ICCJ. Decizia nr. 1852/2013. Civil. Rezoluţiune contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1852/2013
Dosar nr. 29/107/2011
Şedinţa publică de la 25 aprilie 2013
Asupra recursului de faţă;
Examinând actele şi lucrările de la dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 197/COM din 20 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba în Dosar nr. 29/107/2011, s-au anulat ca netimbrate capetele de cerere prin care reclamantul D.C.S. a solicitat obligarea pârâtelor SC A.D.C. SRL Alba Iulia şi SC P.L.R.I. SA la plata următoarelor sume: 741,6 RON RCA; 200 RON impozit aferent anului 2007 - 2008; 1.108,69 RON reţinute cu titlu de executare silită în Dosar execuţional nr. 25/2010 B.E.J. I.S.F.; 5.430,54 RON sumă pentru care reclamantul urmează să fie executat în dosarul execuţional pentru neplata ratelor de leasing; 130 euro sumă solicitată în plus cu titlul de folos nerealizat prin privarea de folosinţă a autoturismului contractat, reclamantul declarând expres că nu timbrează aceste capete de cerere înglobate sub capătul 3 din cererea iniţială.
S-a admis excepţia lipsei procesual pasive a pârâtei SC P.L.R.I. SA privind obligarea acesteia la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri prin capătul 3 al acţiunii, acea ce a mai rămas din acest capăt de cerere după anularea ca netimbrată a capetelor de cerere mai sus menţionate, respectiv: avans 6.936,56 euro, taxa de primă înmatriculare de 631,43 euro, ratele de leasing aferente perioadei octombrie 2007 - octombrie 2008 de 4.741,23 euro, prima de asigurare aferentă acestei perioade de 1.618,76 euro, 7.000 euro folos nerealizat prin neutilizarea autoturismului, 24.000 euro valoare de înlocuire autoturism, cererile reclamantului de obligare la plata acestor sume, precum şi de constatare a lipsei de conformitate a autoturismului S.S.A. şi de rezoluţiune a contractului de livrare a acestui autoturism au fost respinse prin aceeaşi sentinţă atât faţă de SC A.D.C. SRL, cât şi faţă de P.L.R.I. SA.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtelor suma de 590 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.D.C. SRL suma de 5.000 RON pârâtei SC P.L.R.I. SA, prin reducerea sumelor solicitate de către această pârâtă de 50.107 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut, în legătura cu anularea ca netimbrată a cererii reclamantului privind plata unora dintre sumele solicitate (în data de 4 noiembrie 2011) împrejurarea că acesta a declarat expres că nu înţelege să timbreze aceste capete de cerere.
Cât priveşte respingerea cererii de obligare a pârâtei SC P.L.R.I. SA la plata despăgubirilor solicitate prin punctul 3 din acţiune (fără sumele cu privire la care cererea a fost anulată ca netimbrată), pe temeiul lipsei calităţii procesual pasive a acesteia, instanţa a reţinut că sumele respective reprezentând avans şi rate de leasing aferente perioadei octombrie 2007 - octombrie 2008 au fost achitate de reclamant în calitate de utilizator în baza contractului de leasing încheiat la 6 august 2007 cu SC P.L.R.I. SA rezilierea acestui contract nu a făcut însă obiectul prezentului litigiu, iar din întâmpinarea depusă de pârâtă reiese că a fost reziliat din culpa exclusivă a reclamantului care nu a achitat la scadenţa ratele, motiv pentru care s-a şi început executarea silită a acestuia într-un dosar execuţional.
S-a reţinut astfel, că atâta timp cât acel contract nu a făcut obiectul litigiului, pârâta nu are calitate procesuală pasivă şi nu poate fi obligată la plata sumelor solicitate.
În ce priveşte taxa de primă înmatriculare şi prima de asigurare, s-a reţinut că la art. 6.6 din contractul de leasing s-a menţionat expres că acestea reprezintă cheltuieli ce nu sunt incluse în ratele de leasing şi care vor fi suportate separat de utilizator.
În condiţiile în care acele sume nu au intrat în patrimoniul societăţii de leasing, aceasta nu poate fi obligată la restituirea lor, reclamantul având posibilitatea de a se îndrepta împotriva celor în favoarea cărora au fost achitate sumele respective.
Pretenţiile reclamantului constând în folosul nerealizat prin privarea de folosinţa autoturismului contractat şi înlocuirea autoturismului pretins livrat cu o lipsă de conformitate, au fost considerate ca fiind în legătură directă cu calitatea acestuia şi reclamaţiile formulate în perioada de garanţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997 "în temeiul contractului de leasing utilizatorul are dreptul de acţiune directă asupra furnizorului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie.
