ICCJ. Decizia nr. 1922/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1922/2014
Dosar nr. 11356/99/2011
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 2401 din 03 octombrie 2012, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, lipsei de obiect şi lipsei de interes invocate de pârâtă şi a respins cererea formulată de reclamanţii P.I. şi P.L. în contradictoriu cu pârâta SC V. SRL. S-a anulat ca netimbrată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de M.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a stabilit situaţia de fapt şi ca norme de drept incidente în cauză art. 480, art. 481, art. 998, art. 999 C. civ. de la 1864, Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004 şi H.G. nr. 434/2009 în vigoare la data naşterii raportului juridic litigios.
S-a reţinut că reclamanţii au investit instanţa, prin cererea de chemare în judecată, precizată succesiv, în contradictoriu cu pârâta SC V. SRL cu acţiune în revendicare a suprafeţei de 29.544 mp amplasată pe teritoriul comunei Miroslava, judeţul Iaşi, şi acţiune în daune constând în lipsa de folosinţă, evaluate iniţial la suma de 1.116.763,2 RON actualizată (majorată până la închiderea dezbaterilor) pentru perioada mai 2008 - decembrie 2010, cu dobânda medie bancară practicată de BNR. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi lipsa calităţii sale procesuale pasive în proces, lipsa de obiect a cererii şi lipsa de interes. Pârâta a solicitat chemarea în judecată a altor persoane, conform art. 57 C. proc. civ. - CNADNR - D.R.D.P. Iaşi, motivată de faptul că proprietara terenului revendicat de reclamanţi este Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii; Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice D.R.D.P. Iaşi.
Pârâta SC V. SRL a precizat că în baza contractului de execuţie de lucrări nr. 29 din 27 februarie 2008 a efectuat pentru C.N.A.D.N.R. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, ca beneficiară, lucrarea "Varianta ocolitoare a Municipiului Iaşi". Se arată că intrarea pe teren nu a fost abuzivă, reclamanţii fiind expropriaţi conform H.G. nr. 1115 din 10 noiembrie 2010 şi despăgubiţi de Statul Român, prin CNADNR SA, plata fiind efectuată conform Hotărârii nr. 8 din 14 decembrie 2010.
Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
C.N.A.D.N.R., prin întâmpinare, a solicitat respingerea cererii formulate de reclamanţi, a cererilor de chemare în judecată a altor persoane şi arătarea titularului dreptului. Se invocă excepţiile: lipsei de interes a reclamanţilor, lipsa calităţii sale procesuale, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a altor persoane, excepţia inadmisibilităţii cererii de arătare a titularului dreptului.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de M.C. la 21 martie 2012, acesta declarând că renunţă la judecată şi nu înţelege să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 33968 RON.
Prin încheierea de şedinţă din 13 iunie 2012 şi încheierea nr. 652 din 3 octombrie 2012 de îndreptare a erorii materiale, Tribunalul a luat act de renunţarea pârâtei SC V. SRL la judecarea cererilor de chemare în garanţie, arătarea titularului dreptului şi chemarea în judecată a altor persoane.
Constată prima instanţă, legal investită, că la termenul de judecată din 17 octombrie 2011 părţile, prin reprezentanţi legali, au precizat expres că nu au alte probe de administrat în cauză.
Tribunalul, urmare precizării cererilor de chemare în judecată şi a renunţării la judecată, a stabilit cadrul procesual, părţi, obiect, soluţionând prioritar excepţiile conform art. 137 C. proc. civ.:
- lipsa calităţii procesual active a reclamanţilor şi lipsa de interes a acestora sunt vădit neîntemeiate reclamanţii fiind proprietarii terenului revendicat situat în extravilanul comunei Miroslava, jud. Iaşi în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 176 din 08 februarie 2000, drept de proprietate înscris în cartea funciară (Dosar nr. 35358/245/2010).
