ICCJ. Decizia nr. 1917/2013. SECŢIA a II A CIVILĂ. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA a II A CIVILĂ
Decizia nr. 1917/2013
Dosar nr. 35642/3/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 7646 de 3 iunie 2011, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.R.A. SA, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada respectării dispoziţiilor contractuale privitoare la informarea asigurătorului înainte de semnarea poliţei sau pe parcursul derulării contractului cu privire Ia împrejurarea că bunului nu îi este asigurată paza, împrejurare care, cu certitudine, dată fiind valoarea bunului, amplasamentul acestuia şi riscul asumat ar fi determinat pe asigurător, fie să nu încheie contractul, fie să îl încheie în alte condiţii.
Prin decizia civilă nr. 119 de la 7 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul declarat de reclamanta SC P.T. SRL, reţinând că nu s-a făcut dovada modificării cererii de asigurare prin efectuarea unor intervenţii neautorizate de către alte persoane decât asiguratul, nu există contradicţii în motivarea sentinţei apelate, iar efectuarea inspecţiei de risc nu constituie o obligaţie legală sau contractuală pentru asigurător.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC P.T. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Ia instanţa de apel pentru efectuarea unei expertize grafoscopice, iar, în subsidiar, modificarea deciziei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor de recurs, reclamante a învederat că înscrisul denumit cerere de asigurare echipamente electronice a fost modificat prin inserarea unei bife în dreptul menţiunii privind existenţa unui paznic, acesta fiind întocmit într-un singur exemplar şi alterat, probabil, Ia scurtă vreme după producerea riscului asigurat pentru a se evita achitarea unei sume de 200.000 euro. În acest sens, prin respingerea efectuării unei expertize grafoscopice s-au încălcat principiile dreptului Ia apărare şi al rolului activ, deoarece aspectul atipic dacă o bifă aparţine sau nu unei anumite persoane nu poate fi analizat cu uşurinţă în mod nemijlocit de instanţa de judecată, vătămarea neputând fi îndreptată decât prin anularea actului nelegal, fiind, astfel, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că asigurarea unui serviciu de pază era improbabilă şi inutilă datorită restricţiilor de acces constând în patru uşi ce trebuiau deschise pentru a se ajunge pe terasa blocului unde bunul asigurat era amplasat, iar, la data luării în asigurare, cu ocazia efectuării inspecţiei de risc, asigurătorul a cunoscut realitatea faptică, aceste împrejurări neschimbându-se până la momentul producerii riscului asigurat, ceea ce obligă pe asigurător la plata despăgubirii consimţite contractual.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive:
Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar, în cazul nulităţilor anume prevăzute de lege, vătămarea se presupune până Ia dovada contrarie.
Textul instituie regimul de drept comun al nulităţilor procedurale, nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări şi imposibilitatea înlăturării ei, altfel decât prin anularea actului de procedură. Aşadar, ori de câte ori vătămarea nu există sau se poate înlătura, nulitatea nu va opera, chiar dacă este invocată pe calea recursului.
Examinând încheierea de şedinţă de la termenul din 11 ianuarie 2012 prin care s-a dispus respingerea cererii privind efectuarea unei expertize grafoscopice, Înalta Curte constată că recurenta a solicitat încuviinţarea probei cu expertiză grafoscopică în condiţiile art. 177-art. 179 C. proc. civ., doar dacă, după studirea înscrisului prezentat în original de către intimată, respectiv cererea de asigurare echipamente electronice, nu se va putea ajunge Ia o concluzie cu privire la eventualele diferenţe de material scriptural între bifele existente pe aceasta.
Instanţa de apel, prin respingerea probei grafoscopice, a dat eficienţă art. 167 alin. (1) C. proc. civ., care obligă judecătorul să examineze, în momentul propunerii, concludenţa probei, deoarece dovezile se pot încuviinţa numai dacă ele duc Ia dezlegarea pricinii. Or, în urma studierii înscrisului depus în original, Curtea de Apel s-a considerat lămurită, iar recurenta nu a stăruit, la următorul termen ce a fost acordat în defăimarea cererii de asigurare ca fals în condiţiile art. 180-art. 182 C. proc. civ. după ce proba cu expertiză grafoscopică a fost respinsă, constatându-se, astfel, că vătămarea invocată de recurentă nu există.
Totodată, dispoziţiile art. 177 şi urm. C. proc. civ. se referă Ia un scris sau la semnătură, or, recurenta contestă o bifă, care, conform dicţionarului explicativ al limbii române, reprezintă notarea cu un mic semn (în formă de „v”) a anumitor cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o listă, spre a şti că au fost verificate sau controlate, astfel încât, în mod corect, s-a reţinut de către instanţa de apel că nu se contestă scrisul sau semnătura unei persoane.
Aşadar, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. va fi înlăturat, deoarece recurenta nu a făcut dovada existenţei vreunei vătămări în sensul prevăzut de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Cu privite la incidenţa motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, prin inspecţia de risc, asigurătorul verifică existenţa bunului şi dacă acesta se află la locul asigurat şi nu împrejurările declarate de asigurat la încheierea asigurării, existenţa sau inexistenţa unor măsuri de siguranţă sau pază contribuind doar la aprecierea riscului asigurat şi stabilirea primei de asigurare.
Astfel, potrivit art. 41 din Condiţiile de asigurare, asiguratul are obligaţia, înainte de semnarea poliţei, să furnizeze asigurătorului informaţii complete şi detaliate cu privire la condiţiile care influenţează riscul, iar conform art. 13 din Legea nr. 138/1995, persoana care încheie asigurarea este obligată să declare, la data încheierii contractului, orice informaţii sau împrejurări pe care le cunoaşte şi, care sunt, în mod obiectiv, esenţiale pentru evaluarea riscului; dacă împrejurările esenţiale privind riscul se modifică în cursul executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului schimbarea.
Din interpretarea textelor anterior menţionate, rezultă că, în sarcina asiguratului, s-a instituit obligaţia de a înştiinţa asigurătorul cu privire la situaţia reală a bunului asigurat atât la momentul semnării contractului de asigurare, cât şi ulterior, pe parcursul derulării acestuia, nerespectarea acesteia atrăgând incidenţa dispoziţiilor art. 54 din Condiţiile de asigurare în conformitate cu care asigurătorul are dreptul, după producerea riscului asigurat, să refuze plata despăgubirii, dacă asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete ori dacă nu a făcut de îndată cunoscută asigurătorului schimbarea împrejurărilor esenţiale privind riscul.
Întrucât recurenta nu a respectat obligaţiile legale şi contractuale anterior menţionate, instanţele de fond şi apel au reţinut corect culpa procesuală a SC P.T. SRL, hotărârile pronunţate fiind date cu respectarea textelor de lege aplicabile speţei, ceea ce determină înlăturarea şi a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta SC P.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 119 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 119 din 7 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1901/2013. Civil. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 1918/2013. Civil. Obligatia de a face.... → |
|---|
