ICCJ. Decizia nr. 1769/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1769/2014

Dosar nr. 397/44/2013

Şedinţa publică din 5 iunie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 435 din 5 martie 2009, Tribunalul Galaţi a admis acţiunea formulată de reclamanta D.A.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar şi în consecinţă a constatat nulitatea absolută a actului juridic intitulat „ofertă de donaţie” autentificat din 1981 la notariatul de Stat Galaţi şi a dispus emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a suprafeţei de 500 mp teren, situat în Galaţi.

Împotriva acestei instanţe a declarat apel Municipiul Galaţi prin Primar.

Prin Decizia civilă nr. 263/A din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul, a desfiinţat sentinţa, a disjuns capătul de cerere privind nulitatea ofertei de donaţie şi a trimis dosarul nou format la udecătoria Galaţi spre competentă soluţionare.

Totodată, capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri la Legea nr. 10/2001 a fost trimis spre soluţionare TribunaluluiGalaţi.

În rejudecare, la termenul din 27 ianuarie 2010, în baza dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea Dosarului nr. 24383/233/2009 al Judecătoriei Galaţi având ca obiect anulare ofertă donaţie.

Prin sentinţa civilă nr. 2716 din 21 decembrie 2012, Tribunalul Galaţi a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galaţi prin Primar şi a inadmisibilităţii acţiunii.

A admis acţiunea şi a obligat pârâtul să acorde reclamantei în compensare suprafaţa de teren de 500 mp, situată în Drumul Viilor Est.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii se constată că faţă de imobilul revendicat în cauză sunt incidente în cauză dispoziţiile Legii nr. 10/2001 deoarece aceasta a intrat în proprietatea statului în baza unei oferte de donaţie imobiliară.

Referitor la notificarea prevăzută de legea sus-menţionată, prin adresa din 2005, Primăria Municipiului Galaţi a comunicat reclamantei că nu se poate da curs solicitării sale privind restituirea terenului. În atare situaţie, s-a solicitat Primăriei restituirea acestui teren şi, astfel, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 (modificată prin Legea nr. 247/2005), excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată.

În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei s-a reţinut că acestea sunt nefondate motivat de faptul că, în urma admiterii apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 435/2009 a Tribunalului Galaţi, prin Decizia civilă nr. 263/A din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, stabilindu-se cadrul procesual, privind acordarea de despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei, din înscrisurile depuse la dosar, respectiv: oferta de donaţie autentificată din 1981 la Notariatul de Stat Galaţi cu privire la suprafaţa de teren de 500 mp situată în Galaţi, certificatul de naştere al reclamantei, certificatul de; adresa din 4 februarie 2009 emisă de Primăria mun. Galaţi; sentinţa civilă nr. 9125 din 20 septembrie 2010 a Judecătoriei Galaţi, raportul de expertiză şi anexa întocmită în cauză, rezultă că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, conform art. 1 din Legea nr. 1/2001 (actualizată), pentru terenul din litigiu.

Potrivit art. 1 alin. (1) din legea sus menţionată, regula reparării prejudiciilor cauzate prin preluarea abuzivă de către stat a imobilelor este restituirea în natură, însă alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Art. 1 alin. (2) din lege include printre măsurile reparatorii în echivalent compensarea cu alte bunuri care se oferă de unitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite.

Acordarea acestor bunuri în compensare este condiţionată de existenţa în patrimoniul unităţii deţinătoare a unor bunuri, iar în cazul în care astfel de bunuri există, dar se refuză acordarea lor, instanţa este chemată să stabilească natura măsurii reparatorii, administrând probe din care să rezulte posibilitatea acordării de bunuri în compensare.

Având în vedere considerentele expuse şi probele administrate în cauză, instanţa a admis acţiunea în sensul că a obligat pe pârât să acorde reclamantei, în compensare, suprafaţa de teren de 500 mp, situată în Galaţi, zona Drumul Viilor Est, identificată în Raportul de expertiză şi Anexa nr. 1 (filele nr. 70 -76 din dosar), întocmite de expert judiciar B.M.D.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Municipiul Galaţi prin Primar.

Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia nr. 22/A din 10 mai 2013, a admis apelul, a schimbat sentinţa civilă nr. 2716 din 21 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi în rejudecare a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut următoarele considerente:

Temeiul legal al prezentei acţiuni este Legea nr. 10/2001. Potrivit Deciziei nr. 2/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 27 din Legea nr. 202/2010 nu se aplică proceselor în care prima instanţă a fost învestită înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Cum prezenta acţiune este pe rolul instanţelor din 29 septembrie 2008 se constată că hotărârea instanţei de fond este supusă apelului conform menţiunilor din Legea nr. 10/2001 de la data sesizării instanţelor.

Apoi, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este de obligare a pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul de 500 mp situat în Galaţi.

