ICCJ. Decizia nr. 1742/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1742/2014
Dosar nr. 3482/97/2010
Şedinţa publică din 4 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 3482/97 din 09 iulie 2010, reclamanţii F.R.I. şi F.T., au chemat în judecată pârâtul Statul Român - prin SC H. SA Bucureşti - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că, în calitate de persoane expropriate, au consimţit la preluarea proprietăţii lor imobiliare, de către pârât - prin expropriere -, pentru realizarea obiectivului de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, declarat de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să le achite suma de 143.463 lei, reprezentând contravaloarea terenurilor în suprafaţă de 5.626 mp (25,5 lei/mp) şi suma de 62.936 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a acestora pe ultimii 11 de ani, - ce urmează a se efectua în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Au solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii astfel formulate, reclamanţii au arătat, în esenţă, că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, fiind desemnat ca expropriator, Statul Român prin SC H. SA Bucureşti.
Au arătat că anterior acestei hotărâri de guvern, expropriatorul desemnat, a preluat terenurile în litigiu, executând în perioada 1990-1991, amenajările necesare, acoperindu-le cu apele lacului de acumulare.
Că terenurile, proprietatea lor şi a antecesorilor lor, F.I. şi M. (născută J.), au fost preluate fără despăgubiri, eludându-se prin aceasta art. 44 din Constituţia României, conform căruia nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
Că, deşi expropriatorul avea obligaţia să sesizeze tribunalul pentru a se pronunţa asupra exproprierii, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994, acesta a preluat terenurile, a efectuat amenajarea hidroenergetică şi refuză să sesizeze instanţa de judecată şi să le achite despăgubirile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, privându-i de folosinţa terenurilor respective de cca. 20 de ani.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 24 şi următoarele din Legea nr. 33/1994.
Pârâta SC P.E.E.H.H. SA Bucureşti, a depus întâmpinare, invocând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe temeiul Legii nr. 33/1994; excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile; excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor în cauză, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ce conferă atare calitate doar expropriatorului în cazul în care expropriatul nu a formulat întâmpinare la propunerea de expropriere sau, dacă, această cale de atac a fost respinsă, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, raportat la H.G. nr. 392/2002 prin care este stabilită calitatea de expropriator a Statului Român, astfel că SC H. SA are doar calitatea de interpus, fiindu-i conferit doar un drept de administrare, deci de a acţiona în interesul şi spre apărarea intereselor statului.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
S-a susţinut că acordarea de despăgubiri pentru o perioadă anterioară H.G. nr. 392/2002 este nelegală, ca şi obligarea sa la plata de despăgubiri pentru perioada anterioară înfiinţării sale ca subiect de drept - conform H.G. nr. 627/2000.
Sub aspectul valorii despăgubirilor pretinse, pârâta a susţinut caracterul arbitrar al acestora, în lipsa menţionării criteriilor pe care se întemeiază stabilirea cuantumului acestora.
La acelaşi termen, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român, prin M.F.P., invocând calitatea statului de unic beneficiar al investiţiei, precum şi aceea de „singur organism” îndrituit să deţină dreptul de proprietate publică asupra unui imobil şi, deci, singurul având obligaţia de a suporta costurile exproprierii pentru cauză de utilitate publică.
Prin întâmpinarea depusă, M.F.P. reprezentat prin D.G.F.P. Hunedoara a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la prevederile H.G. nr. 392/2002 şi, respectiv, ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care prin actul normativ emis de guvern, pârâta este desemnată expres ca organ abilitat cu îndeplinirea obiectivului de utilitate publică de interes naţional, solicitând totodată, pe fond, respingerea cererii de chemare în garanţie, raportat la atribuţiile sale, strict de reprezentare a statului, conferite expres prin H.G. nr. 1634/2009.
În şedinţa publică din 15 decembrie 2010, instanţa a respins excepţiile invocate de pârât în apărare, cu excepţia excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, care a fost unită cu fondul, în condiţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, a admis, în aceeaşi şedinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie.
Prin sentinţa nr. 130/2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru folosul agricol nerealizat de reclamanţi, pe perioada 1991-2009, ambele invocate de pârâta în cauză.
A fost respinsă cererea de chemare în garanţie formulată de SC P.E.E.H. SA Bucureşti din subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanţie M.F.P. pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Pe fond, a fost admisă în parte, acţiunea civilă precizată, introdusă de reclamanţii F.R.I. şi F.T., împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA SA Bucureşti, prin administrator judiciar Euro Insol Sprl şi în consecinţă s-a constatat că reclamanţii, în calitate de persoane expropriate, au consimţit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes naţional, declarată prin H.G. nr. 392/2002, a suprafeţei de 2.753,7 mp, teren (arabil), situat pe raza localităţii Subcetate, astfel cum a fost identificată prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare formată din experţii judiciari C.M., O.E. şi S.M., parte integrantă a sentinţei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor cu titlu de despăgubiri, suma de 70.219 lei, reprezentând valoarea terenurilor expropriate şi suma de 30.338 lei, reprezentând prejudiciul creat acestora pentru lipsa folosului agricol, pe perioada 2002-2013 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.500 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Roman prin SC P.E.E.H. SA, în subordinea M.I.R.
