ICCJ. Decizia nr. 1771/2014. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1771/2014
Dosar nr. 5183/63/2010
Şedinţa publică din 5 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia civilă, sub nr. 5183/63/2010, la data de 16 aprilie 2010, reclamanta C.C.F. C.F.R. SA Bucureşti a chemat în judecată pârâtul S.I., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună exproprierea terenului în suprafaţă de 275 mp, situat în Calafat, judeţul Dolj, tarlaua 96, parcela 158B, şi stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul supus exproprierii.
Prin sentinţa civilă nr. 308 din 13 mai 2011 a Tribunalului Dolj s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamantă şi s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâţi.
S-a dispus exproprierea terenului în suprafaţă de 275 mp, situat în Calafat, parcela 96, tarlaua 104/2, aflată în proprietatea pârâţilor şi a fost obligată reclamanta să achite pârâţilor suma de 4.125 lei, cu titlu de despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că pârâţii sunt proprietarii suprafeţei de teren de 275 mp situat în extravilanul oraşului Calafat, parcela 96, tarlaua 104/2, în calitate de moştenitori ai autorului P.A., aşa cum rezultă din titlul de proprietate din 1995 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi certificatul de calitate de moştenitor din 28 octombrie 2010 emis de B.N.P. D.F.
Prin H.G. nr. 390 din 01 aprilie 2009 s-a aprobat realizarea lucrării de utilitate publică de interes naţional „Infrastructură feroviară de acces la podul de peste Dunăre de la Calafat-Vidin” şi s-a declanşat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării declarate de utilitate publică.
S-a reţinut că, printre imobilele afectate de lucrările ce se vor realiza pe amplasamentul lucrării declarate de utilitate publică se află şi imobilul-teren, proprietate a pârâţilor.
Terenul deţinut în proprietate de pârâţi este prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 390/2009, în tabelul ce cuprinde imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional.
S-a constatat că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 407/2005, expropriatorul întocmind documentaţia prevăzută de art. 3 din Lege şi formulând notificarea prevăzută de art. 5 alin. (2) lit. b), amplasamentul lucrării de utilitate publică fiind aprobat prin H.G. nr. 736/2009.
Instanţa de judecată a fost sesizată în aplicarea art. 8 din Legea nr. 407/2005, precum şi a dispoziţiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, dat fiind că pârâţii notificaţi de expropriator nu s-au prezentat la lucrările comisiei de expropriere în vederea negocierii despăgubirii.
Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că pârâţilor li se cuvine o despăgubire în cuantum de 4.125 lei, reprezentând valoarea de circulaţie a terenului supus exproprierii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 18 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
În considerentele acestei hotărâri, s-a reţinut că, procedura exproprierii prevăzută de Legea nr. 407/2005, în vigoare la data promovării acţiunii, în prezent abrogată prin Legea nr. 255/2010, face trimitere la normele considerate cu caracter general în materie de expropriere ale Legii nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin persoanei expropriate, aceleaşi dispoziţii fiind reluate cu exactitate şi în noua lege.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se calculează în raport de preţul pe piaţa imobiliară, stabilit, în caz de contestaţie, de o comisie formată din trei experţi.
În cauză, tribunalul a dispus administrarea probei cu expertiză prin încheierea de şedinţă de la 9 iulie 2010, a stabilit obiectivele expertizei şi a dispus citarea pârâţilor cu menţiunea de a indica numele şi adresa unui expert autorizat care să facă parte din comisia de evaluare.
La data de 17 septembrie 2010 au fost desemnaţi experţii numiţi de instanţă şi reclamant, constatându-se că pârâţii nu au desemnat un expert, potrivit legii. Prin notele de şedinţă depuse la dosar la 15 octombrie 2010, pârâţii au solicitat respingerea cererii reclamantei de a fi numită o comisie de evaluare şi au insistat în constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată. Au adus argumente privind solicitarea de a se calcula despăgubirile de 25 euro/metru pătrat.
Deşi pârâţii au fost convocaţi de experţi, nu s-au prezentat la efectuarea lucrării şi pe parcursul soluţionării acţiunii nu au arătat că doresc să fie numit un expert din partea lor.
De asemenea, s-a constatat că nici în apel nu s-au adus critici privind formarea comisiei de evaluare, pe concluziile căreia s-a întemeiat soluţia primei instanţe.
Procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, părţile având posibilitatea de a alege modul în care înţeleg să îşi valorifice drepturile, atât în prima fază a procesului, cât şi în căile de atac.
