ICCJ. Decizia nr. 1930/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1930/2014
Dosar nr. 3428/91/2009*
Şedinţa publică din 17 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Vrancea, la data de 19 octombrie 2009, reclamantul I.P. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Focşani, potrivit Legii nr. 10/2001.
Tribunalul Vrancea, prin Sentinţa civilă nr. 469 din 21 iunie 2010, a admis în parte acţiunea reclamantului, prin mandatar V.I., şi a modificat în parte Dispoziţia nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Focşani jud. Vrancea, în sensul că a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri pentru cota de 1/1 din imobile în loc de 13/16, iar imobilul se compune din suprafaţa de 633,82 mp în loc de 495 mp şi din construcţii în suprafaţă de 175,21 mp în loc de 92,69 mp din care locuinţă cărămidă 92,69 mp, magazie cărămidă 41,34 mp, magazie scândură 12,58 mp, coteţ păsări scândură 8,10 mp, WC cărămidă 2, 25 mp şi beci tencuit 16,25 mp.
A menţinut restul dispoziţiilor deciziei de restituire în măsura în care nu sunt contrare prezentei hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 27 din 17 februarie 2011 Curtea de Apel Galaţi, a admis apelul declarat de reclamant împotriva sus-menţionatei sentinţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus acordarea în compensare a terenului în suprafaţă de 630 mp situat în Focşani, str. B., nr. 104, T.199, P.11008, în poligonul 1-2-3-4-5-6-7-8-9 (mai puţin cei 228 mp restituiţi numiţilor B.V. şi G.A.) de pe schiţa expertului C.D.; a menţinut dispoziţia vizând alte măsuri reparatorii pentru construcţii.
Recursurile declarate de reclamant şi pârât împotriva acestei din urmă decizii au fost admise prin Decizia civilă nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit că decizia atacată nu este motivată, în considerentele acesteia nefăcându-se o analiză completă a condiţiilor impuse de Legea nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent constând în compensarea cu alte bunuri şi nici a situaţiei concrete a terenului solicitat cu acest titlu de către reclamant, prin raportare la ansamblul probelor administrate. Ca atare, în aceste condiţii, instanţa de apel nu a făcut o judecată propriu-zisă, care să răspundă, în fapt şi în drept, tuturor apărărilor părţilor, ceea ce face imposibilă analiza în cadrul recursului a legalităţii hotărârii instanţei de fond, nemotivarea hotărârii echivalând, în fapt, cu necercetarea fondului pricinii.
În consecinţă, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru a se stabili dacă terenul solicitat de reclamant în compensare poate face obiectul Legii nr. 10/2001, sens în care i s-a indicat instanţei de rejudecare să reanalizeze materialul probator administrat în cauză şi să administreze în plus orice altă probă pe care o va aprecia ca fiind utilă pentru lămurirea chestiunii în discuţie, urmând a se verifica şi susţinerile reclamantului privind lipsa echivalenţei valorice între terenul preluat abuziv de stat de la autorii săi şi terenul solicitat în compensare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi sub nr. 3428/91/2009*.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu SCM P. Focşani care a invocat un drept propriu de folosinţă asupra unei părţi din terenul solicitat de reclamant în compensare, teren pe care sunt amplasate clădiri ale acestei societăţi cât şi căi de acces betonate la clădirile principale.
Cererea de intervenţie a fost respinsă în principiu prin încheierea din data de 12 decembrie 2012.
Rejudecându-se cauza în apel, a fost pronunţată Decizia nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul I.P. împotriva Sentinţei civile nr. 469 din 21 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Vrancea; a fost respinsă, ca nefondată, cererea de intervenţie în interesul intimatei Primăria municipiului Focşani jud.Vrancea, formulată de SCM P. Focşani, jud. Vrancea.
Prin prisma criticilor formulate de reclamant vizând modalitatea în care instanţa de fond a dispus despăgubirea sa pentru terenul ce a aparţinut autorilor săi, reclamantul considerând că este posibilă acordarea de teren în compensare, instanţa de rejudecare, având în vedere materialul probator administrat în cauză, îndrumările cuprinse în decizia de casare dar şi prevederile Legii nr. 165/2013, intrată în vigoare pe parcursul soluţionării prezentei cauze, a constatat că apelul declarat de reclamant este nefondat pentru următoarele considerente:
S-a reţinut că prin Legea nr. 165 din 16 mai 2013, au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din acest act normativ, dispoziţiile legii se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului, suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Fiind o lege care cuprinde dispoziţii exprese cu privire la imediata sa aplicare, Legea nr. 165/2013, s-a apreciat că trebuie aplicată şi în speţa de faţă, existentă pe rolul instanţei şi nesoluţionată până la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
S-au avut în vedere dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsura reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în Cap. III al legii.
