ICCJ. Decizia nr. 1846/2013. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1846/2013
Dosar nr. 14942/3/2010*
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursurilor de faţă;
Examinând actele şi lucrările de la dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa comercială nr. 1312 din 7 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte cererea formulată de M.J. în calitate de reprezentant legal al minorei A.M.I., în contradictoriu cu pârâtele SC G.R.A. SA, cu sediul în Bucureşti, str. V., sector 3 şi SC S.I.R. - B.A. SRL, pârâţii fiind obligaţi la plata sumei de 1.616,09 RON aferentă cererii de asiguram din 23 noiembrie 2006 şi a sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006.
Au fost obligaţi pârâţii la plata sumei de 3.739,50 RON cu de cheltuieli de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună obligarea pârâtelor la plata următoarelor sume: 207.418 RON constând în suma asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006; 75.000 RON constând în protecţie suplimentara de deces din accident conform aceleiaşi cererii de asigurare; 59.876 RON constând în suma asigurată în caz de deces conform cererii de asigurare din 15 decembrie 2006; 3.000 RON constând în comisioane datorate ca urmare a activităţii prestate de către defuncta A. (fosta F.) C.L., ca şi consultant de asigurări al SC S.I.R. - B.A. SRL.
S-a reţinut că dna A. (F.) C.L. era comisionar - agent de vânzări - al S.I.R., iar la data de 23 noiembrie 2006 a formulat o cerere de asigurare de viaţă cu protecţie suplimentară în caz de deces, cererea nr. x şi că, la data de 24 martie 2007, în urma unui accident rutier, a survenit decesul numiţilor A. (F.) C.L., având ca moştenitori pe minora A.M.I. care a fost încredinţată spre creştere şi educarea numitei M.J., în baza Sentinţei civile nr. 4401 din 5 septembrie 2007 şi I.A.M.
În ceea ce priveşte cererea de asigurare din 4 decembrie 2006, în vederea încheierii unei asigurări de viaţă cu protecţie suplimentară în caz de deces s-a constatat că la data de 23 noiembrie 2006 dna A. (fostă F.) C.L. a formulat o cerere de asigurare de viaţă cu protecţie suplimentară în caz de deces, achitând cu chitanţa din 4 decembrie 2006 prima iniţială în cuantum de 1.631,09 RON.
S-a arătat că potrivit art. 10 din Legea nr. 136/1995 contractul de asigurare se încheie în formă scrisă, el neputând fi probat cu martori, chiar dacă există un început de dovadă scrisă şi că în cazurile de forţă majoră, în care documentele de asigurare au dispărut şi nu există posibilitatea obţinerii unui duplicat, sunt admise orice dovezi legale care să confirme existenţa acestora.
S-a menţionat că motivul invocat de pârâţi pentru contestarea contractului se referă la inexistenţa unor documente care să stea la baza viitoarei poliţe de asigurare.
În acest sens tribunalul a reţinut că pentru dovedirea raporturilor contractuale de asigurare nu se recurge la dispoziţiile art. 48 C. com, legiuitorul reglementând strict prin dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 136/1995 condiţiile, iar prin art. 11 sunt enumerate categoriile de înscrisuri permise pentru dovedirea existenţei contractului de asigurare, dovada care în speţă de faţă nu a fost făcută, respectiv cu poliţa de asigurare sau certificatul de asigurare emis şi semnat de asigurător.
Pentru cele expuse, apreciind inexistenţa unui contract de asigurare legal încheiat tribunalul a respins petitele 1 şi 2, privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 207.418 RON suma asigurată şi 75.000 RON - protecţie suplimentară în caz de deces ca neîntemeiate, şi a reţinut numai suma de 1.616,09 RON, sumă achitată cu titlu de primă iniţială din care s-au dedus cheltuielile de administrare.
