ICCJ. Decizia nr. 1991/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1991/2014
Dosar nr. 3378/117/2009
Şedinţa publică din 19 iunie 2014
Asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 9 iunie 200% astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul C.S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin CN A.D.N.R. SA, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului şi comuna Tureni, prin Primarul Comunei Tureni, să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României la adoptarea hotărârii de declanşare a procedurilor de expropriere cu privire la imobilul în suprafaţă de 7.287 mp, aflat în proprietatea sa, parte dîn imobilul înscris în C.F. Tureni, cu destinaţia arabil în suprafaţă totală de 17.400 mp, constatându-se calitatea sa de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 198/2004, la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului, precum şi să se dispună obligarea pârâtului Statul Român prin C.N.A.D.N.R., la eliberarea, în favoarea sa, a despăgubirilor în cuantum de 15 euro pentru flecare metru pătrat din imobil, afectat de autostradă.
Reclamantul a arătata că este titular al dreptului de proprietate cu privire ia imobilul înscris în C.F. Tureni, cu destinaţia arabil, în suprafaţă totală de 17.400 mp în temeiul sentinţei civile nr. 3390/2007 pronunţată de Judecătoria Turda, parţial, pentru suprafaţa de 7.287 mp afectată de trecerea autostrăzii Transilvania.
Cu privire la teren, au fost emise H.G. nr. 1255/2004 şi nr. 190/2009, precum şi hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 22 februarie 2005 şi nr. 5 din data de 27 martie 2009 şi procesele-verbale aferente ce nu îl vizează, iar despăgubirile nu îi sunt destinate, deşi a comunicat pârâtului actele din care rezultă că este proprietarul imobilului în suprafaţă de 7.287 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 752 din 26 octombrie 2012, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi, admiţând, în parte, acţiunea civilă precizată, a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 7.287 mp, identificat în tarlaua 59, din comuna Tureni, judeţul Cluj şi a obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantului suma de 194.160 lei, reprezentând contravaloarea terenului şi 13.591 lei cu titlu de daune, a fost respinsă acţiunea faţă de pârâtul Guvernul României şi obligat pârâtul Statul Român, prin CN A.D.N.R. SA, să achite reclamantului 5.553,5 lei cheltuieli de judecată parţiale.
Cât priveşte lipsa calităţii procesuale active, tribunalul a constatat că există identitate între persoana reclamantului şi persoana care este titulară a dreptului în raportul juridic dedus judecăţii deoarece, în urma expertizei tehnice topografice efectuate în cauză, s-a stabilit că suprafaţa de 7287 mp înscrisă în C.F. Tureni, este afectată de expropriere, reprezentând ampriza autostrăzii Braşov-Borş, iar reclamantul este ipotetic persoană îndreptăţită la despăgubiri, în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, incidenţă la momentul exproprierii.
Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României, apreciind că există identitate între cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii şi persoana pârâtuiui, deoarece, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 198/2004, Guvernul aprobă prin hotărâre pe baza documentaţiei tehnico-economice prevăzute la art. 3, amplasamentul lucrării, declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează expropriatorului şi sursa de finanţare raportat la pretenţia formulată împotriva sa de obligare la declanşarea procedurii de expropriere.
A fost respinsă şi excepţia decăderii, întemeiată de prevederile art. 9 din Legea nr, 198/2004, tribunalul reţinând că, prin Hotărârile din 2005 şi respectiv din 2009 de stabilire a despăgubirilor emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-au expropriat suprafeţele de 11.467,83 mp cu număr cadastral, din tarlaua 58, şi respectiv suprafaţa de 244 mp păşune extravilan, situată în tarla 59, identificată prin număr cadastral, persoană aparent îndreptăţită să primească despăgubirile fiind Comuna Tureni.
