ICCJ. Decizia nr. 1925/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1925/2014
Dosar nr. 8600/99/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iaşi sub nr. 8600/99/2010, Parohia "S.A.P.P." Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Iaşi şi Primarul Municipiului Iaşi, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra construcţiilor - Biserică, Casă Parohială şi anexe, precum şi asupra terenului în suprafaţă de 2284 mp situat în Iaşi, str. M.V. nr. 22 - 24.
În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat că Parohia "S.A.P.P." Iaşi este atestată documentar de peste 30 de ani. Imobilele mai sus amintite au fost dintotdeauna în posesia şi folosinţa Parohiei "S.A.P.P." Iaşi, posesie pe care o continuă şi astăzi în mod netulburat şi sub nume de proprietar. Parohia "S.A.P.P." Iaşi a învestit mereu în aceste clădiri, întreţinându-le şi stăpânindu-le netulburat, în mod efectiv, fără întrerupere şi sub nume de proprietar. Întrucât la vremea edificării acestor construcţii, legislaţia timpului nu presupunea existenţa unor autorizaţii de construcţii sau a unor cărţi funciare, Parohia "S.A.P.P." Iaşi nu deţine acte de proprietate autentice ci doar nişte acte preliminare în dovedirea dreptului de proprietate. În acest sens, nu poate uza de calea realizării dreptului şi de aceea a apelat la procedura prevăzută de art. 111 C. proc. civ.
În prezent, toate aceste clădiri necesită intervenţii urgente la structura de rezistenţă, la ziduri şi acoperiş, lucrări care trebuie să aibă la bază autorizaţie de construcţie. Pe de altă parte, pentru a elibera aceste autorizaţii, Primăria Iaşi îi solicită acte autentice de proprietate. Întrucât, de peste 30 de ani, posesia pe care o exercită asupra acestor imobile este paşnică, efectivă, netulburată şi sub nume de proprietar, a solicitat, conform art. 111 C. proc. civ., să se constate că ea este unicul proprietar al acestor imobile.
Uzucapiunea este unicul mod originar de dobândire a proprietăţii prin posesia continuă, neîntreruptă şi sub nume de proprietar, în intervalul de timp prevăzut de art. 1837 C. civ. Cel care probează împrejurarea că a dobândit în acest mod imobilul, este scutit de orice altă dovadă suplimentară. A precizat că în toată această perioadă a plătit impozitul aferent acestor imobile.
Pârâţii au formulat "precizări" cu caracter de întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că art. 111 C. proc. civ. impune, ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii în constatare, lipsa unei căi în realizarea dreptului, or, în cauza de faţă reclamanta nu a prezentat niciun act de proprietate.
Este admis faptul că, în astfel de cereri de chemare în judecată, privind constatarea dreptului de proprietate, ca urmare a posesiei continuă, publică, netulburată şi neechivocă de 30 de ani, calitatea procesuală pasivă nu poate avea decât proprietarul nediligent, având în vedere că acesta, prin pasivitatea sa îndelungată, s-a desesizat de bun, permiţând intrarea unei alte persoane în posesia acestuia.
Potrivit art. 1169 C. civ. "cel care face o propunere în faţa instanţei de judecată trebuie să o dovedească", deci este firesc ca reclamanta să-şi dovedească pretenţia pe care a supus-o judecăţii.
Reclamanta fiind cea care iniţiază cererea de chemare în judecată, avea obligaţia să facă dovada calităţii procesuale în cauză, inclusiv cea a pârâţilor, concluzie ce rezultă din art. 112 C. proc. civ., în condiţiile în care legitimarea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi subiectul pasiv al raportului juridic depus judecăţii.
Totodată pârâţii au invocat lipsa calităţii procesuale pasive a Unităţii Administrativ Teritoriale şi a Primarului Municipiului Iaşi, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamanta trebuie să justifice calitatea procesuală pasivă.
