ICCJ. Decizia nr. 1960/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1960/2014
Dosar nr. 356/1/2014
Şedinţa publică din 18 iunie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Prin Decizia civilă nr. 5179 din 12 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţii T.l. şi T.V. şi a dispus modificarea în parte a Deciziei nr. 347/A din 09 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii Ţ.A.R., Ţ.C.A. şi Ţ.C. împotriva sentinţei nr. 1962 din 09 noiembrie 2011 a Tribunalului Bucureştim secţia a V-a civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanţii Ţ.A.R. şi Ţ.C., şi, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Ţ.C.A. formulate împotriva aceleiaşi decizii, menţinând restul dispoziţiilor deciziei.
Pentru a pronunţa această soluţie, cu privire ia recursul formulat de Ţ.C.A., instanţa a reţinut că susţinerile acestuia sunt nefondate, pentru considerentele următoare:
Excepţia autorităţii de lucru judecat nu este incidenţă în cauză, recurentul invocând existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare care statuează asupra unui aspect ce nu are relevanţă asupra obiectului procesului pendinte.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiunea în constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare, în mod corect instanţa de apel a statuat că prin raportare la împrejurarea că imobilul în litigiu face parte din cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 10/2001, în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art,45 alin. (5) din acest act normativ, conform cărora dreptul la acţiune în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, până ia data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, este prescriptibil în termen de un an de la intrarea în vigoare a acesteia, indiferent de cauza de nulitate, termen care s-a împlinit ia 14 august 2002.
Împotriva acestei deciziL recurentul Ţ.C.A. a formulat contestaţie în anulare. în motivarea căii de atac exercitate, a deciarat că este nemulţumit de considerentele hotărârii instanţei de recurs, în sensul în care instanţa trebuia să aibă în vedere temeiul de drept invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv art. 480 şi art. 481 C. civ., şi nu Legea nr. 10/2001 Pe de altă parte, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, ca excepţie de ordine publică, apreciind că aceata împiedică orice judecată în fond a pricinii. în acest sens arată că decizia atacată a fost pronunţată cu eludarea dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi art. 166 C. proc. civ.
Recurentul şi-a întemeiat în drept contestaţia în anulare pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.
Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) cu referire la ari 317 - 318 C. proc. civ, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsa, pentru considerentele ce succed:
Contestaţia în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, poate fi exercitată exclusiv pentru motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 317 - 318C. proc. civ.
Art 317 C. proc. civ, prevede posibilitatea atacării cu contestaţie în anulare a hotărârilor irevocabile, pentru situaţia când procedura de chemare în judecată a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, dar numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului sau când, deşi au fost invocate prin cererea de recurs, instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu această cale de atac de retractare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Numai în situaţia invocării acestor motive contestaţia în anuiare este admisibilă, iar nu şi pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs şi nu în cazul contestaţiei în anulare.
Or, prin contestaţia în anulare promovată, contestatorul face vorbire despre netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate, de starea de fapt şi de probeie administrate.
Chiar dacă în mod formai contestatorul a indicat dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., ca temei al contestaţiei în anuiare, niciuna din eriticile formulate nu poate fi subsumată vreunui motiv de contestaţie în anulare, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge calea de atac ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGM
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ţ.C.A. împotriva Deciziei nr. 5179 din 12 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1954/2014. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1969/2014. Civil → |
|---|
