ICCJ. Decizia nr. 1795/2014. Civil. Expropriere. Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1795/2014

Dosar nr. 7666/62/2008

Şedinţa publică din 10 iunie 2014

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 812/S din 7 decembrie 2009, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov, Consiliul local Râşnov şi Oraşul Râşnov prin primar.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul român invocată de reprezentantul său M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov şi excepţia de netimbrare a acţiunii.

A admis în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.S.C. şi T.C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov ; a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor, prin CN A.D.N.R. SA să plătească reclamanţilor M.S.C. şi T.C.G. suma de 140.431 euro despăgubiri în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului.

De asemenea, a respins aceeaşi acţiune a reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Transporturilor, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov, Consiliul Local Râşnov şi Oraşul Râşnov prin Primar ca introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţă a reţinut următoarele:

În baza H.G. nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării „Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic - Braşov, pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian, judeţul Braşov„ a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 de către Ministerul Transporturilor - CN A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 - Judeţul Braşov - Consiliul Local Râşnov.

Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanţilor în cuantum de 72.324,97 lei, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafaţă de 1884 mp. situat în Râşnov, categoria de folosinţă extravilan, parcela identificat cu nr. cadastral.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 din. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, acţiunea formulată soluţionându-se potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

În art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, se prevede că despăgubirea ce urmează a se acorda expropriaţilor se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea acestui cuantum, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pârâţilor pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt egale cu suma de 140.143 euro (fila 160), fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanţii solicitând suma de 171.100 euro.

În lucrarea lor, experţii au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1.884 mp. sunt afectaţi încă o suprafaţă de 2944,25 mp., urmare tehnicilor de evaluare recomandate de S.I.E. - ediţia VIII - 2008, estimându-se prin comparaţia directă de piaţă valoarea de 30 euro/mp., ceea ce a determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1.884 mp, 27.502 euro şi 56.409 euro pentru parcelele afectate de zona de protecţie a autostrăzii, reţinându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul localităţii, potrivit adeverinţei din 04 septembrie 2007 şi nu în extravilan cum susţine pârâtul.

Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198 din 25 mai 2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, defineşte coridorul de expropriere ca având în componenţă elementele drumurilor, astfel cum sunt definite la art. 2 din O.G. nr. 43/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind stabilit de autoritatea centrală în domeniul transporturilor, Ministerul Transporturilor, pentru drumurile de interes naţional.

Potrivit art. 2 alin. (5) Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor republicată, fac parte din elementele infrastructurii autostrăzilor şi drumurilor naţionale aparţinând domeniului public al statului suprastructura şi infrastructura drumului, situate în cadrul amprizei, şi terenul aferent, suprafeţele de teren situate de o parte şi de cealaltă a drumului, care formează zonele de siguranţă, în limitele prevăzute de prezenta ordonanţă, iar în art. 14 este prevăzută componenţa zonei drumului public care cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie.

Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă potrivit art. 15.

Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranţă fac parte şi suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi intersecţii, precum şi suprafeţele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului şi altele asemene ( Art. 16 alin. (1)), în alin. (2) prevăzându-se că realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă este interzisă.

Zonele de protecţie sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului, acestea rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului prin:

a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător;

b) executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum;

c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă;

d) practicarea comerţului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17).

Din analiza acestor texte legale rezultă limitările la care este supus dreptul de proprietate al reclamanţilor cu privire la terenul adiacent celui expropriat, limitări determinate de expropriere pentru utilitate publică şi justificate de aceasta, ipoteză prevăzută în art. 44 din Constituţie, dar numai cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Instanţa a constatat că solicitarea reclamanţilor este întemeiată, în baza prevederilor legale mai sus evocate.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov şi printr-un apel separat Statul Român reprezentat de CN A.D.N.R. SA.

Prin Decizia civilă nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de apelantul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov şi a obligat pe pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA la plata către reclamanţii M.S.C. şi T.C.G. a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plăţii, în loc de 140.431 euro. A păstrat valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov de 19.782 euro pentru terenul expropriat de 1.884 mp.

A fost înlăturată dispoziţia privind anularea în tot a Hotărârii 88/30 iunie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

S-au respins restul pretenţiilor din apel.

A respins apelul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.

Au fost obligaţi intimaţii reclamanţi M.C. şi T.C.G. la plata către apelantul pârât Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 4.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

La adoptarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Aspectul asupra căruia se poartă litigiul de faţă este cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanţilor pentru terenul în suprafaţa de 1.884 mp expropriată şi stabilirea existentei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate, datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii şi întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.

La stabilirea despăgubirii se au în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi natura terenului în litigiu. Potrivit acestui text legal, se iau în calcul preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritoriala la data întocmirii raportului de expertiza.

În ce priveşte natura terenului expropriat se reţine că acesta este extravilan arabil pentru următoarele considerente:

Înscrisurile depuse la dosarul cauzei au furnizat iniţial informaţii contradictorii cu privire la acest aspect. Astfel, adeverinţa din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râşnov şi certificatul de urbanism din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în intravilanul localităţii Râşnov. Din contră, adresele din 6 octombrie 2010 şi din 18 noiembrie 2010 şi din 4 ianuarie 2011 emise de Oraşul Râşnov, relevă faptul că terenul expropriat este arabil extravilan - în acelaşi sens sunt şi menţiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.

Mai mult, prin adeverinţa din 12 aprilie 2011, Oraşul Râşnov prin primar explică punctul de vedere diferit cu privire la categoria de folosinţă şi regimul juridic al terenului în litigiu, exprimat prin înscrisurile anterioare, mai sus menţionate. Astfel, se arată că neconcordanţele au survenit în urma suprapunerii greşite a schiţei terenului pe P.U.G. nr. 33103/1997 aprobat prin H.C.L. nr. 3/2000. Încă o dată, şi prin această adeverinţă se certifică faptul că terenul este situat în extravilanul localităţii Râşnov şi că are categoria de folosinţă arabil.

În final, un alt argument îl constituie raportul de expertiză întocmit de experta Petru Valentina-Garofița, care a avut ca obiectiv identificarea terenului şi stabilirea categoriei de folosinţa a acestuia. În urma măsurătorilor topografice şi a suprapunerii planului topografic cu P.U.G. al Oraşului Râşnov experta a concluzionat ca parcela, identică cu nr. cadastral este situata în extravilanul localităţii Râșnov, având categoria de folosinţa arabil.

În ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate, sunt incidente dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ, care stipulează că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În speţă, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretenţiile reclamaţilor se ridica la 50 euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experţilor cu privire la preţul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 euro la 13 euro.

Astfel, expertul L.D. a indicat un preţ de 13 euro/mp, astfel cum se menţionează în răspunsul depus la dosar la data de 4 martie 2011. Se retine ca acelaşi expert a avut opinii diferite cu privire la preţul cu care se vinde în mod obişnuit un astfel de teren. Iniţial, la 8 septembrie 2010 şi 2 noiembrie 2010, expertul a comunicat instanţei o valoare de 10,50 euro/mp, pentru ca la 4 martie 2011 şi la 14 aprilie 2011 să indice 13 euro/mp.

Expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare şi din compararea vânzărilor, o valoare de 11 euro/mp, ţinând seama şi de amplasarea lângă oraş a terenului.

Expertul G.F. a evaluat terenul în litigiu la 12,50 euro/mp, folosind metoda comparaţiei bonitare, conform Buletinului documentar, editat de Corpul Experţilor Tehnici din România, unde algoritmul pleacă de la o valoare de baza a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparaţie (bonităţi).

Instanţa a înlăturat concluziile expertului G.F. în raport de metoda de evaluare folosită de acesta, întrucât din adresa din 1 octombrie 2008 emisă de A.N.E.V.A.R. metoda bonitării nu este conformă cu Standardul Internaţional de evaluare, întrucât ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nici o legătură cu preţul de piaţă, la care se aplică mai multe corecţii procentule şi coeficienţi, despre care emitentul adresei spune că „nu se ştie cum au fost calculaţi”. Pe de altă parte, această metodă nu respectă cerinţele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Totodată, evaluarea terenului făcută de expertul L.D. la 13 euro/mp nu poate fi reţinută în raport de metoda folosită, metoda randamentului, după capacitatea beneficiară dată de cultura cartofului, întrucât, nu respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, mai sus redate.

A fost avută în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat şi metoda comparaţiei vânzărilor), dar şi de expropriator şi iniţial şi de expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanţa a analizat şi valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, conform Ghidului de valori ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţele Braşov şi Covasna, comunicate de Camera Notarilor Publici Brasov şi de B.N.P. din Râşnov C.N., respectiv de 2.340 euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Ca urmare, suma oferită de expropriator a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel din unităţile administrativ teritoriale.

În ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, instanţa a reţinut următoarele:

În speţă, potrivit planului de amplasament al autostrăzii, au rezultat în urma exproprierii tarlalei în suprafaţă de 1884 mp, încă două suprafeţe, ocupate de zona de protecţie a autostrăzii, care au fost identificate în raportul de expertiză întocmit în prima instanţă de experţii T.O., I.V.S. şi F.M. din 2009 astfel: suprafaţa aferentă parcelei de 965 mp şi cea aferentă parcelei de 13.752 mp.

Avand în vedere concluziile raportului de expertiză menţionat şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligaţii împovăratoare în sarcina persoanelor deţinatoare pentru zonele de protecţie, valoarea acestor suprafeţe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanti prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din preţul de 10,50 euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp. Aceste obligaţii impuse în sarcina proprietarului terenului sunt prevăzute de dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997. Concluziile experţilor nu au fost avute în vedere la stabilirea pretului terenului expropriat, avand în vedere că nu au stabilit o valoare şi pentru categoria de folosinţă arabil extravilan.

Ca urmare, prejudiciul suferit de reclamanti este de 29.369 euro la data plăţii (2.945 mp x 9,97 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reţinut prima instanţă.

Susţinerea apelantului Statul Roman în sensul ca prejudiciul menţionat nu ar fi dovedit a fost înlăturată, avându-se în vedere dispoziţiile O.G. 43/1997, care prevăd obligatoriu existenţa unor astfel de zone de protecţie, a căror intindere este detaliat reglementată.

În ce priveşte apelul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov, în numele Statului român, instanţa a reţinut că Tribunalul Braşov a respins în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman, invocată de M.F.P., însă admiterea cererii de chemare în judecata s-a făcut numai în contradictoriu cu Statul Roman reprezentat prin CN A.D.N.R. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.S.C., T.C.G., pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA şi pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Prin Decizia nr. 7119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii M.S.C., T.C.G., de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA şi de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov .

A casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinţei nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă.

A admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Judeţului Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe.

A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. şi a respins acţiunea împotriva acestuia.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

La pronunţarea soluţiei instanţa de casare a reţinut că stabilirea categoriei de teren extravilan arabil nu mai poate fi reapreciată în recurs şi se impune clarificarea valorii terenului expropriat şi a valorii terenurilor afectate de expropriere, cele aflate în zona de protecţie prevăzută de art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. a fost admisă irevocabil prin decizia de casare.

În rejudecare s-a dispus completarea expertizei cu obiective privind stabilirea procentului de afectare a terenurilor neexpropriate aflate în zona de protecţie, stabilirea existenţei sau nu a unui prejudiciu şi calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin Decizia civilă nr. 123/Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis, în parte, apelul declarat de apelantul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, care a fost schimbată în parte în sensul că:

S-a anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov şi a fost obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor prin CN A.D.N.R. SA la plata către reclamanţii M.S.C. şi T.C.G. şi a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 10.528 euro la data plăţii, în loc de 140.431 euro.

S-a păstrat valoarea stabilită prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov de 19.782 euro pentru terenul expropriat de 1.884 mp.

A fost înlăturată dispoziţia privind anularea în tot a Hotărârii nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004 Judeţul Braşov.

S-a admis apelul declarat de M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov împotriva aceleiaşi sentinţe, în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi s-a respins acţiunea faţă de această parte.

Au fost respinse restul pretenţiilor din apel şi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost obligat pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA la plata sumei de 600 lei reprezentând rest onorariu experţi.

Au fost obligaţi intimaţii reclamanţi M.C. şi T.C.G. la plata către apelantul pârât Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, în vigoare la data emiterii hotărârii de expropriere, şi respectiv art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, nu este fondată având în vedere că prin acţiunea formulată reclamanţii nu au contestat transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, ci au contestat cuantumul despăgubirilor acordate. Petitul privind dezmembrarea terenului în 4 loturi şi petitul subsidiar privind schimbul de terenuri nu a mai fost susţinut, reclamanţii nedeclarând apel în privinţa acestor aspecte, astfel încât excepţiile inadmisibilităţii acestor petite au fost respinse ca lipsite de interes.

Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că prin Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Ministerul Transporturilor, CN A.D.N.R. SA, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Râşnov s-a dispus exproprierea unei suprafeţe de 1.884 mp, considerat a fi teren arabil extravilan, identificat ca tarlaua 30, parcela, cu nr. cadastral.

Despăgubirea acordată de expropriator în temeiul Legii nr. 198/2004, a H.G. nr. 426/2008 şi a H.G. nr. 941/2004 a fost de 72.324,97 lei, adică 19.782 euro, luându-se în calcul o valoare de 10,5 euro/ mp.

Prin precizarea de acţiune depusă la termenul din 9 ianuarie 2009, reclamanţii au investit instanţa cu solicitarea de desfiinţare a Hotărârii nr. 88 din 30 iunie 2008 emisă de Ministerul Transporturilor, CN A.D.N.R. SA, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, Consiliul local Râşnov. Prima instanţă a dispus anularea în întregime a hotărârii lăsând fără temei legal obligaţia de plată a despăgubirilor, motiv pentru care se va înlătura dispoziţia instanţei de anulare integrală a hotărârii de expropriere.

Litigiul vizează cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 1884 mp expropriat şi stabilirea existenţei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii şi întinderea acestui prejudiciu, în cazul dovedirii lui.

La stabilirea despăgubirii s-au avut în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea 33/1994 potrivit cărora se va lua în calcul preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Referitor la natura juridică a terenului expropriat s-a reţinut că acesta este extravilan arabil aspect ce a rezultat din adresele din 6 octombrie 2010 şi din 18 noiembrie 2010 şi din 4 ianuarie 2011 emise de Oraşul Râşnov prin care se comunică faptul că terenul expropriat este arabil extravilan. În acelaşi sens sunt şi menţiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.

S-a mai reţinut că prin adeverinţa din 12 aprilie 2011, Oraşul Râşnov prin primar a arătat că neconcordanţele au survenit în urma suprapunerii greşite a schiţei terenului pe P.U.G. nr. 33103/1997 aprobat prin H.C.L. nr. 3/2000. Raportul de expertiză întocmit de experta P.V.G., a avut ca obiectiv identificarea terenului şi stabilirea categoriei de folosinţă al acestuia. În urma măsurătorilor topografice şi a suprapunerii planului topografic cu P.U.G. al Oraşului Râşnov experta a concluzionat ca parcela, este situată în extravilanul localităţii Râşnov, având categoria de folosinţă arabil.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor datorate pe terenul expropriat, s-a reţinut că dispoziţiile art. 27 din acelaşi act normativ, care stipulează că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

În speţă, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretenţiile reclamaţilor se ridică la 50 euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experţilor cu privire la preţul imobilului în litigiu variază de la 10,50 euro la 13 euro.

Astfel, expertul L.D. a indicat un preţ de 13 euro/mp, astfel cum se menţionează în răspunsul depus la dosar la data de 4 martie 2011. Se reţine că acelaşi expert a avut opinii diferite cu privire la preţul cu care se vinde în mod obişnuit un astfel de teren. Iniţial, la 8 septembrie 2010 şi 2 noiembrie 2010, expertul a comunicat instanţei o valoare de 10,50 euro/mp, pentru ca la 4 martie 2011 şi la 14 aprilie 2011 să indice o valoare de 13 euro/mp.

Expertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare şi din compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ţinând seama şi de amplasarea lângă oraş a terenului. Această valoare a fost susţinută de expert în urma concilierii rezultatelor obţinute prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,93 euro/mp şi metoda comparaţiei vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de expropriator.

Expertul G.F. a evaluat terenul în litigiu la 12,50 euro/mp, folosind metoda comparaţiei bonitare, conform Buletinului documentar nr. 97, editat de Corpul Experţilor Tehnici din România, unde algoritmul pleacă de la o valoare de bază a terenului, care este corectat pe baza unor elemente de comparaţie (bonităţi).

Concluziile expertului G.F. au fost înlăturate în raport de metoda de evaluare folosită de acesta, întrucât din adresa din 1 octombrie 2008 emisă de A.N.E.V.A.R. metoda bonităţii nu este conformă cu S.I.E., pentru că ia în calcul o valoare de bază pe mp de teren stabilită strict administrativ, fără nicio legătură cu preţul de piaţă, la care se aplică mai multe corecţii procentuale şi coeficienţi, despre care emitentul adresei spune că,,nu se ştie cum au fost calculaţi”. Pe de altă parte, această metodă nu respectă cerinţele art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Evaluarea terenului făcută de expertul L.D. la 13 euro/mp nu poate fi reţinută în raport de metoda folosită, metoda randamentului, după capacitatea beneficiară dată de cultura cartofului, întrucât, de asemenea, nu respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, mai sus redate.

Ca urmare, s-a avut în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat şi metoda comparaţiei vânzărilor), valoare care a fost propusă şi de expropriator şi iniţial şi de expertul L.D., aceste estimări fiind raportate la natura juridică a terenului ca teren extravilan arabil. Reclamanţii nu au reuşit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea propusă în recurs de 13 euro/ mp,scăzută de la cea de 50 euro/mp formulată prin acţiune, nefiind susţinută de alte probe.

În consecinţă, instanţa a reţinut că suma oferită de expropriator a ţinut seama de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv de preţul cu care se vând în mod obişnuit terenuri de acelaşi fel din unităţile administrativ teritoriale, astfel încât susţinerile reclamanţilor privind acordarea unei despăgubiri mai mari sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit documentaţiei tehnice întocmite în vederea obţinerii numărului cadastral al terenului expropriat (filele 27-34 dosar tribunal) rezultă că suprafaţa de 16.595 mp ce aparţinea reclamanţilor a fost dezmembrată în 3 loturi:

- 13.752 mp cu nr. cadastral;

- 1.884 mp cu nr. cadastral, suprafaţa expropriată;

- 965 mp cu nr. cadastral;

Conform art. 14 din O.U.G. nr. 43/1997, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie.

Ampriza drumului este suprafaţa de teren ocupată de elementele constructive ale drumului: parte carosabilă, trotuare, piste pentru ciclişti, acostamente, şanţuri, rigole, taluzuri, şanţuri de gardă, ziduri de sprijin şi alte lucrări de artă (art. 15).