În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei comunei Sîntămărie Orlea, Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
Prin intermediul acestei comisii, înfiinţată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care şi terenurile ce au aparţinut antecesorilor reclamanţilor, conform notificărilor transmise.
Reclamanţii, deşi de acord cu exproprierea, nu au primit despăgubirile legale, care conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat stabilită la preţul de piaţă plus valoarea prejudiciului creat, care, în cauză, reprezintă folosul agricol pierdut.
Art. 44 alin. (4) din Constituţia României, consacră imperativul, şi totodată garanţia constituţională a proprietăţii particulare, potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat sau lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
În cauză este cert că mecanismul exproprierii amiabile nu a funcţionat între părţi, astfel că instanţa a desemnat comisia de evaluare a despăgubirilor, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994.
Prin lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experţii judiciari C.M., O.E. şi S.M., s-au identificat terenurile expropriate reclamanţilor, stabilind suprafaţa acestora la 2.753,7 mp, teren arabil, estimat la 25,5 lei/mp.
Ca atare, valoarea despăgubirilor pentru terenul agricol respectiv, potrivit variantei I din raportul de evaluare, s-a stabilit la 70.219 lei - echivalent a 16.494 euro, la cursul euro de 4, 2571 lei/euro de la data efectuării expertizei -, respectiv 2.753,7 mp x 25,5 lei/mp = 70.219 lei.
În ce priveşte despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost stabilite de experţii judiciari, pe suprafaţa de teren expropriat, având în vedere categoria de folosinţă (arabil + fânaţ), faptul că în zonă nu se practică culturi de legume şi zarzavaturi pe arii extinse, - culturile de bază fiind porumbul şi cartoful -, instanţa a apreciat că suma de 10217 lei/an/ha., este rezonabilă şi poate compensa, în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat reclamanţilor, în condiţiile în care acesta era singurul lor potenţial agricol, mai important (0,27 ha x 10.217 lei/an/ha = 2.758 lei/an; 11 ani x 2.758 lei/an = 30.338 lei).
Cu privire la perioada pentru care instanţa a acordat aceste despăgubiri pentru nevalorificarea potenţialului agricol al terenului preluat abuziv s-a apreciat că acestea se justifică doar de la momentul declarării utilităţii publice a lucrării de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera”, respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiţia sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere şi legitimează preluarea imobilelor în acest mod, pentru scopul realizării investiţiei de interes public naţional.
Sub aspectul despăgubirilor stabilite de experţi, în baza extraselor de C.F., pentru terenurile aparţinând antecesorilor reclamanţilor, J.M., F.I., J.S., J.I. şi B.I., cererea a fost apreciată ca nefondată, întrucât reclamanţii nu au vocaţie la aceste despăgubiri în condiţiile Legii nr. 33/1994, neavând calitatea de succesori legali ai respectivilor proprietari tabulari.
În consecinţă şi având în vedere dispoziţiile imperative ale Legii nr. 33/1994, inclusiv ale art. 26 - 27 alin. (2), „potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor, instanţa nu are cădere de a acorda mai mult decât suma oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de către expropriat”, precum şi situaţia concretă a terenurilor, categoria de folosinţă a acestora, zona în care se află acestea şi unde nu există o tradiţie pe arii extinse a legumelor, zarzavaturilor, culturile de bază fiind porumbul şi cartoful, situaţia actuală a pieţei imobiliare caracterizată prin scăderea tranzacţiilor şi a valorii imobilelor - ceea ce justifică preţul mai mic stabilit de comisia de evaluare, faţă de alte determinări valorice ale terenurilor expropriate în zonă, în alte dosare pe rolul acestei instanţe, fluctuaţia cursului valutar, şi, în fine, metodele abordate de experţii evaluatori desemnaţi în cauză, tribunalul a constatat că reclamanţii, având calitate de expropriaţi, pentru cauza de utilitate publică, declarată de Guvernul României prin H.G. nr. 392/2002, au consimţit să le fie preluate, prin expropriere, terenurile în suprafaţă de 2.753,7 mp. arabil şi fânaţ pe raza comunei Sîntămărie Orlea - astfel cum au fost identificate şi estimate valoric de comisia de evaluare compusă din experţii judiciari C.M., O.E. şi S.M., lucrare ce face parte integrantă a hotărârii.
Totodată a fost obligată pârâta SC P.E.E.H. SA Bucureşti pentru Statul Român prin M.F.P. ca în calitate de expropriator, să achite reclamanţilor suma de 70.219 lei reprezentând valoarea terenului expropriat şi suma de 30.338 lei reprezentând folosul de tras pe perioada 2002-2012, precum s-a solicitat prin concluziile scrise.