În materia exproprierii, aşa cum era reglementată prin Legea nr. 407/2005, un act de dispoziţie al pârâtului îl reprezintă achiesarea la probele administrate de instanţă, la cererea reclamantului, fără a uza de dreptul de a numi propriul expert pentru evaluarea terenurilor.
Dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 prevăd că, în cazul în care titularul dreptului de proprietate nu se prezintă, deşi legal citat, instanţa va putea hotărî în lipsă.
Având în vedere aceste dispoziţii şi atitudinea procesuală a pârâţilor, s-a reţinut că, în mod corect tribunalul a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor expertiza realizată de cei doi experţi, iar nu expertiza executată în luna ianuarie 2009, cum se susţine prin motivele de apel.
Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, valoarea despăgubirilor se stabileşte potrivit valorii reale a imobilului expropriat, stabilită potrivit preţului de vânzare, instanţa orientându-se după preţurile practicate pe piaţa imobiliară şi cele stabilite prin expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc.
Experţii au stabilit un preţ de vânzare al terenurilor în zonă de 15 lei/mp, folosind metoda comparaţiei, prin selectarea unor comparabile, având în vedere preţurile oferite pe internet.
Instanţa a mai reţinut că actele depuse în apel fac dovada că pentru terenuri învecinate cu cel al pârâţilor s-au negociat cu proprietarii despăgubiri cu valoare mai mică decât cea stabilită de prima instanţă. De pildă, pentru terenul din tarlaua 96, parcela 105 s-a negociat o despăgubire de 12 lei/mp.
Prin urmare, s-a constatat că solicitarea pârâţilor de a se reţine o sumă mai mare pentru despăgubiri contravine probelor administrate, întrucât valoarea terenului trebuie stabilită potrivit preţurilor actuale, despăgubirile acordate titularului dreptului de proprietate afectat prin expropriere reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de acesta, respectiv scăderea valorii patrimoniului său prin imposibilitatea utilizării imobilului.
Referitor la susţinerile pârâţilor apelanţi privind temeinicia expertizei realizate de prima instanţă, s-a apreciat că acestea nu sunt fondate, cât timp experţii au argumentat punctul lor de vedere, au indicat modul în care s-a stabilit preţul, arătând că au avut în vedere zona în care se găseşte terenul, categoria acestuia, dotările, reţelele de transport, calitatea geotehnică a terenului.
Instanţa de apel a reţinut că niciuna dintre probele administrate nu este în conformitate cu solicitările pârâţilor, în sensul că pentru terenurile din aceeaşi categorie nu s-au stabilit despăgubiri în cuantumul pretins, astfel că s-a apreciat ca nefondată critica vizând cuantumul despăgubirilor acordate.
Cât priveşte suprafaţa de teren supusă exproprierii, s-a constatat că, potrivit art. 3 şi 4 din Legea nr. 407/2005, expropriatorul întocmeşte o documentaţie tehnico-economică în conformitate cu prevederile legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare, pe baza căreia se aprobă prin hotărâre de Guvern amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor cuprinse în amplasament, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului şi sursa de finanţare.
Art. 4 alin. (3) din lege dă posibilitatea modificării amplasamentului lucrării în situaţia în care aceasta se impune ca urmare a definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuţie, iar expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor supuse exproprierii.
Ca urmare, suprafeţele de teren înscrise iniţial în hotărârea de guvern ca fiind supuse exproprierii pot fi modificate ulterior, ceea ce s-a întâmplat în cauză.
Instanţa de apel a reţinut că solicitarea apelanţilor pârâţi de a fi supusă procedurii o suprafaţă mai mare apare astfel ca nefondată, cât timp exproprierea este o modalitate de scoatere a imobilului din proprietatea unei persoane, cu caracter restrictiv, nefiind permisă schimbarea regimului juridic al terenurilor peste limitele impuse de necesitatea efectuării unor lucrări de utilitate publică.
Mai mult, transferul de proprietate are loc, potrivit art. 13 din legea specială la data când se plătesc despăgubirile, ceea ce înseamnă că până la această dată sunt posibile modificări ale suprafeţei iniţial apreciate ca fiind afectată de lucrarea ce urmează a fi executată.
De asemenea, s-a reţinut că şi criticile vizând neregularitatea introducerii acţiunii sunt nefondate. Asupra excepţiei instanţa fondului s-a pronunţat, arătând că nu este întemeiată, că nu s-a indicat în concret motivul de nulitate.