Instanţa a reţinut că, potrivit expertizei tehnice topografice, reclamantul este proprietarul suprafeţei de 5.800 mp din tarla 59, a suprafeţei de 5.800 mp din aceeaşi tarla şi a suprafeţei de 5.800 mp din tarla 59/1, parcele înscrise în T.P. din 2002 emis în favoarea lut A.T. ş.a., respectiv T.P. din 2005 emis în favoarea lui A.V. ş.a., şi respectiv T.P. din 2002 emis în favoarea lui A.I., din aceste suprafeţe, o parte, respectiv 7.043 mp, cu nr. cadastral şi 244 mp, cu nr. cadastral, fiind afectate de ampriza autostrăzii Braşov-Borş, conform planului de amplasament anexă, suprafaţă ce se suprapune parţial peste terenurile care fac obiectul celor două hotărâri de expropriere menţionate anterior.
Faţă de situaţia de fapt, instanţa de fond a reţinut că termenul de 3 ani prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 nu poate curge de la momentul comunicării hotărârii comisiei pentru că nu îl vizau, ci doar de la data intrării în vigoare a H.G., în speţa de faţă fiind vorba de H.G. nr. 1255/2004 şi H.G. 190/2009, pentru aceasta din urmă nemaipunându-se problema decăderii, acţiunea introductivă fiind depusă în data de 9 iunie 2009.
în ceea ce priveşte strict hotărârea de guvern în discuţie, H.G. nr. 1255/2004, tribunalul a concluzionat în sensul că în cuprinsul anexei la respectiva hotărâre este menţionat numărul cadastral 301, căruia îi corespunde, raportat la planul cadastral întocmit în temeiul legii fondului funciar, un număr de tarla şi parcelă eronat, fiind bine ştiut faptul că planurile de situaţie întocmite de expropriator au avut în vedere cele întocmite în materia fondului funciar. Totodată s-a reţinut că există inadvertenţe şi între anexa hotărârii de guvern şi hotărârea de expropriere.
Legiuitorul a stabilit ca moment de începere al termenului de decădere data intrării în vigoare a hotărârii de guvern considerând că prin anexă se aduc la cunoştinţa persoanelor interesate toate datele de identificare ale terenurilor supuse exproprierii pentru a putea să formuleze eventuale pretenţii în legătură cu acestea. Cum reclamantul nu a avut însă posibilitatea reală de a lua la cunoştinţă de suprafaţa efectiv expropriată prin raportare la actele emise în baza Legii nr. 198/2004, nu este decăzut din termenul de a emite pretenţii.
În privinţa fondului pretenţiilor, în baza art. 9 din Legea 198/2004 constatând că reclamantul are calitatea de persoană îndreptăţită la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului în suprafaţă de 7.287 mp, tribunalul a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R să achite reclamantului suma de 194.160 lei, având în vedere preţul de circulaţie actual al terenului stabilit prin expertiza de evaluare efectuată în cauză de comisia de experţi şi răspunsul la obiecţiuni.
Cu privire la daunele cauzate de expropriere, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 9 din Legea nr. 198/2004, tribunalul a apreciat că acestea sunt justificate doar din perspectiva poluării gazoase, a formei înguste a terenului ca urmare a "decupării" unei iaşii din întregul teren deţinut de reclamant în urma construirii autostrăzii şi a restricţiilor de folosire a terenului limitrof autostrăzii, conform H.G. nr. 36/1996.
Tribunalul apreciat că nu este justificată dauna pentru lipsa accesului la un drum public în condiţiile în care, nici înainte de momentul exproprierii, terenul în integralitate nu avea acces la drumul public în mod direct, şi nici cea pentru poluare sonoră în condiţiile în care terenul nu avea destinaţia de teren pentru construit, situat în intravilan.
Prin Decizia civilă nr. 127/A din data de 22 octombrie 2013 Curtea de Apel Cluj, secţia l civilă, a admis, în parte, apelul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 752 din 26 octombrie 2012 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că suma ce i se cuvine reclamantului cu titlu de despăgubire aferentă suprafeţei de teren expropriate este de 162.883 lei, iar nu de 194.160 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat pe apelantă la a-i plăti reclamantului intimat suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli parţiale de judecată în apel.
