ICCJ. Decizia nr. 1954/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1954/2014
Dosar nr. 1018/243/2008
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea civilă precizată, înregistrată la Tribunalul Hunedoara la nr. 1018/243 din 29 aprilie 2008, reclamanta P.L.P. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că are calitatea de proprietar al terenului intravilan, situat pe raza localităţii Haţeg, înscris în C.F., imobil inclus în procesul de modernizare a DN 66 şi să fie obligat expropriatorul să-i plătească despăgubiri la valoarea reală a acestuia. Au fost solicitate şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în calitate de proprietar a imobilului ce urmează a fi expropriat pentru cauză de utilitate publică, nu s-a opus preluării lui în vederea realizării obiectivului respectiv, de interes public, însă, nu este de acord cu despăgubirile derizorii propuse de expropriator.
Reclamanta, a invocat prevederile art. 44 din Constituţia României, care garantează proprietatea individuală şi instituie regula de principiu potrivit căreia nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prevederile Legii nr. 33/1994, ale Legii nr. 30/1994, practica C.E.D.O.
La un termen ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea sub aspectul cadrului procesual, arătând că, raportat la dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi ale Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, (respectiv la art. 12 din acest act normativ) prin care Companiei îi este conferită calitatea procesuală pasivă în litigiile având ca obiect exproprierea de bunuri imobile, înţelege să se judece cu Statul Român prin M.F.P., Ministerul Transporturilor şi CN A.D.N.R. SA (filele 85-86; 87-89).
A arătat că expropriatorul a întocmit documentaţia de expropriere cu rea-credinţă, prin aceea că nu a negociat valoarea imobilelor expropriate, susţinând, chiar şi în faţa instanţei de judecată, că are confirmarea proprietarilor imobilului expropriat prezentând procesul-verbal din 06 septembrie 2007, când, în fapt, discuţia „de negociere” purtată s-a soldat cu o neînţelegere a părţilor în ce priveşte despăgubirile oferite. În ce priveşte „o altă înţelegere” în acest sens cu antecesorii săi, reclamanta a arătat că nu a existat, în condiţiile în care aceştia erau decedaţi la momentul negocierilor.
Reclamanta a mai arătat că nefiind de acord cu documentaţia şi cu modul de evaluare a terenului expropriat, solicită, în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2004 şi, respectiv, ale Legii nr. 33/1994, stabilirea despăgubirilor ce i se cuvin la adevărata valoare a imobilului expropriat. (filele 87-89; 114-117; 113).
Pârâtul Ministerul Transporturilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la art. 2 din Legea nr. 198/2004, potrivit căruia în cazul lucrărilor de construcţii de autostrăzi şi drumuri naţionale, expropriator este desemnat Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA de sub autoritatea M.T.C.T., iar art. 12 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, prevede că procesele în materie de expropriere se judecă în contradictoriu cu Statul Român prin expropriator CN A.D.N.R. SA, astfel că având personalitate juridică, aceasta îndeplineşte condiţiile de a putea fi parte în cauza dedusă judecăţii (filele 17-20; 50-52).
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsa calităţii procesuale active a reclamantului S.L.I.Ţ.P. din judeţul Hunedoara, susţinând că întrucât acesta nu poate reclama încălcarea vreunui drept subiectiv, propriu, nu are legitimare procesuală şi, că, reclamanta având calitate de coproprietar - alături de mama sa, P.S. - nu dovedeşte calitatea de unică proprietară a imobilului în litigiu.
Pârâtul, Statul Român prin M.F.P., a depus, de asemenea, întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la art. 2 al Legii nr. 198/2004, prin care este desemnat în mod expres ca expropriator pentru lucrările de construcţie a tuturor drumurilor de interes naţional, judeţean şi local Statul Român reprezentat prin Ministerul Transporturilor, prin CN A.D.N.R. SA, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii în ceea ce-l priveşte, ca inadmisibilă, raportat la obligaţiile persoanei juridice desemnate prin lege ca expropriator, de a acorda despăgubirile cuvenite persoanelor îndreptăţite (filele 102-103).
Prin sentinţa nr. 294/2012 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a CN A.D.N.R. SA, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă precizată, formulată de reclamanta P.L.P., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, din subordinea Ministerului Transporturilor şi în consecinţă s-a constatat că imobilul, proprietatea reclamantei prin succesiune legală după părinţii săi P.T. şi P.S., ambii decedaţi, situat în Haţeg, în suprafaţă de 1.377 mp, intravilan, înscris în C.F. Haţeg, a fost expropriat de către pârât, pentru realizarea obiectivului de interes public naţional „Reabilitarea DN 66 Petroşani - Simeria, între km 131+000 şi km 210+516, din cadrul etapei a IV-a de reabilitare a drumurilor naţionale, pe teritoriul judeţului Hunedoara” - aprobat prin H.G. nr. 696/2007 de modificare şi completare a H.G. nr. 672/2006.