- lipsa de obiect al cererii este vădit neîntemeiată. Obiectul acţiunii civile dedusă judecăţii îl reprezintă protecţia unui drept subiectiv, a dreptului de proprietate al reclamanţilor, pretenţia concretă a acestora (res in judicium deducta). Tribunalul reţine că procedurile de expropriere demarate prin cele două hotărâri vizează doar o parte a terenului ce face obiectul revendicării respectiv suprafeţele de 373 mp (C.F. 60443), 3256 mp (C.F. 60445) şi 1409 mp (C.F. 60473) situate în comuna Miroslava, jud. Iaşi. Transferul dreptului de proprietate asupra acestor suprafeţe anterior menţionate, în proprietate publică, a operat de drept la data consemnării despăgubirilor respectiv la 17 decembrie 2010. Reclamanţii au pretins a fi despăgubiţi pentru lipsa de folosinţă a terenului pentru o perioadă anterioară, respectiv mai 2008 - decembrie 2010, iar cererea de revendicare şi-au restrâns-o doar la suprafaţa ce nu a făcut obiectul exproprierii.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive, tribunalul reţine că această excepţie este neîntemeiată. Nu pot fi primite susţinerile pârâtei SC V. SRL care a invocat că nu poate fi antrenată răspunderea sa, deoarece ar fi avut doar calitatea de executant al lucrărilor pe terenul reclamanţilor în baza contractului de execuţie de lucrări. Se constată că prin art. 12.2. din contractul de execuţie de lucrări 29 din 27 februarie 2008 (dosar judecătorie) încheiat între Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (beneficiar) prin D.R.P.P. Iaşi şi pârâta SC V. SRL (antreprenor) s-a prevăzut, în mod expres, că beneficiarul nu va fi responsabil pentru nici un fel de daune - interese, compensaţii plătibile prin lege sau daune rezultate din culpa antreprenorului, în urma unor procese civile, în privinţa sau ca urmare a unui accident sau prejudiciu adus unui muncitor, altei persoane angajate de antreprenor sau unei terţe persoane fizice sau juridice vătămate, cu excepţia unui accident sau prejudiciu rezultând din vina unul salariat aparţinând beneficiarului.
Pe fondul cauzei, tribunalul constată că reclamanţii nu mai susţin cererea prin care s-a cerut sistarea lucrărilor soluţionată în altă cauză (Dosar nr. 35359/245/2010 al Judecătoriei Iaşi).
Pe baza probatoriului administrat cu înscrisuri, s-a constatat că reclamanţii sunt proprietarii suprafeţei de teren revendicate conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 200/8 februarie 2000. Pentru realizarea obiectivului investiţii de interes public "Varianta de ocolire a Municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta de Sud" se arată în considerentele sentinţei, în temeiul Legii nr. 198/2004, H.G. nr. 434/2004 şi H.G. nr. 444/2007, s-a declanşat şi finalizat procedura de expropriere a terenurilor şi s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. 29 din 27 februarie 2008 între CNADNR SA şi SC V. SRL. Compania Naţională prin D.R.P.P. Iaşi a emis Ordinul de începere a lucrărilor din 31 martie 2008 cu termen de finalizare la 31 martie 2011, la data de 21 mai 2008 fiind încheiat procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului. Din proprietatea reclamanţilor s-au expropriat terenurile identificate cu numerele cadastrale 61166,61246 şi nr. 61164 situate în extravilanul comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Despăgubirile s-au stabilit în sumă de 521.769 RON prin Hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010, iar contestarea cuantumului a format obiectul unei alte judecăţi (Dosar nr. 35358/2010). Transferul dreptului de proprietate a avut loc la data plăţii despăgubirilor sau consemnării conform art. 15 din Legea nr. 198/2004, în speţă fiind consemnate pe numele reclamanţilor la 17 decembrie 2010.