Zonele de siguranţă sunt suprafeţe de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în vecinătatea drumului. Din zonele de siguranţă fac parte şi suprafeţele de teren destinate asigurării vizibilităţii în curbe şi intersecţii, precum şi suprafeţele ocupate de lucrări de consolidare a terenului drumului şi altele asemenea. Limitele zonelor de siguranţă a drumurilor, podurilor şi viaductelor, în cale curentă şi aliniament, sunt prevăzute în anexa nr. 1 şi realizarea de culturi agricole sau forestiere pe zonele de siguranţă este interzisă. (art. 16).

Zonele de protecţie sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi de alta a zonelor de siguranţă, necesare protecţiei şi dezvoltării viitoare a drumului. Limitele zonelor de protecţie sunt prevăzute în anexa nr. 1. Zonele de protecţie rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate, cu obligaţia ca acestea, prin activitatea lor, să nu aducă prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului prin:

a) neasigurarea scurgerii apelor în mod corespunzător;

b) executarea de construcţii, împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum;

c) executarea unor lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă;

d) practicarea comerţului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop (art. 17). Deţinătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligaţi să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii, fără a percepe vreo chirie, cu condiţia ca această operaţiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole şi să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri (art. 18).

În speţă, suprafaţa expropriată de 1.884 mp cuprinde ampriza drumului şi zona de siguranţă, fără a include zona de protecţie prevăzută de lege, astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (expertiza din 2009 şi cea din 2 septembrie 2011). Prevederile art. 26 din legea 33/1994 permit acordarea de despăgubiri nu doar pentru valoarea reală a imobilului expropriat ci şi pentru prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

În privinţa zonei de protecţie legiuitorul a prevăzut restricţii în ceea ce priveşte posibilităţile de utilizare, astfel încât chiar dacă aceste terenuri rămân în proprietatea persoanelor expropriate, acestea au obligaţia de a nu aduce prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului. Sub acest aspect, s-a reţinut că susţinerile apelantei pârâte legate de netemeinicia solicitării despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat terenurilor aflate în zona de protecţie sunt nefondate. Faptul că lucrările autostrăzii nu au fost demarate, nu înlătură posibilul prejudiciu cauzat proprietarilor în condiţiile în care decizia de construire a autostrăzii nu a fost revocată.

Dovezile prezentate de reclamanţi în justificarea prejudiciului aferent terenului neexpropriat vizează proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parclogistic cu profil de îmbrăcăminte-încălţăminte, proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii. Scopul achiziţionării acestui teren a fost legat de realizarea acestei investiţii din domeniul serviciilor de producţie. Experţii au arătat că prin construirea autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare agricol sau pentru investiţii.

Raportul de expertiză întocmit în primă instanţă de experţii T.O., I.V.S. şi F.M. arată că parcela din 2009 de 965 mp rămasă după dezmembrare este cea mai dezavantajată sub aspectul posibilităţii ei de folosire, intrând în zona de protecţie a autostrăzii, după cum o suprafaţă de 1.979,25 mp (35 m lăţime x 56,55 m lungime - fila 185 dosar tribunal) şi aflată lângă suprafaţa expropiată constituie de asemenea o zonă de protecţie. S-a arătat că valoarea acestor suprafeţe este redusă cu 95% faţă de valoarea de piaţă a unui teren din acea zonă. Expertul menţionează că în acea zonă autostrada va fi construită pe piloni, partea carosabilă fiind suspendată, astfel încât zona de protecţie se va restrânge pe sol, iar aceste parcele vor putea fi utilizate în scopuri minore, ca păşuni sau cultivare trifoi, lucernă, astfel încât reducerea de 95% din valoarea de piaţă a terenurilor ar fi justificată. Instanţa apreciază că acest procent, fiind aplicat prin raportare la categoria de teren intravilan, nu poate fi avut în vedere pentru terenul extravilan agricol.

Cu privire la suprafeţele neexpropiate afectate de zona de protecţie, expertul Z. a arătat în cuprinsul expertizei din 2 septembrie 2011 că suprafeţele vizate sunt cele de 965 mp în dreapta autostrăzii şi de 2 173 mp în stânga autostrăzii (34,88m lăţime x 62,31 m lungime), iar valoarea despăgubirilor băneşti este de circa 220.000 lei (fila 109 vol. 1 dosar apel). Suma estimată reprezintă valoarea pierderilor rezultate din neutilizarea la potenţial a terenurilor amenajate, luând ca bază de calcul chiriile medii posibil a fi încasate şi posibilitatea realizării unor culturi agricole pe o perioadă de 25 de ani.

Cu privire la suprafaţa de 965 mp aflată în dreapta autostrăzii, părţile nu au contestat faptul că aceasta se află în totalitate în zona de protecţie. Apelanta pârâtă însă a contestat întinderea suprafeţei de 2.173 mp aflată în stânga autostrăzii, stabilită de expertul Z. (fila 245 vol. 1 dosar apel), arătând că expertul nu a avut în vedere lăţimea de aproximativ 50 mp a autostrăzii. În legătură cu întinderea zonei de protecţie, s-a constatat că anexa 1 la O.U.G. nr. 43/1997 fixează această limită la 50 de metri de axul drumului până la marginea exterioară a zonei drumului. Conform planşei de la fila 185 dosar tribunal, a rezultat că lungimea autostrăzii pe porţiunea expropriată este de 62,31 m şi nu de 50 m cât a indicat apelanta pârâtă. Reclamanţii au apreciat şi au indicat ca zonă de protecţie suprafaţa de 1.979,25 mp, nu cea de 2.173 m precum şi cea de 965 mp, deci o suprafaţă totală de 2.944,25 mp, astfel încât prejudiciul avut în vedere vizează această suprafaţă.

S-a mai avut în vedere că prin completarea la expertiza efectuată în cauză cu ocazia rejudecării apelurilor, experţii au arătat că pe aceste terenuri nu pot fi realizate construcţii şi nici culturi agricole, însă această concluzie nu a fost luată în considerare întrucât interdicţia de realizare a culturilor agricole este aplicabilă doar terenurilor aflate în zona de siguranţă nu şi terenurilor aflate în zona de protecţie, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 din O.U.G. nr. 43/1997. În consecinţă, pe terenurile aflate în zona de protecţie proprietarii vor putea să execute lucrări agricole, restricţiile vizând doar plantaţiile care ar provoca înzăpezirea drumului sau ar afecta vizibilitatea pe drum.