În ceea ce priveşte suma de 59.876 RON (suma asigurată de 14.969 RON asigurare mixtă de viată şi 44.907 RON suma asigurată pentru deces din accident) conform cererii de asigurare din 15 decembrie 2006 tribunalul a reţinut că în calitate de contractant al asigurării figura dl. I.A.M., iar beneficiar - dna F.C.L. Cei doi au decedat în acelaşi timp şi în aceeaşi împrejurare - comorienţi - motiv pentru care SC G.R.A. a decis să achite indemnizaţia moştenitorului contractului asigurării, respectiv dlui I.I.
În această ipoteză tribunalul a apreciat că este vorba despre o stipulaţie pentru altul concretizată prin contractul de asigurare facultativă, asiguratul - plătitor al primelor de asigurare, stipulând ca societatea de asigurare să plătească indemnizaţia de asigurare terţului beneficiar.
Astfel, constatând că, deşi terţul beneficiar nu este parte în contract, el dobândeşte direct şi nemijlocit dreptul creat în folosul său din momentul încheierii contractului dintre stipulant şi promitent, deci dreptul se naşte direct şi nemijlocit în patrimoniul beneficiarului, în consecinţă indemnizaţia se cuvenea moştenitorului terţului beneficiar, în speţă minorei A.M.I.
Prin Decizia comercială nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins apelul declarat de apelanta reclamantă M.J. şi a fost admis apelul declarat de pârâta SC G.R.A. SA. În consecinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de obligarea a pârâtelor la plata sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
S-a reţinut de către instanţa de apel că, în speţă nu a fost dovedită existenţa poliţei de asigurare în forma scrisă conform art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 136/1995, orice altă probă nefiind admisă de lege.
Pretenţiile reclamantei au fost analizate şi din perspectiva dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. invocate în susţinerea acţiunii, instanţa de apel reţinând ca neîntemeiate aprecierile reclamantei relative la culpa pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL, care nu ar fi informat-o corect pe defunctă despre demersurile necesare pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare şi care ar fi întârziat depunerea cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006 la societatea de asigurare, respectiv pârâta SC G.R.A. SA.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că defuncta nu a completat chestionarul medical obligatoriu pentru încheierea poliţiei de asigurare, condiţiile de încheiere a asigurării regăsindu-se pe verso-ul cererii de asigurare.
Cât priveşte depunerea cu întârziere a cererii de asigurare la asigurător, instanţa de apel a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între această faptă şi neîncheierea contractului de asigurare, întrucât cererea de asigurare mai trebuia completată şi abia apoi analizată de asigurător. De altfel, instanţa de apel a reţinut că depunerea cu întârziere a cererii de asigurare nu poate fi imputată exclusiv consultantului, întrucât în cererea de asigurare defuncta a folosit numele de căsătorie - A., iar la starea civilă a precizat că este divorţată, deşi în sentinţa de divorţ se dispunea revenirea la numele anterior căsătoriei, respectiv acela de F., de unde rezultă că nici defuncta nu a intenţionat depunerea cererii de asigurare anterior datei de 31 ianuarie 2007, când i s-a eliberat noua carte de identitate.
Instanţa de apel a reţinut că este fondat apelul declarat de pârâta SC G.R.A. SA şi că în mod greşit au fost obligate pârâtele la plata sumei de 59.876 RON conform poliţei de asigurare nr. x în condiţiile în care a achitat sumele cuvenite în temeiul acestei poliţe către moştenitorul defunctului I.A.M.
S-a reţinut că, întrucât contractantul asigurării şi beneficiarul acesteia - respectiv defuncta A. (F.) C.L. au fost comorienţi şi având în vedere specificul contractelor de asigurare, dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare se naşte doar la data producerii evenimentului asigurat, astfel încât în patrimoniul defunctei - decedată şi ea la data producerii evenimentului asigurat- nu s-a născut niciun drept care să poată fi transmis pe cale succesorală către reclamantă, întrucât la data producerii evenimentului asigurat, beneficiarul nu avea capacitate de folosinţă este întrunită ipoteza în care nu există beneficiar desemnat, astfel încât în mod corect societatea de asigurare a achitat indemnizaţia către moştenitorul asiguratului.
