ICCJ. Decizia nr. 1738/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1738/2014
Dosar nr. 5637/35/2004
Şedinţa publică din 4 iunie 2014
Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 845/C din 30 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 6632/R/2003, au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi.
S-a admis acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M.F.P., Prefectura Judeţului Bihor, Consiliul Local Vadu Crişului, SC T.C. SA Tinca, F.P.S. Bihor reprezentat prin A.P.A.P.S. Bucureşti şi S.I.F Braşov şi în consecinţă:
S-a constatat că imobilul, înscris în C.F. Vadu Crişului, „Cabana Vadu Crişului” şi teren, a fost preluat abuziv de către Statul Român.
A fost anulată Decizia nr. 4 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca şi a fost obligată această pârâtă să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Vadu Crişului, teren şi supraedificate, în favoarea reclamantului R.C.L. şi să procedeze la punerea în posesie a reclamantului.
De asemenea, s-a dispus anularea parţială a Contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 5 octombrie 1989 între pârâta SIF T. SA, în calitatea de vânzătoare şi SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărătoare, privind imobilul înscris în C.F. Vadu Crişului, în natură teren şi „Cabana Vadu Crişului”.
S-a dispus anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S., în calitate de vânzător şi SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărător, privind imobilul înscris în C.F. Vadu Crişului, în natură teren şi Cabana Vadu Crişului.
A fost dispusă întabularea dreptului de proprietate al reclamantului în C.F. Vadu Crişului.
Pârâţii SC T.C. SA Tinca, S.I.F. Braşov şi A.P.A.P.S. Bucureşti la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.200.000 lei în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri, în termen a declarat apel A.V.A.S.-Bucureşti, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între apelată şi SC R. SA Tinca.
Împotriva aceleiaşi hotărâri, în termen a declarat apel şi SC T.C. SA Tinca, solicitând schimbarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii cu privire la restituirea în natură a imobilului „Cabana Vadu Crişului”, cu cheltuieli de judecată.
De asemenea, a declarat apel şi SIF T. SA., solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parţială a contractului de schimb de acţiuni contra certificate de proprietate din 1999, încheiat între apelantă şi SC R. SA Tinca, invocând, printre motivele de apel, împrejurarea că această ultimă societate nu figurează ca parte în prezentul litigiu.
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimatul R.C.L. a solicitat respingerea tuturor apelurilor declarate în cauză iar intimata D.G.F.P. Bihor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în prezentul litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 41/2006/A din 02 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 5637/2004, procedând la evocarea fondului, instanţa de apel a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L., împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul local al comunei Vadu Crişului, SC T.C. SA Tinca, SIF T. SA, A.V.A.S. Bucureşti - fostă F.P.S. - reclamant decedat, continuată de moştenitoarea R.M.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta Prefectura Judeţului Bihor şi M.F.P. Bucureşti.
S-a constatat că imobilul înscris în C.F. Vadu Crişului, reprezentând în natură teren şi cabană Vadu Crişului, a fost preluat abuziv, fără titlu de Statul Român.
A fost constatată nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 05 octombrie 1998 încheiat între SIF T. SA - vânzător şi SC R. SA Tinca - cumpărător, referitor la acţiunile vândute ce reprezintă în natură imobilul înscris în C.F. Vadu Crişului, - teren şi Cabana Vadu Crişului, precum şi a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S. ( actualmente A.V.A.S.) în calitate de vânzător şi SC R. SA Tinca referitor la acţiunile vândute, ce în natură reprezintă imobilul susmenţionat.
S-a dispus anularea Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003, emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca şi a fost obligată pârâta SC R. SA Tinca să emită în favoarea moştenitoarei R.M. - a reclamantului decedat - dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. Vadu Crişului, în natură teren şi Caban Vadu Crişului.
A fost respins ca prematur capătul de cerere privind întabularea în C.F. al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului decedat - respectiv a moştenitoarei acestuia, R.M.
Au fost respinse excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune, de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor, secţia civilă, a lipsei calităţii procesuale pasive A.P.A.P.S. Bucureşti (A.V.A.S în prezent), invocate de pârâta A.V.A.S. Bucureşti - fostă A.P.A.P.S., F.P.S.
S-au respins excepţiile privind necompetenţa Tribunalului Bihor, secţia civilă, de netimbrare, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului decedat - invocate de pârâta SIF T. SA şi SC T.C. SA Tinca; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Verificând excepţia invocată de către apelanta SIF T. SA cu privire la neintroducerea în cauză a SC R. SA Tinca, Curtea de Apel Oradea a reţinut că Tribunalul Bihor, prin sentinţa civilă nr. 845 din 30 septembrie 2004, admiţând acţiunea formulată de reclamant, ulterior precizată, a dispus, printre altele, anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 05 octombrie 1999 încheiat între pârâta SIF T. SA, în calitate de vânzătoare şi SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărătoare, privind imobilul înscris în C.F. Vadu Crişului, în natură teren şi Cabana Vadu Crişului.