A fost obligat pârâtul să achite reclamantei despăgubiri în sumă de 42.879,78 euro, echivalent a 179.643,42 lei, reprezentând valoarea imobilului expropriat, suma de 43.780 lei, reprezentând prejudiciul creat prin defrişarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie, plantaţi pe terenul respectiv, precum şi 3.000 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă acţiunea reclamantei faţă de pârâţii M.F.P., şi Ministerul Transporturilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în vederea realizării obiectivului de interes public naţional „Reabilitarea DN 66 Petroşani - Simeria”, expropriatorul - pârât în cauză, Statul Român prin CN A.D.N. SA, din subordinea Ministerului Transporturilor, a demarat procedura exproprierii imobilelor ce urmau a fi incluse în proiectul respectiv, în condiţiile Legii nr. 198/2004, act normativ care stabileşte potrivit art. 1, cadrul juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire prealabilă a executării lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, precum şi în condiţiile Legii nr. 33/1994, care reglementează procedura exproprierii.
În acest scop, pârâtul a întocmit o documentaţie de evaluare a imobilelor, pe baza căreia Comisia de expropriere înfiinţată la nivelul Consiliului Local al oraşului Haţeg, a emis Hotărârea din 2007, prin care a propus despăgubiri antecesorilor reclamantei, ca proprietari întabulaţi în C.F. P.T. şi P.S.
Conform procesului-verbal din aceeaşi dată, comisia respectivă a hotărât ca despăgubirile în sumă de 31.615,99 lei, stabilite pentru imobilul în suprafaţă de 1.377,31 mp, din care 99,15 mp arabil, 377,77 mp curţi/construcţii şi 900,38 mp fâneaţă, identificat în tarla, pe care se aflau 9 pomi fructiferi şi 20 butuci viţă de vie, să fie consemnate la o unitate bancară pe numele acestor persoane, suma putând fi eliberată doar la solicitarea expropriatorului, pe baza cererii expropriaţilor şi actelor doveditoare depuse de aceştia ori a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (flele 71-76).
Prin art. 3 al Hotărârii din 2007, este menţionat faptul că transferul proprietăţii imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului şi administrarea expropriatorului, operează de drept la data consemnării despăgubirii pentru expropriere, iar eventualele litigii, amână doar plata acestora, fără însă a putea afecta transferul proprietăţii (fila 72).
Or, relevant sub aspectul veridicităţii consemnărilor făcute în cuprinsul actelor respective ca şi a legalităţii procedurii de stabilire a despăgubirilor, îl constituie faptul că, proprietarii tabulari expropriaţi, P.T. şi P.S., erau decedaţi la momentul adoptării Hotărârii nr. 19/2007, de către Comisia de expropriere(filele 118; 119).
De asemenea, relevant este şi faptul că din cuprinsul hotărârii ca şi a procesului-verbal întocmit la data de 06 septembrie 2007 nu rezultă unitatea bancară unde au fost consemnate sumele propuse ca despăgubiri pentru imobilul expropriat, ceea ce lipseşte hotărârea de orice eficienţă sub aspectul finalităţii ei, respectiv a scopului de a-i despăgubi pe proprietarii expropriaţi.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, care preia garanţiile constituţionale ale proprietăţii, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, după o dreapta şi prealabilă despăgubire.
Or, dată fiind categoria de folosinţă a terenului şi poziţionarea lui în intravilanul localităţii Haţeg, curţi, construcţii, teren arabil cu pomi fructiferi pe rod, precum şi consecinţele executării lucrărilor de reabilitare a drumului naţional asupra celorlalte edificate, reclamanta, ca proprietar prin succesiune legală asupra imobilului, nemulţumită de propunerile de despăgubiri, s-a adresat justiţiei.
Potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirile pentru proprietăţi expropriate pentru cauză de utilitate publică, se compun din valoarea reală a imobilului expropriat şi din valoarea prejudiciului creat proprietarului.
Această comisia de evaluare a despăgubirilor desemnată de tribunal în temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, a identificat imobilul în litigiu ca fiind situat în Haţeg, judeţul Hunedoara, având profil de arabil, intravilan în suprafaţă de 694 mp, de curţi şi construcţii intravilan, pe o suprafaţă de 302 mp şi, respectiv, de fânaţ, intravilan, în suprafaţă de 999 mp, înscris în C.F. Haţeg, estimând valoarea acestuia la 31,14 euro/mp echivalent la suma de 42.879,78 euro, raportat la paritatea leu/euro la momentul expertizei, de 4,1991.
Comisia de evaluare a despăgubirilor a stabilit că valoarea prejudiciului creat reclamantei, prin exproprierea imobilului în litigiu, se compune din: valoarea pomilor fructiferi 4 meri, 6 pruni, 1 vişin şi 3 nuci pe rod, estimaţi la 41.350 lei şi a 9 butuci viţă de vie, estimaţi la 2.430 lei, valoarea totală a acestora fiind de 43.780 lei, din valoarea producţiei agricole anuale în sumă de 1.716 lei, precum şi din valoarea casei estimată la 10.580 euro, echivalent a 44.321 lei, raportat la paritatea leu/euro la momentul expertizei, de 4,1991.(filele 195-218; 247-257).
În cauză s-a executat, la cererea pârâtei, un nou raport de evaluare, în aceleaşi condiţii impuse de art. 25 din Legea nr. 33/1994, fiind desemnaţi în comisie, experţii B.I.E., F.C. şi O.E., care, au stabilit valoarea terenului expropriat la 8.262 euro, echivalent a 35.113 lei; valoarea a 14 pomi fructiferi şi 9 butuci vie, la 7.414 lei, iar valoarea construcţiilor afectate de realizarea proiectului de utilitate publică, casa de locuit în suprafaţă construită la sol de 73 mp plus grajdul, în condiţiile în care alte două anexe gospodăreşti aflate într-o stare avansată de degradare, nici nu au mai fost expertizate, la suma de 46.425 lei. De asemenea, s-a stabilit valoarea folosului agricol anual, la suma de 1.130 lei (filele 88; 154 - vol. II).