Experţii au arătat că despăgubirile băneşti propuse sunt în valoare de 220.000 lei potrivit calculelor prezentate în expertizele anterioare, iar prin raportarea la ecartul de timp de 25 de ani se asigură recuperarea integrală a valorii terenului. Stabilirea prejudiciului în raport de legea concesiunii nr. 219/1998 nu poate fi luată în considerare având în vedere că legea a fost abrogată prin O.U.G. nr. 34/2006. Experţii au arătat că preţul unitar al terenurilor agricole extravilane a fost de 5,8 euro/mp rezultând că valoarea terenurilor agricole afectate de restricţiile impuse de autostradă ar fi de 76.934,25 lei ( 2.994,25mp x 5,8 euro/mp = 17.366,65 euro adică 76.934,25 lei). Prin ultimul răspuns la obiectivele suplimentare depus la 15 octombrie 2013 experţii au indicat că în prezent valoarea terenurilor agricole de 2.944,25 mp este de 84.800 lei (2944,25mp x 6,50 euro/mp= 19.137,63 euro adică 84.800 lei la cursul euro de 4,43 lei din 7 octombrie 2013).

Faţă de faptul că valoarea suprafeţei de 2.944,25 este în prezent de 84.800 lei s-a apreciat că prejudiciul propus de experţi la suma de 220.000 lei depăşeşte cu mult valoarea terenului şi nu poate fi luat în considerare întrucât reclamanţii îşi păstrează dreptul de proprietate şi aceste terenuri rămân în gospodărirea persoanelor juridice sau fizice care le au în administrare sau în proprietate. Reţinând că suprafeţele de teren aflate în zona de protecţie pot fi utilizate ca terenuri agricole şi având în vedere că destinaţia actuală de teren agricol nu este perturbată de afectarea ca zonă de protecţie, s-a constatat că prejudiciul rezultat din restricţiile impuse de art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997 produce o diminuare a valorii terenurilor în procent de 55 %, această diminuare fiind apreciată de instanţă ca fiind echitabilă în condiţiile în care există restricţii pentru reclamanţi şi în cazul utilizării parcelelor ca destinaţie agricolă, cum ar fi cazul plantaţiilor care ar provoca înzăpezirea drumului sau care ar împiedica vizibilitatea pe drum. Procentul de 55 % reţinut de instanţă a fost calculat având în vedere că valoarea parcelelor a scăzut de la 10,5 euro/mp, la valoarea de 5,8 euro/ mp. Nu se va avea în vedere valoarea actuală de 6,5 euro/mp întrucât această valoare a fost stabilită la nivelul anului 2013 şi nu la momentul exproprierii cum a fost stabilită valoarea de 10,5 euro pentru terenul expropriat.

Susţinerea apelantei pârâte în sensul ca prejudiciul menţionat nu ar fi dovedit, a fost înlăturată, avându-se în vedere că dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 prevăd în mod obligatoriu existenţa unor astfel de zone de protecţie, a căror întindere este detaliat reglementată, cât şi restricţiile impuse în sarcina persoanelor deţinătoare pentru zonele de protecţie.

Ca urmare, s-a statuat că prejudiciul suferit de reclamanţi este de 46.640 lei (55% din 84.800 lei), adică 10.528 euro la data plăţii (46.640 lei: 4,43 lei/ 1 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reţinut prima instanţă.

Pentru suprafaţa de teren de 11.766,75 mp neafectată de zona de protecţie, experţii au arătat că această parcelă poate fi utilizată fie pentru construcţii, fie ca teren agricol, astfel încât instanţa a conchis că reclamanţii nu suferă niciun prejudiciu, motiv pentru care au fost respinse pretenţiile legate de această parcelă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Roman prin M.F.P. şi D.G.F.P. Braşov, s-a constatat că prin Decizia de casare nr. 7119 din 20 noiembrie 2012 instanţa de recurs a soluţionat irevocabil această excepţie, astfel încât această excepţie a fost admisă, cu consecinţa respingerii acţiunii faţă de această parte.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.S.C., T.C.G. şi pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.

1. Reclamanţii M.S.C. şi T.C.G. au criticat modul de stabilire a valorii bunului expropriat la preţul de 10,5 euro/mp şi stabilirea despăgubirilor aferente prejuiciului la doar 55% din valoarea imobilelor afectate în urma exproprierii.

- cu privire la valoarea reală a imobilului.

Expropriatorul trebuie să le plătească valoarea reală a imobilului expropriat, iar potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa trebuie să ia în calcul preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză.

Potrivit dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.

Contrar actelor juridice justificative, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte natura terenului expropriat, că acesta este extravilan arabil.

Expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, iar rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experţilor cu privire la preţul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 Euro la 13 Euro, aceasta din urmă trebuind să fie reţinută cu referire la concluziile experţilor şi argumentele pentru care acestea au fost înlăturate de instanţa de apel.

Instanţa a apreciat legale concluziile expertului Z.C., însă face o greşeală când indică ca şi valoare expertizată de acest expert 10,5 euro/mp, în loc de 11 euro/mp, cum a stabilit acest expert în completarea la raportul de expertiză din 20 ianuarie 2011.

Valoare terenului este de 13 euro/mp, aceasta fiind propusă de expertul desemnat de expropriator şi adusă la cunoștința instanţei cu insistentă, la 4 martie 2011 şi la 14 aprilie 2011, revenindu-se de la valoarea iniţial expertizata de 10,5 euro/mp.

Instanţa de apel se contrazice relativ la concluziile expertului L.D., atâta timp cât, pe de o parte le îndepărtează (în privinţa valorii de 13 euro/mp), iar pe de altă parte, le aduce ca şi argumente la sublinierea valorii de 10.5 euro.

Mai susţine instanţa că reclamanţii nu au reuşit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deşi înseși concluziile expertului desemnat de expropriator este o dovadă a valorii superioare a terenului.

În aceste condiţii, valoarea reală a imobilului, în condiţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 este de 13 euro/mp, pentru categoria teren arabil extravilan, date fiind şi caracteristicile acestuia.

- cu privire la prejudiciul produs prin expropriere.

În ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, în principal, instanţa a dat o corectă interpretare prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, raportate la prevederile art. 15, 16, 17 din O.G. nr. 43/1997, reţinând corect că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

În speţă, suprafaţa expropriată de 1.884 mp cuprinde ampriza drumului şi zona de siguranţă, fără a include zona de protecţie prevăzută de lege, astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (expertiza din 2009 şi cea din 2 septembrie 2011).

Pentru zonele de protecţie legiuitorul a prevăzut restricţii în ceea ce priveşte posibilităţile de utilizare, astfel încât chiar dacă aceste terenuri rămân în proprietatea persoanelor expropriate, acestea au obligaţia de a nu aduce prejudicii drumului sau derulării în siguranţă a traficului.

Dovezile prezentate în justificarea prejudiciului aferent terenului neexpropriat vizează proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parclogistic cu profil de îmbrăcăminte-încălţăminte, proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziţionării acestui teren fiind legat de realizarea acestei investiţii din domeniul serviciilor de producţie.

Experţii au aratat că prin construirea autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare, agricol sau pentru investiţii.

Cu privire la suprafeţele neexpropriate afectate de zona de protecţie, experţii au arătat în cuprinsul expertizei din 2 septembrie 2011 că suprafeţele vizate sunt cele de 965 mp în dreapta autostrăzii şi de 2.173 mp în stânga autostrăzii (34,88m lăţime x 62,31 m lungime), iar valoarea despăgubirilor băneşti este de circa 220.000 lei, care prin raportarea la ecartul de timp de 25 de ani asigură recuperarea integrală a valorii terenului (fila 109 vol. l dosar apel).

Suma estimată reprezintă valoarea pierderilor rezultate din neutilizarea la potenţial a terenurilor amenajate, luând ca bază de calcul chiriile medii posibil a fi încasate şi posibilitatea realizării unor culturi agricole pe o perioadă de 25 de ani.

Stabilirea prejudiciului în raport de legea concesiunii poate fi luat în considerare, întrucât aprecierea instanţei că Legea nr. 219/1998 nu poate fi luată în considerare deoarece legea a fost abrogată prin O.U.G. nr. 34/2006, neafectând modalitatea de cuantificare a prejudiciului.

Raportul de expertiză întocmit în primă instanţă de experţii T.O., I.V.S. şi F.M. arată că parcela de 965 mp rămasă după dezmembrare este cea mai dezavantajată sub aspectul posibilităţii ei de folosire, intrând în zona de protecţie a autostrăzii, după cum o suprafaţă de 1.979,25 mp (35m lăţime x 56,55 m lungime - fila 185 dosar tribunal) şi aflată lângă suprafaţa expropriată constituie de asemenea o zonă de protecţie. Experţii menţionează că în acea zonă autostrada va fi construită pe piloni, partea carosabilă fiind suspendată, astfel încât zona de protecţie se va restrânge pe sol, iar aceste parcele vor putea fi utilizate în scopuri minore, ca păşuni sau cultivare trifoi, lucerna, astfel încât reducerea de 95% din valoarea de piaţă a terenurilor ar fi justificată.

Chiar dacă suprafeţele de teren aflate în zona de protecţie pot fi utilizate ca terenuri agricole şi având în vedere că destinaţia actuală de teren agricol nu este perturbată de afectarea ca zonă de protecţie, rezultă că prejudiciul rezultat din restricţiile impuse de art. 17 şi 18 din O.U.G. nr. 43/1997 produce o diminuare a valorii terenurilor în procent de mai mare de 55 %, susţinută de instanţa de apel.

Vor continua să plătească impozit în procent de 100% pe terenul ce le rămâne în proprietate, deşi nu-l vor putea folosi mai de loc, ba mai mult au multe restricţii în acest sens, cu o serie de mari obligaţii impuse în sarcina lor ca proprietari ai terenului - așa cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997.

Pentru aceste motive se solicită ca la calculul prejudiciului suferit prin expropriere să se aibă în vedere o valoare de cel puţin 95% din valoarea ce se va stabili (12,35 euro reprezentând 95% din valoarea totală de 13 euro mp), şi nu doar 55 %.

CN A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamanţi, în care, pe lângă apărări pe fondul dedus judecăţii, au invocat şi nulitatea recursului, cu motivarea că reclamanţii nu au structurat şi nu au dezvoltat motivele de recurs potrivit cerinţelor art. 302¹ lit. c) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, aceştia şi-au întemeiat în realitate cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

S-a mai susţinut şi că în primul ciclu procesual, în apel, la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2011, recurenţii-reclamanţi au afirmat că nu înţeleg să formuleze obiecţiuni cu privire la valoarea de 10,5 euro/m.p. care a fost stabilită de către experţii judiciari evaluatori Z. şi D., deci, cu alte cuvinte, recurenţii-reclamanţi au acceptat valoarea care a fost stabilită de către expropriator.

În pofida faptului evidenţiat anterior, în primul ciclu procesual, recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia instanţei de apel referitoare la cuantumul despăgubirii, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia civilă nr. 7119/2012 şi,urmare acesteia, verificarea justeţei cuantumului despăgubirii nu a mai constituit obiectul judecăţii în etapa rejudecării apelului.

Astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei civile recurate, instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a cererii de majorare a cuantumului despăgubirii (care a fost pronunţată de către instanţa Curţii de Apel Braşov în primul ciclu procesual) şi a dispus exclusiv cu privire la prejudiciu.

2. P ârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. a formulat critici de nelegalitate, solicitând şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariile de expertiză pe care le-a achitat în dosar, respectiv 7.595 de lei.

Prealabil, a subliniat faptul că aspectul referitor la justeţea cuantumului despăgubirii a fost clarificat în mod irevocabil încă de la soluţionarea recursului precedent şi, astfel, în pofida considerentelor din decizie, chestiunea justeţei cuantumului despăgubirii nu a făcut obiectul judecăţii în reanalizarea apelului - prezentul recurs fiind limitat la verificarea legalităţii soluţiei instanţei inferioare cu privire la acordarea contravalorii unui prezumtiv prejudiciu.

a. Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 9 din Legea nr. 198/2004, în ceea ce priveşte soluţia de anulare parţială a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii.

În temeiul art. 9 teza ultimă din Legea nr. 198/2004 (forma în vigoare la momentul naşterii dreptului la acţiune al intimaţilor-reclamanţi), plata despăgubirii se face de către expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

În măsura în care instanţa de judecată va stabili o despăgubire mai mare decât aceea acordată prin Hotărârea nr. 88/2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, va fi eliberată despăgubirea consemnată în baza acestei hotărâri şi se va achita diferenţa stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului acesteia.