De asemenea, a anulat parţial contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F.P.S. şi aceeaşi societate SC R. SA Tinca.
Anularea celor două contracte s-a dispus fără ca una din părţile contractante, respectiv societatea arătată mai sus, să fie introdusă în cauză, ceea ce face ca hotărârea să nu-i fie opozabilă, practic să nu poată fi pusă în executare, aspecte care atrag nulitate sentinţei civile nr. 845/2004.
Fiind învestită cu soluţionarea acestor capete de cerere, instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a SC R. SA Tinca, parte în cele două convenţii de vânzare-cumpărare, a căror anulare s-a solicitat.
Întrucât acest lucru nu este admisibil direct în faţa instanţei de apel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Oradea, apreciind ca întemeiată această excepţie, conform art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelurile declarate în cauză, a anulat sentinţa civilă nr. 845/2004 a Tribunalului Bihor şi a fixat termen pentru evocarea fondului la data de 13 octombrie 2005, ocazie cu care a fost pusă în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a societăţii indicate mai sus.
Ca urmare, prin Decizia civilă nr. 421 din 9 iunie 2005 au fost admise ca fondate apelurile declarate de apelantele A.V.A.S. Bucureşti, SC T.C. SA Tinca, SIF T. SA şi s-a dispus anularea sentinţei civile nr. 845 din 30 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor, cu reţinerea cauzei pentru evocarea fondului.
Urmare a acestei decizii, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a cumpărătoarei SC R. SA Tinca, care, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acţiunii, invocând că nu a fost notificată pentru restituirea imobilului. Cabana a intrat în patrimonial SC T.C. SA ca aport în natură la capitalul social adus de Statul Român la constituirea acesteia, iar apoi a fost scoasă la privatizare de F.P.S. ce deţinea 70% din acţiuni, SIF T. SA - 27,4%, iar întregul pachet l-a cumpărat la licitaţie potrivit contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999 şi din 05 octombrie 1998.
Chiar dacă exista Cabana Vadu Crişului, reclamantul nu a făcut dovada proprietăţii cu extras C.F., întrucât în C.F. Vadu Crişului nu apar notate cabana sau altă construcţie, ci doar teren. Afirmaţia că Statul Român a vândut un bun ce nu-i aparţinea este nefondată, reclamantul a arătat în motivare că s-ar afla cabana şi că a formulat în termen notificare, ori, aceasta nu există, s-a formulat doar către SC T.C. SA Tinca la 3 august 2001 dar se referă la nr. top. ori, chiar dacă s-ar fi formulat, este cu mult peste data când s-a privatizat.
S-a mai invocat că, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001, actele de înstrăinare, inclusiv privatizare, sunt valabile dacă s-au încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, ori, a cumpărat în 1998, 1999 anterior Legii nr. 10/2001, astfel încât este de bună-credinţă.
Faţă de cele expuse, procedând la evocarea fondului, raportat la actele aflate în dosar, instanţa a constatat următoarele:
Potrivit procesului-verbal din ianuarie 1940 încheiat de controlor indirect de pe lângă Administraţia de constituire a Judeţului Bihor, s-a constatat că în urma defunctului Mateescu Gheorghe au rămas o serie de active din care pe un hotel compus din 16 camere şi teren aferent.
Din analiza copiei xerox a colii de C.F. Vadu Crişului, reiese faptul că apare înscris la foaia A fără a fi notată pe aceasta vreo construcţie, iar conform foii de proprietate, acest imobil alături de celălalt, înscrise la foaia A I-II au fost cumpărate, prin contract de vânzare-cumpărare din 10 septembrie 1922, de M.G. şi întabulat prin încheierea de întabulare din 22 decembrie 1922, foaia B, drepturi ce s-au transmis cu titlu de moştenire la M.G.A. - foaia B. La aceeaşi foaie B alături de această întabulare mai există o notă marginală, în sensul că statul se întabulat cu titlu de expropriere prin încheierea din 1938.
Verificând încheierea de întabulare indicată din 1983 - fila 75 dosar fond - s-a reţinut că prin aceasta s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al Statului Român dar cu titlu de prescripţie şi doar privind nr. top. indicat la foaia A I. respectiv figura înscris la foaia A, aspecte din care reiese în mod cert, fără dubii, faptul că operarea acelei note marginale nu are niciun suport legal, făcându-se în mod abuziv, aspecte ce puteau fi constatate de orice persoană interesată prin depunerea unor minime diligenţe, în sensul de-a verifica încheierea de întabulare, nota marginală fiind o adăugare.
