ICCJ. Decizia nr. 1726/2014. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1726/2014

Dosar nr. 350/1/2014

Şedinţa publică din 3 iunie 2014

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2213 din 21 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantele M.M., M.S.G. şi B.C.M. în contradictoriu cu pârâtul municipiul Bucureşti prin primarul general, ca neîntemeiată.

Apelul formulat de reclamante împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 396/A din 14 noiembrie 2012 pronunţată de Ciulea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au susţinut următoarele critici de nelegalitate:

Aparent instanţa de apel a analizat doar criticile cu privire la dreptul de proprietate asupra spaţiului situat la etajul 2 al imobilului din litigiu, însă practic nu a analizat aceste critici, reformulându-le şi ajungând la concluzia greşită că nu deţin niciun drept de proprietate asupra spaţiului aflat la etajul 2.

Au mai susţinut că spaţiul în litigiu le-a fost restituit prin dispoziţia din 2006 emisă de primarul general al municipiului Bucureşti, iar prin hotărârea din 2010, expropriatorul le-a recunoscut calitatea de proprietari, dispunând şi plata unei despăgubiri, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a respins cererea de efectuare a unei expertize pentru evaluarea spaţiului situat la etajul 2 al imobilului.

Reclamantele-recurente au mai invocat încălcarea dreptului la dovedirea prejudiciului moral, întrucât instanţa de judecată a anulat capătul de cerere privind daunele morale, ca netimbrat.

Prin Decizia nr. 4934 din 26 septembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele B.C.M., M.M., M.S.G.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Criticile recurentelor au fost analizate din perspectiva cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., neputând fi încadrate, în raport de conţinutul lor, în cazurile invocate - pct. 5 şi 8 ale aceluiaşi art. 304.

Nelegaiitatea îndeplinirii procedurii de citare se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, reclamantele-recurente au criticat faptul că prin expertiza dispusă de prima instanţă a fost expertizat un alt imobil decât cel din litigiu şi că în mod greşit a fost anulat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, ca netimbrat, deci nu invocă un viciu de procedură.

Faptul că instanţa de ape! nu a încuviinţat o nouă expertiză nu constituie o încălcare a formelor de procedură pentru a fi încadrată în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Deşi recurentele invocă şi dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greşită a vreunui act juridic dedus judecăţii, ci ia interpretarea greşită a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Modul în care instanţa cie apel a interpretat, în stabilirea situaţiei de fapt, expertiza tehnică dispusă de prima instanţă şi dispoziţiile de restituire emise de primarul generai al municipiului Bucureşti nu pot face obiect de analiză în recurs.

Recurentele-reclamante nu au formulat în concret nicio critică referitoare la calitatea motivării deciziei de apel, de natura celor descrise în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv absenţa motivelor care au condus la adoptarea soluţiei ori existenţa unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Nici critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare ia aplicarea greşită a legii nu este întemeiată.

În baza dispoziţiei din 19 iunie 2006 emisă de primarul generai ai municipiului Bucureşti, emisă conform Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură, în proprietatea reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din construcţii de tip B şi tip A (S+P+3), cu excepţia apartamentului situat la etajul I, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare din 1988, cu cota de teren aferentă în suprafaţa de 15,21 mp şi a etajului 2 împreună cu terenul aferent în suprafaţa de 47,32 mp şi teren în suprafaţă de 309,47 mp din suprafaţa totală de 372,00 mp.

Prin dispoziţia din 14 decembrie 2006 emisă de primarul generai ai municipiului Bucureşti, a fost modificat art. 1 al dispoziţiei din 19 iunie 2006 în sensul că s-a restituit în natură în proprietatea reclamanţilor imobilul situat în Bucureşti, sector 1, compus din teren în suprafaţă de 325,11 mp din suprafaţa totală de 372,00 mp şi construcţii de tip (b) şi tip A (S+P+3), (cu excepţia apartamentului situat la etajul 1, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare din 1998, cu cota aferentă de teren în suprafaţă de 15,21 mp şi a apartamentului situat la etajul 2, vândut în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare cumpărare din 2000, cu cota de teren aferentă în suprafaţă de 31,68 mp), care se identifică conform pianului topografic scara 1: 500.

Celelalte prevederi ale dispoziţiei din 19 iunie 2006 au rămas neschimbate.

Prin sentinţa civilă nr. 728 din 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a 10-a civilă, s-a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică de interes local a imobilului proprietatea pârâţilor N.M. şi N.M. situat în Bucureşti, sector 1 cu suprafaţa utilă de 99,07 mp, împreună cu cota indiviză din părţile de folosinţă comună şi 31,68 mp teren aflat sub construcţie.

Prin urmare, reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra etajului 2 al imobilului în litigiu, astfel încât în mod corect acţiunea a fost respinsă.