Or, prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001, invocată de reclamantă în scopul valorificării pretenţiei de retrocedare a imobilului ce face obiectul litigiului, s-a reglementat regimul juridic a unor imobile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, inclusiv a celor preluate de stat ca urmare a unor oferte de donaţie.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, (devenit art. 22 după republicare), persoanele pretins îndreptăţite să obţină măsuri reparatorii în cadrul acestui act normativ aveau obligaţia de a formula în termenul prevăzut de această dispoziţie legală o notificare prin care învestea entitatea deţinătoare cu analiza pretenţiilor pe care înţelegea să le formuleze cu privire la un anumit imobil.

Termenul de notificare, de 6 luni, calculat de la data intrării în vigoare a legii, 14 februarie 2001, termen care a fost prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 şi O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002, nu a suferit nicio modificare prin dispoziţii legale ulterioare şi el s-a aplicat pentru toate categoriile de persoane pretins îndreptăţite la măsuri reparatorii, fără vreo distincţie.

Nerespectarea de către persoanele îndreptăţite a termenului de notificare, potrivit art. 21 alin. (5) din lege, atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de bunuri.

Fiind un termen de decădere, regimul juridic este cel prevăzut de dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., dispoziţii prin care se reglementează condiţiile în care persoana care a pierdut un termen impus pentru efectuarea unui act de procedură poate cere repunerea în termen, adică condiţiile în care o persoană poate cere şi obţine efectuarea actului procedural după expirarea termenului legal.

Referitor la acest termen de notificare, astfel cum s-a arătat, nu a intervenit nicio modificare legislativă, anume conţinutul său nu a fost modificat nici explicit şi nici implicit, prin instituirea unui caz legal de repunere în termen.

În speţa supusă analizei, se constată că reclamanta nu a formulat notificare în termenul legal, 14 februarie 2001 - 14 februarie 2002 şi nici cerere de repunere în termen în condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, reclamanta este decăzută, în condiţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din dreptul de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru imobilul în litigiu.

Faptul că intimata-reclamantă a formulat diverse cereri către Prefectura Galaţi, către Primăria Galaţi, către A.N.R.P. în 2001, 2005, 2006 prin care solicita măsuri reparatorii pentru teren, nu suplineşte parcursul administrativ prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (notificare transmisă prin executorul judecătoresc) în condiţiile în care i s-a adus la cunoştinţă acest fapt (vezi adresele de la filele 5-16 din Dosarul nr. 6369/121/2008 al Tribunalului Galaţi).

Apoi, prin Decizia civilă nr. 263/A/209 a Curţii de Apel Galaţi nu s-a dat vreo dezlegare sub acest aspect ci s-a dispus disjungerea celor două capete de cerere ale acţiunii şi soluţionarea lor de instanţele competente (anularea ofertei de donaţie de către Judecătoria Galaţi iar obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent de către Tribunalul Galaţi).

Nici soluţia de anulare a ofertei de donaţie nu obligă în nici un fel la a se depăşi acest obstacol al lipsei notificării prevăzută de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

O „persoană îndreptăţită” al cărui imobil a fost preluat ca urmare a unei oferte de donaţie pentru a se încadra în sintagma „imobile preluate abuziv” trebuia să obţină o hotărâre judecătorească de anulare a ofertei de donaţie.

Această condiţie se adaugă celorlalte prevăzute de lege pentru a primi o rezolvare favorabilă ceea ce demonstrează că îndeplinirea acestei condiţii în nici un caz nu determină acoperirea altor vicii ale procedurii administrative aşa cum este lipsa notificării.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta D.A.C. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut, în esenţă următoarele critici de nelegalitate:

În mod greşit instanţa de apel a respins acţiunea pe motiv că nu ar fi formulat notificarea în termen de 6 luni către entitatea deţinătoare, respectiv până la 14 februarie 2002.

Prin petiţiile depuse (pag. 94 şi 102 dosar fond), recurenta susţine că a făcut dovada soluţionării imobilului în litigiu, fiind cunoscut faptul că cererea de restituire se va face de la momentul anulării în justiţie a actului donaţiei.

A mai arătat că intimata a invocat eronat în apel că instanţa de fond ar fi respins excepţiile invocate de o persoană neidentificată (M.) la patru ani de la începerea recursului, acestea fiind respinse în mod corect.

În şedinţa publică din data de 5 iunie 2014, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor, din oficiu, motivul de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 202/2010.

Recursul întemeiat pe acest motiv de ordine publică este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele ce succed:

Prin art. 12 din Legea nr. 202/2010, a fost modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art. 24 din Legea nr. 202/2010, dispoziţiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la data de 25 octombrie 2010, iar hotărârea de primă instanţă a fost pronunţată la data de 21 decembrie 2012, hotărâre care, atât potrivit normei tranzitorii, cât şi potrivit dispoziţiei de drept comun, art. 725 C. proc. civ., rămâne supusă căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicţional.

Aşa fiind, în temeiul art. 304 pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta D.A.C. împotriva Deciziei civile nr. 22/A din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, ca instanţă de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta D.A.C. împotriva Deciziei nr. 22/A din 10 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, pe care o casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel ca instanţă de recurs.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1769/2014. Civil. Constatare nulitate act. Recurs