ICCJ. Decizia nr. 1765/2014. Civil. Legea 10/2001. Drept de retenţie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1765/2014
Dosar nr. 57113/3/2011
Şedinţa publică din 5 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 548/A din 07 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul pârâtului, a anulat sentinţa civilă nr. 2738 din 16 aprilie 2010 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, trimiţând cauza pentru soluţionare în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti.
În drept, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ., respectiv dispoziţiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 16 august 2011 sub nr. 57113/3/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 1378 din 27 iunie 2012, Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea reclamanţilor M.N. şi M.D.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a preţului de 18.115.352 lei, achitat pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 1, actualizat cu rata inflaţiei pe perioada cuprinsă între data plăţii la zi, a respins cererea reclamanţilor privind obligarea pârâtului la plata preţului de piaţă al imobilului în litigiu, ca neîntemeiată, a respins capetele de cerere privind instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului şi notarea acestuia în cartea funciară, ca neîntemeiate.
În fapt, s-a reţinut că, prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate din 15 noiembrie 1996, încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 cu Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentat prin mandatar SC H.N. SA, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în schimbul plăţii sumei de 18.115.352 lei cu titlu de preţ, din care s-a achitat la data încheierii contractului un avans de 5.515.352 lei, diferenţa de 12.600.000 lei şi dobânda totală de 16.537.500 lei urmând a fi achitate în rate lunare. Potrivit adresei din 19 mai 1999 a Consiliului General al Municipiului Bucureşti - D.A.F.I., preţul imobilului în litigiu a fost achitat integral în luna mai 1999, cu chitanţa din 19 mai 1999, eliberată de SC H.N. SA.
Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, tribunalul, faţă de dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora obligaţia de restituire a preţului de piaţă, respectiv a preţului actualizat al imobilului vândut în baza Legii nr. 112/1995, revine M.F.P., s-a constatat că acest pârât are calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin instituirea acestui raport juridic obligaţional, legiuitorul a derogat de la normele generale prevăzute de art. 1337-1341 C. civ., urmărind în acest mod să pună la dispoziţia tuturor persoanelor fizice aflate în ipoteza menţionată (contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea/eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) posibilitatea dobândirii preţului de piaţă, respectiv a preţului actualizat al imobilului cumpărat, în mod necondiţionat de îndeplinirea cerinţelor evicţiunii şi să instituie un debitor unic în toate raporturile juridice având aceeaşi situaţie premisă, M.F.P.
Aşa fiind, invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive de către pârât, precum şi a temeiurilor generale pentru angajarea răspunderii pentru evicţiune, apare ca vădit lipsită de fundament legal, în condiţiile în care prin norme speciale derogatorii de la dreptul comun, legiuitorul a înţeles să stabilească în ipoteza dedusă judecăţii, că legitimarea procesuală aparţine M.F.P.
Susţinerea pârâtului, în sensul că această dispoziţie de drept comun nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu, fiind formulată în absenţa unui temei legal şi cu ignorarea nepermisă a principiului general de drept specialia generalibus derogant, a fost înlăturată de tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 756 din 04 februarie 2003 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1276 din 03 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă cererea foştilor proprietari, C.Ş. şi C.A., şi s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 noiembrie 1996, încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti, reprezentată prin SC H.N. SA., şi M.N. şi M.D., apreciindu-se că pârâţii au fost de rea-credinţă, întrucât cunoşteau la momentul încheierii contractului că există o cerere de restituire în natură a imobilului.
În considerentele Deciziei civile nr. 1276 din 03 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti s-a constatat totodată că acest contract a fost încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 112/1995.
Din examinarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a observat că ipoteza acestuia vizează şi situaţia în care, prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, foştii chiriaşi proprietari au fost obligaţi să lase imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie, foştilor proprietari, titlul acestora din urmă fiind considerat preferabil în urma comparării titlurilor de proprietate ale părţilor.
În acest sens, s-au avut în vedere considerentele Deciziei civile nr. 1276 din 03 decembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, în cuprinsul cărora s-a menţionat că imobilul a fost preluat de stat în lipsa oricărui titlu şi, în consecinţă, acesta nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, înstrăinare ce a fost sancţionată cu nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în aceste condiţii.
Contrar susţinerii reclamanţilor, s-a apreciat că încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-a făcut cu încălcarea unei condiţii esenţiale prevăzute de Legea nr. 112/1995, astfel că aceştia nu sunt îndreptăţiţi la restituirea preţului de piaţă al imobilului, ci doar a preţului actualizat circumstanţiat ipotezei prevăzute de art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a respins ca neîntemeiate şi capetele de cerere privind instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului şi notarea acestuia în cartea funciară, faţă de împrejurarea că foştii proprietari ai imobilului, C.Ş. şi C.A., au formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii acestuia, aspect ce rezultă din considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauza având ca obiect constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare.
Cum în cauză reclamanţii nu au tăcut dovada respingerii notificării foştilor proprietari, iar pârâtul din prezenta cauză nu are un drept de proprietate asupra imobilului, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune grevarea acestui imobil cu o garanţie în favoarea reclamanţilor pentru executarea unei obligaţii ce incumbă pârâtului din prezenta cauză.