Instanţa de apel a respins, ca nefondate, motivele de apel referitoare la modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii acţiunii reclamantului. Constatând incidenţa dispoziţiilor art. 9 din forma iniţială a Legii nr. 198/2004, instanţa de apel a dezlegat în sensul că, în cauză, nu este incident termenul de 15 zile de la data la care persoanei interesate i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire, ci termenul de 3 ani, de la data intrării în vigoare a H.G. prevăzute la art. 4 alin. (1) din lege, deoarece, faţă de reclamant nu s-a procedat, în anul 2005, ia comunicarea Hotărârii nr. 164 din 22 februarie 2005 de stabilire a despăgubirilor, în cuprinsul acestei hotărâri, nefiind el indicat ca persoană aparent îndreptăţită la primirea despăgubirilor, ci comuna Tureni.
Curtea a apreciat că dispoziţiilor legale trebuie interpretate în sensul că termenul de 3 ani începe să curgă de la data intrării în vigoare a H.G. sub condiţia ca în cuprinsul acesteia să se afle identificat în mod corect şi complet imobilul supus exproprierii, astfel ca orice persoană afectată de măsură să poată determina cu uşurinţă că imobilul ce-i aparţine face, în tot sau în parte, obiectul exproprierii, cerinţă ce nu este îndeplinită în cauză.
Analizând probele administrate în cauză, inclusiv expertiza topo, instanţa a constatat că în titlurile de proprietate din 984 emis în anul 2002, din 1579 emis în anul 2005, deţinute de reclamant, terenurile afectate de lucrările de execuţie a lucrării sunt identificate exclusiv prin număr de tarla (solă) şi număr de parcelă, respectiv tarlalele, în vreme ce prin H.G. nr. 1255/2004 identificarea este făcută exclusiv prin număr cadastral, respectiv suprafaţa de 7.043 mp prin nr. cadastral iar suprafaţa de 244 mp.
Această diferenţă în utilizarea elementelor de identificare, coroborată cu faptul că în cuprinsul hotărârii de guvern, proprietar aparent al terenului era menţionat exclusiv comuna Tureni, era de natură a-l pune pe reclamant în imposibilitatea de a avea certitudinea ca, într-adevăr, o parte din terenul său era vizat de măsura exproprieri, motiv pentru care nu se poate considera că, împotriva reclamantului, termenul de 3 ani prevăzut la art. 9 din Legea nr. 198/2004 curge de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 1255/2004.
Curtea de apei a apreciat că este nefondat şi motivul de apel potrivit căruia prima instanţă ar fi dat mai mult decât s-a cerut, pe motivul că pretenţiile la dezdăunare ale reclamantului ar fi fost pentru prima oară formulate abia prin înscrisul ce conţinea obiecţiuni la raportul de expertiză de evaluare a terenului, formulate în faţa instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea cuvenită expropriatului are o dublă componentă: prima, reprezentată de preţul de vânzare al unor imobile de acelaşi fel în aceeaşi unitate administraţiv-teritorială; a doua, reprezentată de daunele aduse proprietarului ca urmare a exproprierii.
Prin cererea introductivă de instanţă şi prin precizarea ulterioară de acţiune, reclamantul a invocat că are calitatea de persoana îndreptăţită în sensul Legii nr. 198/2004 la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului în suprafaţă de 7.287 mp, indicând generic termenul „despăgubiri", ceea ce trimite la. concluzia că a avut în vedere ambele categorii de sume pe care legea ie recunoaşte şi a făcut referire la prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, arătând în mod expres, că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.
Instanţa de apel a apreciat însă că este întemeiat motivul de apel privitor la stabilirea de către prima instanţă a unei valori prea ridicate a despăgubirilor, în urma noii analize efectuate de comisia de experţi rezultând un cuantum al despăgubirilor de 162.883 lei, mai mic faţă de suma iniţial stabilită de instanţa de fond.
Instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a avut în vedere expertiza efectuată în cauză ce a stabilit un cuantum al despăgubirilor de 43.722 euro (echivalentă cu 194.160 lei, la o paritate de 44.408 lei/euro) pentru suprafaţa expropriată de 7.287 mp, respectiv de 6 euro/mps în cadrul căreia experţii au arătat că terenul este situat în extravilanul localităţii Tureni, raportându-se la „ofertele din piaţa imobiliară comparabile cu terenul de evaluat, iar contracte autentice nu au fost identificate în zonă".
Faţă de prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi faţă de împrejurarea că data expertizei de evaluare înaintea primei instanţe nu au fost avute în vedere contracte de vânzare-cumpărare privitoare la terenuri de acelaşi fel cu cel expropriat, instanţa de apel a dispus efectuarea unor adrese către O.C.P.I. Turda, Primăria comunei Tureni şi C.N.P. Cluj în urma cărora au fost comunicate copii ale contractelor de vânzare-cumpărare în formă autentică încheiate în perioada 2011-2012 şi până la zi cu privire la terenuri situate în extravilanul comunei Tureni de către B.C.P.I. Turda.
Instanţa de apel a solicitat comisiei de experţi să facă o nouă analiză în vederea stabilirii valorii terenului supus exproprierii, comisia de experţi stabilind valoarea terenului expropriat de la reclamant la suma de 161.801 lei pentru data de 22 mai 2012, când, în sensul legii, a fost efectuat raportul de expertiză îa instanţa de fond.
Au fost menţinute şi dispoziţiile referitoare la obligarea pârâtei la a-i plăti reclamantului suma de 13,591 lei cu titlu de daune, prima instanţă stabilind în mod corect că poluarea gazoasă a suprafeţei de teren rămasă neexpropriată de la reclamant este de natură a afecta culturile agricole, fiind fără relevanţă că nu s-ar fi făcut dovada că reclamantul nu ar fi exploatat agricol terenul până în prezent.
La data de 3 februarie 2013, reclamantul C.S.M. a declarat recurs împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, prin care a solicitat modificarea deciziei pronunţate în sensul respingerii apelului formulat de pârâta CN A.D.N.R. SA şi menţinerea sentinţei nr. 752/2012 a Tribunalului Cluj.
Prin recursul declarat la data de 22 ianuarie 2014, întemeiat de dispoziţiile art, 304 pct. 6 şi 9 C., proc. civ. pârâta CN A.D.N.R. SA a solicitat, în principal, modificarea deciziei pronunţate de instanţa de apel în sensul admiterii în parte a apelului declarat de pârâtă şi, în consecinţă respingerea capetelor de cerere privind majorarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea din 22 februarie 2005 şi din data de 27 martie 2009 şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei civile şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în vederea administrării probei cu expertiza judiciară, pentru următoarele motive:
1. Instanţa de apel a respins, în mod greşit, excepţia decăderii reclamantului din dreptul de a mai solicita majorarea cuantumului despăgubirilor pentru suprafaţa de 7.043 mp, parte din terenul Tureni, expropriat în temeiul Hotărârii de stabilire de despăgubiri din 2005.
Recurenta susţine că, dreptul reclamantului ia a solicita constatarea calităţii de persoană îndreptăţită la despăgubiri sau majorarea despăgubirii s-a născut sub imperiul Legii nr. 198/2004 în forma iniţială, nemodificată, deoarece Hotărârea de stabilire de despăgubiri din 2005 s-a născut sub imperiul acestui act normativ, fiind aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Pentru acest motiv, în condiţiile în care H.G. nr. 1255/2004 a intrat în vigoare la data de 27 august 2004, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 9 iunie 2009, ce a fost 3 ani.
Instanţa de apei a apreciat greşit ca termenul prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004 curge de ia data intrării în vigoare a H.G. sub condiţia ca în cuprinsul acesteia sa fie corect şi complet identificat imobilul supus exproprierii, deşi nu există în cuprinsul art. 9 o atare prevedere, instanţa de apel adăugând la lege.
