ICCJ. Decizia nr. 1923/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1923/2014
Dosar nr. 175/35/2010*
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 1 octombrie 2003, reclamantele P.M. şi P.O. au contestat - în temeiul Legii nr. 10/2001 - Dispoziţia nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea, prin care li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului situat în Oradea, str. C.N. nr. 6/B cu nr. top 126 înscris în CF 26 S.
Reclamantele au precizat că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 159/1974.
Într-un prim ciclu procesual, prin Sentinţa civilă nr. 719 din 25 octombrie 2006, Tribunalul Bihor a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta P.M. în contradictoriu cu pârâta Instituţia Primarului municipiului Oradea.
A dispus anularea Dispoziţiei nr. 1330 din 1 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea.
A dispus obligarea pârâtului să emită o dispoziţie de restituire în natură pentru suprafaţa de 1.260 mp din imobilul cu nr. top. 126/2 înscris în CF. nr. 26 S., condiţionat de restituirea sumei de 3.219,75 RON vechi de către reclamantă, sumă ce urmează să fie reactualizată la data plăţii.
Aceeaşi instanţă a respins acţiunea formulată de reclamanta P.O., ca fiind exercitată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Împotriva Sentinţei civile nr. 719/C din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor au declarat apel Primarul municipiului Oradea şi Primăria municipiului Oradea, solicitând admiterea acestuia, schimbarea sentinţei, în sensul respingerii contestaţiei formulate de către reclamantele P.O. şi P.M..
În esenţă, în dezvoltarea motivelor de apei, pârâţii au susţinut că terenul ce formează obiectul litigiului nu poate fi restituit în natură, fiind traversai de reţele electrice, reţele termice secundare, reţea apă canal, reţea de monitorizare, cămin de tragere, cămin apometru.
Prin Decizia nr. 22 din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză.
Împotriva Deciziei nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Oradea, arătând în motivarea căii de atac, că bunul solicitat este imposibil de restituit în natură.
Prin Decizia nr. 7812 din 30 septembrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 140/35/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuala a admis recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Oradea împotriva Deciziei nr. 22 din 11 februarie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
A casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea suplimentării probatoriului, pentru a se determina cu exactitate existenţa sau inexistenţa amenajărilor pretins aflate pe terenul în litigiu, eu menţiunea ca experţii să verifice, în raport de înscrisurile invocate de pârâţi şi aflate în dosarul instanţei de apel şi evidenţele persoanelor la care apar a fi înscrise aceste utilităţi, inclusiv schiţele întocmite la momentul edificării acestora.
Totodată, instanţa de trimitere a stabilit că va fi individualizată cu exactitate suprafaţa în litigiu, cu menţiunea poziţionării sale, faţă de blocurile între care este situată şi a destinaţiei actuale, în raport de evidenţele existente la nivelul primăriei.
În prima rejudecare, prin Decizia civilă nr. 93/A din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, a admis apelul declarat de pârâţii Primăria Municipiului Oradea şi Primarul Municipiului Oradea împotriva Sentinţei civile nr. 719 din 25 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor.
A schimbat în parte sentinţa sus menţionată, în sensul că a respins contestaţia formulată de reclamanta P.M. împotriva Dispoziţiei nr. 1330/2003 emisă de Primarul municipiului Oradea.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
În esenţă, instanţa de rejudecare a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în C.F. nr. 26 S., cu nr. top. 126/2, în suprafaţă de 1260 mp. şi a dispus obligarea pârâtului Primarul municipiului Oradea să se conformeze dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005.
Împotriva Deciziei civile nr. 93/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea au declarat recurs reclamantele P.M. şi P.O., invocând nelegalitatea hotărârii atacate, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 4223 din 08 iunie 2012 pronunţată în Dosar nr. 175/35/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva Deciziei civile nr. 93/A din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea.
A casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Totodată a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta P.O. împotriva aceleiaşi decizii.