S-a avut în vedere dispoziţia expresă prevăzută de art. 30 din Legea nr. 33/1994, astfel că instanţa a stabilit un termen de plată pentru achitarea despăgubirilor, de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., care instituie principiul soluţionării cu prioritate a excepţiilor de procedură şi, că, în cauză excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor a fost unită cu fondul cauzei, în şedinţa publică din 15 decembrie 2012, s-a reţinut că succesiunea legală, în România, constituie un mod de dobândire a proprietăţii, astfel că, este evidentă vocaţia reclamanţilor de a primi despăgubiri pentru suprafeţele de teren ce au fost ocupate la momentul emiterii titlului de proprietate pe numele antecesorilor lor şi pentru care a fost demarată procedura exproprierii, abia după declararea cauzei de utilitate publică, - prin H.G. nr. 392/2002.
Aşadar, reclamanţii în calitate de descendenţii ai defuncţilor F.I. şi M. (născută J.), au vocaţie la moştenirea acestora şi, deci, calitate procesuală activă în cauză, determinată de interesul şi dreptul de a solicita despăgubiri pentru terenurile proprietatea antecesorii lor, pe care au fost nevoiţi să le înscrise în C.A.P., în condiţiile impuse de regimul politic comunist prin programul de colectivizare.
Faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pentru folosul de tras solicitat de reclamanţi pentru perioada 1991-2009, s-a apreciat că în condiţiile în care, exproprierea pentru cauză de utilitate publică vizează preluarea de proprietăţi imobiliare sub condiţia imperativă a unei drepte şi prealabile despăgubiri şi a faptului, expres prevăzut de Legea nr. 33/1994, că aceste despăgubiri compensează valoarea proprietăţii imobiliare şi, în plus, valoarea prejudiciului dovedit, acesta constituind un accesorium variabil ca natură şi ca întindere, în raport cu valoarea efectivă a imobilului (care, totdeauna, se stabileşte pe baza valorii de piaţă ) instanţa a conchis, că această componentă a despăgubirilor este supusă principiului elementar de drept accesorium sequitur principale.
Deci, s-a apreciat că despăgubirile pentru expropriere, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 33/1994, formând împreună o unitate complexă, inseparabilă, ope legis, având o componentă pentru valoarea de piaţă a proprietăţii imobiliare expropriate şi o componentă pentru despăgubirile reprezentând echivalentul prejudiciul suferit de persoana expropriată, exced regulilor prescripţiei extinctive, în condiţiile art. 21 din Decretul nr. 167/1958, astfel că a fost respinsă excepţia invocată.
În temeiul art. 38 din Legea nr. 33/1994 şi art. 274 C. proc. civ. au fost acordate cheltuieli de judecată în sumă de 4.500 lei, din care 3.000 lei onorariu avocat şi 1.500 lei onorariu expertiză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, atât reclamanţii, cât şi pârâta.
Reclamanţii au solicitat modificarea sentinţei civile în sensul constatării exproprierii suprafeţei de 5.626 mp şi a obligării pârâtei la plata sumei de 143.463 lei, contravaloarea terenului expropriat şi la plata sumei de 62.936 lei, reprezentând echivalentul lipsei de folosinţă pe perioada 2002-2012, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamanţii au susţinut că din răspunsul la obiecţiuni, depus de experţi pentru termenul din 20 februarie 2013, rezultă că suprafaţa totală expropriată de la antecesorii lor este de 5.626 mp, şi nu de 2.753 mp, cât s-a reţinut de instanţa de fond. În aceste condiţii, au apreciat că se impune modificarea hotărârii în ceea ce priveşte suprafaţa expropriată şi valoarea despăgubirilor. Folosul de tras pe perioada 2002-2012 este de 62.936 lei.
Pârâta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, s-a invocat, în primul rând excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe Legea nr. 33/1994, prematurităţii acţiunii, a lipsei calităţii procesual pasive a apelantei pârâte,a lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, a prescripţiei dreptului material la acţiuni pentru folosul de tras pentru perioada 1991-2009, şi a solicitat admiterea cererii de chemare în garanţie.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii în temeiul Legii nr. 33/1994, a arătat că terenul a fost ocupat anterior, începând cu anul 1989 de pârâtă, şi reclamanţii nu pot formula acţiune în despăgubiri în temeiul unei legi apărute ulterior. Reclamanţii nu au probat proprietatea particulară asupra terenurilor la momentul ocupării acestora, fiind cooperativizate la momentul preluării. Cu toate că aveau posibilitatea, reclamanţii nu au făcut demersuri pentru a obţine despăgubiri în temeiul Legii nr. 1/2000.
În ce priveşte excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, s-a solicitat a se constata că reclamanţii nu au îndeplinit procedura prealabilă obligatorie în materie, în sensul că nu au răspuns ofertei de despăgubiri pe care a făcut-o pârâta.