Oricum, practica judiciară, raportat la Decretul nr. 218/1960 în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, le-a considerat acte neconforme constituţiei de la data adoptării şi în consecinţă preluarea s-a apreciat a fi fost făcut fără titlu legal, astfel că, şi în situaţia în care s-ar fi operat transmiterea în baza acestora, s-ar fi impus a se constata că a fost abuzivă, fără un titlu legal.
Faţă de cele expuse, s-a constatat că imobilul în litigiu - teren şi construcţii - a fost preluat de Statul Român în lipsa unui titlu valabil, făcând astfel parte din categoria imobilelor supuse aplicării Legii nr. 10/2001. Faptul că în coala C.F. nu apar înscrise construcţiile, faţă de probele administrate, este un aspect irelevant.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001 sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau în echivalent, persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv - alin. (1) lit. a) - iar conform art. 4 alin. (2) - de prevederile acestei legi beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
Din analiza certificatului de moştenitor din 09 martie 1993, eliberat de notariatul de Stat al sectorului 5 Bucureşti, rezultă că reclamantul are calitatea de moştenitor al defunctei M.V. (decedată la 27 septembrie 1992 în localitatea Bucureşti), în calitate de legatar universal, drept atribuit în baza testamentului autentificat din 06 martie 1992 de Notariatul de Stat al Municipiului Bucureşti prin care aceasta l-a instituit legatar universal al tuturor bunurilor sale mobile şi imobile - fila 50 dosar fond - defuncta care, conform certificatului de moştenitor din 2001 emis de notar public C.C., are calitatea de unic moştenitor al fostului proprietar tabular, în calitate de soţie supravieţuitoare, aspect faţă de care, în mod cert reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în baza art. 3, 4 din Legea nr. 10/2001, excepţia lipsei calităţii procesuale active vădindu-se a fi nefondată, motiv pentru care a fost respinsă.
Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate de stat fără titlu legal, abuziv, se restituie în natură, indiferent în posesia cui se află în prezent, libere de orice sarcini. În speţă, astfel cum s-a arătat mai sus, imobilul a fost înscris în favoarea Statului Român printr-o notă marginală, fără a exista un titlu în acest sens, iar potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în procesul de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazului când actul s-a încheiat cu bună- credinţă.
Din analiza contractului de vânzare-cumpărare din 05 octombrie 1998 reiese că pârâta SIF T. SA a vândut pârâtei SC R. SA Tinca pachetul de acţiuni deţinut la SC C. SA Tinca - 27,4% din capitalul social, iar prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999, F.P.S. i-a vândut acesteia 70% din valoarea capitalului social.
Potrivit adresei din 23 ianuarie 2002, pârâta SC T.C. SA Tinca i-a comunicat reclamantului, urmare a notificării sale formulate în baza Legii nr. 10/2001, că nu face dovada proprietăţii imobilului revendicat ce se află în patrimonial său urmare a privatizării prin cumpărare pachet acţiuni în cadrul procesului de privatizare de la F.P.S. şi S.I.F. Braşov, aspect din care reiese, implicit, faptul că unitatea deţinătoare a fost notificată în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru restituirea imobilului şi că acesta a fixat chiar obiectul vânzării prin cele două contracte. Sigur că, s-au vândut acţiuni ce, materializate, includ în patrimoniul societăţii bunul revendicat. Faptul că s-ar fi indicat din eroare în notificare alt nr. top., nu este relevant în speţă, imobilul construcţie având nr. top., cum reiese din procesul-verbal încheiat în 1950.
Buna-credinţă, conform art. 1896 C. civ., este credinţa posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate însuşirile cerute de lege spre a-i transmite proprietatea. În zonele în care publicitatea imobiliară s-a făcut prin cărţi funciare, buna- credinţă se reţine dacă în coala C.F. cel ce vinde era întabulat ca proprietar, nu era notat un proces de revendicare sau altă interdicţie. Ori, în speţă, când s-au vândut acţiunile, pârâta-cumpărătoare avea dreptul şi obligaţia de a verifica ce bunuri compune patrimoniul societăţii, ocazie cu care, astfel cum s-a arătat mai sus, putea constata din analiza colii C.F. existenţa unei note marginale prin care statul s-a întabulat cu titlu de expropriere, cu indicarea unei încheieri C.F., din care reiese că nu s-a expropriat şi imobilul în litigiu, buna-credinţă în speţă fiind răsturnată.
Reţinându-se reaua-credinţă, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că se impune constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu ocazia procesului de privatizare, parţial privind imobilul revendicat. Faptul că cele două contracte s-au încheiat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu constituie un aspect care să nu atragă incidenţa acestei dispoziţii legale. Faptul că notificarea nu a fost trimisă pârâtei SC R. SA de către SC C. SA Tinca, este un aspect ce ţine de colaborarea celor două societăţi comerciale, neavând legătură cu fondul cauzei.