Pentru a decide ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinui următoarele:
Prin Decizia de casare nr. 7812 din 30 septembrie 2009, pronunţată într-un prim ciclu procesual, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus suplimentarea probatoriului în scopul determinării cu exactitate a existenţei/inexistenţei amenajărilor pretins aflate pe terenul din litigiu cu menţiunea ca experţii să verifice, în raport de înscrisurile invocate de pârâţi şi aflate în dosarul curţii de apel, şi evidenţele persoanelor (furnizori de utilităţi) la care apar a fi înscrise aceste utilităţi inclusiv schiţele întocmite ia momentul edificării acestora.
S-a dispus, totodată, să fie individualizată cu exactitate suprafaţa în litigiu cu menţinerea poziţionării sale faţă de blocurile în care este situată (dimensiuni, distanţe) şi a destinaţiei sale actuale în raport de evidenţele existente la nivelul primăriei.
Însă, instanţa de apel, în motivarea deciziei recurate, numai pe baza datelor solicitate de la instituţiile descentralizate ce administrează domeniul public de interes local al municipiului Oradea şi a schiţei de identificare a imobilelor (aflată la dosar de apel) depusă de pârâta Primăria Municipiului Oradea, a reţinut că imobilul solicitat de reclamantă a fi restituit în natură, identificat cu nr. top 126/2 S. este afectat de tronsoane de reţea de canalizare de apă, reţea de monitorizare, cămine de tragere şi cămine apometre, toate aceste reţele traversând terenul revendicat, de-a lungul acestuia.
Instanţa de trimitere nu a rejudecat procesul în sensul şi limitele stabilite prin hotărârea instanţei superioare, respectiv nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii date de instanţa de recurs pentru suplimentarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt,
Nesocotindu-se îndrumările deciziei de casare, contrar dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, la rejudecarea apelului, deşi instanţa de casare a statuat că se impune efectuarea unei noi expertize pentru a se clarifica aspectele reţinute, aceasta nu a fost dispusă de instanţa de rejudecare.
Cu privire la criticile formulate de recurenta-reclamantă P.O., Înalta Curte a constatat că acestea sunt deduse judecăţii omisso medio, făcând inadmisibil demersul acesteia.
Prin apelul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 719/2006 a Tribunalului Braşov, pârâţii Primarul municipiului Oradea şi Primăria municipiului Oradea au solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate, în sensul respingerii contestaţiei formulate de reclamantele P.O. şi P.M.
În motivarea apelului, pârâţii au criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că terenul în cauză nu poate fi restituit în natură, fiind traversat de reţelele electrice, reţele termice secundare, reţea de apă canal, reţea de monitorizare, cămine de tragere şi apometre.
Prin urmare, apelanţii au susţinut că întrucât terenul în litigiu situat între blocuri este afectat de utilităţi publice - conform Notei interne primite de la arhitectul şef din cadrul Primăriei Oradea la care sunt anexate răspunsurile de la furnizorii de utilităţi publice - nu poate fi restituit în natură.
Intimatele-reclamante - prin reprezentantul acestora - au solicitat instanţei acordarea unor termene pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă şi acordarea unui teren în compensare, recunoscând implicit că terenul în litigiu este afectat de utilităţi publice, sens în care, instanţa a emis adrese prin care a solicitat apelanţilor-pârâţi să comunice balanţa suprafeţelor de teren, libere de construcţii, care pot fi acordate în compensare.
Astfel, în rejudecare după casare, prin Decizia nr. 144/A din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâţii Primăria municipiului Oradea şi Primarul municipiului Oradea împotriva Sentinţei civile nr. 719 din 25 octombrie 2006 a Tribunalului Bihor.
A schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins contestaţia formulată de reclamanta P.M. împotriva dispoziţiei nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea.
A constatat că reclamanta P.M. este îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul înscris în CF nr. 26 S., cu nr. top 126/2 în suprafaţă de 1260 mp.