Pentru susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, a arătat că exproprierea a făcut-o Statul Român prin SC H. SA SA, ca unic beneficiar şi care trebuie să suporte costurile acestei investiţii, prin plata despăgubirilor către cei expropriaţi. Apelanta este o societate care nu primeşte bani de la bugetul public, ci se întreţine exclusiv din fonduri proprii. De aceea, s-a făcut trimitere la contractul de concesiune din 2004 prin care SC H. SA preia în concesiune bunurile proprietate publică a statului şi terenurile pe care acestea sunt amplasate, în scopul întreţinerii, amenajării, modernizării şi construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiţii. Din anexa la acest contract rezultă că SC H. SA nu este proprietarul obiectivelor hidroenergetice care au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, ci proprietar al acestor obiective şi al terenurilor pe care sunt amplasate este Statul Român, care le-a concesionat în favoarea SC H. SA. Ca urmare, a considerat că se impunea admiterea acestei excepţii de către instanţa de fond şi a cererii de chemare în garanţie, astfel ca obligaţia de plată a despăgubirilor să fie suportată de Statul Român prin M.F.P.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor, a susţinut că nu s-a dovedit masa succesorală aflată în patrimoniul defuncţilor la data decesului în contextul înscrierilor în cartea funciară şi a cooperativizării terenurilor agricole, şi nici nu au dovedit calitatea lor de persoane îndreptăţite de a primi despăgubiri. Cum terenurile nu au putut face obiectul Legii nr. 18/1991, reclamanţii nu pot justifica un drept asupra acestora, în condiţiile în care au fost preluate anterior acestei date şi le-a fost schimbată destinaţia. Prin H.G. nr. 392/2002 s-a declarat de utilitate publică de interes naţional lucrarea „Amenajarea hidroenergetică a lacului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”, după ca apelanta a demarat de urgenţă procedura privind notificarea persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri ca urmare a exproprierilor survenite în baza Decretului nr. 40/1989, astfel că a identificat proprietarii tabulari ai terenurilor expropriate şi i-a notificat cu propunere de preţ pentru terenurile expropriate. Reclamanţii nu au depus acte doveditoare ale proprietăţii antecesorilor lor, ceea ce a condus la imposibilitatea acordării despăgubirilor pentru respectivele terenuri.
În ce priveşte excepţia prescripţia dreptului material la acţiune pentru folosul de tras solicitat de reclamanţi pentru perioada 1991-2009, a susţinut că sunt aplicabile prevederile art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, excepţia prescripţiei fiind una absolută.
Pe fondul cauzei, a susţinut lipsa calităţii de proprietar al reclamanţilor asupra terenurilor şi a vocaţiei la despăgubiri în baza legii exproprierii. Probatoriul administrat în cauză nu a făcut dovada masei succesorale aflate în patrimoniul acestor defuncţi la data decesului, ţinând cont de înscrierile în Cf, de cooperativizare, de vocaţia succesorală. Cu toate că pârâta a făcut oferta de despăgubiri reclamanţilor, prin executor judecătoresc, intimaţii reclamanţi nu au făcut întâmpinare la ofertă şi nici dovada calităţii lor de moştenitoare după proprietarul tabular.
În situaţia în care instanţa va aprecia ca legală sentinţa instanţei de fond şi îndreptăţirea reclamanţilor la primirea de despăgubiri conform legii aplicabile, a solicitat să se aibă în vedere preţul propus de pârâtă prin notificarea transmisă, efectuarea unei contraexpertize având în vedere valoarea terenului expropriat şi repararea prejudiciului cauzat prin lipsa de folosinţă a terenului. A arătat că valoarea reţinută de instanţa de fond este nelegală, pentru că experţii nu au ţinut cont de realităţile pieţei imobiliare şi nici de cele existente la momentul efectuării expertizelor sau a pronunţării sentinţei, înlăturând dispoziţiile Legii nr. 33/1994.
Prin concluziile scrise depuse, intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea apelului pârâtei, ca nefondat, susţinând în esenţă, că instanţa de fond a analizat toate excepţiile invocate şi a interpretat corect probele administrate în cauză.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamanţilor, cu cheltuieli de judecată, susţinând că reclamanţii au formulat acţiunea iniţial pentru teren de 1031 mp, precizând la termenul din 01 iunie 2011 suprafaţa la 1.876 mp. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suprafaţa ocupată este de 2.753,7 mp şi ca urmare a obiecţiunilor formulate de reclamanţi, s-a stabilit că suprafaţa reală ocupată este de 5.626 mp. Pârâta a apreciat că reclamanţii nu au vocaţie la despăgubiri şi nu au făcut dovada dreptului lor de proprietate.
Prin Decizia civilă nr. 74 din 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC H. SA SA împotriva sentinţei civile nr. 130 din 10 aprilie 2013 pronunţată de Tribunalul Hunedoara şi în consecinţă, a schimbat sentinţa atacată doar în ceea ce priveşte cuantumul folosului agricol nerealizat de reclamanţi, pe care l-a stabilit pe perioada 2007-2013 la suma de 19.306 lei, a menţinut în rest sentinţa atacată şi a respins apelul declarat de reclamanţii F.R.I. şi F.T. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Reclamanţii sunt moştenitori ai proprietarilor tabulari, potrivit actelor de stare civilă depuse în dosarul instanţei de fond.
Imobilele în litigiu au fost colectivizate (aspect necontestat). Aceste imobile, identificate prin lucrarea de expertiză efectuată la instanţa de fond, au fost ocupate de lucrările de amenajare a lacului Strei.