Cu referire la uzucapiunea de 30 de ani, intimaţii au susţinut că, pentru a face dovada faptului că reclamanta a exercitat posesia asupra terenului timp de 30 de ani, sub nume de proprietar şi nu a unui detentor precar, este necesar să depună copii ale actelor fiscale privind plata impozitului pentru suprafaţa de teren solicitată, pentru întreaga perioadă în care s-a exercitat posesia, în caz contrar posesia nefiind exercitată sub nume de proprietar. În lipsa acestor înscrisuri, se consideră că imobilul a fost posedat prin simpla îngăduinţă a proprietarului, posesorul fiind un detentor precar. Unitatea Administrativ Teritorială şi Primarul Municipiului Iaşi administrează domeniul public şi privat al oraşului, fiind doar titularul unui drept de administrare, nu titularul dreptului de proprietate, ori într-o uzucapiune nu poate avea calitate procesuală şi nu poate fi sancţionat decât proprietarul nediligent.
Tribunalul Iaşi, prin Sentinţa civilă nr. 2727 din 31 octombrie 2012, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Municipiul Iaşi .
A fost respinsă, pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive, acţiunea formulată de reclamanta Parohia "S.A.P.P." Iaşi, prin reprezentanţi legali, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi.
A fost admisă în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta Parohia "S.A.P.P." Iaşi, prin reprezentanţi legali, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi prin Primar.
S-a constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, prin accesiune imobiliară asupra următoarelor construcţii situate în Iaşi, str. M.V. nr. 22 - 24: Biserica "S.A.P.P." Iaşi cu suprafaţă construită de 169 mp, magazie cu suprafaţă construită de 18 mp, garaj cu suprafaţă construită de 23 mp, Casa Parohială cu suprafaţă construită de 193 mp şi Paraclis Bisericesc cu suprafaţă construită de 84 mp, identificate C4, C2, C3, C1 şi C5 în suplimentul la expertiza efectuată de expert K.V. şi amplasate în T3 parcela CC353 (construcţiile C1, C2, C3, C4) şi respectiv în parcela A360 (construcţia C5).
A fost respinsă cererea reclamantei privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, asupra imobilului - teren în suprafaţă de 2368 mp, şi compus din suprafeţele amplasate în T3 - S1-1311 mp parcela 351/1, S2-48 mp parcela 351/2, S3 -172 mp parcela 351/4, S4-381 mp, parcela 351/6 S5-372 mp respectiv suprafeţele amplasate în T4 - S5-372 mp parcela 361/1 şi S6-84 mp parcela 361/2, identificate în suplimentul la expertiza efectuată de expert K.V. şi configurate pe schiţa anexă la acest raport.
A fost obligată Parohia "S.A.P.P." Iaşi să plătească în contul Biroului Local de Expertize Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Iaşi, pentru expert K.V. suma de 590 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.
A fost obligat Municipiul Iaşi să plătească reclamantei suma de 620 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin uzucapiunea de 30 de ani asupra terenului şi respectiv, prin efect al accesiunii imobiliare pentru construcţii. Pretenţiile reclamantei au fost întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 1890 C. civ., art. 492 C. civ. şi ale Legii nr. 455/2006 potrivit căreia, acţiunile şi cererile în justiţie, formulate de cultele religioase recunoscute din România pentru constatarea, în condiţiile legii, a dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate, cele de revendicare care privesc construcţii şi terenuri aferente sau terenurile libere aflate în intravilanul localităţilor, precum şi cele pentru constatarea existenţei dreptului de proprietate asupra unor asemenea bunuri sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Dispoziţiile legale menţionate îi permit reclamantei exerciţiul dreptului de chemare în judecată în vederea constatării unui drept de proprietate prin efectul uzucapiunii şi respectiv accesiunii imobiliare astfel că, în considerarea respectării principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţi prin întâmpinare, reţinând, totodată, şi faptul că argumentele expuse în susţinerea acestei excepţii de către pârâţi vizează fie fondul litigios (necesitatea probării pretenţiilor), fie legitimarea procesual pasivă (identitatea între persoana pârâtului şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios).
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Iaşi, instanţa a constatat că nici aceasta nu poate fi reţinută în cauză.
Potrivit art. 477 C. civ. "toate averile vacante şi fără stăpâni, precum şi a persoanelor care mor fără moştenitori sau ale căror moşteniri sunt lepădate, sunt ale domeniului public". Textul menţionat este explicitat de dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora "în accepţiunea prezentei legi, prin sintagma domeniu public cuprinsă în art. 477 C. civ., se înţelege domeniu privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz".