Astfel, prin cererea iniţială a fost chemat în judecată un pârât, reclamanta neavând evidenţa moştenitorilor persoanei care apărea ca titular al dreptului de proprietate. La prima zi de înfăţişare, potrivit art. 132 C. proc. civ., reclamanta a modificat cadrul procesual sub aspectul persoanelor chemate în judecată, dispoziţiile legale conferindu-i acest drept.
La data de 1 iunie 2009 reclamanta a notificat pe autorul reclamanţilor, P.I.A., fiindu-i aduse la cunoştinţă adoptarea H.G. nr. 390/2009 şi fiind propusă ca despăgubire suma de 4.470 lei. Notificarea a fost primită de o persoană care nu avea calitatea de moştenitor, dar a acţionat ca împuternicit al pârâţilor, acesta a purtat negocierile cu reclamanta, iar faptul că ulterior s-a dovedit că alte persoane sunt moştenitorii titularului dreptului de proprietate nu atrage nulitatea procedurii.
A mai reţinut instanţa de apel că nu este lovită de nulitate sentinţa pentru că în partea sa expozitivă s-a scris greşit, o singură dată, numele autorului şi poziţia din hotărârea de guvern, în condiţiile în care analiza temeiniciei pretenţiilor reclamantei şi a normelor de drept incidente s-a făcut cu referire la adevăraţii proprietari, ale căror drepturi nu sunt afectate de eroarea materială.
Cererea de chemare în judecată şi cea de precizare a acţiunii sunt semnate de reprezentanţi ai societăţii reclamante, în apel s-a făcut dovada că prin Dispoziţia nr. 21 din 21 aprilie 2005 directorul companiei a delegat o parte din atribuţiile sale de reprezentare altor salariaţi, aceştia fiind competenţi să redacteze şi să semneze acţiuni în justiţie, împuternicirea fiind valabilă chiar dacă directorul este la serviciu.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâţii I.D., P.M. şi P.A. - decedată în cursul soluţionării recursului, calitatea sa procesuală fiind preluată de ceilalţi doi recurenţi, în calitate de moştenitori ai acesteia.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii - pârâţi au reiterat solicitarea din apel privind obligarea intimatei - reclamante, prin reprezentanţi, să depună înscrisurile indicate de către aceştia, precum şi o serie de acte administrative şi precizări scrise, apreciind că aceste înscrisuri sunt importante în clarificarea şi soluţionarea prezentei cauze.
Astfel, recurenţii au arătat că instanţele anterioare, de fond şi apel, nu au solicitat aceste înscrisuri şi, mai mult decât atât, funcţionari ai companiei intimate împreună cu directorul general al acesteia refuză în mod repetat, abuziv şi nejustificat, să depună la dosarul cauzei respectivele înscrisuri şi nu au respectat dispoziţia instanţei de la termenul de judecată din 24 noiembrie 2011.
Recurenţii au învederat că reprezentanţii intimatei au depus la dosarul cauzei, la instanţa de apel, pentru termenul din 15 decembrie 2011, note de şedinţă întocmite sumar, însoţite de trei sentinţe civile şi două procese verbale de stabilire a despăgubirilor, fără însă a depune înscrisurile solicitate de pârâţi, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.
Recurenţii au susţinut că înscrisurile pe care le-au solicitat nu au fost depuse pentru ca instanţa să nu poată observa abuzurile săvârşite faţă de aceştia, chiar din momentul notificării, prin nerespectarea procedurilor de expropriere, prin falsificarea unor înscrisuri şi prin eludarea unor prevederi din unele acte normative în vigoare.
Recurenţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul cum s-a soluţionat dosarul la instanţa de fond şi la instanţa de apel, respectiv faţă de refuzul repetat al intimatei - reclamante de a depune acele înscrisuri solicitate de aceştia.
La termenul de judecată din data de 5 iunie 2014 instanţa a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepţie ce a fost invocată şi de intimata - reclamantă, prin întâmpinarea formulată în cauză.
Analizând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.
Faţă de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, instanţa de recurs poate examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C. proc. civ.
Or, în speţă, nu numai că recurenţii nu s-au conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar nu au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă, în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenţii au nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurenţi constă, practic, într-o înşiruire de afirmaţii, care, nefiind structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Nici criticile formulate de recurentă care vizează situaţia de fapt şi modul în care instanţa de apel a făcut aprecierea probelor administrate în cauză nu pot fi primite.
Astfel, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.
Faţă de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâţii I.D. şi P.M., în nume propriu şi în calitate de moştenitori ai pârâtei P.A. - decedată, împotriva Deciziei nr. 18 din 23 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1772/2014. Civil → |
|---|