Aceste imobile au fost expropriate prin H.G. nr. 392/2002 prin care s-a declarat utilitatea publică de interes naţional a obiectivului „Amenajare hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria”, iar expropriator s-a stabilit a fi Statul Român prin SC P.E.E.H. SA (conform art. 2 ale acestei hotărâri). Prin Hotărârea nr. 958 din 16 iunie 2004 Guvernul României a constituit Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere, în scopul realizării obiectivului de interes naţional declarat ca atare prin hotărârea arătată mai sus.
Expropriatorul a demarat procedura de expropriere şi, implicit, de acordare a despăgubirilor, notificând proprietarii tabulari în acest sens. În acest scop, pârâta i-a notificat şi pe antecesorii reclamantelor (filele 90-99 fond), toţi decedaţi la acel moment, conform actelor de stare civilă.
Faţă de această stare de fapt, excepţiile invocate în faţa instanţei de fond au fost soluţionate corect de către prima instanţă.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii: prin Decretul nr. 40/1989 s-a aprobat efectuarea de lucrări de investiţii pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, lucrări care nu au vizat terenurile în litigiu, ci cele care figurează în procesul-verbal de identificare a imobilelor pentru care fostul C.A.P. şi-a dat avizul favorabil. Imobilele în litigiu au fost expropriate în anul 2002, prin H.G. nr. 392/2002. În consecinţă, legea aplicabilă, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, era Legea nr. 33/1994, din această perspectivă fiind lipsită de relevanţă ocuparea terenurilor anterior declarării utilităţii publice.
De altfel, câtă vreme până la apariţia H.G. nr. 392/2002, terenurile în litigiu nu era declarate de utilitate publică, dreptul la acţiune în despăgubiri nu era născut, astfel că nu se puteau obţine despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994, sens în care este şi jurisprudenţa instanţei supreme (Decizia civilă nr. 3883/2011).
În cauză, prezintă relevanţă chiar atitudinea pârâtei, care, deşi susţine în prezent că Legea nr. 33/1994 nu este aplicabilă, ea însăşi a demarat, cu aproape 10 ani înainte, procedura prevăzută de această lege, şi i-a notificat pe antecesorii reclamanţilor, considerând la acel moment că aceştia sunt proprietarii terenurilor şi li se cuvin despăgubiri în conformitate cu legislaţia ce reglementează exproprierea. Pentru toate acestea, sunt nefondate argumentele apelantei în sensul că reclamanţii puteau beneficia de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 1/2000, întrucât această dispoziţie este anterioară exproprierii.
Referitor la prematuritatea acţiunii, susţinerile apelantei pârâte sunt, de asemenea, nefondate, întrucât, pe de o parte, nu poate fi imputat reclamanţilor procedura prealabilă stabilită de Legea nr. 33/1994 şi nici lipsa unor despăgubiri echitabile pentru terenurile expropriate şi ocupate de lucrările hidroenergetice şi apele lacului de acumulare.
Instanţa a fost învestită cu cererea de stabilire a despăgubirilor pentru terenurile expropriate, şi, contrar susţinerilor apelantei, persoanele supuse procedurii de expropriere nu pot fi obligate să aştepte până când expropriatorul va sesiza instanţa, în condiţiile în care terenul a fost efectiv ocupat de lucrarea de utilitate publică, în cadrul unor proceduri declanşate de expropriator.
Nici excepţia lipsei calităţii procesual pasive a SC H. SA SA nu poate fi primită, atâta timp cât prin actul normativ de declarare a utilităţii publice s-a stabilit că expropriatorul, Statul Român, este reprezentat prin prezenta societate. Acesta a fost dată în judecată în această calitate, de reprezentant al Statului Român şi nu în nume propriu.
Prin urmare, în această calitate, pârâta justifică legitimare procesuală, cadrul procesual sub aspectul părţilor fiind corect stabilit. Având în vedere că prin H.G. nr. 392/2002 menţionată s-a stabilit şi reprezentantul Statului în aceste raporturi juridice de expropriere, în mod corect a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a Statului român prin M.F.P., prin lege specială (H.G. menţionată) s-a stabilit cine reprezintă Statul astfel că nu se poate apela la cadrul general de reprezentare.
În mod corect a fost respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamanţilor faţă de faptul că antecesorii acestora au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilelor cooperativizate inclusiv cele din litigiu.
Dreptul de proprietate şi îndreptăţirea antecesorilor reclamanţilor la despăgubiri în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru terenul expropriat a fost recunoscută de Statul Român prin demararea de către pârâtă a procedurii prevăzute de legea de expropriere, prin notificarea cu privire la oferta de despăgubire.
Faţă de aceste aspecte, reclamanţii justifică legitimare procesual activă, dreptul lor de proprietate asupra imobilelor în litigiu fiind recunoscut prin decizii ale instituţiilor administrative ale Statului Român, astfel că, au un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană de Drepturilor Omului. Potrivit art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.