Potrivit adresei nr. 27196 din 01 aprilie 2011 emisă de OCPI Iaşi, în evidenţele acestei instituţii nu se regăsesc date relative la terenul situat în Iaşi, str. M.V. nr. 22 - 24, solicitat de reclamantă în prezentul litigiu.
În raport de cele expuse, s-a reţinut legitimarea procesual pasivă a Municipiului Iaşi în virtutea aptitudinii generale conferite de prevederile legale sus-arătate, de a dobândi în proprietate bunurile fără stăpân, independent de faptul că acestea au fost sau nu inventariate în domeniul public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale. Mai mult, prin completările formulate la întâmpinare, Municipiul Iaşi a revenit asupra poziţiei procesuale iniţial exprimate, susţinând că terenul în litigiu face parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.
În considerarea celor expuse, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Iaşi.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Primarului Municipiului Iaşi, instanţa a apreciat că aceasta este întemeiată şi a admis-o.
Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, unităţile administrativ-teritoriale - comunele, oraşele, municipiile şi judeţele, sunt persoane juridice de drept public, având un patrimoniu propriu şi capacitate juridică deplină; astfel cum prevede art. 23 din acelaşi act normativ, primarii reprezintă autorităţi ale administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii, funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă treburile publice ale localităţilor, în condiţiile legii.
Potrivit art. 61 şi 62 din Legea nr. 215/2001, Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică şi reprezintă comuna sau oraşul în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele juridice române sau străine, precum şi în justiţie.
Din dispoziţiile citate reiese că autoritatea publică - primarul - este organ executiv al administraţiei publice locale, având un mandat legal de reprezentare a unităţii administrativ-teritoriale în relaţiile cu terţii.
Întrucât calitatea de proprietar cu privire la bunurile aflate în domeniul public sau privat o poate avea doar unitatea administrativ-teritorială - comuna, oraşul, municipiul sau judeţul -, care, conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, este persoană juridică de drept public, instanţa a reţinut că Primarul Municipiului Iaşi nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Prin urmare, instanţa a respins, pe excepţia lipsei calităţii procesual pasive, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Iaşi.
În ce priveşte fondul litigios, din examinarea actelor şi lucrărilor existente la dosar, instanţa a reţinut că, prin ordinul nr. 242 din 12 martie 2008 emis de Prefectul Judeţului Iaşi, s-a validat propunerea Comisiei Municipale Iaşi de fond funciar privind admiterea în parte a cererii Parohiei "S.A.P.P." Iaşi, în sensul reconstituirii dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 3868 mp teren situat în Iaşi, str. M.V. nr. 24.
Deşi nu a fost efectuată o punere în posesie a terenului ce a făcut obiectul ordinului sus-menţionat, suprafaţa reconstituită este aferentă bisericii, conform schiţei întocmite de Comisia Municipală Iaşi pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra terenurilor.
Raportul de expertiză K.V., astfel cum a fost refăcut pentru termenul din 01 februarie 2012 (filele 139-159), a identificat terenul în suprafaţă de 3868 mp în T3 parcela A 360 cu suprafaţa de 906 mp; CC 353- cu suprafaţa de 2228 mp şi LV 352 cu suprafaţa de 734 mp şi a evidenţiat faptul că pe terenul CC 353 se află edificate construcţiile: casa parohială C 1 cu suprafaţa construită de 193 mp, anexa C 2 - magazie cu suprafaţa construită de 18 mp, anexa C 3 - garaj cu suprafaţa construită de 23 mp, Biserica "S.A.P.P." cu suprafaţa construită 169 mp - C4 şi paraclis bisericesc cu suprafaţa construită de 84 mp.