Potrivit art. 9 lit. e) din aceeaşi ordonanţă: finanţatorul, în speţă P.L. are obligaţia legală de a garanta reclamantului doar folosinţa liniştită a bunului în condiţiile în care acesta a respectat toate clauzele contractuale.
S-a reţinut, prin urmare, că SC P.L.R.I. SA, în calitate de finanţator, nu răspunde decât pentru folosinţa liniştită a autoturismului, nu şi pentru folosinţa utilă, care este asigurată şi garantată de către furnizor. De altfel, în contractul de leasing încheiat de reclamant cu SC P.L.R.I. SA au fost introduse clauze foarte clare cu privire la răspunderea şi garanţia pentru folosinţa utilă a bunului.
În acest sens, s-a arătat că la art. 3.5 s-a prevăzut expres că "Locatorul este exonerat de orice răspundere în cazul în care obiectul în leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător utilizatorului de către dealer".
De asemenea, potrivit art. 13.1 din contract "Utilizatorul renunţă la orice acţiuni în garanţie împotriva locatorului. în acest scop, locatorul transfera utilizatorului, pe durata contractului, toate drepturile de garanţie privind obiectul în leasing, inclusiv acţiunile aferente acestora".
Tot astfel, la art. 13.2 din contract s-a menţionat că "Locatorul este exonerat de orice răspundere în ceea ce priveşte calitatea, asistenţa tehnică, garanţiile şi service-ul privind obiectul în leasing, precum şi orice alte încălcări ale obligaţiilor aferente contractului de livrare."
În concluzie, raportat la cele menţionate, s-a apreciat că nu există identitate între persoana pârâtei şi aceea care este obligată în raportul juridic dedus judecăţii, ceea ce în plan procesual echivalează cu lipsa calităţii procesuale pasive.
Cât priveşte fondul cauzei, însemnând toate capetele de cerere mai puţin parte din capătul 3 de cerere anulat ca netimbrat şi întreg capătul 3 în legătură cu care s-a constatat lipsa calităţii procesual pasive a pârâtei SC P.L.R.I. SA, s-a reţinut că reclamanţii, a achiziţionat în leasing autoturismul marca S.S.A., culoare negru magic, în baza contractului de leasing financiar din 6 august 2007 încheiat în calitate de utilizator cu SC P.L.R.I. SA în calitate de finanţator.
Reclamantul a intrat în posesia autoturismului la data de 19 septembrie 2007 potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat cu SC A.D.C. SRL Alba Iulia în calitate de dealer.
Întrucât autoturismul prezenta dificultăţi la pornire, reclamantul s-a prezentat în perioada de garanţie cu acesta de mai multe ori la dealer în vederea asigurării service-ului şi reparaţiile necesare.
Acest fapt a fost dovedit cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv diagnozele întocmite de societatea care a efectuat reparaţia, cât şi prin expertiza tehnică auto efectuată în cauză.
Certificatul de garanţie al autoturismului nu a fost însă completat, nefiind menţionate intervenţiile care au avut loc asupra acestuia. Martorii audiaţi au confirmat faptul că pe la sfârşitul anului 2008 - începutul anului 2009, reclamantul a prezentat autoturismul la dealerul SC A.D.C. SRL unde l-a şi abandonat practic.
Ca urmare a faptului că a fost abandonat de reclamant, autoturismul a fost predat în custodie de către societatea de leasing către dealer la data de 16 ianuarie 2009 conform procesului-verbal depus la dosar.
S-a avut în vedere că prin raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cauză s-a stabilit că autoturismul în cauză a fost livrat reclamantului cu o deficienţă calitativă care nu putea fi cunoscută de acesta la cumpărare şi că doar la 1,5 ani de la cumpărare s-a reuşit remedierea acestei deficienţe (când nu se mai afla în posesia reclamantului şi nici nu mai era în perioada de garanţie), deficienţa fiind remediată de către service-ul D. & G. din judeţul Braşov. Expertul a opinat că este vorba de un viciu ascuns.
Raportat la această stare de fapt, s-a reţinut că acţiunea reclamantului este nefondată deoarece:
Deşi a solicitat să se constate rezoluţiunea contractului de livrare încheiat cu privire la acel autoturism, reclamantul nu a făcut dovada că un astfel de contract a fost încheiat.
