ICCJ. Decizia nr. 1914/2014. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1914/2014
Dosar nr. 5815/1/2013
Şedinţa publică din 13 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 9 decembrie 2013, au formulat contestaţie în anulare contestatorii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. solicitând anularea Deciziei civile nr. 5431 din 22 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
În motivarea acesteia, contestatorii au arătat următoarele:
Dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale, motiv prevăzut de art. 318 alin (1) teza I C. proc. civ.
În acest sens, este de observat că instanţa de recurs a reţinut că pârâta SC C.E.O. SA a folosit invenţia cu bună-credinţă, în perioada 23 decembrie 2003 - 30 martie 2009, în intervalul de timp dintre decăderea din drepturi a titularului de brevet şi revalidarea brevetului, situaţie în care beneficiază de dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, putând să folosească în continuare invenţia în volumul existent la data publicării menţiunii revalidării, fără încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 şi 33 din Legea nr. 64/1991.
Greşeala materială constă în aceea că nu s-a observat că SC C.E.O. SA a folosit invenţia şi în perioada 08 ianuarie 2002 - 23 decembrie 2003, când era protejată, anterioară perioadei de timp în care a fost lipsită de protecţie, situaţie care nu-i conferă calitatea de terţ de bună-credinţă şi înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991.
Dovada utilizării invenţiei în perioada când era protejată a fost realizată cu facturile depuse ca anexe 5 - 51 la întâmpinare, la recursul SC C.E.O. SA, pentru termenul din 13 septembrie 2013.
Dezlegarea dată prin hotărârea instanţei de recurs este şi rezultatul neanalizării apărării contestatorilor în legătură cu motivul de recurs al SC C.E.O. SA privitor la incidenţa prevederilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, motiv al contestaţiei prevăzut de art. 318, teza a II-a C. proc. civ.
Societatea C.E.O. SA a invocat aplicabilitatea în speţă a art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 cu motivarea că este terţ de bună credinţă care a utilizat invenţia în perioada de timp cuprinsă între decăderea din protecţie şi revalidarea brevetului de invenţie (23 decembrie 2003 - 30 martie 2009), situaţie ce îi permitea să utilizeze în continuare invenţia, în volumul existent la data revalidării, fără încălcarea drepturilor prevăzute de art. 32 şi 33 din Legea nr. 64/1991.
Prin întâmpinarea depusă pentru termenul din 13 septembrie 2013, cu privire la motivul de recurs, suscitat, a fost combătut acest motiv de recurs, astfel:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că brevetul de invenţie a fost protejat în perioada 19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2003, decăderea din protecţie a brevetului de invenţie fiind cuprinsă între 20 decembrie 2003 - 30 martie 2009.
S-a susţinut permanent că fosta SC C.E.T. SA nu a fost terţ de bună-credinţă care să fi implementat invenţia în perioada când brevetul de invenţie era decăzut din protecţie, că a preluat folosirea, ilegală, a invenţiei de la fosta C.N.L.O. SA după publicarea H.G. nr. 103/2004 şi că fosta C.N.L.O. SA a utilizat ilegal invenţia în toate exploatările miniere componente în perioada 19 decembrie 2001 - 19 decembrie 2003 (când invenţia era protejată) în afara cadrului legal prevăzut de Legea nr. 64/1991.
Astfel, în perioada 08 ianuarie 2002 - 17 septembrie 2003, fosta C.N.L.O. SA a achiziţionat prin Bazele de Aprovizionare Tehnice ale sucursalelor Berbeşti, Rovinari, Motru, mari cantităţi de dinţi pentru cupă excavator 1400 TIP II şi 1400 MII, de la SC U.R. SA, executaţi după desen E 14-328.05, pe care i-a montat pe excavatoarele cu rotor ale exploatărilor miniere de carieră componente.
Instanţa de recurs nu a analizat în nici un fel această apărare în legătură cu motivul de recurs privitor la incidenţa dispoziţiilor art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991, pronunţând o hotărâre viciată.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe art. 317 - 320 C. proc. civ.
Analizând contestaţie în anulare formulată, Înalta Curte constată următoarele:
Contestatorii invocă săvârşirea de către instanţa de recurs a unei greşeli materiale constând în neobservarea faptului că invenţia a fost folosită şi în perioada 2002 - 2003, ceea ce ar înlătura de la aplicare prevederile art. 34 alin. (1) lit. f) al Legii nr. 64/1991, cât şi omisiunea instanţei de recurs de a analiza apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării privind incidenţa în cauză a art. 34 alin. (1) al Legii nr. 64/1991.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., "hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".
Analizând dacă prima critică reprezintă o greşeală materială, în accepţiunea art. 318 teza I C. proc. civ., Înalta Curte observă că textul menţionat se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului şi care au drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Greşeala pe care o comite instanţa trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunţarea soluţiei.
Contestatorii invocă neobservarea faptului că invenţia a fost folosită şi în perioada 8 ianuarie 2002 - 23 decembrie 2003, în care era supusă protecţiei, împrejurare faţă de care consideră că s-a realizat o greşită aplicare a art. 34 alin. (1) al Legii nr. 64/1991.
Art. 318 teza I C. proc. civ. vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a probelor sau a unor dispoziţii legale, deoarece nu este posibil ca instanţei care a pronunţat hotărârea să i se solicite, ca instanţă de retractare, să reanalizeze modul în care a apreciat probele şi a stabilit raporturile dintre părţi.
Instanţa de recurs a rezervat analizei art. 34 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1991 un spaţiu larg, în care a motivat detaliat aspectele de fapt şi de drept considerate relevante în susţinerea concluziei la care a ajuns, privind întrunirea condiţiilor de aplicare a acestui text legal, făcând trimitere expresă la perioadele pentru care invenţia a beneficiat de protecţie juridică.
Faptul neluării în considerare a unei perioade de timp, în care invenţia ar fi fost supusă altui regim juridic decât cel avut în vedere de către instanţa de recurs, nu constituie o eroare materială în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, ci plasează analiza incidenţei textului menţionat într-o altă situaţie de fapt pe care instanţa de recurs a considerat-o ca fiind nerelevantă în soluţionarea cauzei.
Ca atare, nefiind în discuţie confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale, determinante în pronunţarea soluţiei, această împrejurare nu constituie o greşeală materială, în sensul art. 318 teza I C. proc. civ.
În ceea ce priveşte teza a II-a a art. 318 C. proc. civ., invocată în motivarea contestaţiei în anulare, se arată că instanţa de recurs nu a analizat apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării privind incidenţa în cauză a art. 34 alin. (1) al Legii nr. 64/1991.
Această omisiune nu se circumscrie motivelor limitativ reglementate pentru formularea contestaţiei în anulare întrucât teza a II-a a art. 318 C. proc. civ. se referă la neanalizarea unui motiv de recurs, iar nu a apărărilor formulate în cuprinsul întâmpinării.
Raţiunea anulării deciziei instanţei de recurs, în situaţia admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe art. 318 teza a II-a C. proc. civ., este aceea de a sancţiona incompleta soluţionare a căii de atac a recursului, iar nu nemotivarea acestuia prin referire la toate apărările formulate de intimaţi prin întâmpinare. De altfel, incorecta motivare a unei hotărâri constituie motiv de recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 318 C. proc. civ., context în care urmează a respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.N., B.I., D.L., S.G., U.I., P.F., N.I.M., P.D., M.N. şi M.A. împotriva Deciziei civile nr. 5431 din 22 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1913/2014. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 1915/2014. Civil. Conflict de muncă.... → |
|---|