Reţine tribunalul că reclamanţii nu au produs probe pentru a dovedi acţiunea în revendicare şi capătul de cerere privind ridicarea construcţiilor. Astfel, nu s-a probat suprafaţa ocupată, întinderea exactă şi amplasamentul şi nici care sunt construcţiile.
La termenele de judecată din 12 septembrie 2012 şi 17 octombrie 2013, deşi au avut apărare calificată, reclamanţii nu au solicitat probe în dovedirea pretenţiilor.
În capătul de cerere ce are ca obiect plata despăgubirilor, constată tribunalul că nu sunt dovedite condiţiile răspunderii civile delictuale impuse de art. 998 C. civ.: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat. Suma pretinsă de reclamanţi de 1.214.815 RON cu titlu de beneficiu nerealizat are un caracter speculativ, nefiind dovedită suprafaţa exactă a cărei folosinţă a împiedicat pârâta prin fapta sa.
În considerentele hotărârii, tribunalul a analizat punctual condiţiile cerute de lege în stabilirea răspunderii şi a înlăturat apărările reclamanţilor în cuantificarea prejudiciului: nu s-au probat demersurile pentru realizarea fabricii de combustibil ecologic, posibilitatea închirierii terenului la preţul de 3 euro/mp/zi, pe categorie de teren, zonă şi alte elemente caracteristice.
În ce priveşte fapta ilicită, s-a constatat că lucrările s-au efectuat în baza legii, a contractului de execuţie încheiat cu CNADNR ca reprezentant al statului, amplasamentul fiind definit prin art. 5 din contract ca fiind terenul dobândit sau ce urmează a fi dobândit de beneficiarul lucrării. Îngrădirea dreptului de proprietate al reclamanţilor în perioada 5 octombrie 2009 când s-au demarat lucrările premergătoare şi până la realizarea transferului de proprietate în proprietate publică (17 decembrie 2010) a fost justificată de o cauză de utilitate publică. Obţinerea autorizaţiei, în curs la data predării amplasamentului, este în sarcina beneficiarului lucrării şi nu a executantului, actul s-a emis la 27 ianuarie 2011, ulterior procedurii exproprierii prin Hotărârea nr. 8 din 14 decembrie 2010. Pârâta a efectuat potrivit graficului de execuţie cu începere de la 05 octombrie 2009 lucrările prealabile pe suprafeţele de teren cuprinse în coridorul de expropriere şi cele de construcţie de utilitate publică conform Legii nr. 198/2004 şi H.G. nr. 434/2004.
Reţine tribunalul că planşele foto nu oferă date certe, ştiinţifice. Planul de situaţie întocmit de inginer I.M., contestat de pârâtă, ce nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate nu are valoare probatorie. Lucrarea este extrajudiciară şi efectuată la cererea intervenientului M.C..
În calea de atac a apelului exercitată de P.I. şi P.L. la data de 8 martie 2013 s-au formulat următoarele critici:
- la dosarul cauzei sunt depuse înscrisuri din care rezultă că pârâta a ocupat fără titlu o suprafaţă mult mai mare, de 24506 mp din terenul proprietatea lor.
- în dezvoltarea motivului de apel se invocă încălcarea art. 129 C. proc. civ., a rolului activ, instanţa având obligaţia de a pune în vedere părţii să solicite completarea probelor prin expertiză topo şi evaluatorie şi în nici un caz să respingă cererea . La dosar sunt suficiente probe din care rezultă că suprafaţa ocupată de SC V. SRL este mai mare decât aceea expropriată de CNADNR/D.R.D.P. Iaşi ;
- toate cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite cumulativ. Fapta ilicită constă în aceea că pârâta a executat lucrările fără autorizaţie, fiind săvârşită cu vinovăţie pentru că lucrările trebuiau executate conform contractului încheiat şi obiectivului, pe suprafaţa expropriată.