Orice contract, presupune un acord de voinţă din care rezultă anumite drepturi respectiv obligaţii pentru părţile contractante.
Procesul-verbal încheiat la data de 19 septembrie 2007 de care se prevalează reclamantul nu are valoarea unui contract de livrare, ci aşa cum îi spune însăşi denumirea este un proces-verbal de predare-primire.
Fiind un proces-verbal de predare-primire acesta nu a avut ca efect decât remiterea materială a bunului, respectiv punerea autoturismului în fapt la dispoziţia reclamantului, fără a implica vreo obligaţie pentru semnatari.
S-a apreciat, în acest context că reclamantul nu a avut un raport juridic cu SC A.D.C. SRL în calitate de dealer, întrucât nu a fost încheiat un contract de livrare.
Din coroborarea art. 13.3 din contractul de leasing, unde se prevede expres că "Utilizatorul are acţiune directă împotriva dealerului, în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie", cu probatoriul administrat, instanţa a reţinut că autoturismul a prezentat o deficienţă calitativă ce nu putea fi cunoscută la momentul cumpărării şi care nu a fost descoperită de service-ul autorizat al furnizorului, în ciuda numeroaselor reclamaţii făcute de reclamant în acest sens pe parcursul a aproape doi ani de zile.
S-a apreciat, în consecinţă, că reclamantul este îndreptăţit să solicite daune-interese pentru prejudiciul produs din această cauză.
Cu toate acestea s-a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada acestui prejudiciu, în cuantumul solicitat, potrivit ultimei precizări din 3 mai 2011, respectiv suma de 13.927,98 euro, compusă din: 6.936,56 euro avans, 631,43 euro taxa de primă înmatriculare, 4.741,23 euro rate de leasing în perioada octombrie 2007 - octombrie 2008, prima de asigurare aferentă perioadei menţionate de 1.618,76 euro, 7.000 euro folos nerealizat, plus, 24.000 euro valoarea de înlocuire.
Raportat la avans şi ratele de leasing, s-a arătat că acestea au fost achitate în baza contractului de leasing încheiat la 6 august 2007 cu SC P.L.R.I. SA, pârâta SC A.D.C. SRL nefiind parte în acel contract iar, pe de altă parte, rezilierea acestuia nu a făcut obiectul prezentului litigiu.
Taxa de primă înmatriculare a fost achitată în baza legii iar prima de asigurare în baza contractului de asigurare încheiat cu SC P.B. SRL. În condiţiile în care acele sume nu au intrat în patrimoniul societăţii pârâte, aceasta nu poate fi obligată la restituirea lor.
Pretenţiile reclamantului constând în folosul nerealizat prin privarea de folosinţa autoturismului contractat şi înlocuirea autoturismului pretins livrat cu o lipsă de conformitate, sunt în legătură directă cu calitatea aceluia şi reclamaţiile formulate în perioada de garanţie.
Pârâta SC A.D.C. SRL care avea obligaţia potrivit contractului de leasing să asigure service-ul, şi-a îndeplinit această obligaţie cu respectarea întocmai a dispoziţiilor art. 11 alin. (4) şi art. 12 din Legea nr. 449/2003.
Astfel, pârâta a preluat de fiecare dată autoturismul la cererea reclamantului şi a procedat la efectuarea anumitor intervenţii şi înlocuiri de piese în vederea asigurării unei folosinţe utile, însă aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză nu a reuşit să identifice cauza deficienţei invocate de reclamant.
Din procesele-verbale depuse la dosar rezultă că de fiecare dată când autoturismul era lăsat în service, i se punea la dispoziţie reclamantului, cu titlu gratuit un alt autoturism pentru a fi utilizat pe toată perioada cât se afla în service. Această împrejurare a fost confirmată şi de martorii audiaţi şi nu a fost contestată de reclamant.
În aceste condiţii, s-a reţinut că nu s-a dovedit că reclamantul a înregistrat vreun prejudiciu ca urmare a lipsei folosinţei autoturismului pe care l-a achiziţionat. De altfel, reclamantul nici nu a precizat în concret în ce anume constă acel folos nerealizat, solicitând pur şi simplu acordarea sumei de 7.000 euro cu acest titlu.
Cât priveşte cererea privind obligarea pârâtei la plata contravalorii de înlocuire a autoturismului, instanţa a constatat că nu este întemeiată, deoarece reclamantul nu a solicitat niciodată cu ocazia prezentării la service înlocuirea autoturismului, ci doar repararea acestuia iar pe la sfârşitul anului 2008 - începutul anului 2009 l-a abandonat pur şi simplu din proprie iniţiativă în parcarea SC A.D. SRL fără a solicita încheierea vreunui act prin care să se constate starea tehnică a acestuia la data respectivă.
