ICCJ. Decizia nr. 1793/2014. Civil. Conflict de competenţă. Situaţie juridică minor. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1793/2014
Dosar nr. 5547/866/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 5 iunie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 16 decembrie 2013 sub nr. 5547/866/2013, reclamanta T.A.P., în calitate de reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul Z.I.C. solicitând instanţei ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se dispună exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă cu privire la minora Z.D.E., şi suplinirea consimţământului pârâtului pentru ca minora să călătorească în străinătate împreună cu mama sa.
Prin cererea depusă la data de 07 ianuarie 2014, reclamanta a transformat cererea de ordonanţă preşedinţială într-o cerere de drept comun.
Prin sentinţa civilă nr. 1043 din 25 martie 2014, Judecătoria Paşcani a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că norma înscrisă în art. 107 din Noul C. proc. civ. nu are caracter absolut, ci relativ, derogând de la acest principiu competenţa teritorială în procesele ce privesc personale, divorţul, procesele privitoare la bunurile imobile, succesiunile. Astfel, în materie de exercitare a autorităţii părinteşti, care reprezintă capătul de cerere principal, competenţa teritorială este stabilită prin norme imperative şi, fiind absolută, părţile sau chiar instanţa nu o pot înlătura, putând fi invocată potrivit art. 130 alin. (2) din Noul C. proc. civ..
S-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 din Noul C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura, iar conform art. 126 alin. (1) din Noul C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. Or, din interpretarea „per a contrario” a dispoziţiilor art. 126 din Noul C. proc. civ., care prevăd posibilitatea părţilor de a alege instanţa competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu cele ale art. 129 din Noul C. proc. civ., potrivit cărora necompetenţa teritorială este de ordine publică dacă părţile nu o pot înlătura, se desprinde concluzia că, fiind vorba de o pricină privitoare la persoane, competenţa teritorială este exclusivă, putând fi invocată din oficiu.
Instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 din Noul C. proc. civ., în funcţie de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul, care reprezintă regula generală în materia competenţei teritoriale. S-a avut în vedere că, la data introducerii cererii de către reclamantă, pârâtul avea domiciliul în sat Siretu, com. Săuceşti, jud. Bacău).
Prin urmare, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 114 din Noul C. proc. civ., deoarece criteriul de determinare a sferei de aplicare a acestei norme îl reprezintă obiectul cererilor, potrivit voinţei exprese a legiuitorului, fiind în competenţa instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, doar cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul Civil în competeţa instanţei de tutelă şi de familie. Cum potrivit dispoziţiilor Noului C. civ., legiuitorul a dat denumirea ”Ocrotirea persoanei fizice” unui titlu din Cartea I ”Despre Persoane”, instanţa a considerat că doar la cererile din acest titlu face referire art. 114 din Noul C. proc. civ.. S-a apreciat totodată că art. 114 nu poate fi extins, pe cale de interpretare, asupra cererilor cu un alt obiect, cum este situaţia în prezenta speţă, dispoziţiile privitoare la exercitarea autorităţii părinteşti regăsindu-se în Codul Civil în altă parte decât în titlul referitor la ocrotirea persoanei fizice, şi anume, în Cartea a II-a, Titlul IV. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca norma prevăzută de art. 114 din Noul C. proc. civ. să se aplice şi pentru alte cereri, ar fi precizat acest lucru expres.
Învestită prin declinare, Judecătoria Bacău a pronunţat sentinţa civilă nr. 3022 din 19 mai 2014, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Paşcani; constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că minora Z.D.E., este fiica părţilor prezentei cauze.
Prin sentinţa civilă nr. 875 din 22 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Paşcani în Dosarul nr. 218/866/2012 domiciliul minorei a fost stabilit alături de mama sa Ţ.A.P.
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că fiica părţilor locuieşte în fapt în localitatea Paşcani, judeţul Iaşi, unde îşi are domiciliul şi mama sa.
Potrivit art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competenţa instanţei de tutelă se soluţionează de către instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită. Norma sus amintită reglementează o competenţă exclusivă.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 265 C. civ. „toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Dispoziţiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător.”
Potrivit art. 107 C. civ. „procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă”.
În enumerarea din art. 106 C. civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se realizează: prin părinţi; prin instituirea tutelei; prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Or, cereri sau măsuri privind ocrotirea copilului minor prin părinţi se regăsesc în noul C. civ. în altă parte decât titlul anterior menţionat, respectiv în Cartea a II-a, Titlul IV „Autoritatea părintească".
Ca atare, cererile legate de exercitarea autorităţii părinteşti, de stabilire a domiciliului copilului, plasate de legiuitor în cartea a II-a, sunt de competenţa instanţei de tutelă în temeiul art. 114 C. proc. civ.
Pentru a se stabili astfel, s-a avut în vedere ocrotirea interesului superior al minorului, urmărindu-se ca realizarea procedurilor care-i privesc să se deruleze cât mai aproape de locuinţa efectivă a acestora (criteriul proximităţii) astfel încât să nu devină împovărătoare.
S-a reţinut că un argument similar a fost avut în vedere şi atunci când a fost reglementată competenţa în cuprinsul Regulamentului (C.E.) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, art. 8 stabilind competenţa instanţei statului membru de la reşedinţa obişnuită a copilului.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, situaţia juridică invocată prin acţiune derivă din raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, ceea ce determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 486 C. civ., ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă este cea care hotărăşte, potrivit interesului superior al copilului.
Conform dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Sintagma „cereri privind ocrotirea persoanei fizice” include şi cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a „Despre familie” C. civ.
Totodată, se reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 265 C. civ., potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a „Despre familie” C. civ. în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor acestei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Teza finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispoziţiile art. 107 C. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător.
În speţă, persoana ocrotită este minora Z.D.E., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acţiunea, iar din probatoriul administrat în cauză a rezultat că minora locuieşte cu reclamanta în localitatea Paşcani, judeţul Iaşi, astfel încât, prin aplicarea prevederilor legale anterior menţionate, instanţa de tutelă competentă să soluţioneze pricina este Judecătoria Paşcani, în circumscripţia căreia se află domiciliul reclamantei.
Faţă de considerentele reţinute,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Paşcani.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1792/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1796/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