Termenul fixat de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit ulterior, pentru promovarea acţiunilor în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, a fost 14 august 2002, ori, în speţă acţiunea s-a înregistrat la 26 iulie 2002, excepţia prescripţiei fiind nefondată.
Deoarece obiectul principal al acţiunii l-a constituit analiza dreptului reclamantului la restituirea imobilului în natură sau acordarea de despăgubiri ce, conform art. 22-24 din Legea nr. 10/2001, era în competenţa de soluţionare a Tribunalului Bihor, orice cereri accesorii, conform prorogării de competenţă, se soluţionează de aceeaşi instanţă, excepţia de necompetenţă invocată fiind, de asemenea, nefondată. La fel şi excepţia lipsei calităţii procesuale a A.P.A.P.S. şi S.I.F. câtă vreme au avut calitatea de vânzător în contractele a căror nulitate absolută s-a constatat.
Excepţia privind necompetenţa instanţei civile de-a analiza contractele de privatizare, faţă de dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2002, a fost respinsă ca nefondată, raportat şi la considerentele expuse.
Cât priveşte calitatea procesuală a M.F.P., raportat la faptul că s-a constatat că reclamantul are dreptul la restituirea în natură a imobilului, neimpunându-se acordarea despăgubirilor prin echivalent, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia şi a Prefecturii Judeţul Bihor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 111 C. proc. civ., 948, 1896, 1898 C. civ., art. 46 alin. (2), (3), (4), (9) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L. - decedat - continuată de moştenitoarea R.M. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local Vadu Crişului, SC T. C. SA Tinca, F.P.S. Bihor, S.I.F. Braşov, SC R. SA Tinca.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâtele M.F.P. şi Prefectura Judeţului Bihor, pentru lipsa calităţii procesuale a acestora.
S-a constatat că imobilul înscris în C.F. Vadu Crişului, în natură Cabană Vadu Crişului şi teren aferent, a fost preluat abuziv, fără titlu, de Statul Român.
S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractelor de vânzare-cumpărare din 09 octombrie 1998 încheiat între SIF T. SA Braşov şi SC R. SA Tinca şi din 23 aprilie 1989 încheiat între F.P.S. şi SC R. SA Tinca, privind imobilul sus menţionat.
Deoarece în prezent unitatea deţinătoare a imobilului este SC R. SA Tinca, raportat la art. 20, 21 şi următoarele din Legea nr. 10/2001, s-a dispus anularea Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca şi a fost obligată pârâta SC R. SA Tinca să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului în favoarea lui R.M., moştenitoarea reclamantului decedat, urmat de punerea în posesie.
A fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi de necompetenţă materială, invocate de pârâta A.V.A.S., a lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Cât priveşte capătul cererii de întabulare a dreptului de proprietate al reclamantului, întrucât această operaţiune se va efectua după emiterea dispoziţiei de restituire în natură, instanţa l-a respins ca prematur formulat.
S-a respins ca nefondată excepţia de netimbrare a acţiunii, raportat la faptul că, potrivit Legii nr. 10/2001, orice acţiuni, având ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv sunt scutite de plata taxelor de timbru.
Nu s-au solicitat, de moştenitoarea reclamantului decedat, cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 103 din 15 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 5637/2004, s-a luat act de renunţarea la judecată a cererilor de completarea dispozitivului şi îndreptării erorilor materiale din Decizia civilă nr. 41 din 02 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, formulată de R.M., în calitate de moştenitoare a defunctului-apelant R.C.L. - prin mandatar M.E., în contradictoriu cu intimaţii A.V.A.S. Bucureşti, SIF T. SA, SC T.C. SA Tinca, M.F.P. Bucureşti, pentru Statul Român, Prefectura Bihor, Consiliul Local Vadu Crişului, judeţul Bihor şi SC R. SA Tinca.
Au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de intervenţie în interes propriu în favoarea unor părţi, formulate de intervenienţii M.M.A.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. şi S.G.
Curtea de apel a reţinut următoarele:
Având în vedere faptul că petenta R.M., în calitate de moştenitoare a defunctului R.C.L., la data de 14 iunie 2006 a înregistrat o cerere prin care a arătat că renunţă la judecarea cererilor de îndreptare a erorii materiale şi a celei de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, instanţa, în baza art. 246 alin. (1) C. proc. civ., a luat act de renunţarea la judecată.
Cât priveşte cererile de intervenţie în interes propriu şi interesul unor părţi formulată de intervenienţii M.M.A.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. şi S.G., având în vedere faza procesuală prezentă - soluţionarea unor cereri de completare dispozitiv şi îndreptare erori materiale, a deciziei pronunţată în apel - în sensul art. 281 şi urm. C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ. (conform cărora cererea de intervenţie în interes propriu, poate fi făcută doar în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor) şi la art. 51 C. proc. civ., având în vedere că apelul a fost soluţionat, instanţa le-a respins ca inadmisibile.