Prin Decizia nr. 337/A din 25 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile reclamanţilor şi pârâtului.
Prin petitul acţiunii, reclamanţii au solicitat să li se restituie preţul de piaţă al imobilului în litigiu, pornind de la faptul real al constatării nulităţii actului de vânzare-cumpărare încheiat de către reclamanţi în baza Legii nr. 112/1995.
Acest petit al acţiunii reclamanţilor are o conotaţie maximală, în sensul că include şi cererea de restituire a preţului efectiv plătit de către reclamanţi, aceştia fiind îndreptăţiţi să o primească prin efectul desfiinţării actului de vânzare-cumpărare.
În mod corect judecătorul fondului a apreciat ca implicită şi solicitarea minimală a restituirii preţului actualizat în condiţiile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, consecinţă directă a desfiinţării actului încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
În legătură cu calitatea procesuală pasivă a pârâtului, s-a apreciat că aceasta este justificată printr-un text legal expres, respectiv art. 50 alin. (3), raportat la art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs, la data de 24 decembrie 2013, pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Bucureşti, prin care a invocat următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate:
S-a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - întrucât în mod eronat instanţa a fost obligat Statul Român, prin M.F.P., la plata preţului actualizat al imobilului în litigiu, această instituţie neavând calitate procesuală pasivă în cauza.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic. Stabilirea calităţii procesuale pasive implică clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanţial, anume natura obligaţiei sumei de bani reprezentând preţul imobilului, mai precis izvorul acestei obligaţii. Este evident totodată că instituţia Statului Român nu este una şi aceeaşi cu cea a M.F.P. şi nici nu ar putea fi vreodată confundate.
Legea nr. 10/2001 nu prevede obligativitatea Statului Român, prin M.F.P., de a restitui preţul imobilului, astfel ca rezultă fără putinţă de tăgadă că Statul Român nu poate fi obligat la plata preţului.
Nici dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să confere Statului Român, prin M.F.P., calitate procesuală pasivă în cauza, cât timp acestea fac referire la M.F.P.
Pe fondul cauzei, s-a susţinut că în mod eronat Curtea a reţinut în considerentele hotărârii faptul că preţul contractului de vânzare-cumpărare urmează să fie suportat de Statul Român, prin M.F.P.
În conformitate cu art. 1337 C. civ., în speţă, instanţa ar fi trebuit să instituie răspunderea vânzătorului pentru evicţiune totală sau parţială prin fapta unui terţ. Această dispoziţie de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind aşadar pe deplin aplicabilă între părţile din prezentul litigiu.
Nici dispoziţiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Statului Român, prin M.F.P., şi să îi acorde calitate procesuală pasivă acestei instituţii, cât timp obligaţia de garanţie pentru evicţiune are un conţinut mai larg decât simpla restituire a preţului.
Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ.
Această tulburarea de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicţiune totală a vânzătorului, respectiv Municipiul Bucureşti, faţă de pretenţiile privind restituirea preţului actualizat al imobilul în cauză.
Analizând cu prioritatea excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi M.D.G. şi M.N., Înalta Curte o va respinge, întrucât din chiar conţinutul expunerii de motive a cererii de recurs, partea recurentă a invocat drept cauză a cererii formulate, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind redate totodată argumentele pentru care aceasta consideră că hotărârea atacata ar fi lipsită de temei legal/a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, pe chestiuni de procedură, respectiv de fond.
Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Bucureşti va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile pârâtului referitoare la nelegala soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, dar şi la fondul litigiului nu pot fi primite, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi alin. (2)1 se face de către M.E.F., din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Nu pot fi primite susţinerile recurentului-pârât privind incidenţa normelor de drept comun în materie de evicţiune şi calitatea de debitor a vânzătorului din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, întrucât conform principiului specialia generalibus derogant, norma specială înlătură de la aplicare norma de drept comun.
Legea nr. 10/2001 (lege specială) stabileşte condiţiile de restituire a preţului actualizat şi a celui de piaţă, precum şi calitatea M.F.P. de plătitor, în numele şi pe seama statului debitor a obligaţiei de restituire, aceste prevederi legale având prioritate de aplicare.
În mod corect instanţa de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin M.F.P., faţă de prevederile legii speciale care statuează şi cu privire la persoana juridică obligată la restituirea preţului.
Este real că restituirea prestaţiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum ce cârmuieşte efectele nulităţii actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părţile contractante, însă, potrivit normei anterior citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul anterior citat, o subrogaţie legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea preţului).
Această prevedere legală îşi are raţiunea în respectarea unei simetrii între destinaţia finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ-teritorială) cu titlu de preţ de la chiriaşii cumpărători şi sursa fondurilor pentru restituirea preţului actualizat către aceştia, pentru cazul desfiinţării contractului, în ambele situaţii - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Pentru toate aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge primele două recursuri, ca nefondate, respectiv ultimul recurs, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii - reclamanţi M.D.G. şi M.N.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. Bucureşti împotriva Deciziei nr. 337/A din 25 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1764/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1766/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