Cum instanţei de judecată nu-i este îngăduit să procedeze la omologarea parţială a unei expertize judiciare, având obligaţia, totodată, de apreciere critică a probelor judiciare administrate în cauză, precum şi în considerarea faptului că expertiza ordonată la cererea pârâtei, nu corespunde exigenţelor părţilor, fiind pretinsă refacerea lucrării de către pârâta care a solicitat-o, tribunalul a admis acţiunea reclamantei, raportându-se la concluziile lucrării de evaluare iniţiale, executată de către comisia formată din experţii C.A., C.M. şi S.M., lucrare care stabileşte valoarea imobilului intravilan construibil, raportându-se la valoarea de impozitare a acestuia, la suma de 179.643,42 lei, echivalent a 42.879,78 euro (fila 205).
În ce priveşte valoarea despăgubirilor stabilite pentru pomii fructiferi şi viţa de vie, s-a constatat că, deşi sumele stabilite prin această lucrare de evaluare efectuată, sunt mai mici decât cele stabilite prin expertiza iniţială, acestea au fost dezavuate de pârâtă şi nu au fost acceptate nici de reclamantă.
În fine, sub aspectul profitului agricol, anual, cererea reclamantei a fost respinsă întrucât, în lipsa unor probe contrare, până la acest moment a exploatat ea însăşi potenţialul agricol al terenului, atât în ce privesc pomii şi viţa de vie, cât şi grădina şi fânaţul.
În consecinţă, cererea s-a admis, şi s-a constatat că pentru imobilul expropriat antecesorilor săi, de către pârât, reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în sumă de 42.879,78 euro, echivalent a 179.643,42 lei la paritatea de 4,1991 lei/euro la momentul expertizării, reprezentând valoarea imobilului teren intravilan, situat în Haţeg, în suprafaţă de 1.377 mp, intravilan şi la suma de 43.780 lei, reprezentând prejudiciul creat prin defrişarea pomilor fructiferi pe rod şi a viţei de vie.
Aceasta presupune excluderea din valoarea despăgubirilor, a echivalentului în lei, a sumei de 10.580 euro, respectiv a sumei de 44.321 lei, stabilită de experţi pentru construcţiile (casă şi anexe) edificate pe terenul expropriat, în condiţiile în care evaluarea lui s-a făcut în considerarea calităţii sale de teren intravilan construibil.
Ca atare, s-a apreciat ca fiind superfluă evaluarea unei porţiuni a acestuia - cca. 48 mp - şi ca teren construit, la suma de 220 euro/mp (fila 202).
În considerarea regulii de principiu, instituită prin art. 137 C. proc. civ. şi având în vedere că, în cauză, s-au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive de către fiecare dintre pârâţi, precum şi lipsa calităţii procesuale a reclamanţilor, de către pârâta CN A.D.N.R. SA, tribunalul a constatat că, în condiţiile în care prin actul normativ de declarare a cauzei de utilitate publică, Guvernul României a atribuit, în mod expres, calitate pârâtei CN A.D.N.R. SA, de reprezentant al Statului Român şi administrator a lucrării de utilitate publică, precum şi în condiţiile în care reclamanta şi-a precizat cadrul procesual, indicând ca pârât CN A.D.N.R. SA de sub autoritatea Ministerului Transporturilor - pentru Statul Român -, a fost respinsă excepţia şi respinsă acţiunea faţă de Ministerul Transporturilor şi M.F.P. (fila 114).
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., prevederile art. 38 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora toate cheltuielile necesare exproprierii, inclusiv cele înaintea instanţei, se suportă de către expropriator şi, că, în cauză, aceste cheltuieli de judecată sunt în sumă de 3.000 lei, a fost obligat pârâtul să le suporte.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta şi pârâta CN A.D.N.R. SA, iar prin Decizia civilă nr. 73 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, au fost admise apelurile şi schimbată în parte sentinţa atacată în ce priveşte cuantumul despăgubirilor, stabilind astfel valoarea despăgubirilor la 88.397,5 lei din care una de 30.083 lei reprezintă valoarea terenului expropriat, suma de 46.424,5 lei reprezintă valoarea construcţiilor expropriate şi suma de 11.890 lei reprezintă valoarea de înlocuire a pomilor fructiferi.
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
În apel, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, de către experţii care au efectuat o lucrare şi la instanţa de fond, care a stabilit că valoarea terenului expropriat, stabilit prin metoda comparaţiei directe este de 30.082,5 lei, respectiv de 5 euro/mp S-a stabilit de asemenea, că valoarea de înlocuire a pomilor la momentul efectuării expertizei este de 11.890 lei.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză de comisia de trei experţi rezultă că, oferta pentru terenuri similare în zonă, este de aproximativ 5 euro/mp Comparabilele avute în vedere de experţi semnifică, terenuri similare aflate în zonă.