Aşadar, s-a reţinut că raportat la dispoziţiile imperative ale noului act normativ care stabilesc o modalitate unică de despăgubire în caz de imposibilitate de restituire în natură a terenurilor preluate abuziv, instanţa de rejudecare nu mai poate analiza solicitarea apelantului de a i se acorda teren în compensare, singura modalitate de despăgubire care mai poate fi luată în discuţie, în speţă, fiind aceea a compensării prin puncte.
Instanţa a avut însă în vedere împrejurarea că apelul a fost promovat doar de către reclamant, iar acesta, în ciuda modificărilor legislative intervenite, şi-a menţinut poziţia, solicitând a-i fi atribuit teren în compensare, şi în virtutea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, a constatat că soluţia instanţei de fond prin care a fost recunoscut dreptul reclamantului la despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi schimbată în sensul dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.
Faţă de soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului declarat de reclamant, şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SCM P. Focşani s-a respins, ca nefondată, drepturile proprii pe care aceasta le pretinde cu privire la terenul solicitat în compensare de către reclamant nefiind afectate în nici un fel prin soluţia adoptată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal reclamantul I.P. care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- În mod greşit instanţa de apel, în rejudecarea apelului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013 şi a considerat că nu mai poate fi analizată cererea reclamantului de compensare în natură prin restituirea unor terenuri găsite libere la expertiză.
- Hotărârea recurată este nelegală deoarece nu a respectat dispoziţiile obligatorii cuprinse în Decizia de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2181 din 23 martie 2012, care a dispus ca instanţa de apel să stabilească dacă terenul solicitat de reclamant în compensare poate face obiectul Legii nr. 10/2201.
- Hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât expertiza efectuată în faza de rejudecare nu a fost valorificată în nici un fel, nu a fost omologată, ci dimpotrivă ignorată.
- În mod greşit instanţa de apel nu a analizat solicitarea reclamantului de a i se acorda teren în compensare în natură chiar dacă pe parcursul litigiului a intervenit Legea 165 din 16 mai 2013.
- În speţa de faţă nu sunt aplicabile dispoziţiile privind compensarea prin puncte, prevăzute de Legea 165 din 16 mai 2013 deoarece există expertize judiciare întocmite în cauză care au identificat teren liber ce poate fi acordat în compensare şi au identificat teren liber care poate fi dat pentru a compensa lipsa de echivalenţă.
În drept, criticile au fost încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte reţine că recursul este fondat şi urmează să-l admită în limitele şi în sensul următoarelor considerente:
La data de 19 octombrie 2009, prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a contestat dispoziţia nr. 1878 din 10 septembrie 2009 emisă de Primăria municipiului Focşani, potrivit Legii nr. 10/2001 prin care a fost soluţionată notificarea nr. 1121 din 09 noiembrie 2001.
Prin notificare, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, reclamantul a solicitat atribuirea în compensare a suprafeţei de teren de 495 mp, expropriată de la autorii săi, I.I. şi I.A., şi despăgubiri pentru casa de locuit demolată.
Referitor la evoluţia cadrului legal prin care au fost reglementate modalităţile de acordare a măsurilor reparatorii, Înalta Curte reţine că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 798/2.09.2005, la art. 1 alin. (2) prevede că "În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". De asemenea, potrivit art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, "Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită."
Pe parcursul soluţionării apelului a intrat în vigoare Legea nr. 165 din 16 mai 2013 prin care au fost stabilite măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Potrivit art. 4 din acest act normativ "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi."
Art. 1 alin. (2) din lege dispune că "în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, prevăzută în cap. III."
Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 819/21.12.2013, care prevede la art. I modificarea alin. (2) al art. 1 în sensul că, "În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III."
Aşadar, legiuitorul a revenit asupra soluţiei legislative consacrate iniţial prin art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, reinstaurând, pe lângă compensarea prin puncte, dreptul persoanelor îndreptăţite la acordarea de măsuri reparatorii prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent.
Prin Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014 publicată în M. Of. nr. 417/5.06.2014 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013.
Deciziile Curţii Constituţionale au - aşa cum o arată şi Constituţia - efecte imediate astfel că în speţa de faţă, Înalta Curte constată că se aplică legea în forma dobândită după declararea neconstituţionalităţii.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. se va admite recursul şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului pentru aplicarea dispoziţiilor legale incidente în acord cu îndrumările date prin decizia de casare nr. 2181 din 23 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul I.P. împotriva Deciziei nr. 84A din data de 11 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1925/2014. Civil. Uzucapiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1932/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