Împotriva Deciziei comerciale nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta M.J., care a criticat-o pentru o serie de motive de nelegalitate încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a pronunţat Decizia nr. 2055 din 24 aprilie 2012 prin care a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă M.J. - reprezentant legal al minorei A.M.I. -, împotriva Deciziei comerciale nr. 403 din 21 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială. A fost casată în întregime decizia recurată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea deciziei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului dreptului dedus judecăţii, drept ce viza plata indemnizaţiei de asigurare ca urmare a reţinerii inexistenţei contractului de asigurare pe baza unei situaţii de fapt incorect şi insuficient stabilită.
De asemenea, a reţinut că motivarea instanţei de apel este insuficientă şi contradictorie reţinându-se calitatea defunctei A. (fostă F.) C.L. de agent de asigurare, deşi cererea de asigurare dedusă judecăţii a fost încheiată printr-un alt consultant de asigurare, insistându-se indirect pe culpa defunctei în necompletarea cererii de asigurare.
Înalta Curte a reţinut ca întemeiată susţinerea reclamantei în sensul că solicitarea de asigurare a defunctei a fost efectuată exclusiv în calitate de client, iar nu de agent de asigurare, situaţie premisă care trebuie avută în vedere cu precădere în stabilirea situaţiei de fapt. De altfel, şi sub acest aspect probele administrate sunt insuficiente, întrucât, pe de o parte, se susţine că defuncta era agent de asigurare şi "şi-a calculat singură prima de asigurare", iar, pe de altă parte, se susţine completarea şi semnarea cererii de asigurare de către consultantul P.L.
S-a arătat de către Înalta Curte că nelegală este şi reţinerea instanţei de apel relativă la culpa defunctei în tergiversarea depunerii cererii de asigurare, întrucât intenţiona să obţină o nouă carte de identitate după schimbarea numelui conform hotărârii de divorţ. Instanţa de apel nu a motivat relevanţa acestei schimbări în încheierea poliţiei de asigurare, atâta timp cât la data formulării cererii de asigurare - 23 noiembrie 2006, datele de stare civilă erau conforme actului de identitate de la acea dată şi atâta timp cât o atare schimbare nu atrage modificarea codului numeric personal al defunctei pe baza căruia se elibera poliţa de asigurare, criticile reclamantei relative la greşita reţinere a culpei defunctei de către instanţa de apel fiind întemeiate şi sub acest aspect.
S-a mai arătat că instanţa de apel a reţinut în analiza răspunderii civile a brokerului de asigurare pe de o parte, că nu există legătură de cauzalitate între întârzierea depunerii cererii de asigurare de către aceasta la societatea de asigurare şi eliberarea poliţei de asigurare şi deci, absenţa culpei acestuia pe de altă parte, a apreciat că tergiversarea eliberării acestei poliţe nu poate fi imputată doar brokerului de asigurare, atâta timp cât defuncta intenţionase să obţină mai întâi noul act de identitate şi, apoi, să înainteze cererea de asigurare. S-a reţinut că, dincolo de absenţa considerentelor privind relevanţa obţinerii acestui act de identitate nou şi, implicit de argumentarea juridică a existenţei culpei persoanei în cauză, o atare motivare este contradictorie, întrucât, pe de o parte, reţine absenţa culpei brokerului de asigurare, iar pe de altă parte, reţine culpa comună a brokerului de asigurare şi a defunctei, astfel încât soluţia pronunţată apare ca nemotivată.