Instanţa de apel a reţinut că expertiza depusă de reclamantă nu poate fi avută în vedere ca şi comparaţie pentru că, este din anul 2008, când valoarea imobilelor era în creştere, iar acum piaţa imobiliară este în declin, fiind astfel nerelevantă. Nici contractele de vânzare cumpărare nu au fost avute în vedere de instanţa de apel, pentru că nu sunt datate, neputând fi identificate terenurile care au făcut obiectul vânzării, ca şi apropiere faţă de imobilul în litigiu.
Cu privire la motivul din apelul reclamantei referitor la contravaloarea prejudiciului adus terenului rămas neexpropriat, rămas fără servitute, s-a reţinut că a fost invocat pentru prima dată în apel, ceea ce este inadmisibil potrivit art. 294 C. proc. civ.
S-a mai reţinut că instanţa de fond a argumentat excluderea de la despăgubiri a valorii casei şi anexelor edificate pe terenul expropriat, întrucât evaluarea terenului s-a făcut în considerarea calităţii sale de teren intravilan construibil, raportându-se la valoarea de impozitare.
Nefondată a fost apreciată şi susţinerea reclamantei în ce priveşte nepronunţarea instanţei asupra folosului de tras, asupra pomilor fructiferi şi viţei de vie. Astfel, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 43.780 lei reprezentând prejudiciul creat prin defrişarea pomilor fructiferi pe rod şi a viţei de vie, iar din expertiza agricolă efectuată în cauză la instanţa de fond s-a stabilit valoarea pomilor ca rezultat al scăderii din valoarea profitului a valorii lemnului de nuc. Deci s-a avut în vedere valoarea producţiei în perioada de viaţă a fiecărui pom în parte, producţia medie anuală şi valoarea lemnului.
În apel, reclamanta a cerut acordarea de despăgubiri şi pentru construcţia casa de locuit aflată pe terenul expropriat, pretenţii respinse de instanţa de fond.
Având în vedere prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a apreciat că şi valoarea construcţiei trebuie acordată, câtă vreme este amplasată pe terenul expropriat şi pentru care au fost acordate despăgubiri. Categoria de folosinţă a terenului nu este relevantă din această perspectivă, esenţială fiind despăgubirea proprietarei pentru imobilele pe care le avea efectiv în proprietate.
Prin raportul de contraexpertiză tehnică efectuat în cauză la instanţa de fond, (fila 82 vol. II) s-a stabilit că pe terenul care face obiectul exproprierii sunt amplasate o casă de locuit şi un grajd, a căror valoare a fost stabilită la 46.424,5 lei, prin metoda comparaţiei directe.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei au fost reţinute următoarele aspecte:
Cu privire la prima critică ce vizează compunerea comisiei de experţi care a efectuat expertiza tehnică avută în vedere de tribunal, s-a reţinut că într-adevăr O.G. nr. 2/2000 stabileşte că un expert poate efectua expertize doar în specialitatea în care a fost atestat, iar expertiza tehnică de evaluare a imobilelor a fost efectuată de experţi topografi şi unul agricol, însă Legea nr. 33/1994 nu stabileşte specializarea pe care trebuie să o aibă experţii, deşi lucrarea pe care o întocmesc se referă la cuantumul despăgubirilor.
În aceste condiţii, instanţa de apel a solicitat comisiei de experţi care a efectuat contraexpertiza la tribunal să completeze lucrarea în apel. Această comisie este formată dintr-un expert topograf, unul agricol şi un constructor, fiind lipsit de relevanţă cine a propus fiecare expert.
Instanţa de apel a apreciat că este necesar să fie prezent câte un expert din fiecare specialitate având în vedere natura obiectivelor pe care le-a stabilit pentru evaluare. De aceea, în apel a fost stabilită o valoare a terenului expropriat raportat la preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenuri în zonă.
Astfel în urma completării expertizei s-a stabilit că valoarea de înlocuire a pomilor este de 11.890 lei, iar valoarea terenului expropriat este de 46.424,5 lei. La stabilirea valorii pomilor, s-a avut în vedere strict valoarea lor de înlocuire, nu şi producţia care s-ar fi obţinut pe durata lor normală de viaţă, acesta fiind prejudiciul creat.
Din această perspectivă, instanţa de apel a apreciat că despăgubirile calculate de experţi şi acordate de instanţa de apel sunt mai mari decât cele propuse de expropriator de 31.615,99 lei, fiind astfel respectate prevederile art. 27 din Legea nr. 33/1994.
A fost apreciat ca nefundat motivul de apel vizând cheltuielile de judecată. Potrivit art. 38 din Legea nr. 33/1994, care este cadrul general în materie de expropriere toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere şi retrocedare, inclusiv înaintea instanţelor judecătoreşti, se suportă de expropriator. Art. 18 din Legea nr. 198/2004 prevede că dispoziţiile acesteia se completează cu dispoziţiile Legii nr. 33/1994 şi ale C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât reclamanta P.L.P. cât şi pârâta CN A.D.N.R. SA - pentru Statul Român din Subordinea Ministerului Transporturilor.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel de către reclamanta P.L.P., vizează următoarele aspecte de nelegalitate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Astfel, reclamanta susţine că atât decizia pronunţată de instanţa de apel, cât şi sentinţa instanţei de fond, sunt în parte, nelegale, întrucât cele două instanţe au aplicat greşit legea, raportat la probele administrate în cauză şi la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.