Susţine recurenta că art. 9 din Legea nr. 198/2004 instituie un termen care curge independent de datele cuprinse în anexele hotărârii de guvern emise în temeiul actului normativ, legiuitorul având în vedere teza unui proprietar diligent care trebuie să întreprindă minime demersuri pentru a-şi proteja dreptul său real sau pentru a putea contesta cuantumul despăgubirilor stabilite de expropriator, interpretarea contrară golind textul de lege de conţinut. Totodată, în cazul în care ar fi fost identificat corect proprietarul în H.G. nr. 1255/2004şi în hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2005, atunci termenul pe care l-ar fi avut ia dispoziţie contestatorul ar fi fost termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Mai susţine recurenta că:
- imobilul a fost corect identificat în anexa la H.G. nr. 1255/2004 iar nespecificarea numelui proprietarului nu îi poate fi imputată expropriatorului deoarece datele referitoare la titularii de drepturi reale sunt puse la dispoziţie de Comisia locală Tureni de aplicare a Legii nr. 18/1991.
- cum încă din anul 2005, atât o parte din terenul învecinat cu număr cadastral 299 Tureni şi o parte din terenul reclamantului a fost ocupat de lucrările de edificare a autostrăzii, reclamantul putea ax propriis sensibus să constate că imobilul proprietate sa este afectat de o lucrare de utilitate publică.
De asemenea recurenta susţine că decăderea intervine şi în raport de art. 9 alin. (2) din Legea nr- 198/2004 ce prevede, un termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, in cazul în care hotărârea nu a fost comunicată sub sancţiunea decăderii, afişarea realizându-se la 6 aprilie 2004.
Decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi ale art. 129 şi 274 C. proc. civ, deoarece raportui omologat de instanţa de judecată a fost întocmit cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, experţii întemeindu-şi raportul de evaluare pe oferte de vânzare nepertinente, iar nu pe tranzacţii autentice relevante depuse la dosarul cauzei de către instituţiile abilitate.
Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 2005 s-a întemeiat pe tranzacţii exprimate în contracte de vânzare-cumpărare încheiate în formă autentică şi, cu toate acestea, deşi instanţa a avut la dispoziţie respectivele tranzacţii, precum şî raportul de evaluare din Dosarul nr. 5258/117/2009 prin care s-a stabilit că partea rămasă din imobilul Tureni are o valoare de 1,95 euro/mp, s-a dat preferinţă raportului de evaluare ce a stabilit o valoare de 5 euro/mp, deşi experţii au reţinut că sunt mai relevante ofertele de vânzare de pe teritoriul localităţii Tureni, iar nu contractele de vânzare-cumpărare din raza comunei Tureni, iar practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie defineşte noţiunea de preţ de vânzare ca fiind preţul consemnat în acte autentice de vânzare-cumpărare.
A mai susţinut recurenta că, deşi instanţa de apei a dispus efectuarea unui raport de expertiză în apel, au fost nesocotite dispoziţiile legale referitoare la stabilirea valorii de despăgubire la momentul întocmirii lucrării, deoarece, deşi raportul a fost întocmit în mai 2013, s-a ţinut seama de data efectuării expertizei la fond, mai 2012.
Încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, se referă la faptul că hotărârea se întemeiază pe o gravă eroare de drept decurgând din greşita apreciere a probelor administrate, în primul rând expertiza tehnică evaîuatorie.
Au fost încălcate dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., deoarece deşi numai recurenta a formulat apel, admis, a fost obligată plata de cheltuieli de judecată în apel, deşi nu s-a aflat în culpă procesuală.
De asemenea, ar fi trebuit admisă cererea de exonerare la plata cheltuielilor de judecată de la fondul cauzei, dată fiind raportarea ia înscrisurile relevante administrate în cauză, respectiv cele patru contracte autentice care confirma justeţea cuantumului despăgubirilor stabilit prin Hotărârea nr. 164/2005.