A dispus obligarea pârâtului Primarul municipiului Oradea să înainteze documentaţia privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent Secretarului Comisiei Naţionale conform Legii nr. 165/2013 de modificare a Legii nr. 247/2005.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a apreciat că se impune schimbarea în parte a sentinţei pentru următoarele considerente:
Prin contestaţia formulată şi ulterior precizată, reclamantele P.O. şi P.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Oradea anularea Dispoziţiei nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi, în consecinţă, obligarea acestuia la emiterea dispoziţiei de restituire în natură pentru suprafaţa de 1260 mp teren din imobilul cu nr. top 126/2 înscris iniţial în CF 26 S. situat în Oradea, str. C.N., nr. 6B.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, conform situaţiei de CF. nr. 26 S., imobilele revendicate cu nr. top 125 şi 126 au constituit proprietatea lui S.F. în cotă de 1/2, conform menţiunilor de sub B10-12, aceste imobile fiind dobândite prin antecontractul de vânzare-cumpărare din 01 decembrie 1964 de către reclamanta P.M. şi defunctul soţ P.I., care au şi intrat în folosinţa imobilului de la acea dată.
Prin Sentinţa civilă nr. 358/1999 a Judecătoriei Oradea, irevocabilă, s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de 1/2 parte din nr. top 125, în natură casă şi teren, în suprafaţă de 662 mp, iar din adresa nr. 12665 din 03 octombrie 1974 emisă de către Consiliul Popular al Judeţului Bihor către P.I. (soţul reclamantei) i-a fost expropriat o suprafaţă de 1431 mp din suprafaţa de 1884 mp dobândită prin cumpărare, fiindu-i acordate despăgubiri în cuantum de 3219,75 lei, potrivit adresei nr. 17614 din 05 decembrie 2001 a RA A. Oradea.
Corect a reţinut instanţa de fond că reclamanta P.M. este persoană îndreptăţită în sensul prevederilor Legii nr. 10/2001, că imobilul în suprafaţă de 1260 mp din CF 26 S., nr. top 126/2 aşa cum a fost precizat, face parte din categoria imobilelor preluate abuziv potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă în condiţiile în care din probele administrate a rezultat că terenul este afectat de tronsoane de reţea de canalizare de apă, reţea de monitorizare, cămine de tragere şi cămine apometre, toate acestea traversând terenul revendicat de-a lungul acestuia, conform schiţei de identificare întocmită de expert B.V. (dosar apel nr. 175/35/2010), acest teren nu poate fi restituit în natură.
Faptul că terenul solicitat a fi restituit este afectat de utilităţi a fost confirmat implicit de reprezentantul reclamantelor, care, în rejudecarea apelului a solicitat teren în compensare, însă apelanta-pârâta Primăria Oradea a comunicat instanţei anunţurile nr. 6361 din 04 aprilie 2013 şi nr. 8474 din 07 mai 2013, din care a rezultat că nu deţine terenuri care pot fi acordate prin compensare, raportul depus de intimată privind identificarea unor imobile alese pentru a fi cedate în compensare, fiind irelevant.
Aşadar, în condiţiile în care din probele administrate a rezultat că imobilul expropriat nu poate fi restituit în natură, fiind afectat de servituţile legale şi alte amenajări de utilitate publică a unităţilor urbane, instanţa a apreciat că sunt incidente dispoziţiile ari. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestora, persoana îndreptăţită poate obţine doar măsuri reparatorii prin echivalent, aşa încât, s-a concluzionat că Dispoziţia nr. 1330/2003 emisă de Primarul municipiului Oradea - prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului - este legală.
Instanţa de apel a menţinut dispoziţiile seminţei cu privire la condiţionarea stabilirii şi acordării măsurilor reparatorii prin echivalent - de restituirea de către reclamantă a sumei de 3219, 75 RON vechi - sumă ce va fi reactualizată la data plăţii cu coeficientul de actualizare conform legislaţiei în vigoare, precum şi dispoziţiile sentinţei cu privire la respingerea acţiunii formulată de reclamanta P.O.
Împotriva Deciziei nr. 144/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantele P.M. şi P.O., invocând în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, în sensul restituirii în natură a imobilului, prin compensare cu terenul identificat prin expertiza topografică, susţinând că nu exista niciun impediment pentru a se realiza compensarea cu terenul expropriat în suprafaţă de 1260 mp.