În cauzele Străin şi alţii împotriva României, Sebastian contra României, Athanasiu Marshall împotriva României, Aldea împotriva României, C.E.D.O. a stabilit că petenţii aveau un bun în sensul art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie deoarece prin hotărâre arbitrară definitivă s-a stabilit în mod definitiv nelegalitatea naţionalizării imobilelor.
Odată cu hotărârea pilot pronunţată în cauza Atanasiu şi alţii împotriva României, C.E.D.O. a reanalizat noţiunea de bun, subliniind ideea că, pentru a exista o valoare patrimonială nu este suficient ca legea să consemneze un drept de care beneficiază reclamantul, fiind necesar ca şi instituţiile competente potrivit dreptului intern să constate că reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de dreptul conferit prin lege.
Astfel, potrivit principiilor ce se degajă din jurisprudenţa C.E.D.O. „bunul actual” presupune existenţa unei decizii administrative sau judecătoreşti definitive prin care să se recunoască direct sau indirect dreptul de proprietate iar speranţa legitimă presupune ca o creanţă să aibă valoare patrimonială care să se bucure de o bază suficientă în dreptul intern.
În speţă, reclamanţii se pot prevala de protecţia acordată de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, având un bun actual în sensul acestui articol.
În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 Adiţional la C.E.D.O., statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică. Însă, ceea ce impune acest articol, este că această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă şi rezonabilă, atât sub aspectul cuantumului cât şi al terenurilor, mai exact să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între măsura exproprierii şi despăgubirea pentru această măsură.
În speţă, este de necontestat că în fapt preluarea a operat în anii 1991 - 1992, iar sub aspectul legal prin H.G. nr. 392/2002, iar reclamanţii în calitate de moştenitori ai proprietarilor tabulari, nu au primit nici până în prezent vreo despăgubire, fapt ce impune în sarcina lor o pagubă disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunului statuat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, în cauză reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate, astfel, sub acest aspect, justifică legitimare procesuală activă.
Pârâta a mai invocat în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesual active şi împrejurarea că reclamanţii nu au făcut dovada unei vocaţii succesorale pentru terenurile în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor, proprietari tabulari. Din actele depus indicate anterior, rezultă cu evidenţă că dreptul de proprietate al antecesorilor reclamanţilor asupra terenurilor în litigiu a fost recunoscut, pârâta notificându-i pentru acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 33/1994. Conform actelor de stare civilă reclamanţii sunt moştenitorii proprietarilor tabulari.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 115/1938, reluat şi în art. 28 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil faţă de terţi fără înscriere în cartea funciară. Astfel, atâta timp cât dreptul de proprietate al proprietarilor tabulari ai imobilelor în litigiu a fost recunoscut, iar reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori după aceşti proprietari, nu se pot primi susţinerile apelantei în sensul că terenurile nu fac parte din masa succesorală a antecesorilor şi că reclamanţii nu au făcut dovada unei vocaţii succesorale pentru acestea .
Cu referire la criticile aduse de către pârâtă pe fondul cauzei:
Aceste notificări au fost emise pe numele antecesorilor reclamanţilor, care figurează ca proprietari tabulari, iar la data emiterii lor, aceştia erau decedaţi şi astfel, reclamanţii nu au avut cunoştinţă de preţul propus de expropriator. Mai mult, în situaţia în care expropriatorul ar fi apreciat că preţul a fost acceptat, ar fi trebuit să facă plata despăgubirilor, însă, aşa cum s-a arătat, această plată nu a fost efectuată nici până în prezent, la mai mult de 10 ani de la demararea procedurii de expropriere.
Este adevărat că, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul sub care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel, în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
În cuprinsul raportului de expertiză, experţii au arătat că terenul nu are corespondent pe raza unităţii administrativ - teritoriale, luând în calcul oferte de vânzare şi de cumpărare a terenurilor pe teritoriul judeţului Hunedoara, însă nici una dintre acestea nu vizează terenuri similare celor din litigiu (filele 182 - 184 dosar fond). În aceste condiţii, este evident că nu pot fi luate în considerare aceste preţuri estimative, care nu au la bază valori practicate efectiv în zonă datorită lipsei tranzacţiilor.
Experţii au propus ca valoarea imobilelor în litigiu să fie calculată după metoda de evaluare a terenurilor având în vedere un preţ mediu cu care se vând terenurile în zonă, de 5,24 euro/mp.
În ceea ce priveşte folosul de tras, instanţa de fond a acordat valoarea acestuia la nivelul profitului pe care l-ar fi obţinut reclamanţii cultivând legumele tradiţionale în zonă şi porumb.
În ceea ce priveşte perioada pentru care s-au acordat aceste se constată că despăgubirile băneşti au caracter patrimonial. Potrivit art. 1, 3 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune având obiect patrimonial se stinge în 3 ani de când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască pe cel care i-a cauzat prejudiciu. Reclamanţii au cunoscut paguba din 1989, iar făptuitorul din anul 2002 odată cu apariţia H.G. nr. 392/2002 iar acţiunea a fost introdusă în anul 2010, astfel că este prescris dreptul la acţiune în despăgubiri pentru perioada 2002-2007.