Aceeaşi expertiză a evidenţiat că suprafaţa de teren în litigiu este diferită de terenul reconstituit prin ordinul nr. 242 din 12 martie 2008 şi este compusă din mai multe trupuri de teren, după cum urmează: S1 - 1311 mp amenajată ca spaţiu verde identificată cadastral în T 3 parcela 351/1 şi delimitată de punctele 1-13 în schiţa anexă la raport; S 2 - 48 mp amenajată ca spaţiu verde identificată cadastral în T 3 parcela 351/2, delimitată de punctele 14-15-16-17-14; S3 - 172 mp amenajată ca spaţiu verde identificată cadastral în T 3 parcela 351/4, delimitată de punctele 16-17-18-19-20-16; S4 - 381 mp amenajată ca spaţiu verde identificată cadastral în T 3 parcela 351/2, delimitată de punctele 21-22-23-24-21; S5 - 372 mp amenajată ca spaţiu verde identificată cadastral în T 3 parcela 361/1, delimitată de punctele 27-28-35-36-37-31-32-44-33-34-27 pe care este amplasată o construcţie provizorie notată cu C6, cub de beton tip S., fără temelie sau structură de rezistenţă, amplasată de către o societate de pompe funebre; S6 amenajată ca parcare identificată cadastral în T 4 parcela 361/2, delimitată de punctele 28-29-30-31-37-36-35-28.
Configurarea suprafeţelor de teren ce au făcut obiectul reconstituirii şi a celor în litigiu s-a efectuat de către expert K. în schiţa anexă la raportul de expertiză - anexa 1.
Cu privire la construcţiile ce fac obiectul prezentului litigiu, s-a reţinut, în principal, că sunt edificate pe terenul aflat deja în proprietatea reclamantei, în urma reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Ordinului nr. 242 din 12 martie 2008 emis de Prefectul Judeţului Iaşi.
Potrivit art. 492 C. civ., orice construcţie, plantaţie sau lucrare făcută asupra pământului, este prezumată a fi făcută de proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa şi că sunt ale lui până la proba contrară.
A rezultat, astfel, că dispoziţiile art. 492 C. civ. instituie în favoarea proprietarului terenului o prezumţie relativă de proprietate asupra construcţiilor edificate pe teren, prezumţie ce poate fi combătută, în sensul dovedirii prin orice mijloc de probă de către terţi, a faptului că el este proprietarul construcţiilor edificate, iar nu proprietarul terenului. Or, în speţă, nu a fost răsturnată prezumţia instituită de art. 492 C. civ., condiţii în care instanţa a reţinut că, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, reclamanta este proprietara construcţiilor C1, C2, C3, C4, identificate de expert K. şi configurate astfel pe schiţa anexă la expertiză, cu destinaţiile anterior arătate.
În ce priveşte terenul în suprafaţă de 2368 mp, ce nu a făcut obiectul reconstituirii şi cu privire la care reclamanta a solicitat să i se constate dreptul de proprietate prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, s-a reţinut că expertiza K., refăcută, evidenţiază faptul că terenul în litigiu face parte din suprafaţa totală de 2,1521 ha ce a constituit proprietatea Parohiei, expropriată în timpul regimului comunist ; suprafaţa de 2368 mp este compusă din mai multe corpuri individualizate în expertiză S1, S2, S3, S4, S5 şi S6 cu suprafeţele şi destinaţiile sus-menţionate. Astfel, după cum a reieşit din schiţa anexă la expertiză (fila 150), cele şase trupuri de teren nu au continuitate, fiind "legate" de suprafeţele de teren aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Iaşi, suprafeţele S1-S6 reprezentând, practic, extinderea Cimitirului "S.A.P.P.".
Aceeaşi situaţie este menţionată şi în referatul Comisiei Municipale Iaşi de fond funciar care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 242 din 12 martie 2008, referat în care se arată că, din suprafaţa de aproximativ 2 ha cu care Epitropia Bisericii "S.P.P." figura la secţia Financiară în perioada 1952-1954, a rămas în folosinţa lăcaşului de cult 3868 mp, diferenţa de teren fiind inclusă în Cimitirul "S.A.P.P." Iaşi, care aparţine domeniului public al Municipiului Iaşi.