Deşi criticile au fost încadrate formal de către reclamante în dispoziţiile sus menţionate, în motivele de recurs se face trimitere la cronologia desfăşurării procesului pe parcursul ciclurilor procesuale.
În realitate, singura critică invocată în recurs este reflectată în nemulţumirea recurentelor-reclamante cu privire la nerestituirea în natură a imobilului şi greşita apreciere a instanţei de apel, în sensul că nu a acordat reclamantelor în compensare teren, conform expertizei.
Pe cale de întâmpinare, Primarul municipiului Oradea a solicitat respingerea recursului şi menţinerea, ca legală, a Deciziei nr. 144/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, susţinând că terenul este ocupat de utilităţi de publice şi că, nu este reală afirmaţia reclamantelor, în sensul că s-ar fi ajuns la o soluţionare amiabilă a litigiului, existând propunerea de acordare a unui teren în compensare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Este de observat că, în apel după rejudecare, în cel de-al doilea ciclu procesual a fost formulată de către reclamante solicitarea de a fi compensat terenul cu o altă suprafaţă ce ar putea fi pusa la dispoziţie de Primăria municipiului Oradea, astfel cum rezultă din încheierea pronunţată la 3 decembrie 2013, când reclamantele au depus la dosar un raport de evaluare a proprietăţilor imobiliare preluate abuziv.
Or, în acest cadru procesual, motivele de recurs sunt structurate doar sub aspectul cererii de compensare a terenului într-o formă, care nu este posibilă a fi acordată de instanţă.
Cum corect au reţinut instanţele în rejudecare, terenul este afectat de amenajări de utilitate publică şi nu poate fi restituit în natură, astfel cum au solicitat reclamantele în configurarea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii dedusă judecăţii.
Reclamantele au solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1330 din 01 septembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Oradea şi restituirea în natură a terenului situat în Oradea, str. C.N. nr. 6/B cu nr. top iniţial 126., înscris în CF 26-S., iar în apel după rejudecare, încercând a schimba cadrul procesual, au cerut a li se acorda în compensare un teren similar, recunoscând indirect că nu este posibilă restituirea în natură a acestuia.
Este evident că, sub aspectul criticilor redate în recurs, nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 304 pct. 8 din cod, acest motiv este incident numai în cazul în care "instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia", iar în conformitate cu prevederile pct. 9 al aceluiaşi text procedural, acestea ar fi putut fi aplicabile numai în ipoteza în care "hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Astfel, nu se poate reţine că "raportul de expertiză topografică extrajudiciară" în care au fost identificate două suprafeţe de teren, cu privire la care reclamantele ar fi propus compensarea, ar putea reprezenta un act juridic în sensul manifestării de voinţă a părţilor, producătoare de efecte juridice, pentru a se pune problema greşitei interpretări, schimbării naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Ca atare, referirea făcută de recurentele-reclamante la acest raport de expertiză, nu se poate constitui într-o critică pertinentă şi fondată, în raport de prevederile art. 304 pct. 8 din acelaşi cod.
Aşa fiind, nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. de la 1865, deoarece expertiza topografică extrajudiciară nu este un act juridic, textul evocat referindu-se la acele acte juridice, în sens de negotium juris, adică manifestări de voinţă producătoare de efecte juridice, or, în cazul concret raportul de expertiză nu reprezintă un astfel de act juridic, pentru a se regăsi ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 din acelaşi cod.
Nici invocarea art. 304 pct. 9 nu este de primit sub aspectul unei greşite interpretări sau aplicări a legii, fiind corect aplicate de către instanţa de apel dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în condiţiile în care s-a constatat că terenul în litigiu este afectat de lucrări de utilitate publică, reţele termice secundare (etc.) şi s-a stabilit, că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent. Concluzionând este de precizată că, în mod corect, instanţa a cărei hotărâre este recurată a apreciat că, în apel după rejudecare, nu poate fi formulată de către reclamante o cerere de compensare a terenului, schimbând astfel cadrul procesual iniţial al învestirii.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarai de reclamantele P.M. şi P.O. împotriva Deciziei nr. 144/A din 17 decembrie 2013 a Curţii de Apei Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1924/2014. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
