norme, recurenta arată că odată cu acţiunea a achitat o taxă de timbru astfel că, instanţa nu putea anula întreaga acţiune ca insuficient timbrată, existând obligaţia de soluţionare a litigiului în fond, în limitele cererii legal timbrate, mai ales că instanţa nu i-a comunicat cuantumul taxei judiciare datorate pentru fiecare capăt de cerere, limitându-se doar la a-i pune în vedere să timbreze cererea la valoare, fiind incidente prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În acest sens, se arată că prin încheierea de şedinţă din data de 17 noiembrie 2006 s-a reţinut că taxa de timbru pentru toate capete de cerere este de 142.579,61 RON fără să arate care este taxa de timbru datorată pentru fiecare capăt de cerere, reţinând că, formulându-se şi un capăt de cerere neevaluabil în bani a unit excepţia cu fondul cauzei.
Considerând că instanţa trebuia să se pronunţe în raport de cât s-a timbrat, respectiv să dispună cesionarea a unui număr de aproximativ 1.930.460 acţiuni, recurenta reiterează faptul că a solicitat pe cale principală cesionarea acţiunilor, iar în subsidiar restituirea sumelor virate în contul pârâtului.
- În privinţa cheltuielilor de judecată, recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că nu a redus cheltuielile de judecată, reprezentând onorariul de avocat faţă de reala complexitate a cauzei, în care avocaţii angajaţi pentru redactare întâmpinare şi reprezentare au depus întâmpinare, completare la întâmpinare, au completat întâmpinarea, au invocat trei excepţii de neconstituţionalitate, dosarul fiind de trei ori plecat la Curtea Constituţională pentru o perioadă de trei ani.
Prin întâmpinarea depusă la data de 5 decembrie 2012, intimatul R.Ş. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Criticile prin care se invocă nelegalitatea soluţiei pe care instanţa a adoptat-o cu privire la petitul principal ce a fost anulat ca insuficient timbrat este nefondată, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile Legii nr. 147/1996, în condiţiile în care, la data de 16 noiembrie 2006 reclamanta a declarat, prin înscrisul depus la dosar, că nu înţelege să timbreze primul petit al cererii, având ca obiect obligarea pârâtului la cesionarea unui număr de 3.880.920 acţiuni.
Faţă de această situaţie instanţele nu puteau trece peste voinţa, clar exprimată şi fără echivoc, a reclamantei.
Este adevărat că instanţa de fond a oscilat şi a prelungit, nepermis, chestiunea timbrajului, situaţie ce a fost generată şi de precizările şi completările succesive ale acţiunii de către reclamantă, fiind la fel de adevărat că valoarea taxei de timbru a fost stabilită în mod cumulat cu privire la petitele cererii de chemare în judecată însă, cu toate acestea, instanţa de apel nu putea să treacă peste declaraţia expresă a reclamantei, fiind obligată să se conformeze acesteia.
În plus, avându-se în vedere că reclamanta nu a uzitat de toate mijloacele procedurale pe care legea le-a pus la îndemâna sa - în sensul că nu a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru datorate - aserţiunile acesteia cu privire la faptul că - în cazul obligaţiei de a face - taxa de timbru este în cuantum fix, iar nu la valoare nu mai pot fi avute în vedere în această fază procesuală.
Nici susţinerile privitoare la posibilitatea instanţei de a admite în parte cererea, în raport de taxa plătită, nu pot fi primite pentru aceleaşi considerente.
2. Cu privire la calificarea dată de instanţe contractelor ce fac obiectul acţiunii deduse judecăţii şi a soluţiei privind admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material cu privire la cererea completatoare se constata următoarele:
Instanţa de apel a statuat asupra raporturilor juridice dintre reclamantă şi pârâtă, în sensul că acestea derivă dintr-un contract de mandat fără reprezentare (prete nom sau de interpunere) ce reprezintă de fapt un contract simulat prin interpunere de persoane.
În mod corect s-a statuat şi asupra faptului că reclamanta a recurs la o asemenea formulă juridică din dorinţa de a încheia un act juridic, în aşa fel încât să nu fie cunoscută de terţi, scop în care l-a împuternicit pe pârât să contracteze în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar.
În cauza dedusă judecăţii, reclamanta a apelat la o astfel de convenţie pentru a dobândi acţiuni la societatea S., întrucât nu avea calitatea de salariat la aceasta şi nici pe aceea de membru în conducerea societăţii, având cunoştinţă despre faptul că Legea nr. 77/1994, privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează, din asociaţia înfiinţată în scopul de a dobândi acţiuni ale societăţilor care se privatizează potrivit Legii nr. 58/1991 pot face parte numai salariaţii şi membrii de conducere ai societăţii.
Se constată că, potrivit actelor normative anterior menţionate, în cadrul procedurii de privatizare, contractul pentru dobândirea acţiunilor se încheie potrivit legii, intuitu personae, în considerarea calităţii de salariat ori de membru în conducerea societăţii ce urma să se privatizeze, aspect pe care instanţele anterioare au omis să-l aibă în vedere.
În atare situaţie, chiar dacă aserţiunile instanţei de apel cu privire la regimul juridic al convenţiei de interpunere sunt perfect reale şi legale, aceasta a omis a avea în vedere că regulile ce guvernează convenţia în discuţie nu au aplicabilitate în cazul contractelor intuitu personae.
Astfel contractul încheiat în considerarea persoanei mandatarului fără reprezentare va produce efecte numai faţă de acesta, el devenind titular al drepturilor şi obligaţiilor asumate prin contractul încheiat ceea ce înseamnă ca mandantul nu devine proprietarul bunului dobândit, însă, ca efect al mandatului poate solicita să-i fie transmis dreptului de proprietate printr-un nou act de înstrăinare valabil. Mai mult, în situaţia în care retransmiterea nu mai este posibilă - independent de atitudinea mandatarului ocult - mandantul este îndreptăţit să primească de la acesta sumele plătite.
Raportat la situaţia de fapt reţinută de ambele instanţe şi la soluţia dată primului petit este evident că dreptul reclamantei de a cere restituirea sumelor, reţinute conform probelor administrate, ca fiind plătite de aceasta în baza convenţiei s-a născut la data la care pârâtul putea să-i transmită valabil acţiunile de la societatea pârâtă respectiv, la data la care aceasta a devenit a devenit proprietarul acestora.
Cum a dobândit calitatea de proprietar al acţiunilor la data de 30 iunie 2004, iar completarea acţiunii cu petitul privind restituirea sumelor plăţile pârâtului s-a făcut la data de 27 ianuarie 2006 este evident că termenul prescripţiei de 3 ani nu s-a împlinit.
Pentru aceleaşi considerente expuse anterior vor fi înlăturate şi reţinerile instanţei de apel cu privire la incidenţa prevederilor art. 968 - 969 C. civ.
În concluzie, hotărârea pronunţată de instanţa de apel este nelegală pentru argumentele anterior arătate, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul reclamantei ca fondat şi va dispune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă conform art. 312 alin. (3), teza 3 C. proc. civ., în ceea ce priveşte soluţia dată cererii completatoare aşa cum a fost precizată, dat fiind faptul că aceasta nu a fost soluţionată pe fond, ci pe baza prescripţiei.
În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 274 C. proc. civ. faţă de soluţia adoptată de instanţa de recurs se apreciază că este inutilă o analiză, însă această critică va fi avută în vedere cu prilejul rejudecării de către instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN TEMEIUL LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.A.C.L. împotriva Sentinţei civile nr. 157 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1731/2014. Civil. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1846/2013. Civil. Actiune în daune... → |
|---|