Art. 5 alin. (8) din Legea nr. 198/2004 prevede că în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflaţi în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, a titularilor, iar despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.

Unica sancţiune prevăzută de către legiuitor cu privire la hotărâre este aceea a revocării, aşa cum prevede art. 6 alin. (3) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 198/2004, legiuitorul înţelegând astfel să deroge de la regimul general cu privire la acest act juridic.

În plus, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, modificată, drumurile de interes naţional sunt considerate de importanţă strategică şi de securitate naţională, fapt care coroborat cu dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în vigoare la momentul pronunţării sentinţei civile) conduce la concluzia că hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nu putea fi anulată.

b. Prin dispoziţia de obligare la plata contravalorii unui prezumtiv prejudiciu s-au încălcat art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, existând totodată şi contradictorialitate între considerentele hotărârii.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează ipoteza prejudiciului cert, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, iar acesta nu trebuie confundat cu prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine şi nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

Nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol situat în interiorul zonei de protecţie, conform destinaţiei sale şi, prin urmare, exproprierea nu a condus la prejudicierea proprietarului terenului expropriat în sensul reţinut de către instanţa de apel.

De altfel, instanţa de apel a şi apreciat, în mod just, că pe terenurile aflate în zona de protecţie proprietarii vor putea să execute lucrări agricole.

În prezent, terenul expropriat nici măcar nu a fost ocupat de expropriator şi, prin urmare, persoana expropriată nu a încercat nici un prejudiciu.

Prin raportare la categoria de folosinţă reală a terenului expropriat, care a fost corect reţinută de către aceiaşi instanţă de apel, nu există niciun impediment pentru folosirea terenului agricol de către intimaţii-reclamanţi, întocmai ca înainte de momentul exproprierii - neexistând astfel pentru terenurile existente în zonele de protecţie nicio restricţie de natură a vătăma proprietarii.

Mai mult, soluţia s-a pronunţat pe baza unei simple supoziţii - instanţa inferioară plecând de la premisa certă că reclamanţii ar fi realizat pe teren plantaţii - în condiţiile în care reclamanţii nu au produs nicio dovadă din care să rezulte că ulterior exproprierii terenul nu a mai putut fi folosit precum în etapa anterioară exproprierii.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, în opinia instanţei de apel, simplul fapt al situării terenului intimaţilor-reclamanţi în interiorul zonelor de protecţie este suficient pentru a justifica existenţa unui prejudiciu.

Contrar aprecierii instanţei de apel, norma juridică cuprinsă în art. 18 din O.G. nr. 43/1997 prevede expres că deținătorii terenurilor din vecinătatea drumurilor publice sunt obligaţi să permită instalarea pe aceste terenuri a panourilor de apărare a drumului contra înzăpezirii fără a percepe vreo chirie cu condiţia ca această operaţiune să nu împiedice executarea lucrărilor agricole şi să nu producă degradări culturilor de pe aceste terenuri.

Nu se poate reţine astfel că simplul fapt al situării unor suprafeţe de teren în interiorul zonelor de protecţie este prin sine generator de prejudicii.

Legiuitorul a prevăzut expres faptul că folosinţa terenului agricol situat în interiorul zonelor de protecţie nu poate fi afectat şi nu se poate reţine în speţă incidenţa prezumţiei vătămării proprietarilor terenurilor agricole situate în interiorul zonelor de protecţie ale autostrăzii, astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de apel.

c. Soluţia instanţei de apel prejudiciază în mod cert bugetul consolidat al statului cu suma de 10.528 euro.

Faptul că valoarea de circulaţie a terenurilor arabile a scăzut şi că în prezent se înregistrează valori inferioare celei stabilite de către expropriator cu titlu de despăgubire nu conduce la teza prejudicierii reclamanţilor astfel cum eronat a statuat instanţa de apel - procentul reţinut de instanţă fiind calculat avându-se în vedere că valoarea a scăzut de la 10,5 euro/m.p. la 5,8 euro/m.p -, iar acesta probează justeţea cuantumului despăgubirii şi constituie dovada suficientă pentru respingerea cererii de chemare în judecată.

CN A.D.N.R. SA a depus concluzii scrise cu privire la inaplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 38 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu relevanţă asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în fond şi în apel (ambele cicluri procesuale) constând exclusiv din onorariul de expertiză. S-a mai susţinut totodată că, în pofida afirmaţiilor reprezentantului convenţional al recurenţilor-reclamanţi, nu au omis să solicite cheltuielile de judecată în etapele anterioare, astfel cum rezultă din cuprinsul actelor procedurale depuse la dosar.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că următoarele:

a. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, sub imperiul căreia s-a emis hotărârea de despăgubire contestată, e xpropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, iar acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.

Atât timp cât se contestă cuantumul despăgubirilor, iar hotărârea prin care acestea au fost stabilite este supusă, astfel, în lumina dispoziţiilor legale susmenţionate, controlului judiciar, intervenţia instanţei nu se poate materializa decât prin desfiinţarea actului cenzurat, în limitele de nelegalitate constatate, aceasta trebuind să reflecte despăgubirea finală, stabilită definitiv de instanţă prin procedura derulată în faţa sa .

a. În ceea ce priveşte despăgubirile solicitate pentru imobilul expropriat, se invocă, în primul rând, încălcarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din perspectiva naturii imobilului şi a preţului reţinut în stabilirea acestora.

Critica cu referire la probele aferente, în sensul că în mod greşit s-a reţinut că terenul este extravilan arabil, nu poate face obiect de judecată în actualul ciclu procesual, întrucât această natură a imobilului a fost confirmată prin prima decizie de recurs pronunţată în cauză, pentru considerentele reţinute în motivarea acesteia şi sub protecţia dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.

Relativ la cuantumul despăgubirilor, se invocă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 în sublinierea faptului că expertul Z.C. a stabilit un preţ de 11 euro/mp şi dispoziţiile art. 27 din aceeaşi lege în solicitarea acceptării, în principal, a preţului propus de expertul propus de expropriator, de 13 euro/mp.