Prin adresa nr. 14079 din 20 februarie 2012 a DAPPP din cadrul Municipiului Iaşi se atestă faptul că terenul aferent Cimitirului "S.A.P.P." Iaşi, în suprafaţă de 184.968 mp, inclusiv parcarea de 2368 mp, aparţine domeniului public, fiind inclusă în inventarul însuşit prin HCL nr. 72/2011, tot în suprafaţa de 184.968 mp fiind incluse şi suprafeţele S1-S6. La această adresă a fost anexată HCL nr. 72/2011 ce conţine inventarul bunurilor ce constituie domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, la ordinea 335 din acest inventar figurând terenul aferent cimitirului "S.A.P.P." Iaşi (inclusiv parcarea aferentă), în suprafaţă de 184.968 mp din care 4.670 mp alei asfaltate.
Din cuprinsul H.G. nr. 412 din 20 aprilie 2012, publicată în M.O. 328 bis/12.05.2011 (prin care s-a modificat anexa 2 "inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Iaşi la H.G. nr. 1354/2001), a rezultat că în inventarul domeniului public a fost inclusă doar suprafaţa de 10 ha teren aferentă cimitirului "S.A.P.P." Iaşi şi suprafaţa de 980 mp parcare (poziţiile 5713, 5714 din anexă).
Chiar şi în prezenţa acestor inadvertenţe relative la întinderea suprafeţei de teren ce reprezintă Cimitirul "S.A.P.P." Iaşi, instanţa a reţinut că, în mod cert, suprafeţele de teren ce fac obiectul litigiului sunt incluse în Cimitirul "S.A.P.P." Iaşi, independent de faptul că sunt sau nu inventariate ca atare în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, întrucât ele au acest regim în baza art. 3 alin. (14) din Legea nr. 213/1998 şi pct. III.10 din anexa la lege.
Reţinând că terenul solicitat de reclamantă face parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, în considerarea dispoziţiilor art. 136 pct. 4 din Constituţie şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, tribunalul a constatat că nu poate face obiectul dobândirii dreptului de proprietate de către reclamantă, prin uzucapiunea de 30 de ani.
Parohia "S.A.P.P." Iaşi a declarat apel, considerând că sentinţa tribunalului este nelegală şi netemeinică.
În motivarea apelului, se susţine că, în mod eronat, s-a afirmat că această suprafaţă de 2368 mp. ar fi teren aferent Cimitirului " S.A.P.P." Iaşi deoarece, în realitate, aceasta este amenajată, îngrădită şi administrată de mai bine de 30 de ani de către parohie, fiind parte componentă a curţii parohiale. De asemenea, aşa cum este menţionat şi în cap. 2 pct. C2 din Suplimentul la raportul de expertiza efectuat de către expert K.V. pe aceasta suprafaţa de 2368 mp este amplasata o construcţie cub de beton tip "S.".
Totodată, s-a susţinut că această suprafaţă de 2368 mp ar aparţine domeniul public al Municipiului Iaşi din anul 2011, conform Hotărârii Consiliului Local 72/2011, poziţia 335 din inventarul domeniului public, şi, ca urmare, nu poate fi înstrăinată, operând dispoziţiile Legii 213/1998, anexa III, punctul 10.
La data emiterii Hotărârii Consiliului Local 72/2011, prin care Consiliul Local Iaşi şi-a însuşit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul public al Municipiului Iaşi, care evidenţiază la poziţia nr. 335 şi suprafaţa de 2368 mp, termenul de 30 de ani necesar prescripţiei achizitive era deja împlinit, iar terenul făcea parte din patrimoniul reclamantei-apelante şi nu din domeniul public al Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Iaşi.
Astfel, deşi atestată documentar încă din anii 1803 - 1830, momentul începerii posesiei de către reclamanta asupra terenului în litigiu în suprafaţa de 2368 mp este din anii 1858 - 1865, împrejurare ce rezulta din înscrisurile depuse şi din registrele matriculare aferente acestei perioade, acte din care reiese că suprafaţa de teren revendicată se află în posesia parohiei de mai bine de 100 de ani.
Or, în aceste condiţii, atâta timp cât termenul de prescripţie achizitiva necesar uzucapiunii de 30 de ani era deja împlinit la data emiterii Hotărârii Consiliului Local 72/2011, prin care aceasta suprafaţa, de 2368 mp, era trecuta în domeniul public, apreciază apelanta că, raportat la situaţia de fapt reţinuta de instanţa de fond, aceasta a procedat la o aplicare greşită a prevederilor legale mai sus menţionate.