III. Recurenta a mai susţinut că este nelegală soluţia instanţei de judecată cu privire la acordarea unei sume cu titlu de daune, deoarece instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut. (304 pct, 6 C. proc. civ.). Prin cererea de chemare în judecată s~a solicitat obligarea CN A.D.N.R. SA Ia acordarea de despăgubiri în cuantum de 15 euro/mp pentru fiecare metru pătrat de autostradă pentru imobilul în suprafaţă de 7.287 mp, iar cu prilejul obiecţiunilor la raportul de expertiză întocmit pe fondul cauzei, la data de 29 iunie 2012, la trei ani de la introducerea cererii introductive de instanţă, reclamantul a solicitat daune pentru terenul rămas în proprietate sa de 10,113 mp., deşi nu a fost efectuată o cerere precizatoare sau modificatoare în termen legai. Prin menţinerea obligării la suma de 13.591 Iei cu titlu de daune, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut fiind încălcate şi prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În subsidiar, este nelegală acordarea de despăgubiri cu titlu de daune dat fiind faptul că:
- prejudiciul nu există şi nu este cert deoarece nu există vreo dovadă că terenul a fost exploatata în vreun fel deşi se reţine în expertiză faptul că terenul având destinaţia de laneaţă nu poate fi exploatata decât în scop agricol. Reţinerea instanţei în sensul că nu are relevanţă dacă a fost sau nu exploatata terenul este în contradicţie cu noţiunea de prejudiciu reglementată de art. 26 din Legea nr. 33/1994.
- modalitatea de caicul a prejudiciului ce l-ar suferi urmare reducerii valorii terenului urmare a poluării gazoase nu are un suport probator, experţii evaluând subiectiv şi pur prezumativ că daunele cu privire la poluarea gazoasă s-ar cifra la 13.591 lei.
- nu se poate stabili un prejudiciu, deoarece terenul rămas îşi va menţine destinaţia de teren agricol.
- prejudiciul a fost reparat deoarece valoarea despăgubirilor stabilite prin Hotărârea nr. 165/2005 se compune din preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, la data întocmirii raportului şi daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane luând în considerare dovezile prezentate. Daunele, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, nu rezultă dintr-o faptă delictuală ci dintr-un act de putere şi, în consecinţă, nu pot fi evaluate prin factor ipotetici, ci potrivit art. 1169 C. civ.
La data de 30 aprilie 2014, recurenta CN A.D.N.R. SA a depus întâmpinare la recursul declarat de către recurentul-reclamant prin care a solicitat respingerea ca nefundat.
La data de 30 mai 2014 recurentul-reclamant C.S.M. a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâta CN A.D.N.R. SA prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, invocând pe de o parte faptul că nu se înscrie în motivele de nelegalitate prevăzute de art 304 C. proc. civ, precum şi caracterul fondat al hotărârii instanţei de apel.
Investită cu soluţionarea recursurilor, Înalta Curte constată următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant C.S.M., Înalta Curte va lua act de renunţarea acestuia la judecata căii de atac, având în vedere următoarele:
La termenul de judecată din data de 12 iunie 2014, recurentul-reclamant C.S.M. a învederat instanţei de judecată că înţelege să renunţe la judecata recursului.
Înalta Curte reţine că renunţarea la judecată este un act de dispoziţie, reglementat de art. 246 C. proc. civ., care poate avea loc oricând în cursui judecăţii, putându-se face atât în primă instanţă cât şi în căile de atac.
Instituţia renunţării la judecată şi a renunţării la drept este reglementată în Titlul III Procedura înaintea primei instanţe, cap. 10 - Judecata, Secţiunea V C. proc. civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ., raportat Ia art. 298 C. proc. civ, dispoziţiile de procedură privind judecata în apei, respectiv în primă instanţă, se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol
Prin urmare, renunţarea la judecarea unei cereri, aşa cum este reglementată prin dispoziţiile legale cuprinse în art. 246 C. proc. civ., nu sunt potrivnice celor cuprinse în art. 299-316 C. proc. civ., astfel că acestea se aplica şi în instanţa de recurs.
