ICCJ. Decizia nr. 2131/2013. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2131/2013
Dosar nr. 10873/63/2011
Şedinţa publică de la 30 mai 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 424 din 4 noiembrie 2011, Tribunalul Dolj a admis acţiunea reclamantei R.A. în contradictoriu cu pârâtul Cabinet de avocatură A.P. reprezentat de avocat A.P. şi a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă juridică din 17 martie 2008, încheiat între reclamantă şi pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Obiectul contractului de asistenţă juridică încheiat între părţi din 17 martie 2008 a fost constituit de „reprezentarea la Consiliul Local S.S., Comisia de aplicare a Legii nr. 247/2005 în vederea reconstituirii dreptului de proprietate conform sentinţei civile nr. 81/2007 şi deciziei nr. 1938/2015/2007 pentru 30 ha, depunerea de cereri, contestaţii, la punerea în posesie, la Comisia Judeţeană Dolj din cadrul Prefecturii pentru eliberarea titlului de proprietate pentru 30 ha”.
La art. 5 din contract se arată că „în cazul în care se va obţine punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate pentru 30 ha, doamna P.J.A. va achita onorariu de succes de 125.000 euro”.
Potrivit art. 135 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, „este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „pactul de quota litis este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.
Contractul de asistenţă juridică încheiat între reclamantă şi pârât conţine un astfel de pact quota litis în privinţa onorariului fixat, dat fiind că stabileşte în mod exclusiv şi în integralitatea sa onorariul cuvenit avocatului în funcţie de rezultatul demersului legal de reconstituire a dreptului de proprietate funciară.
În consecinţă, acest act juridic este lovit de nulitate absolută, pentru încălcarea unei dispoziţii legale imperative.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Cabinetul de avocatură A.P., prin avocat A.P., susţinând că hotărârea este dată cu încălcarea dispoziţiilor legii avocaturii, a Statutului profesiei de avocat şi a dispoziţiilor C. civ. privind calitatea părţilor, capacitatea părţilor, a drepturilor procesuale exercitate, a încheierii şi stabilităţii convenţiilor legal încheiate, precum şi a dispoziţiilor procesuale civile.
S-a încălcat şi interpretat în mod greşit noţiunea „nulităţii act”, apelanta nu a încălcat nicio prevedere legală şi Statutul profesiei nu interzice inserarea clauzei în contract a „onorariului de succes”. Contractul de asistenţă juridică trebuia interpretat în întregul său avându-se în vedere art. 2 şi urma să se coroboreze cu art. 5.
Prin decizia nr. 43 din 30 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Cabinet de avocatură A.P. prin avocat A.P.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active s-a reţinut că potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei rezultă că P.J.A. este una şi aceeaşi persoană cu R.A., nume dobândit prin căsătorie.
Potrivit dispoziţiilor art. 132 din Statutul profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională avocatul are dreptul la onorariu şi acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său.
Art. 134 pct. 6 prevede că avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultatul sau de serviciul furnizat.
Chiar dacă onorariul de succes nu se stabileşte în raport de natura şi complexitatea cauzei ci în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, valoarea însumată a onorariilor trebuie să fie totuşi echitabilă şi justificată.
Onorariul de 125.000 euro, convenit între părţi, pentru punerea în posesie şi obţinerea titlului de proprietate pentru 30 ha teren, conform amplasamentului indicat în cuprinsul sentinţei civile nr. 81 din 12 ianuarie 2007, nu îndeplineşte aceste cerinţe, reprezentând un pact de „quota litis” deoarece înainte de soluţionarea definitivă a cauzei, faza executării fiind o fază a procesului, la art. 5 din contract au fost fixate totalitatea onorariilor (pentru toate operaţiunilor necesare ducerii la îndeplinire a obligaţiilor menţionate în contract ce vizau punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate) sub forma unei sume globale, exclusiv în funcţie de rezulatatul judiciar al cauzei.
Curtea a reţinut că acest onorariu a fost stabilit cunoscând că există riscul unei pierderi şi nu îndeplineşte condiţia proporţionalităţii raportat la natura şi complexitatea cauzei şi nici a echitabilităţii, pentru a putea fi considerat onorariu de succes.