Înalta Curte a reţinut ca întemeiate şi motivele de recurs relative la greşita reţinere a culpei defunctei pentru necompletarea chestionarului medical şi la neluarea în considerare de către instanţa de apel a faptului că, în speţă, prima de asigurare era achitată încă din 4 decembrie 2006. Astfel, instanţa de apel a făcut o analiză superficială a obligaţiei de completare a chestionarului medical apreciind pe baza unei situaţii de fapt incomplete, că această obligaţie îi revenea defunctei inclusiv sub aspectul iniţiativei de completare a unui atare chestionar medical. S-a reţinut că instanţa de apel a apreciat că, dată fiind valoarea asigurată, legea impune completarea chestionarului medical, o atare obligaţie fiind prevăzută chiar pe verso-ul cererii de asigurare, astfel încât defuncta, prin necompletarea acestui chestionar a tergiversat emiterea poliţei de asigurare. Or, în cauză, instanţa de apel a pornit de la o premisă greşită, omiţând să cerceteze faptul că cererea de asigurare a fost completată de un alt consultant de asigurare şi nu a analizat relevanţa adreselor emise chiar de către societatea de asigurare pentru completarea unui astfel de chestionar medical.
Înalta Curte a mai reţinut că instanţa de apel a făcut cu uşurinţă aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 136/1995, reţinând inexistenţa poliţei de asigurare în cauză, deşi cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare a fost înregistrată la societatea de asigurare şi, deşi în speţă a fost plătită prima de asigurare, toate părţile în proces fiind de acord ca această sumă a fost achitată cu acest scop. Ca atare, dat fiind faptul că solicitantul indemnizaţiei de asigurare este moştenitorul asiguratului, aşadar un terţ faţă de poliţa de asigurare, susţinând că foarte multe acte s-au pierdut în timpul accidentului, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel era obligată să stabilească situaţia de fapt, pentru o deplină cercetare a fondului cauzei, prin obligarea societăţii de asigurare, conform art. 172 C. proc. civ., să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile din arhiva proprie relativă la solicitarea de asigurare a defunctei şi să justifice titlul cu care a făcut încasarea sumei de 1.631,09 RON de la defunctă, cu mult înainte de data survenirii decesului, sumă restituită abia pe parcursul judecării cauzei.
Înalta Curte a arătat că nici prima instanţă de fond şi nici instanţa de apel nu au fost preocupate de justificarea în drept a dispoziţiei de restituire a sumei de bani reprezentând prima de asigurare, contrar petitelor cu care a fost învestită instanţa de judecată, fundamentate pe răspunderea civilă contractuală, decurgând din executarea obligaţiei poliţei de asigurare şi, respectiv pe răspunderea civilă delictuală, rezultând din fapta ilicită a brokerului de asigurare care ar fi tergiversat depunerea dosarului de asigurare. S-a menţionat că, de altfel, instanţa de apel a reţinut în motivare necesitatea analizei incidenţei în speţă a dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ., fără să administreze probe şi fără să analizeze condiţiile răspunderii civile delictuale în cauză.
S-a expus că instanţele de fond au dispus restituirea acestei sume de bani către reclamantă, calificând-o "primă de asigurare" - aşadar o prestaţie caracteristică contractului de asigurare, pe de o parte, iar pe de altă parte, au apreciat că, în speţă, nu există poliţă de asigurare.
S-a apreciat că soluţia instanţei de apel este nelegală şi în ceea ce priveşte admiterea apelului societăţii de asigurare, instanţa de apel schimbând soluţia primei instanţe de fond prin trimitere la caracterul aleatoriu al contractului de asigurare şi la situaţia de comorienţi a contractului de asigurare şi a beneficiarului asigurării. Instanţa de apel, pornind de la caracterul aleatoriu al asigurării, a făcut confuzie între data la care se naşte dreptul la plata indemnizaţiei de asigurare - data încheierii contractului de asigurare - şi data la care acesta devine efectiv, respectiv data producerii evenimentului asigurat. Exercitarea acestui drept, iar nu existenţa lui, depinde de îndeplinirea unui eveniment viitor şi incert, constând în producerea evenimentului asigurat, dreptul născându-se în patrimoniul defunctei-beneficiar încă de la data semnării poliţei de asigurare în baza stipulaţiei pentru altul care se suprapune peste contractul do asigurare.