În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-pârâtă C.N.A.D.N.R. S.A. instanţa urmează a-l admite, reţinând următoarele::
Înalta Curte constată că este nefondată critica privind greşita aplicare şi interpretare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004.
Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 198/2004, hotărârea de stabilire a despăgubirilor, în condiţiile prevăzute la art. 6, se comunică petentuiui şi se afişează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat, precum şi la sediul expropriatorului. Conform art. 9 din aceeaşi lege, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum şi orice persoană care se consideră îndreptăţită Ia despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i-a fost respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubiri.
În speţă, H.G. nr. 1255/2004 a intrat în vigoare la data de 27 august 2004, iar cererea reclamantului a fost promovată, prin poştă, la data de 5 mai 2009.
Însă, în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel şi pe care instanţa de recurs nu o mai poate reaprecia, data fiind greşita şi incompleta identificare a imobilului supus exproprierii, atât prin anexa la H.G. în discuţie, nr. 1255/2004, cât şi în hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, precum şi a proprietarului acestuia, în sensul că, în locul reclamantului, în calitate de proprietar, a fost menţionată comuna Tureni, acesta nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul actelor de expropriere, comunicarea acestora realizându-se, la cererea reclamantului, abia la data de 22 mai 2009.
Câtă vreme reclamantului nu i-a fost comunicată hotărârea de expropriere, iar potrivit art 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, recurenta-pârâtă nu şi-a îndeplinit nici obligaţiile prevăzute de art. 5 alin. (4) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, acordând despăgubirile pentru terenul în litigiu altuia decât adevăratul titular al dreptului, respectiv comunei Tureni.
În această situaţie, termenul de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004, nu a curs faţă de reclamant, care a fost privat atât de terenul în suprafaţă de 7.287 mp, cât şi de despăgubirile cuvenite pentru expropriere şi nu ar fi putut fi sigur, faţă de conţinutul imprecis al actelor de expropriere, că terenul său este cel vizat de respectiva măsură.
Înalta Curte mai reţine că este corectă interpretarea dată de instanţa de apel, în sensul că legiuitorul a stabilit ca moment al începerii termenului de decădere data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern considerând că, prin anexă, se aduc la cunoştinţă persoanelor interesate toate datele de identificare ale terenurilor suspuse exproprierii pentru a putea să formuleze eventuale pretenţii în legătură cu acestea, interpretarea nefiind una prin care se adaugă la lege ci relevă însăşi raţiunea juridică a textului de lege aplicat, în contextul celorlalte texte de lege mai sus indicate.
Interpretarea contrară ar conduce la concluzia absurdă că, deşî persoana vizată nu dispune de elementele necesare pentru a fi sigură că imobilul ce îi aparţine este sau nu afectat de expropriere, termenul de prescripţie curge împotriva sa, profitând astfel expropriatorului cuplabil de erorile cuprinse în actele de expropriere.
În măsura în care, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor din data de 22 februarie 2005 s-a expropriat suprafaţa de 11.467, 83 mp, persoana aparent îndreptăţită să primească despăgubirile apare ca fiind comuna Tureni prin primar, care, de altfel a şi acceptat cuantumul respectivelor despăgubiri, nici termenul prevăzut de dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 198/2004 nu curge, nefiind identificaţi, prin respectiva hotărâre, nici reclamantul în calitate de persoană îndreptăţită şi nici terenul expropriat, conform titlurilor deţinute de acesta.
Nu este fondată nici critica, întemeiată de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C proc. civ., în sensul că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, acordând şi prejudiciul cauzat proprietarului, deşi acesta nu ar fi fost solicitat, nici prin cererea introductivă de instanţă, nici prin modificarea acesteia, realizată potrivit dispoziţiilor legale.