Ca urmare, în temeiul art. 296 C. proc. civ. se impune admiterea apelului pârâtei doar în ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune pentru perioada menţionată, cu consecinţa reducerii cuantumului despăgubirilor pentru folosul de tras la 19.306 lei pentru perioada 2007-2013, şi a se menţine în rest sentinţa atacată.
Cu referire la apelul reclamanţilor, se constată că acţiunea a fost promovată iniţial pentru suprafaţa de 1031 mp, precizată apoi la 1.876 mp şi doar în concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor, s-au solicitat despăgubiri pentru suprafaţa de 5.625 mp. Soluţia instanţei de fond este legală sub acest aspect, precizarea acţiunii după închiderea dezbaterilor fiind inadmisibilă. Potrivit art. 294 C. proc. civ., în apel nu se poate schimba …obiectul cererii de chemare în judecată, iar apelul în forma în care a fost formulat face referire la o suprafaţă mai mare decât aceea din acţiunea soluţionată de instanţa de fond, astfel că urmează a fi respins în temeiul art. 296 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs SC P.E.E.H. SA, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susţinut, în esenţă, că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii în soluţionarea excepţiilor invocate iar pe fondul cauzei, în ce priveşte valoarea despăgubirilor, acestea au fost determinate prin încălcarea criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, pârâta a arătat că a preluat terenurile anterior apariţiei Legii nr. 33/1994 şi că în aceste condiţii este inadmisibilă formularea unei acţiuni având ca obiect primirea de despăgubiri în baza acestei legi, în caz contrar nesocotindu-se dispoziţiile imperative ce reglementează aplicarea în timp a legii civile şi consacră principiul neretroactivităţii acesteia.
Terenul ce face obiectul prezentei judecăţi a fost cooperativizat şi nu a fost preluat din proprietatea antecesorilor reclamanţilor iar preluarea s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1980, contrar celor reţinute de către instanţa de apel.
Terenul fiind preluat anterior anului 1990, şi în raport de dispoziţiile Legii nr. 33/1994, reclamanţii nu au făcut dovada proprietăţii la momentul preluării.
Mai mult, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legilor funciare potrivit cu care reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea unor suprafeţe de teren echivalente din rezerva existentă la nivelul comisiilor locale sau la acordarea de despăgubiri, procedură pe care reclamanţii nu au urmat-o, astfel că prezenta acţiune este şi prematur formulată.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA, sub aspectul plăţii despăgubirilor s-a susţinut că potrivit contractului de concesiune nu este proprietara obiectivelor energetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, proprietar fiind Statul Român, care are şi obligaţia de plată a despăgubirilor, prin M.F.P.
Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamanţilor s-a susţinut că în cauză nu s-a făcut dovada că la data decesului autorilor reclamantei, în patrimoniul acestora se aflau şi terenurile care fac obiectul acestui litigiu şi nici faptul că după anul 1990 au beneficiat de reconstituirea dreptului în condiţiile legilor fondului funciar.
Greşit s-a reţinut că notificarea adresată autorilor reclamanţilor valorează recunoaşterea dreptului şi îndreptăţirea la primirea de despăgubirii, în condiţiile în care reclamanţii nu au făcut dovada existenţei dreptului în patrimoniul lor la data preluării sau la data exproprierii.
Pe fondul cauzei, în ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, s-a susţinut că reclamanţii nu au formulat întâmpinare la propunerea de preţ făcută iar lipsa întâmpinării presupune o acceptare tacită a ofertei de preţ.
S-a susţinut că raportul de expertiză nu a fost întocmit cu respectarea criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neindicând însă care dintre aceste criterii nu au fost legal aplicate.
Recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Imobilele în litigiu, proprietatea autorilor reclamanţilor, au fost cooperativizate şi ulterior preluate şi ocupate de lucrările de amenajare a Lacului Strei, anterior anului1990.
Actul normativ care a consfinţit legal exproprierea este H.G. nr. 392/2002 şi prin care expropriator s-a stabilit a fi Statul Român prin SC P.E.E.H SA.
Prin Hotărârea nr. 958/2004 s-a dispus şi constituirea Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere.
Fiind iniţiată procedura de expropriere pentru utilitate publică pentru amenajarea hidroenergetică a râului Strei, în acest sens fiind preluate şi terenurile aparţinând autorilor reclamanţilor, este evident că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 33/1994, fiind fără relevanţă faptul că terenurile au fost preluate anterior intrării în vigoare a acestei legi.
Terenurile în litigiu nu au fost exproprietare prin Decretul nr. 40/1989, prin acest act normativ fiind aprobată doar efectuarea de lucrări de investiţii pentru obiectivul”Amenajarea hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria”.
În raport de obiectul şi temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, precum şi de existenţa unei oferte de despăgubiri pe numele antecesorilor reclamanţilor, pârâtul nu mai poate pune în discuţie îndreptăţirea reclamanţilor, în calitate de moştenitori, de a încasa despăgubirea în cadrul procedurii de expropriere, pe motiv că nu există titlu de proprietate emis în baza legilor privind fondul funciar.
