ICCJ. Decizia nr. 1777/2014. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1777/2014
Dosar nr. 10/1/2014
Şedinţa publică din 5 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 564 din 01 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Vaslui a fost admisă contestaţia formulată de P.I.V., în contradictoriu cu intimata C.J.P. Vaslui şi s-a dispus anularea Deciziilor de pensionare nr. 57398 din 25 februarie 2003, 11 martie 2003 şi 30 ianuarie 2004, precum şi a Deciziei de respingere nr. 2563 din 30 septembrie 2003. S-a dispus recalcularea drepturilor de pensie pentru contestator, conform concluziilor raportului de expertiză contabilă C.S. şi a anexelor 1 şi 2. A fost obligată intimata să achite contestatorului suma de 6.144.973 lei, despăgubiri materiale până la data de 31 decembrie 2004 şi în continuare, până la repararea integrală a prejudiciului. A fost obligată intimata să achite contestatorului suma de 5.500.000 lei, cheltuieli de judecată. Au fost respinse celelalte pretenţii ca nedovedite.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât contestatorul P.V., cât şi intimata C.J.P. Vaslui.
Prin Decizia nr. 686 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. 6522/2005, s-a admis recursul declarat de C.J.P. Vaslui şi a fost modificată în parte sentinţa civilă nr. 564 din 01 septembrie 2005 a Tribunalului Vaslui, în sensul că s-a respins contestaţia formulată de P.I.V., în contradictoriu cu C.J.P. Vaslui împotriva Deciziei de pensionare nr. 57398 din 27 februarie 2003, decizie care a fost menţinută.
Au fost menţinute dispoziţiile referitoare la anularea Deciziilor nr. 57938 din 25 februarie 2003, nr. 57938 din 11 martie 2003, nr. 2563 din 30 septembrie 2003 şi nr. 57398 din 30 ianuarie 2004, precum şi cele referitoare la respingerea celorlalte pretenţii şi acordarea cheltuielilor de judecată.
A fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor materiale în sumă de 6.144.973 lei.
S-a constatat nul recursul declarat de contestatorul P.I.V. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că recursul declarat de contestator nu a fost motivat în termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 301 şi 303 C. proc. civ., fiind fondată excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu de instanţă, în baza dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ.
Astfel, s-a reţinut că sentinţa Tribunalului Vaslui i-a fost comunicată contestatorului la data de 4 octombrie 2005, iar acesta a depus motivele de recurs cu depăşirea termenului legal, la data de 22 noiembrie 2005, susţinând că a fost în imposibilitate de a se deplasa. Este real că, aşa cum rezultă din biletul de externare acesta a fost internat în spital în perioada 17 august - 28 august 2005, însă la data de 21 septembrie 2005 s-a deplasat la Tribunalul Vaslui şi, deci, a avut posibilitatea să depună motivele de recurs în termen legal, ultima zi fiind 23 octombrie 2005. Ca atare, cererea de repunere în termenul de motivare a recursului a fost respinsă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de C.J.P. Vaslui, s-a reţinut că acesta este fondat, în parte.
Astfel, prin Decizia nr. 57398 din 27 februarie 2005 privind acordarea pensiei pentru muncă depusă şi limită de vârstă, decizie aflată în plată, i s-a stabilit contestatorului un punctaj mediu anual de 1,27073 corespunzător valorii unui punct de pensie de 2.265.701, cuantumul pensiei fiind de 2.856.438 lei. Calculul punctajului s-a realizat pe baza adeverinţelor din 2003, luându-se ca bază salariile brute pentru perioada 16 martie 1971 - 01 iulie 1977, 01 ianuarie 1990 - 01 aprilie 2001, emise de fostul angajator, SC R. SA Bîrlad. Adeverinţa eliberată ulterior, din 18 ianuarie 2005 pentru perioadele 16 martie 1971 - 20 iunie 1973, 03 decembrie 1974 - 01 septembrie 1987, 01 martie 1990 - 30 august 2002, înscris luat în calcul la efectuarea ultimei variante a expertizei contabile de la fond nu putea fi luată în considerare de instanţa de fond, nefiind întocmită în conformitate cu prevederile legale în materie, în sensul că veniturile brute lunare realizate de contestator nu sunt defalcate, pe tipuri de sporuri, iar instanţa nu poate aprecia dacă în cuantumul fiecărei sume ce reprezintă salariul brut lunar sunt sau nu incluse şi sporuri ori adaosuri ce nu au caracter permanent.
De altfel, aceasta a fost şi poziţia expertului contabil la depunerea primei variante a raportului de expertiză, susţinându-se corect în concluzii că diferenţa între pensia calculată şi cea stabilită de intimată prin decizia atacată este zero.
Ca atare, curtea de apel a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a procedat la anularea Deciziei nr. 57398 din 25 februarie 2003, reţinând eronat varianta ultimă a raportului de expertiză.
În consecinţă, s-a constatat că, şi în ceea ce priveşte acordarea sumei de 6.144.973 lei cu titlu de despăgubiri materiale, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât, chiar în ipoteza luării în calcul a adeverinţei din 2005, diferenţa totală de plată includea toate indexările valorilor punctului de pensie, nemaifiind necesară actualizarea acestora la indicele de inflaţie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul P.I.V., solicitând casarea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, pe care a apreciat-o ca fiind netemeinică şi nelegală, reanalizarea probelor şi soluţionarea corectă a cauzei.
La termenul de judecată din data de 5 iunie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere următoarele considerente:
Decizia pronunţată de curtea de apel nu se încadrează în dispoziţiile art. 299 C. proc. civ., care reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului şi anume: hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
În speţă, decizia atacată este o hotărâre pronunţată în recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 C. proc. civ.
Mai mult, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar, din acest motiv, aceasta apare ca o soluţie inadmisibilă.
Normele procedurale privind sesizarea organelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.
Prin urmare, hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul P.I.V. împotriva Deciziei nr. 686 din 13 decembrie 2005 a Curţii de Apel Iaşi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1773/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1778/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