În calea de atac exercitată de CNADNR - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Iaşi au fost formulate critici împotriva încheierii din data de 13 iunie 2012 (Dosar nr. 11356/99/2011), în care s-a consemnat renunţarea la judecată a SC V. SRL conform art. 246 C. proc. civ. Se solicită a se modifica dispozitivul în sensul de a se lua act de " renunţarea la judecata cererii de chemare în judecată a altor persoane". Sub acest aspect partea a formulat şi cerere de completare a dispozitivului (art. 2811 C. proc. civ.).
Pârâta SC V. SRL în apelul declarat a formulat critici cu privire la soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive, a lipsei de obiect şi a lipsei de interes invocate în primă instanţă, fiind reiterate apărările.
În dezvoltarea motivului de apel se susţine că părţile adverse au în curs un litigiu cu Statul Român privind exproprierea, limitele exproprierii şi limitele despăgubirilor acordate. Există cel puţin incertitudine cu privire la limitele de proprietate actuale şi trecute ale reclamanţilor, ce au fost deja despăgubiţi în cadrul procedurii de expropriere.
Apelanta arată că s-a formulat cerere de reclamanţi împotriva unui executant al unei lucrări de utilitate publică, executant care nu revendică pentru sine sau pentru altul vreo proprietate şi nici o posesie a unui bun imobil.
Prin cererea înregistrată sub nr. 11356/99/2011 din 03 aprilie 2013 depusă la dosar C.N.A.D.N.R. SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, intimata - apelantă renunţă la calea de atac formulată împotriva încheierii din 13 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 11356/99/2011. Se arată că aceeaşi instanţă a dispus completarea încheierii în sensul solicitat.
Intimata-apelantă SC V. SRL a formulat întâmpinare în apelul declarat de reclamanţi, solicitând a fi respins. Se invocă faptul că la judecata în primă instanţă reclamanţii nu au solicitat probe, astfel că nu se poate imputa instanţei lipsa rolului activ. Autoritatea contractantă a emis ordinul de începere a lucrărilor şi a predat amplasamentul pe care nu l-a stăpânit în nume propriu şi s-a obligat să-l restituie cu investiţia realizată. Precizează că nu s-a aflat în raporturi juridice cu reclamanţii, lucrarea şi orice demers fiind în interesul beneficiarului. Se arată că nu s-a dovedit ocuparea terenului, fiind doar o declaraţie a reclamanţilor şi lipsa de folosinţă şi nici ce construcţii s-au ridicat.
Prin Decizia civilă nr. 139 din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a respins apelul formulat de reclamanţii P.I. şi P.L., a luat act de declaraţia Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, de renunţare la judecata apelului împotriva încheierii de şedinţă, din 13 iunie 2012 dată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în Dosarul nr. 11356/99/2011.
S-a admis apelul pârâtei SC V. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2401 din 3 octombrie 2011 pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi s-a schimbat în parte această hotărâre în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC V. SRL şi, pe cale de consecinţă, s-a respins cererea reclamanţilor în contradictoriu cu această pârâtă.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei civile nr. 2401 din 3 octombrie 2012.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că acţiunea reclamanţilor este patrimonială, având două capete de cerere, revendicare şi daune pentru lipsa de folosinţă şi, prin urmare, este supusă timbrajului conform art. 2, după distincţiile de la literele a) - j), calea de atac taxându-se cu 50% din taxa datorată la suma contestată.
S-a considerat că faptul că reclamanţii nu au mai susţinut motivele privind revendicarea, nu îi exonerează de plată, fiind incident art. 35 alin. (6) din Ordinul MJ nr. 760/1999, cererea fiind soluţionată în limitele în care taxa judiciară de timbru a fost plătită.
Astfel, apelul reclamanţilor a fost analizat numai prin prisma criticilor formulate cu privire la cel de al doilea capăt de cerere al despăgubirilor.
Curtea de Apel Iaşi a examinat cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., criticile apelantei pârâte SC V. SRL sub aspectul soluţionării excepţiilor.