Ulterior autoturismul a fost preluat de societatea de leasing care a procedat la rezilierea contractului de leasing din culpa exclusivă a reclamantului ca urmare a neachitării ratelor de leasing.
S-a constatat că, reclamantul a formulat într-adevăr contestaţie la executare împotriva actelor de executare efectuate în baza contractului de leasing însă aceasta nu a fost soluţionată în mod irevocabil, în prezent fiind în faza de recurs pe rolul Tribunalului Alba, reţinându-se că atâta timp cât nu a achitat integral preţul autoturismului, reclamantul nu este îndreptăţit să solicite plata valorii de înlocuire a acestuia, întrucât s-ar îmbogăţi fără just temei.
Cât priveşte cheltuielile de judecată ale pârâtei SC P.L.R.I. SA, s-a reţinut că aceasta nu a depus acte justificative pentru suma de 50.107 RON cheltuieli de judecată, raportat la actele îndeplinite în cauză: formularea unei întâmpinări, a unei completări la întâmpinare, obiecţiuni la raportul de expertiză şi concluzii scrise şi ţinând cont că a fost prezent doar la patru termene de judecată, respectiv la termenul din 28 iunie 2011, 11 octombrie 2011, 8 noiembrie 2011 şi 6 decembrie 2011, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă, suma de 5.000 RON apare ca fiind suficientă.
Apelurile declarate de reclamantul D.C.S. şi pârâta SC P.L.R.I. SA au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 45 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că, în ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantului, pe temeiul art. 1, 3, 5 sau 11 din Decretul nr. 167/1958, s-a constatat a fi neîntemeiată, câtă vreme reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii speciale nr. 449/2003.
Nici excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului nu a fost primită, în condiţiile în care acesta este titular al contractului de leasing, în calitate de utilizator al bunului ce face obiectul contractului şi nici excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei intimate SC A.D.C. SRL, câtă vreme această societate este aceea căreia reclamantul i-a adresat comanda achiziţionării, în sistem de leasing, a autovehiculului.
Cât priveşte procedura prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. s-a considerat că prima instanţă, în mod întemeiat, a reţinut împrejurarea că a existat o atare încercare de conciliere a conflictului ivit între părţi, în data de 3 septembrie 2010, nefiind necesar, aşa după cum susţine intimata, o conciliere separată, pe fiecare dintre pretenţiile reclamantului.
Nici excepţia inadmisibilităţii acţiunii de faţă, ca o acţiune în rezoluţiune pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul art. 1020 - 1021 C. civ., nu a fost găsita ca întemeiată, această chestiune neputând fi abordată pe cale de excepţie, ci ca o problemă de fond.
Cât priveşte tardivitatea precizării de acţiune a reclamantului din data de 8 noiembrie 2011 s-a reţinut că aceasta a rămas fără obiect în condiţiile în care prima instanţă s-a pronunţat asupra acţiunii prin prisma respectivelor precizări, fără ca prin aceasta să se fi produs vreo vătămare intimatei pârâte.
Pe fondul cauzei, din perspectiva raporturilor juridice născute între părţi prin încheierea contractului de leasing din 6 august 2007, s-a considerat că, în mod întemeiat s-a reţinut de către prima instanţă împrejurarea că pârâtei SC P.L.R. I. SA îi revin obligaţii doar în ce priveşte calitatea sa de finanţator în cadrul operaţiunii de achiziţionare a autoturismului în discuţie de la producător mai exact de la reprezentantul acestuia, de la furnizor, în speţă, SC P.L.R.I. SA şi că, în speţă, nu se impută pârâţilor deficienţe legate de achiziţionarea autoturismului, cu privire la liniştita folosinţă a acestuia, ci în legătură cu utilitatea sa, reclamând neconformitatea acestuia unei folosinţe normale, în acord cu caracteristicile tehnice avute în vedere la momentul achiziţionării şi la care era îndreptăţit să se aştepte.
