ICCJ. Decizia nr. 1803/2014. Civil. Grăniţuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1803/2014
Dosar nr. 702/1/2014
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
La data de 5 decembrie 2012 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă Dosarul nr. 7775/1/2012, având ca obiect cererea de revizuire formulată de N.E. şi N.N. împotriva Deciziei civile nr. 447 din 1 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în Dosar nr. 1761/273/2011 şi a încheierii din 20 martie 2012 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în acelaşi dosar, fiind invocate în drept dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Verificându-şi competenţa de soluţionarea a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 323 alin. (2) din cod, constatând că în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice, prin decizia nr. 2646 din 17 septembrie 2013, instanţa supremă şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Astfel sesizată, Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, prin Decizia nr. 23 din 15 ianuarie 2014 a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire reţinând, în esenţă, următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, dispoziţiile legale ce o reglementează fiind de strictă interpretare şi aplicare, neputând fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.
Raportând aceste considerente la cauza de faţă, instanţa a constatat că revizuenţii au invocat ca temei al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Revizuenţii au invocat contrarietatea dintre încheierea de şedinţa din 20 martie 2012 dată de Judecătoria Oraviţa în Dosarul nr. 1761/273/2011, prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 din acelaşi cod şi şi Decizia civilă nr. 447/R din 1 noiembrie 2012 pronunţată în acelaşi dosar de Tribunalul Caras-Severin -hotărâre irevocabilă - prin care a fost respins recursul declarat de reclamanţii N.E. şi N.N. împotriva încheierii sus menţionate, în contradictoriu cu pârâţii B.M., B.D.E., Primăria Oraviţa prin primar, Statul Român prin Consiliul Local Oraviţa, H.A., R.S. şi P.S.
A arătat instanţa că, temeiul de drept al cererii de revizuire astfel cum este reglementat de prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îşi are fundamentul în respectarea puterii de lucru judecat şi presupune ca hotărârile considerate ca fiind contrare, să fie date în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite.
Or, în speţă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 7 din cod, întrucât revizuenţii au invocat existenţa contrarietăţii între încheierea dată în primă instanţă şi hotărârea pronunţată în recurs în acelaşi dosar.
Împotriva Deciziei nr. 23 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, au declarat recurs revizuenţii N.E. şi N.N., la data de 21 ianuarie 2014, cale de atac în cuprinsul căreia au fost evidenţiate cronologic înscrierile din C.F. Oraviţa Montană, privitoare la proprietatea recurenţilor-revizuenţi şi au fost invocate chestiuni de fapt privitoare la probe (înscrisuri, două experize administrate la cererea Primăriei Oraviţa), la analiza acestora pe parcursul judecăţii dosarului de fond ce a avut ca obiect grăniţuirea proprietăţilor reclamanţilor şi pârâţilor.
În drept, în mod generic au fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora,,hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii” şi art. 304 pct. 5 din acelaşi cod atunci,,când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)” din cod, însă, din expunerea de motive nu rezultă dezvoltarea acestor critici.
Din cuprinsul,,motivelor de recurs” astfel cum au fost redate de revizuenţi, nu rezultă posibilitatea încadrării acestora în conţinutul criticilor expuse şi indicate generic de revizuenţi, astfel încât să poată fi incidente prevederile art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, instanţa reţinând că din dezvoltarea acestora nu se poate realiza încadrarea criticilor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.
Aşa fiind, susţinerile invocate drept critici în recurs vizează chestiuni de fapt privitoare la analiza probatoriilor, nemulţumirile recurenţilor-revizuenţi cu privire la soluţiile pronunţate, aceste afirmaţii nefiind structurate şi fundamentate sub aspectul motivelor de nelegalitate stric şi limitativ reglementate de prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865, pct. 10 şi 11 ale aceluiaşi text procedural fiind abrogate.
Întrucât motivele de recurs formulate doar în mod generic, nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la soluţia pronunţată şi la motivul de recurs invocat.
În prezenta cauză, recurenţii-revizuenţi nu s-au conformat exigenţelor cerute de art. 3021lit. c) C. proc. civ.
Astfel, deşi au declarat recurs în termenul prevăzut de lege, aceştia nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea acestora în textele mai sus arătate.
Instanţa investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient, numai în măsura în care astfel de motive sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
De asemenea, Înalta Curte nu a constatat nici existenţa unor motive pe care, din oficiu, să le poată pune în discuţia în părţilor şi asupra cărora să delibereze.
Ca atare, susţinerile recurenţilor, care nu fac posibilă încadrarea în temeiurile de recurs invocate şi nici în alte motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu sunt susceptibile de a fi examinate pe fond şi, pe cale de consecinţă, Înalta Curte conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata ca fiind nul recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de revizuenţii N.E. şi N.N. împotriva Deciziei nr. 23 din 15 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1802/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1804/2014. Civil. Contestatie la executare.... → |
|---|