Cu referire la calitatea procesuală pasivă, instanţa de apel a reţinut că la originea litigiului se află exproprierea dispusă de Statul Român şi acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, identificat în Hotărârea nr. 81/2010 emisă de CNADNR - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
S-a reţinut că reclamanţii au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite de stat, solicitând a fi majorate şi despăgubirile pentru terenul ocupat suplimentar. Prin Sentinţa civilă nr. 1643 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, modificată prin Decizia civilă nr. 21 A din 9 mai 2013 a Curţii de Apel Galaţi, pârâtul Statul Român prin CNADNR, prin DRDP Iaşi, a fost obligat la plata către reclamanţi a sumei de 425.620 euro, echivalentul în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de 5038 + 1510 mp, identificată conform suplimentului la raportul de expertiză. Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a menţinut dispoziţiile din sentinţa primei instanţe privind respingerea excepţiilor invocate de pârâtul Statul Român prin CNADNR - DRDP Iaşi, printre care şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a statului în ce priveşte obligarea la plata despăgubirilor pentru terenul ocupat suplimentar.
Constatând că în cauză s-au solicitat despăgubiri pentru terenul pretins ocupat suplimentar de SC V. SRL antreprenor, executant al lucrării, şi nu de la expropriator, conform H.G. nr. 1115 din 10 noiembrie 2010, în calitate de beneficiar, instanţa de apel a apreciat că, de vreme ce s-a solicitat stabilirea răspunderii civile delictuale, trebuia să se dovedească mai întâi săvârşirea faptei ilicite de antreprenor, pentru ca, alăturat celorlalte condiţii, să poată fi obligat în raportul juridic dedus judecăţii, deci să dobândească calitate procesuală pasivă.
Pe de altă parte, curtea de apel a reţinut că noţiunea de "prejudiciu" desemnează paguba produsă şi prin ocuparea în speţă a altor suprafeţe de teren din proprietatea reclamanţilor decât cele expropriate, iar obligaţia de despăgubire revine expropriatorului Statul Român, prin CNADNR, prin efectul legii, şi nu executantului lucrării, pârâta SC V. SRL.
Instanţa de apel a constatat că din probele administrate a rezultat că posesorul în sarcina căruia se naşte obligaţia de despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenului nu poate fi decât autoritatea abilitată în procedura exproprierii, ce a predat amplasamentul pârâtei. S-a reţinut că SC V. SRL este un detentor precar, ce nu se află într-un raport juridic direct cu reclamanţii şi nu poate răspunde pentru eventualele prejudicii produse prin afectarea altor suprafeţe de teren din proprietatea acestora. Răspunderea poate reveni numai celui ce a stabilit amplasamentul şi l-a transmis prin efectul legii, a hotărârii, ordinului şi procesului-verbal de predare-primire, atât pentru suprafaţa de teren expropriată, cât şi pentru ce s-a ocupat în plus.
În consecinţă, critica formulată de pârâtul apelant în ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a fost apreciată ca întemeiată, considerându-se că soluţia sub acest aspect a fost consacrată şi în Dosarul nr. 1864/99/2011, în capătul de cerere având ca obiect despăgubirile pentru lipsa de folosinţă a suprafeţelor de teren ocupate în plus, operând prezumţia lucrului judecat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamanţi, curtea de apel a reţinut că admiterea apelului declarat de pârât şi respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive fac de prisos analiza criticilor formulate pe fondul cererii. S-a considerat că asupra îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, sentinţa atacată cuprinde considerentele de fapt şi de drept, cât şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor. În principal, s-a reţinut că fapta ilicită nu a fost săvârşită, prejudiciul nu s-a probat şi, conform aprecierii curţii, obligaţia de despăgubire nu revine pârâtului antreprenor, ci altei persoane, în condiţiile legii speciale.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, reclamanţii P.I. şi P.L., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. pen. şi solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea administrării probatoriilor.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanţii au susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza a II - a C. proc. civ., respectiv obligaţia de a dispune completarea probatoriului, în situaţia în care aprecia că dovezile produse nu sunt îndestulătoare. Astfel, s-a învederat că pentru a-şi forma convingerea, instanţa avea obligaţia de a dispune efectuarea unei expertize topo şi evaluatorii, din care să rezulte care este suprafaţa de teren ocupată de pârâtă ca urmare a executării lucrării pentru obiectivul "Varianta de ocolire a Municipiului Iaşi - Etapa I - Varianta de sud" şi care este contravaloarea prejudiciului suferit ca urmare a ocupării acestui teren fără niciun temei legal.
