ICCJ. Decizia nr. 1746/2014. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢI ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1746/2014

Dosar nr. 31663/325/2012

Şedinţa publică din 4 iunie 2014

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2010 din 18 februarie 2013, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă, a respins acţiunea reclamantului R.A. formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., având ca obiect plângere împotriva încheierii de C.F. din 19 octombrie 2012.

Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin Decizia nr. 656 din 15 octombrie 2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 2170 din 18 februarie 2013 a Judecătoriei Timişoara, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 1732 din 10 decembrie 201, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins cererea recurentului R.A. de sesizare a Curţii Constituţionale.

A respins recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva Deciziei civile nr. 656 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

În dispozitivul deciziei s-a menţionat că soluţia de respingere a cererii recurentului R.A. de sesizare a Curţii Constituţionale poate fi atacată cu recurs, în termen de 48 de ore de ia pronunţare iar cu privire respingerea recursului declarat de reclamantul R.A. împotriva Deciziei civile nr. 656 din 15 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă, s-a menţionat că decizia este irevocabilă.

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a reţinut, cu privire la cererea recurentului R.A., de sesizare a Curţii Constituţionale, că este inadmisibila, pentru următoarele considerente;

Sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionaliîate a unei legi sau a unei ordonanţe în vigoare, este posibilă conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 dacă textul sau textele vizate au legătură cu soluţionarea unei cauze în orice fază a procesului şi oricare ar lî obiectul acestuia.

Reclamantul R.A. nu a indicat care anume din textele legale aplicabile cauzei nu ar fi în concordanţă cu Constituţia, făcând doar trimitere la dispoziţiile art. 44 alin. (3) - (8) din Constituţie care se referă la protecţia dreptului de proprietate privată.

În lipsa acestei menţiuni obligatorii impuse de lege, pe care trebuie să o conţină cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu se poate stabili aparenţa legăturii dintre Constituţie şi un anume text care să permită instanţei de recurs trimiterea acestei cereri la instanţa constituţională, motiv pentru care cererea reclamantului R.A. a fost respinsă, ca inadmisibilă.

La data de 13 ianuarie 2014, reclamantul R.A. a declarai recurs împotriva Deciziei nr. 1732 din 10 decembrie 201, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, invocând, în esenţă, dispoziţiile art. 44 alin. (3) - (8) din Constituţie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16 ianuarie 2014, fiind acordat termen la 4 iunie 2014.

Înalta Curte, la termenul din 4 iunie 2014, a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului, pe care o va admite şi va respinge recursul, ca tardiv.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţionala decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comerciai privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."

Alin. (5) al art. 29 din legea menţionată dispune: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de ia pronunţare."

În speţă, soluţia de respingere a cererii recurentului R.A., de sesizare a Curţii Constituţionale,a fost pronunţată la data de 10 decembrie 2013, iar acesta a formulat recurs la data de 13 ianuarie 2014, mult după termenul de 48 de ore prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, astfel că recursul va fi respins, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva Deciziei nr. 1732 din 10 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă .

Irevocabila.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1746/2014. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Recurs