ICCJ. Decizia nr. 1902/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1902/2014
Dosar nr. 7120/2/2013
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 3695/1/2010 reclamanta C.A. a formulat plângere în contradictoriu cu Comisia municipiului Bucureşti, prin care a solicitat restituirea unei suprafeţe de teren de 15.000 mp.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 5188 din 23 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că obiectul acţiunii îl formează cererea de restituire în proprietate a unui imobil naţionalizat, formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 31478/3/2011.
Prin încheierea din data de 25 ianuarie 2012 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a suspendat judecarea cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 1551 C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 13 iunie 2012, tribunalul a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantă, reţinând că acţiunea nu cuprinde precizarea temeiului de fapt şi de drept şi că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a completa cererea de chemare în judecată cu aceste elemente, deşi a fost citată.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei încheieri a fost admis prin Decizia civilă nr. 1839 din 25 octombrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, care a casat încheierea recurată şi a trimis cauza la tribunal pentru continuarea judecăţii.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că temeiul de fapt al acţiunii a fost precizat de reclamantă, în sensul că solicită recunoaşterea calităţii sale de proprietar asupra unui teren de 15.000 mp, situat în Bucureşti, str. T.M., confiscat de statul român în perioada regimului comunist şi asupra căruia justifică un drept de proprietate, în calitate de moştenitoare; că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, că în cauză existau suficiente date relevante pentru stabilirea obiectului şi temeiului cererii cu care a fost sesizată instanţa de fond.
Referitor la cadrul procesual, instanţa de recurs a reţinut că la dosarul primei instanţe a fost ataşată Sentinţa civilă nr. 675 din 10 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin care pârâta Primăria Municipiului Bucureşti - Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost obligată la soluţionarea notificărilor nr. 1905/2001 şi nr. 1906/2001 vizând terenuri situate în Bucureşti, str. T.M.
Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 3 decembrie 2012.
Prin încheierea din data de 11 septembrie 2013, tribunalul a pus în vedere reclamantei să indice adresele pârâţilor şi să depună la dosar copii de pe cererea depusă la data de 10 septembrie 2013 şi de pe înscrisurile de la dosar, în vederea comunicării către pârâţi.
Prin încheierea din data de 09 octombrie 2013, tribunalul a suspendat judecata cauzei privind pe reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, în baza art. 1551 C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a îndeplinit obligaţiile procesuale stabilite în sarcina sa prin încheierea de la data de 11 septembrie 2013.
Împotriva încheierii din 09 octombrie 2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, a declarat recurs reclamanta C.A.
Prin Decizia nr. 2161R din 13 decembrie 2013 a Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a constatat că tribunalul a făcut o corectă aplicare în cauză a dispoziţiilor art, 1551 C. proc. civ., reţinând culpa reclamantei, în sarcina căreia a fost stabilită îndeplinirea anumitor obligaţii legale sau stabilite de judecător, care nu au fost aduse la îndeplinire în termenul fixat de instanţă; de asemenea, s-a reţinut faptul că desfăşurarea normala a procesului este împiedicată din cauza atitudinii reclamantei, care nu a înţeles să indice adresele pârâţilor în vederea îndeplinirii procedurii de citare şi nici nu a depus suficiente exemplare de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisurile anexate, în vederea comunicării lor către pârâţi.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.A., la data de 6 ianuarie 2014, fără a indica vreunul dintre motiv de nelegalitate dintre cele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; a prezentat însă un scurt istoric al situaţiei de fapt din cauză.
Înalta Curte, la termenul din 13 iunie 2014, a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, ce va fi analizată cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia urmând a fi admisă, pentru considerentele care succed:
Potrivit art. 2441 alin. (1) C. proc. civ., asupra suspendării procesului, instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.
Conform alin. (2) ai aceluiaşi articol, recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecăţii procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.
În speţă, încheierea prin care s-a dispus suspendarea cauzei a fost atacată cu recurs, iar recursul a fost soluţionat prin Decizia nr. 2161R din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, recursul de faţă fiind promovat împotriva celei din urmă decizii.
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile date în recurs sunt irevocabile.
Faţă de aceste dispoziţii legale, rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, decizia, atacată este o hotărâre pronunţată în soluţionarea unui recurs, care este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, concluzie ce rezultă şi din observarea dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., anterior invocate.
De asemenea, în acelaşi sens este şi regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, drept care se epuizează chiar prin exercitarea lui, astfel încât o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac; în plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Întrucât hotărârea ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunţată de o instanţă de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins în consecinţă, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C.A. împotriva Deciziei nr. 2161R din 13 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1901/2014. Civil. Brevete de invenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1904/2014. Civil → |
|---|