Faţă de acest text de lege, instanţa avea obligaţia de a acorda despăgubiri reprezentând atât valoarea reală a imobilului, cât şi prejudiciul suferit, ca urmare a exproprierii.
În ceea ce priveşte valoarea reală a imobilului teren expropriat, în mod corect instanţa de fond a reţinut că reprezintă valoarea de 42.879,78 euro (1.377 mp/31,14 euro) stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză de experţii C.A., C.M. şi S.M., întrucât aceasta este valoarea reală a imobilul, nu valoarea de piaţă.
În mod nelegal instanţa de apel a reţinut că valoarea terenului expropriat este de aproximativ 5 euro/mp. rezultată din raportul de expertiză efectuat în apel.
Recurenta învederează că în condiţiile în care terenul a fost expropriat în 2008, prejudiciul suferit ca urmare a exproprierii, este reprezentat de valoarea terenului la data exproprierii, motiv pentru care nu poate fi raportat la valoarea pe care ar fi avut-o terenul la peste 5, 6 ani de la data exproprierii.
O altă critică vizează faptul că expertiza efectuată în apel nu ţine cont de preţurile de piaţă, cu care se vând terenurile învecinate cu cel expropriat, că nu face trimitere la vreun contract de vânzare cumpărare având ca obiect teren similar celui expropriat, deşi instanţa de apel a indicat acest aspect prin obiectivele propuse.
Reclamanta mai arată că raportul de expertiză efectuat în fond de experţii C.A., C.M. si S.M., reţinut de instanţa de fond face trimitere la preţurile practicate pe piaţă, astfel încât doar acest din urmă raport de expertiză stabileşte valoarea reală a imobilului expropriat şi prejudiciul suferit, astfel cum prevede imperativ dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Ca atare se susţine că, instanţa de apel avea obligaţia de a aplica întocmai alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 34/1994, în sensul că trebuia să ţină seama şi de dovezile existente, respectiv raportul de evaluare efectuat în octombrie 2008 de expert evaluator, ing. P.F., raport depus în probaţiune în apel şi în care se stabileşte valoarea de piaţă a unui teren similar celui expropriat nouă, la 50 euro/mp Aceasta cu atât mai mult, cu cât raportul de evaluare extrajudiciară, ce confirmă realitatea valorii de 31,14 euro (stabilită prin Raportul de expertiză efectuat în cauză de experţii C.A., C.M. şi S.M., reţinută de instanţa de fond) este efectuat în vederea exproprierii unui teren de către SC H. SA Haţeg, societate de stat, în vederea realizării unor obiective adiacente construcţiilor acestei societăţi;
Se susţine că nu a fost luat în considerare nici Contractul de vânzare cumpărare autentificat de B.N.P. B.G. din 25 iunie 2012, depus în apel, din care rezultă că, în anul 2012, valoarea de piaţă a unui mp teren similar cu cel expropriat noua este de 65 euro/mp (65.000 euro-preţul contractului/1.000 mp, suprafaţa înstrăinată).
În consecinţă, în ceea ce priveşte valoarea terenului expropriat, aceasta este cea de 42.879,78 euro (1.377 mp/31,14 euro) stabilită prin Raportul de expertiză efectuat în cauză de experţii C.A., C.M. și S.M., reţinută de instanţa de fond, singura valoare care se circumscrie exigenţelor impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În ceea ce priveşte despăgubirile aferente prejudiciului cauzat ca urmare a faptului că pe terenul expropriat se aflau pomi şi viţă-de-vie, atât instanţa de apel, cât şi cea a fondului aveau obligaţia de a stabili că acest prejudiciu se compune din valoarea pomilor şi a viţei de vie, cât şi din folosul de tras pentru perioada de 25 ani, menţionată ca termen de viaţă al acestora în raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond.
Astfel, reclamanta arată că atât instanţa de fond cât şi cea din apel, au aplicat greşit art. 26 din Legea nr. 33/1994 în condiţiile în care nu a acordat folosul de tras şi că s-a stabilit valoarea prejudiciului la valoarea de înlocuire a pomilor şi nu la valoarea pe care o aveau aceştia la expropriere.
În speţă, prejudiciul efectiv este reprezentat de valoarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie, iar beneficiul nerealizat este lipsa de folosinţă (folos de tras) a pomilor fructiferi şi a viţei de vie pentru perioada de 25 ani, menţionată ca termen de viaţă al acestora în raportul de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond.
În ceea ce priveşte valoarea acestui prejudiciu, se impune a fi avut în vedere raportul de expertiză efectuat în cauza de experţii C.A., C.M. şi S.M., reţinut de instanţa de fond şi care se circumscrie exigentelor impuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Astfel, prejudiciul efectiv îl reprezintă valoarea reală a pomilor fructiferi şi a viţei de vie, nu cea de înlocuire, calculată în general pentru pomii fructiferi.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză de experţii C.A., C.M. şi S.M., reţinut de instanţa de fond, rezultă că prejudiciului suferit ca urmare a faptului că pe terenul expropriat erau pomi fructiferi şi viţa de vie se compune din suma de 43.780 lei, reprezentând valoarea pomilor fructiferi ce se aflau pe terenul expropriat; suma de 2.430 lei, reprezentând valoarea viţei-de-vie ce se află pe terenul expropriat; despăgubiri în sumă de 42.900 lei reprezentând lipsa de folosinţă (folos de tras) a pomilor fructiferi şi a viţei de vie pentru perioada de 25 ani, menţionată ca termen de viaţă al acestora în cuprinsul acestui raport de expertiză efectuat în faţa instanţei de fond (am luat în considerare termenul minim de 25 de ani menţionat de experţi). Suma de 42.900 lei rezultă din înmulţirea sumei 1.716 lei - valoarea anuală a folosului de tras, cu 25 de ani.