Împotriva Deciziei nr. 41/A/2006 au declarat recurs reclamanta R.M. şi pârâtele A.V.A.S. şi SIF T. SA, iar împotriva deciziei nr. 103/2006 de lămurire dispozitiv şi îndreptarea erorii materiale au declarat recurs M. (M.) I., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L.
Prin Decizia civilă nr. 1605 din 07 martie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 11879/1/2006, au fost admise recursurile declarate de reclamanta R.M. şi de pârâtele A.V.A.S. şi SIF T. SA, împotriva Deciziei nr. 41/A din 02 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
A fost casată decizia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
S-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de M. (M.) I. (în prezent decedat), N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L., împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Nu a fost lămurit cadrul procesual activ, intervenit urmare a decesului reclamantului R.C.L.
Astfel, prin adresa din 19 ianuarie 2006 (fila 107 a Dosarului nr. 5637/2004 al Curţii de Apel Oradea), R.M., în calitate de moştenitoare, a adus la cunoştinţa instanţei decesul reclamantului R.C.L., survenit la data de 6 ianuarie 2006.
Urmare solicitării Curţii de Apel Oradea de a face dovada celor afirmate şi de a depune înscrisuri din care să reiasă moştenitorii părţii decedate, la dosar au fost depuse certificatul de deces (fila 118) şi o procură specială (fila 117) prin care R.M. a împuternicit pe mandatara sa inclusiv să o reprezinte la biroul notarial competent în soluţionarea cauzei succesorale privind pe fiul său defunct R.C.L.
Respectivele înscrisuri au fost considerate suficiente în dovedirea, de către R.M., a calităţii de moştenitoare a reclamantului, instanţa de apel procedând la judecarea cauzei, prin pronunţarea Deciziei nr. 41/A din 2 martie 2006.
Or, în faza recursului s-a confirmat existenţa şi a unor alţi moştenitori ai reclamantului R.C.L., alături de R.M., care nu au fost introduşi în cauză, precum şi a declanşării unor procese pentru stabilirea succesorilor defunctului.
Astfel, potrivit filei 43 a Dosarului de recurs nr. 11879/1/2006, prin cererea adresată Tribunalului Bihor, R.A.O.A. a arătat că este moştenitoare a reclamantului R.C.L., ca nepoată de frate predecedat, sens în care a depus copii ale actului de identitate, ale certificatului de naştere, ale certificatului de deces al tatălui său, precum şi ale certificatului de moştenitor din 7 octombrie 2005, întocmit urmare dezbaterii succesorale a autorului său, în care alături de aceasta mai apar o serie de moştenitori, respectiv: R.V., C.A.M. şi W.I.
S-a constatat, prin urmare, că instanţa de apel nu a clarificat cadrul procesual activ intervenit urmare a decesului reclamantului R.C.L., pronunţând decizia atacată numai în contradictoriu cu R.M., care nu a făcut dovada calităţii de unică moştenitoare a părţii decedate.
În absenţa unui certificat de moştenitor din care să reiasă calitatea sa de unică moştenitoare a reclamantului, instanţa avea obligaţia să stabilească, cu certitudine, dacă în afara numitei R.M. mai existau şi alţi moştenitori.
Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei nu exista nici măcar o declaraţie pe proprie răspundere a acesteia din care să rezulte că este unică moştenitoare a defunctului.
În aplicarea excepţiei principiului proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă, potrivit căruia părintele defunctului poate veni la moştenire în concurs cu fraţii, surorile şi descendenţii acestora până la gradul IV inclusiv, instanţa avea obligaţia să verifice, prin mijloacele legale de probă, existenţa unor asemenea moştenitori.
În concret, în stabilirea moştenitorilor, instanţa de trimitere a avut în vedere şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele învestite cu soluţionarea cererilor de constatare a calităţii de moştenitori după defunctul R.C.L. (a se vedea şi Dosarul nr. 3163 7/299/2009 al Judecătoriei Sibiu).
În ceea ce priveşte motivele de recurs ale pârâtelor SIF T. SA şi A.V.A.S. referitoare la competenţa secţiei comerciale a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă, acestea nu au fost primite.
S-a reţinut astfel că acţiunea introductivă de instanţă este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, soluţionarea acesteia urmând a se realiza în procedura reglementată de legea specială de reparaţie.
Faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat şi anularea unor contracte de vânzare - cumpărare acţiuni nu schimbă natura acţiunii, având în vedere procedura instituită prin Legea nr. 10/2001.
Nu se poate vorbi deci de existenţa unui litigiu comercial, cum eronat susţin pârâtele, nepunându-se problema competenţei secţiei comerciale a tribunalului, aspect care în prezent nici nu mai prezintă relevanţă în raport de dispoziţiile noului C. civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011.
