ICCJ. Decizia nr. 1900/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1900/2014
Dosar nr. 11024/111/2011
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 957/2 iulie 2012, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R.R. SA - punct de lucru Bihor, în contradictoriu cu pârâţii T.O. şi SC I.O. SRL Bacău şi, în consecinţă, a obligat pe pârâţi în solidar la plata sumei de 16.500 euro, cu titlu de daune materiale şi a respins cererea pricind acordarea de daune morale.
În motivarea sentinţei, s-a constatat că reclamanta este titulara deciziei de autorizare audiovizuală pentru serviciu de programe de televiziune TV D.S. cu valabilitate până la data de 9 iulie 2018 eliberată de CNA. A început să emită programul TV D.S. începând cu luna iulie 2009. Din Ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ din 23 august 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, rezultă faptul că la data de 14 ianuarie 2010 reclamanta SC R.R. SA a sesizat poliţia cu privire la faptul că SC I.O. SRL retransmite posturile de televiziune D.S. şi G. TV, fără a avea acordul titularului dreptului de autor.
În baza sesizării, poliţia a făcut o verificare în data de 05 mai 2010, constatându-se că SC I.O. SRL, a cărui administrator este T.O. a furnizat servicii de televiziune prin cablu, printre posturile retransmise regăsindu-se şi D.S.
Prin rezoluţie s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ în sumă de câte 1.000 RON pentru fiecare învinuit, arătându-se că faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Tribunalul a constatat că în speţă sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale prevăzută de art. 998 - 999 C. civ., respectiv fapta ilicită constând în retransmiterea neautorizată a serviciilor de programe purtătoare de drepturi conexe fără acordul ei, faptă ilicită penală prevăzută şi pedepsită de art. 140 lit. e) din Legea nr. 8/1996, culpa pârâtului persoană juridică ce a retransmis cu intenţie în mod ilicit serviciul de programe protejat şi existenţa unui prejudiciu.
Cât priveşte întinderea prejudiciului, s-a constatat incidenţa art. 139 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care se referă la daunele materiale constând în câştigul nerealizat, respectiv suma pe care ar fi putut-o câştiga reclamanta dacă ar fi transmis ea programele abonaţilor pârâţilor. Totalul prejudiciului material este de 16500 euro, calculat după formula arătată de reclamantă 1500 (nr. de abonaţi) x 1 euro x 11 (nr. luni).
În aplicarea şi a prevederilor art. 1000 şi 1003 C. civ., pârâţii au fost obligaţi la plata acestei sume în mod solidar.
În ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada atingerii aduse unor valori, respectiv prestigiului şi imaginii societăţii, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
Prin Decizia nr. 36 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta SC I.O. SRL împotriva sentinţei menţionate şi, totodată, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul T.O. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel, referitor la apelul pârâtei persoană juridică, s-a reţinut că sentinţa i-a fost comunicată la data de 10 august 2012, iar apelul cuprins în motivele de apel a fost depus la data de 22 februarie 2013, respectiv cu încălcarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii statuat de art. 284 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul T.O., s-a constatat că excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bihor, invocată în apel, este tardiv formulată, în condiţiile în care nu a fost invocată excepţia în faţa primei instanţe până la prima zi de înfăţişare, astfel cum prevede art. 1591 C. proc. civ.
Pe fondul litigiului, au fost confirmate considerentele primei instanţe referitoare la fapta ilicită, constând în retransmisia neautorizată a programelor de televiziune D.S. şi vinovăţia pârâtului, Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 46/P/2010 având autoritate de lucru judecat în civil sub aceste două aspecte, câtă vreme s-a aplicat o sancţiune administrativă.
Au fost înlăturate restul criticilor privitoare la existenţa şi întinderea prejudiciului, durata retransmisiei, numărul de abonaţi, valoarea abonamentului de 1 euro, pentru programul D.S.
Împotriva deciziei menţionate mai sus, au declarat recurs pârâţii SC I.O. SRL Bacău şi T.O.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a susţinut că apelul pârâtei persoană juridică a fost declarat în termenul legal şi doar motivele de apel au fost formulate la data de 22 februarie 2013, fiind aplicabile dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
În ceea ce priveşte apelul declarat de subsemnatul T.O., s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 46/P/2010 nu are autoritate de lucru judecat în civil în privinţa faptei ilicite şi a vinovăţiei, avându-se în vedere că art. 22 C. proc. pen. reglementează acest efect doar în cazul unei hotărâri penale definitive, nu şi al unei ordonanţe a procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni administrative.
De asemenea, prejudiciul invocat de SC R.R. SA nu a fost probat şi nu este unul real.
La termenul din 13 iunie 2014, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinare de către intimata reclamantă.
Faţă de excepţia invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.
Decizia Curţii de Apel Oradea a fost comunicată ambilor pârâţi, prin acte de procedură distincte, la data de 8 iulie 2013 (conform proceselor-verbale întocmite de agentul procedural aflate la filele 23 şi 24 dosar apel), iar cererea de recurs a fost transmisă prin fax la data de 20 ianuarie 2014 (conform menţiunii de pe cerere).
În speţă, termenul legal de 15 zile pentru declararea căii de atac s-a împlinit la data de 24 iulie 2013, astfel încât cererea de recurs, depusă la data de 20 ianuarie 2014, a fost formulată cu depăşirea termenului legal.
În aceste condiţii, operează sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita calea de atac, în aplicarea art. 103 C. proc. civ., fără ca recurenţii să fi susţinut şi probat vreun caz de forţă majoră care să-i fi împiedicat să respecte termenul legal ori predarea cererii de recurs la oficiul poştal prin scrisoare recomandată, înainte de împlinirea termenului, conform art. 104 C. proc. civ.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 301 cu referire la art. 103 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia şi va respinge recursul ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de pârâţii SC I.O. SRL Bacău şi T.O. împotriva Deciziei nr. 36-A din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1899/2014. Civil. Anulare act. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 1901/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