În fine, arată aceeaşi reclamantă, ambele instanţe au pronunţat hotărâri nelegale atunci când nu au acordat despăgubiri reprezentând diferenţă de valoare dintre valoarea iniţială a terenului rămas neexpropriat şi valoarea pe care o are acest teren ca urmare a exproprierii (pierderea de valoare a terenului rămas neexpropriat suferită ca urmare a exproprierii).
O altă critică vizează aspecte legate de terenul rămas neexpropriat în condiţiile în care aşa cum rezultă din rapoartele de evaluare efectuate în cauză, acest teren având categoria de folosinţă „livadă” este loc înfundat, nemaiavând cale de acces. În consecinţă, urmare a exproprierii, valoarea terenului rămas neexpropriat, rămas fără cale de acces, a scăzut considerabil. Dacă din cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. V.M.C. din 27 aprilie 2012 rezultă că preţul unui mp teren extravilan similar este de peste 19 euro/mp, valoarea unui mp din terenul rămas neexpropriat. extravilan, este de cel mult 15 euro/mp
Calculând o diferenţa de valoare de 3 euro/mp şi înmulţind această valoare cu suprafaţa de 33.077 mp rămasă neexpropriată, rezulta o diferenţă totală de valoare de 99.231 euro. Această valoare reprezintă, fără dubiu, prejudiciul efectiv cauzat prin exproprierea terenului, astfel încât se impunea a fi acordat de instanţa de judecată, faţă de prevederile imperative ale art. 26 din Legea 33/2004.
Ca atare, reclamanta susţine că, faţă de petitul acţiunii privind despăgubirile aferente prejudiciului efectiv suferit, instanţa avea obligaţia să stabilească, în virtutea principiului rolului activ, întreg prejudiciul suferit şi cu privire la situaţia terenului rămas neexpropriat.
O altă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează încălcarea prevederilor art. 132, alin. (2) din C. proc. civ., atunci când a reţinut tardivitatea acestor solicitări.
Reclamanta a invocat în susţinerea recursului practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie, invocând în aceeaşi idee şi Decizia civilă nr. 43/2009 a Curţii de Apel Ploieşti, în care se arată că în stabilirea despăgubirilor în cazul unei exproprieri parţiale trebuie să se ţină seama de mai multe aspecte, printre care şi (...) dacă, urmare directă a exproprierii, valoarea terenului rămas expropriatului se diminuează sau nu”.
Recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA vizează următoarele aspecte de nelegalitate, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct .6 şi 9 C. proc. civ.:
Astfel se susţine greşita interpretare şi aplicare a legii în condiţiile în care raporturile juridice dintre părţi sunt guvernate de prevederile Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, fiind expropriate următoarele suprafeţe de teren :- 99,15 mp teren categoria de folosinţă „arabil intravilan”; - 377,77 mp teren categoria de folosinţă „curţi-construcţii”;- 900,39 mp teren categoria de folosinţă „fâneţe”. În interiorul suprafeţei de teren afectate de măsura exproprierii, expropriatorul a identificat şi 4 pruni, 1 piersic, 3 nuci si 20 de butuci de vie.
În prezenta speţă, intimata a formulat în condiţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 o cerere de majorare a cuantumului despăgubirii cu care a învestit Tribunalul Hunedoara. Reclamanta a solicitat printre altele şi obligarea subscrisei la plata contravalorii casei de locuit aflate pe terenul expropriat, iar prin Hotărârea din 06 septembrie 2007 emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 s-au acordat despăgubiri exclusiv pentru teren şi pentru pomii fructiferi aflaţi pe această suprafaţă.
Ca atare, pârâta mai arată că în conformitate cu documentaţia tehnico-cadastrală avizată de O.C.P.I. Hunedoara pentru imobilul având număr cadastral Haţeg şi cu H.G. nr. 696/2007 din proprietatea reclamantei nu au fost expropriate construcţii.
Or, prin stabilirea unei sume de 46.424,5 lei pentru construcţiile neexpropriate situate în localitatea Haţeg, jud. Hunedoara, instanţa de apel a aplicat si a interpretat în mod greşit următoarele prevederi legale: art. 3 şi art. 7 din Legea nr. 33/1994, art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi respectiv art . 9 şi 10 din Legea nr. 198/2004.
Art. 3 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea va putea fi hotărâtă de instanţele de judecată după ce s-a făcut declaraţia de utilitate publică a exproprierii în condiţiile prevăzute de lege, or, în speţă, această condiţie nu a fost îndeplinită, pentru construcţia (reprezentând casa de locuit) nefiind emisă o hotărâre de guvern pentru declararea utilităţii publice a exproprierii.