În aceste condiţii, s-a reţinut că, în contextul raporturilor juridice generate de încheierea contractului de leasing, persoana răspunzătoare de asigurarea acestor caracteristici este pârâta SC A.D.C. SRL Alba Iulia care, în calitate de dealer al finanţatorului SC P.L.R.I. SA, şi-a asumat prin contract obligaţii privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul în perioada de garanţie şi post-garanţie (art. 13.2 din contractul de leasing), acesta fiind sensul art. 13.3 din contract, ce prevede că utilizatorul are acţiune directă împotriva dealerului în caz de reclamaţii privind respectivele obligaţii stabilite prin contract în sarcina dealerului, dispoziţiile contractuale menţionate obligând părţile şi instanţa să le respecte potrivit art. 969 C. civ.
S-a reţinut că sensul "acţiunii directe" avut în vedere de dispoziţiile contractuale menţionate este în sensul că utilizatorul are doar această acţiune împotriva dealerului, ca acţiune principală, iar nu una alternativă şi că, deşi nu se poate vorbi "in terminis" despre un "contract" de livrare a bunului ce a făcut obiectul contractului de leasing, este evident că, raportat la art. 1.1 lit. a) din contract, exista în sarcina SC A.D.C. SRL Alba Iulia, în calitate de dealer, obligaţia de livrare a bunului, obligaţie îndeplinită de altfel, prin predarea acestuia reclamantului utilizator, aşa încât, din acest punct de vedere cererea reclamantului, îndreptată împotriva acestui pârât în legătură cu obligaţia sa de livrare a bunului, pe care o apreciază ca nefiind îndeplinită, solicitând rezoluţiunea întregului contract, se dovedeşte a fi corect îndreptată.
De asemenea, s-a reţinut că deficienţele invocate de reclamant nu erau de natură a face nefolosibil autoturismul în discuţie şi că înlocuirea unor consumabile, supuse uzurii, la sistemul de alimentare nu poate fi considerat a fi un viciu ascuns în sensul art. 1352 C. civ. şi că, eventualele prejudicii suferite de reclamant din cauza disconfortului creat ca urmare a reparaţiilor la care a fost obligat să apeleze din cauza defecţiunilor semnalate, puteau, eventual, face obiectul unor acţiuni în pretenţii, pe acest temei, rezoluţiunea/desfiinţarea contractului de leasing pentru astfel de motive fiind o disproporţionată.
Raportat în apelul pârâtei SC P.L.R.I. SA privind plata în integralitate a cheltuielilor de judecată, se constată că, pe temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa nu intervine în raportul juridic dintre avocat şi clientul său, ci doar apreciază în ce măsură onorariul plătit se impune a fi suportat de partea care a pierdut procesul în raport de efortul concret depus de avocat prin raportare la complexitatea cauzei, într-o manieră rezonabilă.
Stabilirea, în acest context, a cuantumului onorariului, fiind o chestiune de fapt lăsată la aprecierea instanţei, s-a constatat că suma de 5.000 RON acordată de instanţă este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor de judecată ale pârâtei apelante, în condiţiile în care, aşa după cum reclamantul declară, aceasta a fost chemată în judecată doar pentru opozabilitatea hotărârii ce se va pronunţa, pretenţiile pe fond ale acestuia fiind dezbătute în legătură cu SC A.D.C. SRL Alba Iulia, iar nu cu apelanta, faţă de această pârâtă acţiunea fiind respinsă pentru lipsa calităţii sale procesual pasive.
Împotriva acestei decizii, D.C.S. a declarat recurs prin care a invocat nelegalitatea acesteia în raport de următoarele critici:
- Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra solicitării privind anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, în temeiul art. 297 C. proc. civ. şi nici cu privire la incidenţa tezei 1 de la acelaşi articol invocate expres prin motivele de apel.
- Instanţa de apel nu a analizat şi nici nu s-a pronunţat asupra motivului de apel privind greşita admitere a excepţiei inadmisibilităţii petitului 1 din acţiune, prin raportare la dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa a fost învestită cu rezoluţiunea contractului ca o consecinţă a lipsei de conformitate a bunului, normele indicate nefiind incidente în cauză.
De asemenea, prin indicarea art. 3 din contractul de leasing, recurentul susţine existenţa raportului contractual dintre el şi dealer.
- Decizia este nelegală şi sub aspectul probaţiunii administrate în cauză, în ceea ce priveşte deficienţele indicate, de natură a nu constata lipsa de conformitate a autoturismului livrat de către SC D.C. SRL.
În acest sens se arată că instanţa de apel a reţinut, în mod incorect că, fiind vorba doar de înlocuirea unor consumabile supuse uzurii la sistemul de alimentare al maşinii, înlăturând în totalitate concluziile raportului ele expertiză efectuat în cauză, care a stabilit existenţa unui viciu ascuns.