Ca urmare, în raport de interdicţia menţionată expres la art. 135 din Statutul profesiei de avocat, a cărei încălcare nu poate fi sancţionată decât cu nulitatea absolută, în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea contractului de asistenţă juridică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Cabinet de avocatură A.P., solicitând casarea hotărârii recurate în temeiul art. 312 pct. 1, pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., precum şi art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8, pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată:
Instanţa nu a fost constituită legal potrivit dispoziţiilor art. 12, art. 13 din Legea nr. 304/2004. Şedinţa nu a fost înregistrată şi la dosarul cauzei, nu a existat o hotărâre din care să reiasă care dintre cei trei magistraţi intră în compunerea completului de apel.
Instanţa nu şi-a verificat competenţa în raport de data intrării în vigoare a C. civ., privind „noţiunea de profesionist”.
S-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti în condiţiile în care se „contestă” prin acţiunea introductivă onorariul de succes, respectiv esenţa acţiunii este contestarea onorariului de la art. 5, care în conformitate cu dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 51/1995 este de competenţa Decanului Baroului.
În mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii active procesuale a reclamantei, neexistând elemente ca numele şi prenumele celei care are această calitate reprezintă identitate cu cea care a beneficiat de serviciile Cabinetului prin contractul de asistenţă juridică din 17 martie 2008.
Toate actele ce s-au încheiat în baza contractului de asistenţă juridică pe numele P.J.A., pe care le-a contestat şi nu R.A.
Recurenta arată că instanţa de apel nu a primit cererea de înscriere în fals şi nici nu a motivat acest refuz.
Instanţa a dispus nulitatea in integrum a contractului de asistenţă juridică, deşi acesta dobândise caracter de titlu executoriu şi a fost respinsă definitiv şi irevocabil contestaţia la executare.
Onorariile stabilite la art. 5 şi art. 2 şi art. 3 din contract s-au realizat prin negociere, la care intimata P.J.A. a fost de acord la data încheierii contractului şi nu înainte de finalizarea acestuia, a acceptat aceste clauze, nu a făcut nicio obiecţiune la acesta şi numai după finalizarea operaţiunilor şi obţinerea rezultatului în favoarea sa a „constatat” că acest contract nu „este legal”, tocmai pentru a nu-şi duce la îndeplinire obligaţiile sale contractuale.
Interpretarea contractului este greşit făcută şi se încalcă prin aceasta dispoziţiile legii avocaturii, dar şi ale Statutului profesiei de avocat, respectiv dreptul avocatului la onorariu şi la acoperirea cheltuielilor sale, astfel că se realizează o judecată în favoarea numitei P.J.A.
Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 133 şi art. 134 din Statut, unde condiţia de a stabili onorarii fixe şi de succes sunt obligatorii, Statutul sabilind că acestea se stabilesc între client şi avocat în mod liber şi că pot opta pentru categoria de onorarii de la lit. a)-lit. d) şi nu în mod absolut şi cumulativ, normele fiind în afara legii avocaturii fiind dispozitive şi nu obligatorii, existând particula „poate” şi nu „trebuie”.
Onorariul de succes se confundă grosolan cu pact de quota litis, interpretându-se abuziv art. 134 cu art. 135 şi dându-se o interpretare contrară normelor de drept imperativ, legea avocaturii şi a Statutului, dar şi a normelor internaţionale, în domeniu.
Art. 5 din contractul din 17 martie 2008 nu s-a încheiat printr-o convenţie, ci în contractul de asistenţă juridică înainte de începerea oricăruia dintre demersurile stipulate la art. 1, efectuate de Cabinet în interesul doamnei P.J.A. şi nu înainte de „soluţionarea definitivă a cauzei”.
Instanţa elimină factorul aleatoriu din contractul de asistenţă juridică, pentru că şi dacă clientul beneficia de o hotărâre definitivă şi irevocabilă, aceasta nu se putea pune în executare în domeniul de fond funciar decât cu obligarea organelor de drept administrativ-funciar, de a recunoaşte această hotărâre, şi pe cale de consecinţă, de a emite; hotărâri, procese-verbale de punere în posesie şi urmărirea realizării acestor operaţiuni ceea ce reprezintă emiterea titlului de proprietate.
Instanţa de apel nu stabileşte care ar fi cuantumul onorariilor echitabile şi justificate, în ce se cuantifică sau raportează aceste onorarii, în condiţiile în care nu există tarife minimale şi maximale.
Recurenta arată că onorariul nu este achitat, munca s-a depus de către Cabinet, clientul şi-a obţinut beneficiile acestui contract, dar nulitatea afectează numai avocatul nu şi cealaltă parte contractantă, „o situaţia sui generis” pentru instituţia nulităţii absolute, care normal trebuie să afecteze ambele părţi contractante, şi nu numai o parte.