Or, susţine aceeaşi pârâtă, acest aspect a fost cu totul omis de către instanţa de control judiciar, apreciindu-se că este suficient ca partea reclamantă să solicite despăgubiri pentru un anumit imobil, indiferent dacă acesta a făcut sau nu obiectul exproprierii pentru cauză de utilitate publică (în temeiul Legii nr. 33/1994 sau a Legii nr. 198/2004).
În aceeaşi idee se mai susţine că instanţa de apel nu a observat că este inadmisibilă solicitarea reclamantei de acordare a unor sume cu titlu de despăgubire pentru casa de locuit şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 198/2004.
Legea specială în materie de expropriere, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, permitea sesizarea instanţei de judecată doar cu privire la cuantumul despăgubirii şi a dreptului la despăgubire (art. 9 şi art. 10 din Lege), în contextul exproprierii prealabile a imobilului. Or, aşa cum am arătat anterior, prin Hotărârea nr. 19/2007 s-au stabilit despăgubiri doar pentru terenul aflat în proprietatea reclamantei şi pomii fructiferi aflaţi pe acesta (nu şi pentru construcţii).
Pentru construcţia pretins aflată pe terenul reclamantei nu a fost emisă o hotărâre de guvern potrivit dispoziţiilor Legii nr. 198/2004 şi, pe cale de consecinţă, nicio hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii, care să poată fi contestată de către reclamantă.
Prin urmare, susţine pârâta, instanţa de apel a nesocotit prevederile legale incidente, considerând că reclamanta poate solicita direct instanţei de judecată stabilirea unei despăgubiri pentru construcţia reprezentând casa de locuit. Or, aşa cum am dovedit, partea reclamantă nu avea deschisă nici procedura întemeiată pe Legea nr. 33/1994, nici pe cea prevăzută pe Legea nr. 198/2004 (pentru a putea cere despăgubiri pentru o construcţie neexpropriată).
Aceeaşi recurentă susţine că, în condiţiile în care la dosarul cauzei existau lucrări de specialitate cu concluzii diametral opuse, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună, în temeiul art. 129 C. proc. civ. şi a principiului rolului activ al judecătorului, efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie (în vederea identificării amplasamentului real al construcţiilor precum şi pentru determinarea datei edificării acestora).
Pentru motivele arătate, pârâta solicită modificarea deciziei recurate în sensul înlăturării obligaţiei de plată către reclamantă a sumei de 46.424,50 lei (în condiţiile în care aceasta vizează construcţii neexpropriate).
O altă critică adusă hotărârii instanţei de apel vizează încălcarea normelor legale referitoare la competenţele experţilor judiciari.
Potrivit art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 „persoana care a dobândit calitatea de expert tehnic judiciar sau de specialist, în condiţiile prezentei ordonanţe, poate efectua expertize tehnice judiciare numai în specialitatea în care a fost atestată”.
În acest sens se arată că, în temeiul art. 25 din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel a dispus constituirea unei comisii alcătuite din 3 experţi, însă în mod greşit a numit în cauză, în scopul evaluării terenurilor expropriate, un expert topograf şi un expert agricol, în condiţiile în care normele în materie impun ca evaluarea să fie realizată de către experţi evaluatori (specialişti în evaluarea proprietăţii imobiliare).
Practic instanţa de control judiciar a menţinut componenţa comisiei care a realizat cel de-al doilea raport judiciar în faza fondului, considerând în mod greşit şi nelegal că: „Este adevărat că O.G. 2/2000 stabileşte că un expert poate efectua expertize doar în specialitatea în care a fost atestat, iar expertiza tehnică de evaluare a imobilelor a fost efectuată de experţi topografi şi unul agricol. Legea nr. 33/1994 nu stabileşte însă specializarea pe care trebuie să o aibă experţii.
Or, prin faptul constituirii unei comisii alcătuite din 3 experţi având calificări profesionale diferite, instanţa a încălcat şi prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994 în condiţiile în care legiuitorul a stabilit imperativul evaluării despăgubirii de către 3 experţi evaluatori, iar experţii topografi şi agricoli nu au calificarea necesară evaluării.
Din această perspectivă se mai învederează că în condiţiile în care în faza procesuală a apelului, evaluarea terenului expropriat a fost realizată de către persoane care nu aveau competenţă pentru a efectua această operaţiune, se impune admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate.
Critica legată de încălcare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, vizează faptul că raportul de expertiză omologat de instanţa de apel a fost întocmit cu nesocotirea cerinţei imperative referitoare la studierea şi analizarea preţul pieţei pentru stabilirea cuantumului despăgubirii.
Or, experţii s-au limitat să comunice o valoare de despăgubire pentru imobilul, valoare pe care au determinat-o exclusiv în raport de ofertele de vânzare aferente anului 2013, ce au fost identificate în mica publicitate. Astfel, instanţa de apel a omologat o valoare care nu se identifică cu preţul de circulaţie al imobilelor similare celui expropriat. Practic vă rugăm să constataţi că experţii evaluatori au selectat în mod arbitrar 3 oferte de vânzare de pe internet (de pe site-uri de specialitate),în contextul în care aceştia erau obligaţi să identifice contracte autentice de vânzare-cumpărare în temeiul cărora să propună o valoare de despăgubire credibilă.