- Făcând referiri pe larg la concluziile raportului de expertiză şi la situaţia de fapt şi reiterând opţiunea sa de a i se restitui sumele de bani plătite la încheierea şi pe parcursul derulării contractului de leasing ca urmare a desfiinţării acestuia, recurentul arată că, potrivit art. 5 din Legea nr. 449/2003 vânzătorul era obligat să-i livreze un bun în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare, la parametrii de calitate şi performanţă, el fiind răspunzător conform art. 9 din aceeaşi lege pentru lipsa de conformitate, existentă la momentul livrării.
Or, în condiţiile în care autoturismul s-a aflat cea mai mare parte a timpului în reparaţie se apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 18 din lege prevede că lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia.
În concluzie, se arătă ca toate inconvenientele rezultate din desfiinţarea contractului de leasing trebuie suportate de către dealer, singurul răspunzător de lipsa de conformitate a bunului şi că, instanţa trebuia să analizeze prejudiciul acceptând că derularea contractului a fost întreruptă de viciul ascuns al autoturismului, situaţie în care culpa aparţine SC A.D.C. SRL, care a preluat orice răspundere în ceea ce priveşte calitatea bunului livrat
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
- Cu privire la prima critică prin care se susţine omisiunea pronunţării instanţei de apel asupra solicitării privind anularea sentinţei şi trimiterea spre rejudecare în temeiul art. 297 teza 1 C. proc. civ., în condiţiile în care nu se indică în concret şi motivul de nulitate invocat şi omis a fi analizat, de natură a atrage incidenţa prevederilor evocate, nu poate fi primită.
Mai mult, potrivit prevederilor art. 297 teza 1 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare a cauzei se poate dispune în cazul în care prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, situaţie ce nu se verifică în cazul sentinţei instanţei de fond, întrucât prin ea s-a soluţionat fondul cauzei.
- Nici critica prin care se invocă omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra criticii din apel ce a vizat greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii petitului 1 al acţiunii prin raportare la art. 111 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Raportat la argumentele aduse în susţinerea acestui motiv de recurs, în sensul cărora nu s-ar fi observat că, în cadrul petitului 1 al cererii, s-a solicitat şi rezoluţiunea contractului de livrare se constată că recurentul este în eroare, întrucât o asemenea excepţie nu a fost admisă în cauză.
Dimpotrivă, instanţa a apreciat că, deşi nu se poate vorbi "in terminis" despre un contract de livrare a bunului, raportat la obligaţia asumată de SC A.D.C. SRL, în calitate de dealer, prin art. 1.1. lit. a) din contract, aceea de livrare a bunului, a fost îndeplinită prin predarea acestuia către reclamant, acţiunea în rezoluţiune fiind corect îndreptată, însă în urma probatoriilor administrate instanţa a considerat că bunul nu a fost impropriu folosinţei pentru care a fost construit, motiv pentru care cererea în rezoluţiune a fost corect respinsă.
Deci, instanţa a reţinut existenţa unui raport contractual şi s-a pronunţat asupra acestuia.
- În ceea ce priveşte critica ce vizează probele administrate în cauză şi deficienţele de natură a constata o lipsă de conformitate a autoturismului livrat de către SC A.D.C. SRL, recurentul face trimitere pe larg la concluziile raportului de expertiză şi la situaţia de fapt stabilită în urma probatoriilor administrate în cauză, motiv pentru care nu vor face obiectul controlului instanţei de recurs ale cărei atribuţii sunt limitate la efectuarea controlului de nelegalitate.
Cât priveşte lipsa de conformitate cu caracteristicile tehnice ale bunului în litigiu, faptul că acesta ar fi fost impropriu folosirii conform destinaţiei sale, susţinere întemeiată de recurent în baza prevederilor art. 5 - 8 din Legea nr. 449/2003, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că sensul normelor evocate este acela că, un asemenea viciu trebuie să conducă la împiedicarea efectivă a utilizării autoturismului în scopul în care a fost achiziţionat, ceea ce ar presupune ca acesta să nu poată fi utilizat în scopul deplasării ori, să nu poată fi pus în mişcare, în mod constant.
Or, din situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel a rezultat că deficienţele invocate nu erau de natură a face bunul nefolosibil, defecţiunile intervenite ţinând de sistemul de alimentare al acestuia.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul D.C.S. împotriva Deciziei nr. 45/2012 din 1 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1846/2013. Civil. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 1927/2014. Civil. Acţiune în anulare. Recurs → |
|---|