În susţinerea recursului, la dosar s-au depus înscrisuri.
Intimata R.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanţa fiind alcătuită în conformitate cu dispoziţiile legale în materie, din doi judecători, care au pronunţat atât încheierea de la 23 mai 2012, cât şi decizia de la 30 mai 2012.
Din încheierea de la 23 mai 2012 nu rezultă că recurenta a solicitat instanţei de apel să-şi verifice competenţa faţă de intrarea în vigoare a noului C. civ. Nu există consemnări în acest sens. Pe de altă parte, litigiul a fost corect soluţionat de secţia I civilă a Curţii de Apel Craiova, astfel că nu au fost încălcate de dispoziţiile legale în materie de competenţă şi nici de compunere a instanţei.
În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 4 C. proc. civ., instanţa nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti. Aceasta deoarece obiectul acţiunii introductive îl constituie constatarea nulităţii absolute a contractului de asistenţă juridică din 17 martie 2008, deci nulitatea absolută a unui act juridic şi, nicidecum, astfel cum susţine recurenta, contestarea onorariului, care este de competenţa Decanului Baroului.
Intimata reclamantă a contestat contractul de asistenţă juridică având în vedere dispoziţiile acestuia raportat la stabilirea unei quota litis.
În ceea ce priveşte art. 304 pct. 6, respectiv „instanţa a dat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut”, Înalta Curte apreciază că acesta nu este aplicabil în cauză. Pe de altă parte, recurenta nu precizează ce anume a dat instanţa mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, iar pe de altă parte, hotărârea dispune numai cu privire la criticile invocate în apel faţă de sentinţa pronunţată de tribunal.
Decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar considerentele acesteia sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 261 pct. 5, fiind menţionate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În ceea ce priveşte identitatea reclamantei, Curtea de Apel s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active făcând trimitere la probele administrate.
Aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate care să se regăsească în dispoziţiile art. 304 pct. 1-pct. 9 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte consideră că, în ceea ce priveşte critica asupra înscrisurilor care demonstrează identitatea reclamantei cu persoana cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică, aceasta priveşte netemeinicia deciziei recurate şi nu poate fi analizată în calea de atac a recursului.
Nu se poate reţine susţinerea recurentei în ceea ce priveşte faptul că instanţa a încălcat dreptul avocatului de a-şi încasa onorariul pentru munca depusă.
În cauză, onorariul avocatului pentru munca depusă nu a fost încasat deoarece acesta nu a fost prevăzut în contract, deci nu poate fi plătit, atâta timp cât singura sumă de bani prevăzută în contract a fost quota litis, ceea ce este interzis de lege.
Curtea de Apel a făcut o corectă analiză paralelă a „onorariului de succes” şi a „pactului de quota litis” având ca reper art. 135 alin. (1) şi alin. (2), art. 132 precum şi art. 134 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat.
Astfel, „este interzis avocatului să-şi fixeze onorariile în baza unui pact „de quota litis”, care este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său, înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, conevenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului, în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare.
S-a reţinut în mod corect de către Curtea de Apel că pentru a fi considerat onorariu de succes părţile ar fi trebuit să convină asupra unui onorariu care să îndeplinească condiţia proporţionalităţii în raport de natura şi complexitatea cauzei în care a fost acordată asistenţa juridică, la care se adaugă onorariul de succes cu titlu complementar raportat la atingerea de către avocat a unui anumit rezultat.
Între părţi nu a fost încheiat un contract aleatoriu în care să existe atât posibilitatea unui câştig cât şi riscul unei pierderi, existând certitudine asupra obţinerii rezultatului, în condiţiile în care reclamanta deţinea un titlu executoriu prin care obţinuse reconstituirea dreptului de proprietate pe un amplasament indicat chiar în titlu.
Aşa fiind, în mod corect s-a constatat nulitatea contractului de asistenţă juridică, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici critica privind cheltuielile de judecată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Nu poate fi primită nici critica privind cheltuielile de judecată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate şi pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Cabinet de avocatură A.P. împotriva deciziei nr. 43 din 30 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, ca nefondat.
Obligă recurentul Cabinet de avocatură A.P. la plata sumei de 8.800 RON cheltuieli de judecată către intimata R.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2130/2013. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2134/2013. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