Înalta Curte reţine că, potrivit celor arătate de instanţa de apel, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamantul a invocat calitatea de persoană îndreptăţită la primirea despăgubirilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994 arătând expres, în motivare, faptul că despăgubirile cuprind atât valoarea reală a imobilului, cât şi prejudiciul nerealizat.
Înalta Curte constată însă că este fondată critica privind încălcarea prevederilor art 26 din Legea nr. 33/1994.
Înalta Curte reţine că în materia specială a expropierii, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa trebuie să se conformeze normei imperative ce decurge din dispoziţiile art. 26 alin, (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora « la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vindea, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportidui de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de acestea.
În cauză, se reţine că, faţă de critica formulată de apelanta-pârâtă, în sensul că la efectuarea expertizei tehnice au fost avute în vedere oferte de vânzare de terenuri, iar nu contracte autentice de vânzare-cumpărare, instanţa de apel a dispus, prin încheiere din data de 19 februarie 2013, efectuarea de adrese către oficiu! de C.P.I. Turda, primăria Tureni şi C.N.P. Cluj, în vederea comunicării de copii ale unor contracte de vânzare cumpărare în formă autentică, încheiate eu privire la terenuri situate în extravilanul comunei Tureni, în anii 2011, 2012 până la zi.
Ulterior, prin încheiere din data de 19 martie 2013, instanţa a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertoză de către aceeaşi comisie de experţi ce a întocmit raportul de expertiză la fond, în vederea stabilirii despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat, ţinând seama de contractele de vânzare-cumpărare depuse în concordanţă cu prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în urma reanalizei efectuate, experţii stabilind un cuantum al despăgubirilor de 162.883 lei, în loc de 194.160 lei, calculate la data de 22 mai 2012, data întocmirii primului raport de expertiză, cuantum omologat de instanţa de judecată.
Procedând astfel, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora «Instanţa va putea încuviinţa refacererea sau completarea probelor administrate la prima instanţă (...) dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei».
Apreciind, prin încheierea din date de 19 martie 2013, asupra faptului că prin expertiza efectuată la fond, comisia de experţi desemnată a efectuat un raport de expertiză cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere necesitatea efectuării unei noi expertize în cauză cu atât mai mult cu cât instanţa de apel însăşi motivează că raportul de expertiză întocmit la fond nu a ţinut seama de preţurile menţionate în contracte de vânzare-cumpârare, ci de oferte de vânzare, iar experţii au apreciat ca nu exista tranzacţii concrete care să poată fi folosite drept comparabile.
Totodată, noua expertiză trebuia să aibă în vedere comparabile reprezentate de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel cu imobilul în litigiu, la data întocmirii raportului de expertiză efectuat în apel, iar nu la data expertizei întocmite la fond, potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
În aceste condiţii, văzând şi dispoziţiile art 305 C. proc civ, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de aceiaşi fel în unitatea administraţiv-teritorială în care se află terenurile în litigiu, aşa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare ce au fost efectiv încheiate în perioada relevantă, cea a întocmirii expertizei, solicitând, în acest sens, şi relaţii de la C.N.P., Serviciul de taxe şi impozite locale al Primăriei şi O.C.P.I.
Totodată, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al motivelor de recurs referitoare la nedovedirea condiţiilor prejudiciului acordat în temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanţa de apei să administreze probe, inclusiv prin intermediul noii expertize ce va fi efectuată în cauză, din care să rezulte cu certitudine existenţa prejudiciului şi întinderea acestuia.
Faţă de soluţia casării cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune cercetarea motivelor de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată în faza apelului, iar în ceea ce priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată acordate la instanţa de fond, urmează a fi cercetate de instanţa de apel, în măsura în care au fost invocate în cadrul unui motiv de apel.
Pentru toate aceste considerente, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 315 C. proc. civ. în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunţarea reclamantului C.S.M. la judecata recursului declarat împotriva Deciziei nr. 127/A din 22 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă
Admite recursul declarat de pârâtul Statului Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1969/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1994/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