Referitor la greşita anulare a capătului de cerere privind acordarea daunelor morale, din considerentele hotărârii primei instanţe rezultă că a fost respins şi nu anulat, ca netimbrat, dat fiind că acest capăt de cerere este accesoriu cererii principale de stabilire a despăgubirilor şi subsecvent cererii de obligare la finalizarea exproprierii.

Cum reclamantele nu au calitatea de proprietari ai apartamentului expropriat, nu au nici calitatea de a ataca hotărârea de expropriere, întrucât nu are ca efect micşorarea patrimoniului acestora.

Împotriva acestei din urmă decizii au formulat contestaţie în anulare reclamantele B.C.M., M.M., M.S.G., în temeiul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. şi au solicitat anularea acestei hotărâri şi rejudecarea recursului.

În motivare, contestatoarele au arătat că instanţa de recurs nu a analizat toate motivele de recurs invocate: neanalizarea motivelor de apel; existenţa dreptului de proprietate; greşita identificare a imobilului expropriat prin hotărârea din 2010; încălcarea dreptului la dovedirea prejudiciului moral; lipsa dreptei şi prealabilei despăgubiri.

Instanţa de recurs nu a răspuns ia prima critică, respectiv neanalizarea motivelor de apel de către instanţa de apel, respectiv restituirea unei părţi din etajul 2 prin dispoziţia din 2006, întabularea în cartea funciară a spaţiului de la etajul 2 care le-a fost restituit, recunoaşterea dreptului de proprietate de către intimata-pârâtă. Instanţa de apel nu a analizat nici criticile ce vizau expertizarea unei alte părţi din imobil şi daunele morale. Aceste critici invocate prin motivele de recurs nu au fost analizate cu ocazia judecării recursului şi nu s-a motivat că ar fi nefondate.

Cu privire la critica vizând existenţa dreptului de proprietate, instanţa de recurs nu s-a pronunţat, ca şi instanţele fondului, refuzând să analizeze toate actele depuse la dosar, din care rezultă faptul că reclamantele au avut în proprietate etajul 2 al clădirii, cu excepţia apartamentului.

Referitor la critica din motivele de recurs vizând refuzul instanţei de apel de a efectua o nouă expertiză, în condiţiile în care reclamantele învederaseră prin motivele de apel greşita identificare a imobilului în faţa instanţei de fond, instanţa de recurs nu a făcut nicio analiză, însă a respins şi acest motiv de recurs.

Contestaţia în anulare este fondată, urmând a fi admisă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, atunci când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motiyele de modificare sau de casare.

În cauză, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerinţele textului legal menţionat, instanţa de recurs emiţând să cerceteze primele două motive de recurs indicate de către recurenteîe-reciamante, respectiv neanalizarea motivelor de apel de către curtea de apel şi existenţa dreptului de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. Cu privire la acest din urmă motiv, recurentele au susţinut că, din actele depuse la dosar rezultă faptul că au avut în proprietate etajul 2 al clădirii, cu excepţia apartamentului.

Astfel, instanţa de recurs a constatat neîntemeiată critica formulată de reclamante în baza motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după care a redat cele dispuse prin dispoziţiile din 19 iunie 2006 şi din 14 decembrie 2006, emise de primarul general al municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 10/2001, precum şi prin sentinţa civilă nr. 728 din 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. Instanţa de recurs a concluzionat în sensul că reclamantele nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra etajului 2 al imobilului în litigiu, astfel încât în mod corect acţiunea a fost respinsă.

Această motivare este insuficientă, în raport cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care consacră principiul general privind motivarea hotărârilor.

Expunerea de argumente a soluţiei pronunţate în recurs nu răspunde în mod concret celor două critici de nelegalitate invocate prin motivele de recurs, mai sus enunţate.

În cazul în care motivarea este insuficientă, deoarece nu se arată care sunt argumentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de parte prin recursul dedus judecăţii au fost Măturate, se constată lipsa considerentelor de natură să explice în fapt şi în drept soluţia adoptată de instanţa de recurs.

Această omisiune reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Conform jurisprudenţei C.E.D.O., noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care au fost supuse analizei şi să dea un răspuns argumentelor juridice esenţiale, care pot influenţa soluţia ce ar putea fi pronunţată în cauză.

În hotărârea din 28 aprilie 2005 pronunţată în cauza „Albina contra României", Curtea a reţinut încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţie, deoarece „simplul fapt că instanţa de recurs a reamintit hotărârile adoptate în speţă de către instanţele inferioare şi argumentele în baza cărora acestea s-au întemeiat, nu putea să o scutească de obligaţia de a examina problemele ridicate în recurs de către reclamant."

Având în vedere considerentele reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia atacată şi va fixa termen pentru rejudecarea recursului, cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarele B.C.M., M.M., M.S.G. împotriva Deciziei nr. 4034 din data de 26 septembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Anulează decizia şi fixează termen pentru soluţionarea recursului la data de 23 septembrie 2014.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1726/2014. Civil