În concluzie, Înalta Curte a reţinut că decizia instanţei de apel dată în soluţionarea apelului societăţii de asigurare este nelegală, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă având în vedere că instanţa de recurs a găsit ca întemeiate atât motive de casare, pentru insuficientă cercetare a fondului prin raportare la o situaţie de fapt incorect stabilită, cât şi motive de modificare, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta reclamantă şi a casat în întregime decizia instanţei de apel, urmând ca la rejudecare curtea de apel să aibă în vedere considerentele primei decizii din perspectiva dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 393 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC S.I.R.B.A. SRL, fiind respins ca nefondat şi apelul declarat de pârâtă.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de reclamantă a fost admis, iar sentinţa a fost desfiinţată în parte, iar cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., cu privire la obligarea pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL la plata sumelor de 207.418 RON, reprezentând suma asigurată şi la suma 75.000 RON reprezentând protecţie suplimentară de deces din accident a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă, menţinându-se aceleaşi dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL nu este întemeiată, deoarece, calitatea procesuală pasivă se raportează la dispoziţiile răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998 - 999 C. civ.
Instanţa a reţinut că pârâta SC G.R.A. SA că, prin motivele de apel, a criticat sentinţa atacată cu privire la dispoziţia primei instanţe de obligare a sa la plata către reclamantă a sumei de 59.876 RON aferentă cererii de asigurare din 15 decembrie 2006, susţinând că, întrucât beneficiarul asigurării în caz de deces, F.C.L., a decedat în acelaşi timp cu asiguratul I.A.M., beneficiarul nu a dobândit dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare la producerea evenimentului asigurat, astfel încât aceasta a fost achitată în mod corect moştenitorului legal al asiguratului.
O asemenea susţinere nu a fost reţinută faţă de prevederile art. 32 din Legea nr. 136/1995, care dispun că "indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului acestuia" şi că "în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului".
Faţă de dezlegările în drept date de către instanţa de control judiciar şi care sunt obligatorii potrivit art. 315 C. proc. civ., s-a apreciat că, o dată născut dreptul la încasarea indemnizaţiei de asigurare în patrimoniul beneficiarului asigurării încă de la data încheierii poliţei de asigurare, situaţia potrivit căreia beneficiarul asigurării a decedat concomitent cu asignatul nu poate avea ca efect faptul că beneficiarul asigurării nu ar fi dobândit în patrimoniul său dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare la producerea evenimentului asigurat.
Apelul declarat de către reclamantă a fost considerat ca întemeiat pentru considerentele următoare:
Astfel, critica referitoare la greşita reţinere de către prima instanţă cu privire la neîncheierea contractului de asigurare potrivit cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006, precum şi susţinerile subsumate acestei critici privind eventuala plată a primei de asigurare ca dovadă a încheierii contractului de asigurare au fost apreciate ca întemeiate.
S-a argumentat că, această concluzie se desprinde având în vedere atât prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 136/1995 evocate de către prima instanţă referitoare la mijloacele de probă cu care poate fi probat contractul de asigurare, cât şi chiar clauzele existente pe verso-ul cererii de asigurare şi cu privire la care se prezumă că asigurata le-a acceptat la momentul completării cererii.
În clauzele existente pe versoul cererii de asigurare se menţionează la pct. 4 prevederea potrivit căreia "contractantul este conştient de faptul că orice contract de asigurare poate fi încheiat doar conform cu condiţiile stabilite de societatea de asigurare". La pct. 3 se stipulează că "Prin completarea formularului cererii de asigurare nu s-a dobândit simultan şi protecţia prin asigurare. Contractul de asigurare intră în vigoare o dată cu poliţa de asigurare sau printr-o declaraţie specială. Înainte de redactarea acestor acte nu există protecţie prin asigurare.", iar la pct. 12 din aceste clauze se arată: "contractul de asigurare se consideră încheiat prin formularea unei cereri a contractantului către societatea de asigurări (cerere de asigurare) şi emiterea poliţei de către asigurător (poliţa de asigurare)."