De altfel, un astfel de titlu era şi imposibil de obţinut, atâta vreme cât terenul a fost inundat, deci exproprierea s-a realizat în fapt, astfel încât nu se mai putea reconstitui dreptul de proprietate pe vechiul amplasament iar în procedura legii fondului funciar reclamanţii au fost îndrumaţi să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994.
Reclamanţii justifică legitimare procesuală activă, dreptul de proprietate al antecesorilor acestora fiind înscris în cărţile funciare aşa cum sunt menţionate în raportul de expertiză şi anexe, şi, totodată, dreptul a fost recunoscut de Statul Român prin demararea de către pârâţi a procedurii de expropriere, prin notificare cu privire la oferta de despăgubire.
Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Decretul Lege nr. 114/1933, reluat şi în art. 23 din Legea nr. 7/1996, dreptul provenind din succesiune este opozabil terţilor fără înscriere în cartea funciară, iar reclamanţii au făcut dovada calităţii de moştenitori după proprietarii tabulari.
Dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994 fac distincţie între situaţia în care părţile se învoiesc asupra exproprierii şi asupra despăgubirii, caz în care instanţa ia act de această învoială şi situaţia în care părţile se învoiesc numai asupra exproprierii, nu şi asupra despăgubirii.
Instanţa a fost investită cu o cerere de chemare în judecată prin care să se constate că reclamanţii, în calitate de persoane expropriate au consimţit la preluarea proprietăţii imobiliare, prin expropriere iar pe de altă parte, plata de despăgubiri, în cadrul unei proceduri de expropriere deja declanşată de expropriator, fiind epuizate anterior formulării prezentei acţiuni, fazele premergătoare ale procedurii de expropriere, respectiv formularea ofertelor de despăgubiri către persoanele recunoscute ca fiind proprietari.
Aceste acte emise în procedura de expropriere, prin care antecesorii reclamanţilor au fost recunoscuţi ca fiind îndreptăţiţi să primească despăgubiri, premisă în lipsa cărei nu-şi mai găsea justificarea oferta de despăgubire, expropriatorul nemaiputând contesta în faţa instanţei împrejurări pe care el însuşi le-a stabilit în procedura administrativă prealabilă.
Respingerea acţiunii formulată de reclamanţi, cu motivarea că nu au calitate de proprietar, le creează acestora o situaţia mai grea decât cea pe care şi-ar fi păstrat-o dacă nu ar fi formulat cererea de chemare în judecată, chiar pârâta solicitând prin motivele de recurs să se menţină ca şi cuantum despăgubirea propusă prin notificare, sub condiţia dovedirii calităţii de moştenitor.
Oferta de despăgubire, care implică şi recunoaşterea dreptului de proprietate, este un act juridic valabil, ce emană de la expropriator, adică de la Statul Român, prin SC H. SA SA, echivalând cu o speranţă legitimă de despăgubire, protejată de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În contextul aplicării procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 33/1994, analiza posibilităţilor reclamanţilor de a obţine eventuale despăgubiri în temeiul Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000 este în afara cadrului judecăţii, iar împrejurarea că aceştia au formulat şi cereri în temeiul legilor fondului funciar este irelevantă, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că au beneficiat de măsuri reparatorii în echivalent în baza acestor legi, pentru a se pune în discuţie problema unei duble reparaţii.
În raport de aceste considerente, excepţiile inadmisibilităţii, prematurităţii şi calităţii procesuale active au fost corect soluţionate.
Şi excepţia calităţii procesuale pasive a fost legal soluţionată raportat la dispoziţiile H.G. nr. 392/2002, societatea comercială fiind chemată în judecată în calitate de reprezentant al Statului Român şi nu în nume propriu, iar în această calitate justifică legitimare procesuală.
În ce priveşte critica referitoare la despăgubiri prin raportare la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 aceasta este nefondată.
Instanţele au aplicat şi interpretat corect textul de lege menţionat, acordând reclamanţilor contravaloarea terenurilor preluate.
Raportul de expertiză oglindeşte, în realitate, o situaţie de fapt necontestată de către părţi, terenul fiind ocupat de lacul de acumulare, ceea ce presupune, în mod logic, inexistenţa unor tranzacţii imobiliare cu privire la terenurile aflate în situaţie similară. Dar, aceasta nu înseamnă că terenul nu mai poate fi evaluat şi că persoana nu mai poate obţine nicio despăgubire.
Lucrările în zonă au fost finalizate de foarte mult timp şi nu mai există posibilitatea vânzărilor de teren, ceea ce face imposibilă folosirea metodei comparaţiei prin raportare la valoarea de piaţă în lipsa unor tranzacţii imobiliare în zona de interes, astfel că criteriile de evaluare avute în vedere de către experţi, prin raportare la întreaga unitate administrativ teritorială şi detaliile tehnice ale terenurilor, sunt legale.
Având în vedere aceste considerente, urmează a în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.E.E.H. SA împotriva Deciziei nr. 74 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1728/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1744/2014. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
