ICCJ. Decizia nr. 1644/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1644/2014
Dosar nr. 13924/99/2011
Şedinţa publică din 29 mai 2014
Deliberând asupra cauzei de faţă, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2.341 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâţii C.C.P. şi Asociaţia de Informare şi Atitudine Civică O.E.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că în ediţia on-line din 16 septembrie 2011 a publicaţiei "x.ro" şi pe site-ul "y.ro" au apărut două articole sub semnătura pârâtului C.C., cu titlul "Aventurile amoroase ale primarului G.C.: Scandal sexual la Primăria Paşcani, copil din flori la Bucureşti, în timp ce era parlamentar".
Cele două articole vizau presupuse fapte de hărţuire sexuală a unei angajate din cadrul Primăriei municipiului Paşcani şi, respectiv, o presupusă relaţie extraconjugală, fapte atribuite reclamantului C.G. în exerciţiul mandatului de primar al Municipiul Paşcani, dar şi anterior acestui moment, în timpul mandatului de deputat.
Articolele în cauză nu cuprind cuvinte jignitoare sau vexatorii la adresa reclamantului, limbajul folosit de pârâtul C. nefiind unul insultător sau injurios.
Pornind de la aceste aspecte generale care caracterizează litigiul dintre părţi, instanţa a reţinut că este vorba despre publicarea în ziar a unor afirmaţii calomnioase la adresa reclamantului.
Prin întrebările formulate la interogatoriul adresat reclamantului, pârâtul a încercat să demonstreze existenţa unor surse de informare cunoscute şi de reclamant, respectiv existenţa verificărilor efectuate cu privire la informaţiile date publicităţii prin articolele incriminate precum şi faptul că anterior publicării articolelor reclamantului i s-a solicitat un punct de vedere, iar ulterior, i s-a acordat dreptul la replică, declaraţiile reclamantului făcute cu acest prilej fiind publicate integral.
Tribunalul a dat eficienţă dispoziţiilor art. 225 C. proc. civ., întrucât reclamantul nu s-a prezentat pentru administrarea interogatoriului, apreciind ca dovedite de către pârât aspectele menţionate.
Totodată, tribunalul a apreciat, raportat la articolele incriminate care expun fapte şi informaţii, aşa cum au fost ele furnizate de alte persoane, că pârâtul beneficiază de protecţia acordată de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, acesta acţionând cu bună credinţă în limitele legitime ale libertăţii de exprimare.
Ca atare, tribunalul a reţinut că pârâtul nu a săvârşit o faptă ilicită, în sensul art. 998 - 999 C. civ. şi nu a acţionat cu vinovăţie, astfel încât obligarea sa la plata de despăgubiri către reclamant ar reprezenta o încălcare a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, tribunalul a arătat şi că reclamantul nu a probat că articolele semnate de pârât au fost apte să aibă un efect prejudiciabil asupra personalităţii sale, că au antrenat o declasare socială, morală sau profesională asupra lui.
În ceea ce o priveşte pe pârâta Asociaţia de Informare şi Atitudine Civică "O.E." Paşcani, instanţa a reţinut că pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală a acesteia trebuie, în primul rând, îndeplinite condiţiile răspunderii în persoana prepusului său. Având în vedere că aceste condiţii nu sunt îndeplinite, după cum s-a reţinut mai sus, cererea de despăgubiri îndreptată împotriva acesteia este, la rândul său, neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 50 din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul C.G. împotriva Sentinţei civile nr. 2.341 din 26 septembrie 2012, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.
Ca o chestiune prealabilă, instanţa de apel a reţinut că apelul declarat de reclamantul C.G. nu a fost motivat, aşa încât curtea de apel s-a pronunţat în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, apreciind incident art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În motivare, instanţa de prim control judiciar a constatat că apelul este nefondat, câtă vreme tribunalul a stabilit judicios situaţia de fapt (cu deplin corespondent în dovezile administrate) şi a aplicat corect dispoziţiile legale relevante.
Faţă de situaţia de fapt corect reţinută de prima instanţă şi necontestată în această cale de atac, curtea de apel a reţinut că este judicioasă concluzia tribunalului, în sensul neîntrunirii elementelor constitutive ale răspunderii civile delictuale conform art. 998 - 999 C. civ.
În consecinţă, a fost apreciată ca fiind corectă concluzia că intimatul pârât a acţionat cu bună-credinţă, în condiţiile libertăţii de exprimare protejate de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în limitele art. 30 din Constituţia României.