În cauză în ceea ce priveşte cererea de asigurare din 23 noiembrie 2006 completată de către defuncta F. (A.) C.L. nu a fost emisă şi poliţa de asigurare din motive ce nu sunt imputabile asigurătorului, respectiv necompletarea chestionarului medical solicitat de către acesta.
Potrivit clauzelor arătate şi acceptate de către asigurata defunctă, pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare nu este suficientă numai completarea cererii de asigurare şi, eventual, plata unei prime de asigurare, cum a fost cazul în speţă, ci este necesară şi emiterea de către asigurător a poliţei de asigurare. Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, în lipsa uneia dintre acestea, respectiv cea referitoare la emiterea poliţei de asigurare, nu se poate considera că a fost valabil încheiat contractul de asigurare. Ca urmare, în mod întemeiat a apreciat prima instanţă că intimata pârâtă SC G.R.A. SA nu datorează indemnizaţie de asigurare reclamantei în temeiul vreunui prezumtiv contract de asigurare încheiat potrivit cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006.
S-a constatat că este întemeiată critica apelantei reclamante cu privire la modul de soluţionare a cererii sale faţă de pârâta SC S.I.R.B.A. SRL, cerere întemeiată, aşa cum s-a arătat, pe prevederile legale referitoare la răspunderea civilă delictuală, respectiv art. 998 - 999 C. civ. asigurare.
Din considerentele sentinţei apelate reiese că prima instanţa nu a analizat cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta SC S.I.R.B.A. SRL şi prin prisma condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 - 999 C. civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta şi pârâta SC G.R.A. SA
I. Prin cererea de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
1. Făcând referire la toate fazele procesuale parcurse de prezenta cauză, la faptul că intimatele nu au dorit încheierea litigiului pe cale amiabilă, refuzând orice discuţie, precum şi la interesul superior al copilului minor, recurenta susţine că instanţa de apel, în rejudecare nu a ţinut cont de îndrumările date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la casarea în totalitate a hotărârii atacate cu recurs şi a eliminat toate motivările sale în favoarea minorei beneficiare fără niciun argument, ceea ce i-a adus un grav prejudiciu financiar minorei beneficiare.
- Este ilegal ca o instanţă de judecată să o elimine pârâta SC G.R.A. SA din proces, mai ales ca este trecută în cererea de chemare în judecată şi că ambele pârâte trebuie să răspundă în faţa instanţelor pentru ca SC S.I.R.B.A. SRL a încheiat toate contractele, iar cealaltă pârâtă a primit banii cu titlu de primă iniţială cu 4 luni înainte.
- SC G.R.A. SA a făcut precizarea mincinoasă prin răspunsul la întrebarea nr. 22 din interogatoriu că, doar ultima scrisoare recomandată s-a returnat cu menţiunea "destinatar decedat".
- Instanţa de apel nu a stabilit cine este vinovatul în cauză şi a înlăturat-o pe pârâta SC G.R.A. SRL din proces fără o motivare suficientă şi fără temei legal din moment ce, în cererea de chemare judecată ambele firme figurează ca pârâte, care sunt vinovate şi lipsite de seriozitate prin neemiterea poliţei de asigurare.
- Motivarea pârâtei SC S.I.R.B.A. SRL cu privire la lipsa copiei de pe buletin este lipsită de orice logică mai ales că a recunoscut că poliţa a fost încheiată, iar CNP-ul defunctei este prezent pe toate actele.
- Instanţa de apel a înlăturat, fără să motiveze, prevederile art. 225 C. proc. civ. în ceea ce o priveşte pe pârâta SC S.I.R.B.A. SRL.