Cât priveşte motivele recursului declarat de pârâta SIF T. SA se reţine că s-a analizat incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, ţinându-se cont de aspectul că în cauză a avut loc o înstrăinare de acţiuni şi nu de active.
Astfel, contractele de vânzare-cumpărare, a căror nulitate absolută s-a solicitat a se constata, nu au ca obiect un bun imobil, ci acţiuni, care sunt fracţiuni ale capitalului social, ele reprezentând titluri de valoare negociabile şi transmisibile care nu se confundă cu bunurile mobile şi imobile din patrimoniul unei societăţi comerciale.
Prin urmare, obiectul respectivelor contracte nu îl constituie activele imobiliare ale societăţii, ci dreptul de proprietate (in)corporală asupra unei părţi din capitalul social.
În ceea ce priveşte motivele de recurs ale reclamantei R.M., referitoare la faptul că imobilul revendicat este în continuare în patrimoniul SC T.C. SA, SC R. SA fiind doar acţionar majoritar al primei societăţi, urmează ca, la rejudecare, instanţa de trimitere să analizeze cine este deţinător, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, al imobilului în litigiu, având în vedere că prin contractele de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999 şi din 9 octombrie 1998 s-a schimbat structura acţionariatului.
Recursul declarat de titularii cererii de intervenţie a fost apreciat ca inadmisibil, şi a fost respins ca atare.
S-a reţinut astfel că M. (M.) I., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. au formulat cereri de intervenţie la data de 27 aprilie 2006, ulterior pronunţării de către Curtea de Apel Oradea a Deciziei nr. 41/A din 2 martie 2006.
Formularea cererilor de intervenţie (în interes propriu şi în interesul unor părţi) s -a făcut deci în faza procesuală de soluţionare a unor cereri de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 41/A din 2 martie 2006 şi de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul acesteia, motiv pentru care au fost respinse, ca inadmisibile, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ.
În atare condiţii, titularii cererilor de intervenţie nu justifică un interes, atâta timp cât nu au avut calitatea de părţi, în declararea căii extraordinare de atac a recursului, în legătură cu aspecte de fond ale litigiului dedus judecăţii.
La Curtea de Apel Oradea, astfel investită cu rejudecarea apelurilor după casare, apelanţii au reiterat aceleaşi motive formulate iniţial prin apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 845/C din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor, iar intimaţii şi-au susţinut poziţia procesuală din întâmpinările depuse la dosar.
Astfel, în ceea ce priveşte apelanta A.V.A.S., aceasta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii cererii privind anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999, între antecesoarea apelantei F.P.S. şi SC R. SA Tinca (fila 23 dosar Tribunal Bihor), având ca obiect un număr de 63.487 acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând 70% din valoarea capitalului social subscris societăţii, invocând faptul că A.V.A.S. administrează acţiunile deţinute stat la societăţi comerciale şi nu activele care aparţin unităţii, acţiunile reprezentând valori mobiliare emise de o societate comercială, iar activele societăţii sunt bunuri ce fac parte din patrimoniul societăţii comerciale şi asupra cărora dispune numai societatea.
Apelanta SIF.T. SA Braşov - S.I.F. a solicitat, prin apelul declarat, schimbarea aceleiaşi sentinţe în sensul respingerii cererii privind anularea parţială a contractului de vânzare cumpărare din 05 octombrie 1998, încheiat între SIF T. SA şi SC R. SA Tinca, având ca obiect pachetul de 24.873 acţiuni deţinut de S.I.F. la SC C. SA Tinca, cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând cota de 27.4 % din capitalul social al acestei din urmă societăţi.
De remarcat că, pe timpul derulării procesului, imobilul a fost restituit în natură, astfel cum rezultă din Decizia nr. 281 din 22 mai 2006, emisă de apelanta SC T.C. SA Tinca şi procesul- verbal din 22 mai 2006, emis de aceeaşi societate cu ocazia predării-preluării imobilului înscris în C.F. Vadu Crişului, situat administrativ în Vadu Crişului, reţinându-se ca temei Decizia nr. 281 din 22 mai 2006, emisă de societatea deţinătoare, sentinţa civilă nr. 245 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Bihor şi Decizia civilă nr. 41/2006 a Curţii de Apel Oradea, în acest dosar. Imobilul a fost preluat de către R.M., prin reprezentanta cu procură specială avocat E.M. (filele 76, 77 dosarul Curţii de Apel Oradea în rejudecare).
De altfel, este de observat că reclamanta recurentă R.M. în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 11879/1/2006, la data de 22 noiembrie 2006 (fila 55 dosar recurs Înalta Curte de Casație și Justiție), a solicitat să se ia act de renunţarea la recurs, întrucât prin decizia nr. 281 din 22 mai 2006 i s-a restituit în natură imobilul.