Prin Decizia civilă nr. 128 din 8 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul declarat de Parohia S.A.P.P. şi a schimbat în parte sentinţa primei instanţe, în sensul constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani de către reclamantă şi asupra terenului în suprafaţă de 2368 mp, compus din suprafeţele amplasate în T3 - S1 - 1311 mp, parcela 351/1, S2 - 48 mp parcela 351/2, S3 - 172 mp parcela 351/4, S4 - 381 mp parcela 351/6, S5 - 372 mp, respectiv suprafeţele amplasate în T4 - S5 - 372 mp parcela 361/1 şi S6 - 84 mp parcela 361/2, identificate în suplimentul la expertiza efectuată de expert K.V. şi configurate în schiţa anexă la raport.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de 2368 mp pentru care reclamanta a solicitat să se constate dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune reprezintă spaţiu verde (S1 - 1311 mp, S2 - 48 mp, S3 - 172 mp, S4 - 381 mp), iar suprafaţa S5 - 372 mp este ocupată de o construcţie provizorie, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic I.G.
Curtea de apel a mai reţinut că din adresa nr. 24232/2011 emisă de Municipiul Iaşi - Serviciul GIS cadastru rezultă că suprafeţele S1, S2, S3, S4 se află în administrarea Consiliului Local, cu destinaţia "parcuri", iar suprafaţa S5 are menţiunea "Cimitir Eternitatea".
Tot astfel, s-au avut în vedere menţinerile Ordinului nr. 242 din 12 martie 2008, emis de Prefectul Judeţului Iaşi în sensul că, potrivit procesului-verbal din 1848, certificatului nr. 2861 din 25 iulie 1995, eliberat de Arhivele Statului Iaşi şi inventarului bunurilor parohiei din 1948, Parohia "S.A.P.P." Iaşi a avut în proprietate suprafaţa de 15.000 mp teren, situat în Iaşi, Str. M.V. nr. 24, prin acest ordin reconstituindu-se dreptul de proprietate pentru apelantă pentru suprafaţa de 3868 mp teren.
S-a reţinut că expertul tehnic a constatat că suprafaţa menţionată s-a aflat în posesia Parohiei "S.A.P.P." Iaşi timp de 30 ani, această împrejurare fiind confirmată şi de către martorul M.C.
S-a avut în vedere şi expertiza tehnică efectuată în cauză de expertul tehnic K.V., care a precizat că Parohia "S.A.P.P." Iaşi a figurat cu teren încă din anul 1918, iar în anul 1955 limitele proprietăţii au suferit modificări nesemnificative.
Faţă de toate probele administrate în cauză, instanţa de apel a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod eronat că suprafaţa de teren ce face obiectul litigiului este inclusă în Cimitirul "S.A.P.P." Iaşi şi face parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, neputând fi uzucapată.
S-a constatat că, la data emiterii HCL nr. 72/2011, prin care Consiliul Local al Municipiului Iaşi şi-a însuşit inventarul cu bunurile care fac parte din domeniul public al Municipiului, care nu includ şi terenul în litigiu, termenul de 30 de ani, necesar prescripţiei achizitive, era deja împlinit, astfel că acesta nu mai putea fi înscris în domeniul public al municipiului.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Iaşi prin Primar, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, pârâta a susţinut că suprafaţa de teren de 2368 mp pentru care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani face parte din domeniul public, conform pct. III.10 din Legea nr. 213/1998, fiind teren aferent Cimitirului S.A.P.P., cuprins în suprafaţă totală a acestuia, de 184.968 mp, conform HCL nr. 72/2011.
S-a învederat că, potrivit H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului Iaşi, anexa 2, poz. 12, publicată în M.Of. nr. 326 bis din 16 mai 2002, Partea I, Cimitirul S.A.P.P. a fost atestat cu apartenenţa la domeniul public al Municipiului Iaşi, iar prin H.G. nr. 412/2011 s-a modificat anexa 2 din H.G. nr. 1354/2001, în sensul însuşirii de către Municipiul Iaşi a suprafeţei de 10 ha teren aferent cimitirului, din care 4670 mp alei asfaltate şi 980 mp teren aferent parcării cimitirului.
Recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat prevederile Legii nr. 213/1998, care au limitat domeniul bunurilor supuse prescripţiei achizitive, precum şi HCL nr. 72/2011, hotărâre ce nu a fost atacată, continuând să îşi producă efectele juridice.
Recurenta a reiterat, totodată, faptul că în anul 2005, Parohia "S.A.P.P." a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,5 ha, cerere ce a fost admisă în parte, conform art. 36 din Legea nr. 18/1991, pentru terenul aferent bisericii, de 3868 mp, cu motivarea că restul terenului fiind afectat de cimitir care aparţine domeniului public al Municipiului Iaşi conform H.G. nr. 1354/2001.
Intimata reclamantă Parohia S.A.P.P. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând criticile invocate de pârâta recurentă, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Într-adevăr, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, a cărei greşită aplicare a fost invocată prin motivele de recurs, instituie regimul juridic al bunurilor din domeniul public, ca fiind bunuri inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Ca atare, bunurile din domeniul public nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectele posesiei de bună credinţă asupra bunurilor mobile.
Recurenta a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile pct. III.10 din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora cimitirele fac parte din domeniul public al municipiului, învederând faptul că suprafaţa de teren în litigiu de 2368 (alcătuită din S1 - S 6) este inclusă în Cimitirul "S.A.P.P." şi, prin urmare, nu putea fi uzucapată.
Curtea va reţine că, deşi recurenta a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, care limitează domeniul bunurilor supuse prescripţiei achizitive, în realitate criticile sale au vizat modul în care instanţa a stabilit situaţia de fapt, respectiv nereţinerea de către instanţa de apel a afectării terenului de 2368 mp cimitirului "S.A.P.P.", ca parte integrantă a suprafeţei totale de 18496 mp (conform HCL nr. 72/2011).
Or, o asemenea critică implică practic reanalizarea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii, ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ.
Aşa cum a rezultat din expertiza topometrică efectuată în cauză de expert K.V., anexa 1 la planul de situaţie, parcelele din care se compune suprafaţa de 2368 mp au categoriile spaţiu verde şi teren arabil în interiorul perimetrului curţii bisericii.
Într-adevăr, cimitirul este localizat în imediata apropiere a bisericii, fiind împrejmuit separat, cu o suprafaţă totală de 10596 mp, având un amplasament distinct şi nereprezentând un tot unitar cu suprafaţa în litigiu, de 2368 mp
Prin urmare, susţinerile recurentei pârâte referitoare la destinaţia terenului, de cimitir, ce ar conduce la incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi 4 din Legea nr. 213/1998 nu pot fi primite, fiind infirmate de concluziile expertizei efectuate în cauză, în sensul că terenul în litigiu are o categorie de folosinţă şi un amplasament distincte.
Un argument în plus în sensul reţinerii unui alt regim juridic decât cel atras de pretinsa destinaţie de cimitir îl constituie faptul că pe terenul în litigiu sunt amplasate şi construcţii cu caracter provizoriu.
De altfel, din adresa nr. 15380 din 7 martie 2012 emisă de Municipiul Iaşi - Serviciul GIS Cadastru reiese că terenul în discuţie, cel puţin parţial (S5 şi S6), nu este inventariat în domeniul public sau privat al Municipiului Iaşi.
Curtea va reţine, totodată, că actul administrativ privind inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al Municipiului Iaşi, respectiv HCL nr. 72/2011, a fost adoptat ulterior introducerii acţiunii (la 1 noiembrie 2010), astfel încât nu putea constitui, prin el însuşi, un temei pentru refuzul constatării dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat, având în vedere că niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu se referă la interpretarea eronată a vreunui act juridic dedus judecăţii, astfel că nu se circumscriu acestui motiv de nelegalitate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., Curtea va admite cererea intimatei reclamante şi va dispune obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat, cheltuieli ce vor fi reduse conform alin. (3) raportat la criteriile valorii pricinii şi muncii depuse de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiului Iaşi prin primar împotriva Deciziei nr. 128 din 08 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 2000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă Parohia "S.A.P.P. reduse, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1924/2014. Civil. Actiune in raspundere... | ICCJ. Decizia nr. 1930/2014. Civil → |
|---|