- Motivarea pârâtei SC G.R.A. SA cu privire la cererea din 23 noiembrie 2006, în legătură cu lipsa unui contract încheiat este pusă sub semnul întrebării mai ales că, în Condiţiile de asigurare sunt menţionate anumite articole care, în comparaţie cu actele dosarului de asigurare, spun contrariul.
- Instanţa de apel nu a reţinut prevederile art. 12 şi art. 9 alin. (4) în Condiţiile de asigurare din a căror interpretare per a contrario rezultă că, dacă prima iniţială a fost achitată în contul asigurătorului înseamnă că poliţa fusese omisă şi, conform contractului, asigurarea începuse.
- Instanţa de apel a înlăturat şi nu a motivat legea invocată în favoarea minorei, beneficiară a asigurării, respectiv a art. 12 pct. 7 în Condiţiile de asigurare de viaţă.
- Toate probele au fost înlăturate fără motivare şi mai grav nu s-a reţinut ca SC S.I.R.B.A. SRL a încheiat în condiţiile legii dosarul ce cuprindea cererea din 23 noiembrie 2006, deşi prin întâmpinare s-a recunoscut încheierea poliţei.
- Instanţa de apel nu a analizat conţinutul unei adrese înregistrată de pârâta SC G.R.A. SA cu trei numere diferite la un interval de 3 zile şi trimisă ulterior decesului pentru completarea unui chestionar.
- Aplicarea art. 10 şi 11 din Legea nr. 136/1995 şi reţinerea inexistenţei poliţei de asigurare a fost făcută cu uşurinţă, deşi cererea de asigurare semnată de consultantul de asigurare a fost înregistrată de societatea de asigurare.
- Reluând pe larg situaţia de fapt şi făcând referire la diferite prevederi ale Legii nr. 32/2000 şi la cele ale contractului de comision, recurenta consideră că brokerul şi societatea de asigurare trebuia să informeze corect şi complet potenţialii clienţi şi că cererea nr. x a fost completată corect şi predată de către consultant pentru a primi comision şi a acumula cât mai multe puncte cu ajutorul cărora putea promova în carieră.
- Instanţa de apel nu a reţinut că la termenul din 17 ianuarie 2011 reprezentantul SC S.I.R.B.A. SRL a încercat să inducă în eroare prin afirmaţia eronată cu privire la A.C.L., care a urmat toţi paşii contractului.
Redând răspunsurile date la interogator de către pârâtă, recurenta consideră că probele de la dosar au fost înlăturate, iar instanţa nu a ţinut cont că cele două pârâte au încercat să-şi motiveze refuzul plăţii pe inducerea în eroare a instanţei.
- Nu s-a ţinut cont că beneficiarul este un copil de 6 ani şi că cele două pârâte nu au dorit să achite asigurarea pe cale amiabilă, fiind nevoie ca tutorele acesteia să apeleze la justiţie.
2. În ceea ce priveşte cererea de asigurare din 15 decembrie 2006 şi poliţa de asigurare nr. x recurenta solicită menţinerea dispoziţiilor sentinţei atacate.
II. Recurenta pârâtă SC G.R.A. SA susţine prin cererea de recurs că decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte cererea de asigurare din 15 decembrie 2006 încheiată de I.A., unde asiguratul s-a numit beneficiar în caz de supravieţuire, iar în caz de deces pe F.C.L., cerere în baza căreia a achitat sumele de 14.969 RON - reprezentând asigurare mixtă de viaţă şi de 44.904 RON - reprezentând suma asigurată pentru deces din accident, către moştenitorul asiguratului.