Apelanta SC T.C. SA Tinca, care iniţial a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii de restituire în natură a imobilului, în rejudecare în apel, prin reprezentantul său, a confirmat aspectul că imobilul a fost restituit în natură, la solicitarea instanţei depunând cele două acte în copii legalizate (filele 143 şi 144 dosar apel C.A.O. în rejudecare), astfel că apelul său a rămas practic fără obiect.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu mai poate fi analizată incidenţa dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, susţinută în recursul declarat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de această societate apelantă, câtă vreme practic cauza a rămas fără obiect, imobilul fiind restituit în natură, iar în ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare, încheiate cu ocazia procesului de privatizare, în mod judicios s-a constatat nulitatea absolută a acestora, faţă de prevederile legii speciale.
Faţă de această stare de fapt, şi apelanta SIF T. SA Braşov nu şi-a mai susţinut apelul în forma iniţială, ci prin reprezentantul său a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul de a se constata că acţiunea a rămas fără obiect, fiind lipsită de interes, câtă vreme imobilul din litigiu a fost retrocedat.
În ceea ce priveşte apelanta A.V.A.S., aceasta, în rejudecarea apelului, şi după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, nu şi-a mai formulat poziţia.
Oricum apelul acesteia nu este întemeiat, întrucât în mod judicios a respins instanţa de fond toate excepţiile invocate, inclusiv lipsa calităţii procesuale pasive sau active invocate de către apelantă, fiind vorba de un imobil preluat abuziv de către stat, fără titlu valabil, pe o notă marginală fără suport probator inserată în cartea funciară, imobil ce se încadra în categoria imobilelor supuse restituirii conform art. 2 din Legea specială nr. 10/2001, şi care era deja restituit în natură de aproximativ 7 ani. Este irelevantă şi lipsită de interes în opinia instanţei, în aceste condiţii, dezbaterea în acest dosar a problemelor legate de succesiune, acestea făcând de altfel obiect al altor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.
În ceea ce priveşte pe intervenienţi, este de remarcat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat irevocabil prin decizia de casare, în sensul că a respins ca inadmisibil recursul acestora, reţinând că cererea este inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea sub acest aspect rămânând irevocabilă prin decizia instanţei de control judiciar.
Ca urmare, prin Decizia nr. 126 din 26 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanţii-pârâţi A.V.A.S. Bucureşti, SC T.C. SA Tinca, SIF T. SA Braşov, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M.C.R. (în calitate de legatar universal al intimatei reclamante R.M. (decedată), intimaţii-pârâţi M.F.P. Bucureşti, Prefectura Bihor Oradea, Consiliul Local Vadu Crişului, SC R. SA Tinca, intimatele-interveniente M.S. şi F.M.L., ambele în calitate de moştenitoare a intimatului intervenient M. (M.) I. - decedat, intimaţii-intervenienţi N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A., Ş.I.L., împotriva sentinţei civile nr. 845/C din 30 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor care a fost menţinută în întregime.
Împotriva susmenţionatei hotărâri, au declarat recurs pârâtele SIF T. SA şi A.V.A.S. - A.A.A.S. (fosta A.V.A.S.), criticând-o pentru nelegalitate.
Invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., pârâta S.I.F. Transilvania a susţinut că prin decizia recurată a fost readusă la viaţă şi menţinută o hotărâre ce fusese irevocabil desfiinţată/anulată, ceea ce nu este admisibil.
Susţinând nelegalitatea deciziei atacate, recurenta-pârâtă a mai arătat că în loc să procedeze la rejudecarea fondului cauzei, instanţa de apel a analizat pricina pe excepţie, respectiv pe aspectul rămânerii acţiunii fără obiect, dispoziţie greşită atât în raport de cererile formulate în cauză, dar şi în raport de dispoziţiile deciziei instanţei de casare care sunt obligatorii, potrivit art. 315 C. proc. civ. şi care dispusese rejudecarea fondului cauzei.
În cauză sunt incidente şi prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respingerea apelului nefiind motivată în nici un fel. Totodată, hotărârea cuprinde motive contradictorii, chestiune ce poate fi constatată între considerente (care reţin că acţiunea a rămas fără obiect) şi dispozitiv (prin care se respinge apelul şi se menţine sentinţa tribunalului care fusese anulată irevocabil).
Ca urmare au solicitat, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţa de apel, în scopul analizării în contradictoriu şi soluţionării tuturor cererilor/motivelor invocate în cauză.
În subsidiar, au reiterat excepţiile invocate în cauză, respectiv lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor, ca şi aspecte privind cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 5 octombrie 1998 încheiat cu SC R. SA Tinca şi care impun respingerea cererii de chemare în judecată.
Pârâta A.V.A.S. a invocat, în principal, necompetenţa materială şi teritorială a Tribunalului Bihor şi trimiterea cauzei spre competenta soluţionare Tribunalului Bucureşti, sens în care au invocat soluţionarea cauzei cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 pct. 3 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată, ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, coroborat cu cele alte art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 23/2004.
