ICCJ. Decizia nr. 1643/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1643/2014
Dosar nr. 2255/108/2012
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 316 din 31 ianuarie 2013 Tribunalul Arad a admis, în parte, acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul T.E.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti, având ca obiect expropriere, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 153/237 din 07 octombrie 2011 în privinţa cuantumului despăgubirilor, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.696 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, precum şi dobânda legală calculată începând cu 10 ianuarie 2012 şi a obligat pârâtul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către reclamant, respingând restul pretenţiilor.
În motivare, tribunalul a reţinut, în esenţă, că rapoartele de expertiză efectuate au avut concluzii contradictorii, aşa încât instanţa s-a raportat la preţul pieţii, care reiese din adresa BNP depusă la dosar, de 3.000 euro/ha.
A apreciat că nu se impune şi includerea contravalorii producţiei agricole, neexistând dovada că reclamanţii au cultivat terenul.
Prin Decizia civilă nr. 14.1 A din 17 octombrie 2013 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 199.196,42 RON cu titlu de despăgubire şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate; a respins apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti S.A.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut, referitor la apelul reclamantului, că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor legale, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat, precum şi preţul cu care se vând imobile similare.
În raportul de expertiză întocmit în faţa primei instanţe s-a arătat că abordarea prin comparaţie a avut ca termeni de raportare oferte pe piaţa imobiliară, fiind indicate cinci oferte de vânzare pentru terenuri extravilane agricole şi, deci, nu a avut în vedere preţul cu care au fost vândute imobile similare la data întocmirii raportului de expertiză.
În consecinţă, instanţa de apel a dispus completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize de către trei experţi, care să stabilească despăgubirea conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 26 din Legea nr. 33/1994. După depunerea raportului de expertiză la dosar niciuna din părţi nu a formulat obiecţiuni.
Din acest raport a rezultat că valoarea terenului expropriat este de 199.196,42 RON, iar în ceea ce priveşte daunele suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, experţii au evaluat dauna pentru redobândirea aceleiaşi suprafeţe de teren ca fiind inclusă în valoarea de piaţă a terenului expropriat, taxele şi comisioanele ce ar trebui achitate pentru o achiziţie imobiliară nefiind determinate de măsura exproprierii.
Referitor la apelul pârâtului Statul Român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale Bucureşti S.A., instanţa a constatat că susţinerile pârâtului apelant au caracter general, nefiind critici punctuale şi concrete ale modului în care instanţa a interpretat şi aplicat normele legale pe care şi-a întemeiat hotărârea sau ale manierii în care a calculat despăgubirea ce-i revine reclamantului pentru terenul expropriat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâţii au criticat, în esenţă, cuantumul despăgubirilor, arătând că suma stabilită de instanţa de apel pentru terenul expropriat este mult prea mare.
În acest sens au invocat că raportul de evaluare iniţial, întocmit în faza administrativă şi care a stat la baza propunerii despăgubirii făcută către reclamant, este cel care a stabilit un preţ corect pentru terenul expropriat.
Cererea de recurs a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ.
Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul reclamant prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor.
Conform art. 306 alin. (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză, recurenţii pârâţi au invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate prin motivele de recurs vizează chestiuni legate de interpretarea şi aprecierea probelor în considerentele deciziei recurate.
Aşadar, criticile formulate de recurenţii pârâţi se referă, la modul în care instanţa superioară de fond a interpretat rapoartele de expertiză efectuate în cauză şi la faptul că nu s-a luat în considerare raportul de evaluare iniţial, întocmit în faza administrativă, care a stat la baza propunerii de despăgubiri făcută intimatului reclamant, şi care este cel care a stabilit un preţ corect pentru terenul în litigiu.
Prin urmare, deşi recurenţii pârâţi au indicat ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru cererea de recurs, instanţa supremă constată că, în realitate, motivele formulate se referă la probele administrate, fără a se indica ce anume normă de drept a fost greşit interpretată sau aplicată în cauză.
Întrucât aspectele invocate de recurenţii pârâţi nu au făcut posibilă încadrarea într-unul din motivele de nelegalitate limitativ stabilite prin art. 304 C. proc. civ., aşa cum impune art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii căii de atac a recursului.
Totodată, nu au fost găsite motive de ordine publică, pe care instanţa să le fi invocat din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâţii Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. şi Statul Român prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei civile nr. 141A din 17 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1644/2014. Civil → |
|---|