Făcând referite la art. 32 şi art. 34 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, recurenta consideră că a acţionat în conformitate cu acestea, acordând indemnizaţia de asigurare moştenitorului asiguratului, iar instanţa de fond nu a precizat care este câtimea ce trebuie achitată către reclamantă.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
I. În ce priveşte recursul reclamantei, se constată că aceasta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
- După o reluare amplă a fazelor procesuale parcurse de prezenta cauză, recurenta susţine că instanţa de apel nu a ţinut cont de îndrumările date de Înalta Curte prin decizia de casare ceea ce înseamnă că, de fapt se invocă o nesocotire a dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. potrivit cu care, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Analizând argumentele aduse în susţinerea acestui motiv de recurs se constată că recurenta nu arată în clar, care anume îndrumări dintre cele dispuse prin decizia de casare este vorba, făcându-se referire doar la faptul că nu s-ar fi avut în vedere casarea întregii decizii - situaţie necontestată prin considerente deciziei ce face obiectul prezentului recurs - şi la faptul că instanţa de apel a eliminat toate motivările sale în favoarea minorei beneficiare a sumei asigurate, fără niciun argument - situaţie ce nu poate atrage incidenţa art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formularea fiind prea generală.
- O altă critică, vizează faptul că pârâta SC G.R.A. SA n fost înlăturată, în mod nelegal, din proces, în condiţiile în care se impunea atragerea răspunderii acesteia alături de cealaltă pârâtă.
Prin aceasta, recurenta critică de fapt soluţia la care s-a ajuns în privinţa societăţii de asigurare, aceea că pârâta nu poate datora indemnizaţia de asigurare, în condiţiile în care nu a existat un contract valabil încheiat potrivit cererii de asigurare din 23 noiembrie 2006.
Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut în mod corect că, raportat la cererea de asigurare din 23 noiembrie 2006 completată de defunctă, poliţa de asigurare nu a fost emisă, însă nu din motive ce ar putea fi imputate asigurătorului, ci pentru necompletarea chestionarului medical de către defunctă, act absolut necesar pentru încheierea valabilă a contractului de asigurare, indiferent că s-a plătit sau nu vreo primă de asigurare.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a dat eficienţă prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 136/1995 ce reglementează probele ce pot fi administrate în dovedirea contractului de asigurare, cu referire chiar la acele clauze înserate pe verso-ul cererii de asigurare, prezumându-se că acestea au fost acceptate la momentul completării cererii.
În plus, instanţa a interpretat şi aplicat corect şi prevederile art. 12 din acelaşi act normativ potrivit cu care, contractul de asigurare se consideră perfectat prin formularea unei cereri a părţii către societatea de asigurări şi emiterea poliţei de asigurare către asigurător, condiţii ce trebuie a fi îndeplinite cumulativ.
Or, în cauză nu s-a emis o poliţă de asigurare - pentru motivele anterior arătate şi care nu pot fi imputate asigurătorului -, fiind evident că nu s-a putut constata existenţa unui contract valabil încheiat
- Alegaţiile recurentei cu privire la aprecierile instanţei de apel date probelor administrate în cauză ori la stabilirea situaţiei de fapt, la pretinsa inducere în eroare a instanţelor de către cele două pârâte ori la lipsa unei corecte şi complete informări a potenţialilor clienţi, nu pot fi subsumate vreunui motiv de recurs din cele invocate de recurentă prin cererea de recurs şi, nici vreunuia dintre celelalte motive reglementate de art. 304 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru argumentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. În ce priveşte recursul declarat de recurenta SC G.R.A. SA prin care se susţine aplicarea greşită a legii în privinţa cererii de asigurare din 15 decembrie 2006 încheiată de I.A. se constată că, de asemenea, este nefondat, câtă vreme nu se arată în concret norma de drept interpretată ori neaplicată corect.
În plus, instanţa de recurs va menţine decizia şi considerentele pe care se bazează soluţia pronunţată de instanţe de apel, în privinţa apelului declarat de această pârâtă, ca fiind legală şi conformă cu dispoziţiile art. 32 şi art. 34 din Legea nr. 136/1995.
Pe cale de consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta M.J. reprezentant al minorei A.M.I. şi de pârâta SC G.R.A. SA împotriva Deciziei civile nr. 393/2012 din 17 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1737/2013. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1852/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs → |
|---|