În speţă este incident cazul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990, respectiv a art. 46 din Legea nr. 10/2001.
A învederat că reclamanţii nu justificau un interes real şi direct în anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de această instituţie publică, perspectivă în raport cu care cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu A.A.A.S., este lipsită de interes.
Au realizat privatizarea SC T.C. SA prin vânzarea pachetului de acţiuni deţinut în numele statului la această societate, iar nu prin înstrăinarea imobilului a cărui restituire în natură se solicită în cauză.
Nu pot fi reţinute argumentele instanţei de apel referitoare la încălcarea Legii nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 1999 a fost încheiat cu mult timp înaintea publicării acestui act normativ în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii civile.
Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nu se circumscrie categoriei actelor juridice de înstrăinare a unor imobile sancţionate în condiţiile expres enunţate de art. 46 din Legea nr. 10/200, actul juridic de înstrăinare de acţiuni nefiind susceptibil a fi atacat cu acţiune în nulitate în baza acestui text de lege.
Din aceste motive se vădeşte ca fiind greşită şi dispoziţia aceleiaşi instanţe prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
Ca urmare, au solicitat, în principal, casarea hotărârilor instanţelor de fond, trimiterea cauzei spre competenta soluţionare a cererii privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni Tribunalului Bucureşti, iar în subsidiar, în urma rejudecării cauzei, respingerea cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni ca neîntemeiată.
Recursurile sunt fondate, însă pentru considerentele ce succed:
Cât priveşte motivul din recursul pârâtei A.V.A.S. (fosta A.V.A.S.) referitor la competenţa secţiei comerciale a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă, se reţine că încă din primul ciclu procesual chestiunea procesuală dedusă judecăţii a făcut obiectul verificărilor instanţei de recurs, care a decis, irevocabil (prin Decizia nr. 1605 din 7 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în sensul caracterului său nefondat.
S-a reţinut, pe de o parte, faptul că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, soluţionarea acesteia urmând a se realiza în procedura reglementată de legea de reparaţie dar şi că aspectul menţionat nici nu mai prezintă relevanţă în raport de dispoziţiile noului C. civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011.
Ca urmare, odată tranşată chestiunea litigioasă menţionată, aceasta nu mai poate fi repusă în discuţie ori soluţionată într-o altă manieră, decât cu riscul încălcării principalului efect al unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, autoritatea de lucru judecat, de care se bucură aceasta, ceea ce nu este admisibil.
Este fondată însă critica din recursul pârâtului SIF T. SA şi care face de prisos analiza celorlalte motive din recursurile părţilor, încadrată în pct. 5 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., privind modalitatea de soluţionare a apelurilor după casare cu trimitere spre rejudecare, care este de natură să înfrângă dispoziţiile irevocabile ale unei hotărâri pronunţate, de asemenea, într-un ciclu procesual anterior.
Astfel, cum cu temei a învederat recurenta, sentinţa civilă nr. 845/C/2004, pronunţată la data de 30 septembrie 2004 de către Tribunalul Bihor (menţinută prin decizia supusă controlului judiciar), a fost anulată prin Decizia nr. 421/2005/A, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, dispunându-se fixarea unui termen pentru evocarea fondului, hotărâre intermediară, irevocabilă.
Aceasta a fost urmată de Decizia civilă nr. 41/2006/A din 2 martie 2006 a aceleiaşi instanţe de apel prin care a fost soluţionat fondul cererii deduse judecăţii.
Dispoziţiile acestei ultime hotărâri au fost supuse controlului judiciar în recurs şi casate prin Decizia nr. 1605 din 7 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de apel care a dispus, în rejudecare, menţinerea unei hotărâri irevocabil anulată.
În acest context se vădesc ca fondate criticile pârâtei SIF T. SA pe aspectul menţionat, care face de prisos, aşa cum s-a arătat, analiza celorlalte motive din recursurile părţilor, hotărâre care, fiind pronunţată cu încălcarea principiului res judecata pro veritate habetur, impune desfiinţarea, casarea şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel care se va pronunţa, cu respectarea principiului menţionat şi a dispoziţiilor deciziei de casare pronunţată în ciclul procesual anterior, în conformitate cu prevederile art. 315 C. proc. civ., dar şi în raport de realitatea juridică actuală din cauza dedusă judecăţii.
Celelalte critici din recursul părţilor vor fi analizate ca apărări ale acestor părţi, cu ocazia rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele SIF T. SA Braşov şi A.A.A.S. - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) împotriva Deciziei nr. 126/A din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pe care o casează.
Trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1672/2014. Civil. Hotarare care sa ţină loc... | ICCJ. Decizia nr. 1739/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