Din această perspectivă, se arată că instanţa de apel a ignorat faptul că lucrarea de evaluare realizată în apel nesocotea cu evidenţă dispoziţiile art. 26, alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a omologat concluziile experţilor cu privire la valoarea terenului expropriat, considerând în mod neadevărat şi nelegal că „în apel a fost stabilită o valoare a terenului expropriat raportat la preturile cu care se vând în mod obişnuit terenuri în zonă” (fila 10 din decizia civilă recurată).
Concluzionând, pârâta solicită a se constata că instanţa de apel a omologat concluziile unui raport de expertiză întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 26, alin. (2) din Legea nr. 33/1994 (fiind folosite exclusiv oferte de vânzare) şi ale art. 1169 C. civ. din 1864 (nefiind dovedite în niciun fel valorile stabilite pentru pomii fructiferi aflaţi pe suprafaţa de teren expropriată).
Aceeaşi pârâtă susţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi în ce priveşte dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. şi art. 38 din Legea nr. 33/1994, în condiţiile în care în cauză nu există niciun temei de drept pentru care să se justifice menţinerea soluţiei instanţei de fond cu privire la cheltuielile de judecată, cu atât mai,ult cu cât rapoartele de expertiză judiciară efectuate în cauză nu au respectat dispoziţiile legale incidente, fiind întocmite de persoane care nu aveau calificarea necesară.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se susţine că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată în condiţiile în care deşi prin cererea precizată reclamanta a avut în vedere doar despăgubiri pentru construcţia casă, totuşi instanţa de apel a acordat despăgubiri pentru „o casă de locuit şi un grajd” (fila 9 din decizia recurată). Mai mult decât atât, prin omologarea concluziilor celui de-al doilea raport de expertiză realizat la fondul cauzei, instanţa de control judiciar a hotărât „acordarea de despăgubiri şi pentru construcţiile aflate pe terenul expropriat, a căror valoare este de 46.424,5 lei” (fila 10 din decizia atacată).
Or, instanţa de apel a nesocotit limitele procesuale trasate prin acţiune de către partea reclamantă (în condiţiile în care aceasta a făcut referire la o singură construcţie, respectiv la casa de locuit), iar pe de altă parte au fost acordate despăgubiri superioare valoric celor solicitate în mod expres de către reclamantă (46.424,5 lei în loc de 44.321 lei, rezultând o diferenţă în plus de 2.103,5 lei).
Aşadar, susţine pârâta, prin acordarea sumei de 46.424,5 lei cu titlu de despăgubire pentru construcţii (casa de locuit şi grajd), instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut încălcând cu evidenţă dispoziţiile art. 129, alin. (6) C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse se solicită, în principal, în temeiul art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii instanţei de apel, iar în subsidiar casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării unei noi expertize tehnice.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a preţului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună-voie terenul, acesta fiind preţul pieţii, adică preţul cu care se vând sau se cumpără, în mod obişnuit, astfel de terenuri.
Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată astfel în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare atât la amplasamentul acestuia, destinaţia lui cât şi poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi şi de căile de acces.
Astfel, potrivit articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane”, iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel şi imobilele administrativ-teritoriale, la data întocmirii raportului de expertiză (…).”
Rezultă astfel, că textul mai sus menţionat indică un criteriu legal obiectiv de determinare a despăgubirilor, astfel încât, la calcularea acestora trebuie să se ţină seama de preţurile cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.
Or, este de observat că, în cauză experţii nu au avut în vedere pentru stabilirea cuantumului despăgubirii, tranzacţii efectiv realizate, deşi la dosar au fost depuse în acest sens elemente de comparaţie, făcându-se trimitere doar la ofertele de imobile.
Astfel, expertiza nu a identificat preţurile cu care se vând în mod obişnuit terenurile din zonă, de aceeaşi categorie cu cel expropriat, în sensul de preţ plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare şi nu de oferte de preţ ale agenţiilor imobiliare, ori preţuri de tranzacţionare extrase de la rubricile de vânzări de pe internet sau din anunţurile de mică publicitate.
În consecinţă, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, celelalte critici nu se mai impun a fi analizate, motiv pentru care, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursurile, a casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Astfel, în rejudecare, instanţa de apel urmează să dispună efectuarea expertizei, de către comisia de experţi constituită în condiţiile art. 25 din aceeaşi lege, urmând ca experţii să stabilească despăgubirile în raport de „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, iar nu simple oferte de vânzare.
În vederea identificării unor atare comparabile, instanţa va avea obligaţia de a manifesta rol activ prin efectuarea de adrese către instituţiile care deţin astfel de informaţii, cum ar fi oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, primărie, direcţia de taxe şi impozite locale, urmând ca pe baza informaţiilor primite privind tranzacţiile încheiate în zonă să procedeze la evaluare, luând în considerare preţurile din aceste tranzacţii.
Doar în cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului necesar) efectuate de instanţă, în legătură cu existenţa unor asemenea acte juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu există asemenea tranzacţii, se vor avea în vedere alte metode propuse de experţi.
Cu ocazia rejudecării, se va proceda la completarea raportului de expertiză în sensul mai sus arătat şi, în măsura în care se va aprecia necesar, chiar la efectuarea unei noi expertize, care să determine cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta P.L.P. şi pârâta CN A.D.N.R. SA - pentru Statul Român din Subordinea Ministerului Transporturilor, împotriva Deciziei nr. 73 din 24 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă. Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1952/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1960/2014. Civil → |
|---|