Potrivit dispoziţiilor art. 27 din Lege, despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Imobilul în litigiu a fost expropriat în temeiul Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, în care se prevede la art. 9 alin. (1) că expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4)-(8) şi ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Normele legale aplicabile vizează deci hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, aceasta cuprinzând, prin urmare, despăgubirea acordată prin actul respectiv de expropiator - neavând astfel relevanţă, în contextul aplicării art. 27 din Legea nr. 33/1994, opinia exprimată de expertul parte, al expropriatorului, la întocmirea raportului de expertiză dispus a fi întocmit de instanţă, care stabileşte cuantumul definitiv al despăgubirilor.

Prin decizia de recurs pronunţată anterior în cauză s-a impus clarificarea situaţiei relativ la propunerile făcute de expertul Z.C., iar cu privire la opiniile exprimate de ceilalţi experţi s-au arătat argumentele pentru care se confirmă înlăturarea prin decizia de apel.

La rejudecarea cauzei, instanţa de apel a reţinut că e xpertul Z.C. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare şi din compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ţinând seama şi de amplasarea lângă oraş a terenului şi că această valoare a fost susţinută de expert în urma concilierii rezultatelor obţinute prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,93 euro/mp şi metoda comparaţiei vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de expropriator.

Atât timp cât numai metoda comparaţiei vânzărilor este cerută în stabilirea despăgubirilor de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la preţurile cu se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi unitate administrativ teritorială, acesta este unicul criteriu relevant în aplicarea dispoziţiilor legale incidente şi nu o medie a valorii astfel stabilită cu cea rezultată prin metoda capitalizării rentei funciare.

Cum prin decizia de apel s-a confirmat o astfel de medie, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ, făcându-se o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente.

În consecinţă, valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparaţia vânzărilor, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, de 11 euro/mp.

Întrucât însă în analiza criticilor comune referitoare la modul de stabilire a prejudiciului suferit de expropriat, din perspectiva aceloraşi dispoziţii ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cele mai sus arătate vor fi avute în vedere de instanţa de apel, pentru o judecată unitară a cauzei.

Părţile nu contestă prin recursurile formulate faptul că cele două suprafeţe de teren vizate sunt situate în zona de protecţie, astfel cum este aceasta recunoscută de dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 - situaţie confirmată de altfel şi prin prima decizie de recurs, aceştia contestând numai modul de stabilire a despăgubirilor eferente.

În decizia anterioară de recurs, relativ la modul de cuantificare a prejudiciului ca reprezentând 95% din valoarea terenurilor, s-a subliniat că acesta ar fi prezentat relevanţă atunci când terenurile ar fi fost lipsite de aproape orice utilitate - echivalentul unei exproprieri de fapt, în care deşi calitatea de proprietar juridic al imobilului se menţine, inclusiv cu componenta dispoziţiei, modul în care s-a intervenit asupra folosinţei face să fie afectată efectiv esenţa dreptului.

Atât timp cât pentru respectivele terenuri, prin includerea în zona de protecţie a autostrăzii, sunt permise utilizări, necontestate de altfel de părţi date fiind dispoziţiile O.U.G. nr. 43/1997, modul de evaluare acceptat de prima instanţă de apel nu se justifică, fiind necesar ca prejudiciul la care este expus proprietarul terenului să fie calculat în funcţie de alte criterii.

În justificarea prejudiciului reclamat, reclamanţii recurenţi fac referire la proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parc lO.G.istic cu profil de îmbrăcăminte-încălţăminte, proiect pe care, susţin aceştia, nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziţionării acestui teren fiind legat de realizarea acestei investiţii din domeniul serviciilor de producţie.

În ceea ce priveşte această susţinere trebuie avute în vedere anumite condiţii particulare ale speţei care înlătură pretenţia reclamanţilor-recurenţi de valorificare a acesteia în cuantificarea prejudiciului, din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De necontestat, la data dobândirii terenului (octombrie 2007) era cunoscută public intenţia autorităţilor de construire a autostrăzii care traversa zona respectivă, fiind organizată la data de 21 februarie 2007 de către CN A.D.R. SA licitaţia publică de atribuire a contractului.

Chiar dacă ulterior, prin H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti-Braşov, tronsonul Comarnic-Braşov", pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian, judeţul Braşov, cu indicarea în anexă a imobilelor supuse exproprierii, la data cumpărării imobilului reclamanţii recurenţi şi-au asumat riscul exproprierii, cu toate consecinţele aferente.

În acest context, reclamanţii recurenţi nu se pot prevala nici de certificatul de urbanism eliberat de Primăria oraşului Râşnov la data de 26 mai 2009, solicitat şi eliberat după declanşarea procedurilor de expropriere - prin care, oricum, s-a impus întocmirea unui plan urbanistic zonal.

Reclamanţii recurenţi mai susţin că suprafeţele de teren aflate în zona de protecţie pot fi utilizate ca terenuri agricole, iar destinaţia actuală de teren agricol nu este perturbată de afectarea ca zonă de protecţie, făcând referire la prejudiciul rezultat din restricţiile impuse de art. 17 din O.U.G. nr. 43/1997.

Întrucât, aşa cum susţin şi părţile, destinaţia terenurilor este cea agricolă, putând fi astfel utilizate - zonele de protecţie având un regim strict reglementat, inclusiv sub aspectul întinderii, de dispoziţiile O.U.G. nr. 43/1997, este necesar să se stabilească în aceste limite existenţa şi întinderea prejudiciului reclamat ca fiind suferit în urma exproprierii - ţinându-se cont de criticile de recurs formulate şi argumentele arătate în susţinerea acestora.

Sub acest aspect nu s-a făcut o cercetare a cauzei de către instanţa de apel, iar aceasta implică şi verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 şi art. 314 C. proc. civ., ceea ce impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C.proc.civ, acestui motiv de recurs circumscriindu-se criticile din recursul reclamanţilor, care nu este afectat astfel de nulitate. Deşi s-a invocat de pârât şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, nu s-au regăsit în cauză elemente aferente acestuia.

Cu ocazia rejudecării se va avea în vedere şi critica din recursul declarat de pârât, referitoare la cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanţii M.S.C., T.C.G. şi de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 123/Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.

← ICCJ. Decizia nr. 1774/2014. Civil. Actiune in raspundere...		ICCJ. Decizia nr. 1818/2014. Civil. Evacuare. Obligatia de a... →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

ICCJ. Decizia nr. 1738/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1739/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1741/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1774/2014. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1818/2014. Civil. Evacuare. Obligatia de a face. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1875/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1878/2014. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1896/2014. Civil