Recurenţii au arătat că argumentele pentru care instanţa de apel şi-a însuşit motivarea primei instanţe, în sensul că nu s-ar fi solicitat probe în prima fază procesuală, la două termene de judecată, nu justifica respingerea cererii de chemare în judecată, cu atât mai mult cu cât apelul este o cale de atac devolutivă.
Recurenţii au susţinut că au solicitat administrarea probelor menţionate de către prima instanţă, prin cererea de apel şi, de asemenea, la 13 noiembrie 2013 au depus o cerere de repunere pe rol a cauzei, care însă a fost soluţionată ulterior, în data de 2 decembrie 2013, după ce instanţa s-a pronunţat prin decizia menţionată.
Recurenţii au precizat că înţeleg să atace şi hotărârea prin care instanţa le-a respins cererea de repunere pe rol, întrucât aceasta a fost formulată în data de 13 noiembrie 2013 şi nu după pronunţarea hotărârii recurate.
Cea de-a doua critică formulată de recurenţi a vizat nelegalitatea soluţiei pronunţate asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC V. SRL, în raport de probatoriile administrate, inclusiv pentru soluţionarea acestei excepţii, instanţa de apel fiind obligată să administreze dovezile menţionate cu privire la suprafaţa ocupată în prezent, întinderea exactă şi amplasamentul acesteia şi care sunt construcţiile ce se solicită a fi ridicate de pe teren.
S-a susţinut de către recurenţi că, prin administrarea probatoriilor menţionate, s-ar fi constatat că pârâta ocupă o suprafaţă de teren care nu face obiectul lucrărilor de expropriere efectuate de CNADNR, întrucât terenul ocupat excede hotărârilor şi planurilor de situaţie depuse la dosarul cauzei.
S-a învederat că pârâta SC V. SRL nu este un detentor precar şi că, în vederea soluţionării cauzei, se impunea ca instanţa de apel să unească excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu fondul şi, după administrarea probatoriilor, să se pronunţe în consecinţă, inclusiv cu privire la excepţie.
Intimata pârâtă SC V. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recurenţilor le-a fost încuviinţată în această fază procesuală proba cu înscrisuri, sens în care s-au depus şi comunicat părţilor rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi nr. 3001 II/2 din 1 octombrie 2012, planul de situaţie la scara 1/1000 pentru parcela nr. 540/7-540/15 privind suprafaţa iniţială de 56.700 mp şi planul de situaţie privind suprafaţa de 23.523 mp rezultată în urma exproprierii, planul de situaţie realizat la scara 1: 2000, Tarlaua T10, parcelele P 542 şi P 540 Comuna Miroslava, judeţul Iaşi, Hotărârea nr. 6 din 31 martie 2000 a Consiliului Local al Comunei Miroslava, precum şi o serie de avize ale Oficiului de cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol Iaşi.
Examinând criticile invocate de reclamanţii recurenţi, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, la originea litigiului se află exproprierea terenului reclamanţilor, astfel cum a fost identificat prin Hotărârea nr. 8/2010 emisă de CNADNR - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004.
