ICCJ. Decizia nr. 1909/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1909/2014
Dosar nr. 1003/108/2012
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 312 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii B.I. şi B.S.S. faţă de pârâtul Statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi, în consecinţă, a anulat în parte Hotărârea nr. 171/264 din 10 octombrie 2011 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 255/2010 Pecica, judeţul Arad, în ce priveşte cuantumul total al despăgubirilor pentru expropriere, pe care l-a stabilit la 12.348 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, fiind respinse celelalte pretenţii; pârâtul a mai fost obligat să plătească reclamanţilor şi suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată reclamanţilor.
Împotriva Sentinţei civile nr. 312 din 31 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia civilă, reclamanţii B.I., B.S.S. şi pârâtul Statul Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, au declarat apel, fiecare formulând critici proprii de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia nr. 173 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, a fost respins apelul pârâtului; apelul reclamanţilor a fost admis, a fost schimbată în parte sentinţa atacată, în sensul că pârâtul a fost obligat să plătească reclamanţilor suma de 520.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru terenul expropriat de 31.038 mp; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligat apelantul-pârât să plătească apelanţilor-reclamanţi suma de 1.500 RON cheltuieli judecată.
Împotriva acestei decizii, a promovat recurs pârâtul Statul Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, care s-a prevalat de ipoteza de nelegalitate prevăzute de ari. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, recurentul-pârât a arătat, în esenţă că, valoarea despăgubirilor acordate de instanţa de apel este una nereală, încălcând dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 255/2010, considerând că preţul de piaţă stabilit prin raportul de evaluare care a stat la baza întocmirii hotărârii de acordare a despăgubirilor este cel corect.
La termenul de judecată din 13 iunie 2014, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia tardivităţii declarării recursului, pe care o va analiza cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia urmând a fi admisă pentru considerentele ce succed:
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În speţă, decizia instanţei de apel a fost comunicată recurentului-pârât la data de 23 decembrie 2013 (şi nu 9 decembrie 2013, cum a susţinut reprezentanta intimaţilor-reclamanţi), potrivit dovezii de comunicare aflată la dosarul Curţii de Apel Timişoara, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 28 ianuarie 2014, la registratura instanţei, cu depăşirea termenul legal de 15 zile; termenul legal de recurs, calculat în condiţiile art. 101 alin. (1) şi (5) C. proc. civ. - pe zile libere, s-a împlinit la data de 8 ianuarie 2014.
Termenul de recurs este un termen legal imperativ, astfel că depăşirea lui atrage decăderea părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac,
Totodată, Înalta Curte constată că procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a deciziei instanţei de apel către recurent îndeplineşte cerinţele legale pentru validitatea sa, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de art. 100 alin. (3) C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii, astfel încât acesta are aptitudinea de a fi declanşat curgerea termenului de recurs.
Pe cale de consecinţă, având în vedere că recurentul pârât nu a făcut dovada depunerii recursului promovat în termenul legal - 15 zile de la comunicare -, faţă de prevederile art. 103 alin. (1) raportat la art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca tardiv formulat.
În aplicarea art. 274 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 5.138 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi, constând în onorariu avocat şi cheltuieli de transport, conform chitanţelor depuse la acest dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara împotriva Deciziei nr. 173 din 19 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurentul-pârât ia plata sumei de 5.138 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimaţii-reclamanţi B.I. şi B.S.S.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1907/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1910/2014. Civil. Acţiune în contrafacere.... → |
|---|