În lipsa unei fapte ilicite, comise cu vinovăţie, era de prisos analiza prejudiciului pretins suferit de reclamant, ştiut fiind că este necesară îndeplinirea cumulativă a cerinţelor articolelor C. civ. evocate. Oricum, s-au reţinut a fi corecte concluziile primei instanţe, referitoare la nedovedirea consecinţelor pretins prejudiciabile ale acţiunii pârâtului.
Aceleaşi au fost concluziile instanţei de prim control judiciar şi în ce priveşte respingerea acţiunii formulate în contradictoriu cu Asociaţia de Informare şi Atitudine Civică O.E., în calitate de comitent, referitor la care nici în cererea de chemare în judecată nici în apel nu s-au făcut susţineri de către reclamant, în sensul art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ.
Împotriva acestei decizii reclamantul C.G. a formulat recurs.
A criticat decizia curţii de apel, sub aspectul legalităţii, întrucât nu răspunde criticilor formulate prin motivele de apel, cuprinse în memoriul ce a fost expediat cu poşta încă din data de 24 aprilie 2013, sens în care a depus copie a chitanţei poştale.
Reclamantul a susţinut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, întrucât nu s-a analizat, în concret, exerciţiul de liberă exprimare al pârâtului.
De asemenea, curtea de apel a denaturat situaţia de fapt, omiţând să observe că articolul respectiv făcea referiri la viaţa particulară a reclamantului şi nu la calitatea sa de persoană publică.
S-a mai susţinut şi că instanţa de apel a aplicat greşit legea, în sensul că nu a fost analizată veridicitatea informaţiilor prezentate în articol, fiind greşit interpretat şi aplicat art. 26 şi art. 30 alin. (6) din Constituţia României, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea vieţii private şi de familie, precum şi Legea nr. 3/1974.
Totodată, s-a mai susţinut şi că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi oferit reclamantului dreptul la replică.
Articolul scris de pârât nu se poate bucura de protecţia Convenţiei, pentru că are caracter denigrator şi calomniator, iar pârâtul nu a verificat veridicitatea informaţiilor înainte de a le publica.
Cererea de recurs a fost întemeiată, în drept, pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a-l admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. (5) C. proc. civ., hotărârea trebuie să conţină "motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul a formulat, în cadrul motivelor de apel, multiple critici ale sentinţei apelate, referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 30 alin. (6) din Constituţia României, a prevederilor Legii nr. 3/1974, precum şi a dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. A susţinut că dreptul la liberă exprimare consacrat de Constituţie nu este unul absolut, limitele sale fiind expres prevăzute de art. 30 alin. (6) din Constituţie şi că pârâtul, în calitatea sa de ziarist, şi-a exercitat acest drept în mod discreţionar.
A susţinut şi că pârâtul, înaintea publicării articolului, nu a efectuat minime şi rezonabile diligenţe pentru a verifica dacă faptele prezentate sunt adevărate sau false, acţionând cu rea credinţă.
Totodată, s-a invocat că greşit ar fi reţinut instanţa de fond că reclamantului nu i s-a adus niciun prejudiciu.
Înalta Curte reţine că instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns nici uneia din aceste critici.
Instanţa de apel a procedat la judecarea apelului numai pe baza celor invocate la prima instanţă, reţinând incidenţa art. 292 alin. (2) C. proc. civ., faţă de împrejurarea că reclamantul nu ar fi motivat apelul.
Din verificările întreprinse în sistemul informatic ECRIS a reieşit că motivele de apel au fost înregistrate la dosarul cauzei la Curtea de Apel Iaşi, la data de 26 aprilie 2013, iar decizia recurată a fost pronunţată ulterior, respectiv la data de 29 aprilie 2013.
Ca atare, instanţa de apel nu a analizat criticile formulate de reclamant cu privire la sentinţa tribunalului prin motivele de apel cuprinse în memoriul ce a fost depus la dosarul cauzei, ci în raport de dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., situaţie în care, instanţa de recurs se află în imposibilitate de a exercita controlul judiciar şi a cenzura decizia curţii de apel sub acest aspect.
În concluzie, principala critică formulată de recurentul reclamant în sensul că decizia recurată nu răspunde criticilor formulate prin motivele de apel cuprinse în memoriul ce a fost expediat cu poşta încă din data de 24 aprilie 2013, conform chitanţei poştale, este întemeiată, hotărârea astfel pronunţată fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu nesoluţionarea fondului apelului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a analizat criticile deduse judecăţii prin intermediul căii devolutive de atac.
În această situaţie., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează să admită recursul reclamantului, să caseze decizia recurată şi să trimită cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, care va analiza, punctual, toate criticile formulate prin memoriul de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva Deciziei civile nr. 50 din 29 aprilie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1643/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1645/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