Reclamanţii au contestat cuantumul despăgubirilor stabilite de stat, cererea lor constituind obiectul dosarului nr. 1864/99/2011, soluţionat irevocabil prin Sentinţa civilă nr. 164 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Galaţi, modificată prin Decizia civilă nr. 21 A din 9 mai 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi. În acest proces, pârâtul Statul Român prin CNADNR prin DRDP Iaşi a fost obligat la plata către reclamanţi a sumei de 425.620 euro cu titlu de despăgubiri pentru suprafaţa de 5038 + 1510 mp, identificată prin suplimentul la raportul de expertiză.
În prezenta cauză, reclamanţii au formulat iniţial o acţiune în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., în apel renunţând să susţină motivele vizând acest capăt de cerere, şi o acţiune în despăgubiri pentru terenul pretins ocupat suplimentar faţă de terenul expropriat de SC V. SRL, antreprenor executant al lucrării, îndreptată împotriva acestei pârâte şi nu împotriva expropriatorului (beneficiar al lucrării).
Încă din faza judecăţii în primă instanţă, pârâta SC V. SRL a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în ceea ce priveşte solicitarea obligării sale la despăgubiri, argumentat de faptul că nu stăpâneşte terenul în litigiu, deoarece lucrarea a fost finalizată la începutul anului 2011, iar contractul de execuţie de lucrări nr. 29 din 27 februarie 2008, conform art. 15 pct. 1, a intrat în vigoare la data semnării.
Pârâta a arătat că nu are calitatea de posesor al bunului în litigiu, posesie ce presupune în mod obligatoriu invocarea unui drept real şi nu a unui raport obligaţional, astfel că nu are calitate procesuală pasivă, neputând fi obligată la plata de daune pentru lipsa de folosinţă a terenului revendicat de reclamanţi.
Transferul dreptului de proprietate de la reclamanţi la expropriator a avut loc la 17 decembrie 2010, moment la care au fost consemnate despăgubirile, împrejurare necontestată (de recurenţi), aceştia reclamând faptul că pentru realizarea obiectivului "Varianta de ocolire Iaşi", pârâta a ocupat o suprafaţă mult mai mare decât cea expropriată, la începutul anului 2009 (conform răspunsului la întâmpinare formulat de reclamanţi la prima instanţă).
Având în vedere contractul de execuţie de lucrări nr. 29 din 27 ianuarie 2008, Ordinul de începere a lucrărilor a prevăzut că execuţia obiectivului va începe la data de 1 aprilie 2008 şi se va finaliza la 31 martie 2011. Procesul-verbal de predare-primire a amplasamentului s-a încheiat la 21 mai 2008, astfel că în perioada pentru care s-au solicitat despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, terenul era deţinut de antreprenor, respectiv de pârâta SC V. SRL.
Prin art. 5 pct. 1 din contractul de execuţie a lucrărilor s-a precizat că noţiunea de "amplasament" desemnează terenul dobândit sau ce urmează a fi dobândit de beneficiar, în baza acestei prevederi contractuale, fiind emise ordinul de începere a lucrărilor şi procesul-verbal de predare primire menţionate.
Reclamanţii au invocat în susţinerea pretenţiilor lor dispoziţiile art. 12 pct. 2 din contractul încheiat de pârâtă cu CNADNR, pe care l-au interpretat însă eronat, textul având în vedere situaţia în care Compania nu răspunde pentru acele daune rezultate din culpa antreprenorului în urma unor procese civile generate de prejudicii pentru accidente sau prejudicii produse unui muncitor, altei persoane angajate de antreprenor sau unei terţe persoane fizice sau juridice vătămate, prin urmare fără legătură cu exproprierea şi predarea amplasamentului. Pârâta SC V. SRL a intrat în stăpânirea amplasamentului în calitate de executant al lucrării, ceea ce îi confirmă din punct de vedere juridic calitatea de detentor precar, întrucât nu a stăpânit terenul în numai propriu, ci pentru autoritatea publică, obligaţia sa fiind aceea de a restitui amplasamentul împreună cu investiţia realizată, la momentul finalizării.
Recurenţii au invocat pe parcursul procesului culpa intimatei pârâte constând în începerea executării lucrărilor fără autorizaţie de construcţie. Aşa cum s-a reţinut, lucrările au demarat în baza ordinului de începere a lucrărilor şi a contractului de execuţie, fără ca pârâta să intre în raporturi juridice cu persoanele expropriate.
Prin urmare, lipsa responsabilităţii pentru prejudiciul produs proprietarilor expropriaţi revine în exclusivitate statului, reprezentat de CNADNR, existenţa sau inexistenţa autorizaţiei de construire atestând parcurgerea etapelor pentru autorizarea lucrărilor şi nu ocuparea efectivă a terenului.
Într-adevăr, aşa cum susţin recurenţii, nu se poate face confuzie între calitatea procesuală pasivă şi temeinicia acţiunii.
Pornind de la cadrul procesual fixat de reclamanţi prin acţiune, în aplicarea principiului disponibilităţii, instanţa de apel trebuia să examineze dacă ocuparea terenului (neexpropriat) de către intimata pârâtă a fost sau nu abuzivă, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Criticile formulate prin motivele de recurs sub acest aspect nu pot fi însă primite.
În acest context, nu se poate reţine că instanţa de apel şi-ar fi încălcat rolul activ prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin neordonarea probelor cu expertiză topografică şi evaluatorie, având ca obiectiv stabilirea suprafeţei de teren ocupate de pârâtă ca urmare a executării lucrării pentru care s-a dispus exproprierea şi a contravalorii prejudiciului produs prin ocuparea acestui teren fără temei legal.
Într-adevăr, prin cererea de apel, apelanţii reclamanţi au solicitat proba cu înscrisuri, expertiză şi orice alte probe a căror necesitate va reieşi din dezbateri.
Ulterior precizării obiectului apelului, la 12 iunie 2013, în sensul că se solicită obligarea intimatei pârâte la plata lipsei de folosinţă din momentul ocupării terenului şi până la eliberare, reclamanţii apelanţi nu au insistat în propunerea şi administrarea altor probe.
Aşa cum rezultă din încheierea de dezbateri de la termenul din 6 septembrie 2013, reclamanţii apelanţi au fost absenţi, şi nici nu au formulat vreo cerere de amânare a cauzei justificată de necesitatea administrării unor probe noi.
Într-adevăr, prin cererea de repunere pe rol a cauzei, reclamanţii au solicitat efectuarea unei expertize topo în construcţii. Cererea de repunere pe rol a fost înregistrată la 13 noiembrie 2013, însă după pronunţarea soluţiei, astfel că în mod corect instanţa a respins-o prin încheierea de la 2 decembrie 2013, raportat la dispoziţiile art. 151 C. proc. civ., având în vedere că prin soluţia pronunţată la 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi s-a dezînvestit şi nu mai putea dispune alte măsuri procesuale.
Prin urmare, se va reţine că este corectă statuarea instanţei de apel în sensul că rolul activ al judecătorului trebuie exercitat în echilibru cu principiile care guvernează procesul civil, disponibilitatea şi contradictorialitatea.
La două termene de judecată, aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă, s-au consemnat declaraţiile părţilor în sensul că nu solicită probe, astfel că nu se poate susţine că instanţa ar fi trebuit să se substituie în poziţia procesuală a reclamanţilor şi să ordone probele menţionate.
Obligaţia de a-şi proba pretenţiile revenea reclamanţilor în condiţiile art. 1169 C. civ., astfel că nerespectarea acesteia în sensul propunerii probelor nu poate rămâne fără consecinţe procedurale.
Mai mult, Curtea va constata că reclamanţii au avut apărare calificată, omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care părţile nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii neputând constitui, şi din acest considerent, motiv de recurs, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 129 alin. (51) introdus prin art. I pct. 14 din Legea nr. 202/2010.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata că nu este întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii P.L. şi P.I. împotriva Deciziei nr. 139 din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1921/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1923/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
