ICCJ. Decizia nr. 2060/2014. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2060/2014
Dosar nr. 443/93/2012
Şedinţa publică din 26 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 17 februarie 2012, reclamanţii B.A. şi B.D., în contradictoriu cu pârâtul Orasul Voluntari, prin primar, au solicitat anularea parţială a hotărârii din 09 ianuarie 2012, prin care a fost stabilit cuantumul despăgubirilor în urma exproprierii, majorarea cuantumului despăgubirilor la 500 euro/mp şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanţii au arătat că au devenit proprietarii unui teren în suprafaţa de 4.080,06 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. L.D., la data de 13 mai 2004.
Prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Voluntari din 16 decembrie 2009, au fost declarate ca utilitate publică unele terenuri pentru realizarea obiectivului de investiţii lărgire 4 benzi, printre care şi o suprafaţă de 240 mp din terenul proprietatea reclamanţilor.
Prin adresa din 02 martie 2010 emisă de către Primăria Voluntari, reclamanţii erau rugaţi să accepte exproprierea către Consiliul Local Voluntari a 240 mp din terenul cu număr cadastral, la valoarea de 250 euro/mp.
Drept răspuns, prin adresa înregistrată de reclamanţii au adus la cunoştinţa Primăriei Voluntari, faptul că terenul supus exproprierii este ipotecat în favoarea Credit Europe Bank şi evaluat la 500 euro/mp, iar o reevaluare a terenului la jumătate de preţ ar duce la o diminuare semnificativa a garanţiei băncii, pe cale de consecinţă, reclamanţii fiind nevoiţi sa suplimenteze garanţiile băncii, lucru imposibil de realizat.
La data de 02 decembrie 2011, au primit Notificare privind acordarea sumelor propuse pentru plata despăgubirilor aferente terenurilor expropriate în baza dispoziţiei din 20 mai 2011. Prin aceasta notificare, au fost înştiinţaţi de acordarea unor despăgubiri în valoare de 17.280 euro, respectiv 72 euro/mp.
La data de 20 decembrie 2011, reclamanţii au depus la Primăria Voluntari un punct de vedere, ca răspuns la notificarea din 02 decembrie 2011, prin care şi-au exprimat dezacordul faţă de cuantumul sumei stabilită drept despăgubire, cuantum pe care îl considera mult sub valoarea reală a imobilului teren supus exproprierii.
Arată că despăgubirea pentru expropriere trebuie să fie justă şi că la momentul stabilirii cuantumului despăgubirii prin hotărâre judecătorească instanţa este obligată să respecte normele juridice de trimitere cuprinse în 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 26, art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 274 C. proc. civ., art. 44 Constituţia României.
La termenul de judecată din data de 27 martie 2012, SC A.M. SRL a formulat cerere de intervenţie în nume propriu, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată, admiterea cererii de intervenţie şi, pe cale de consecinţă, anularea hotărârii atacate, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor; majorarea despăgubirilor de la suma de 72 euro/mp la suma de 500 euro/mp.
În motivarea în fapt a cererii de intervenţie, s-a arătat că, la data de 01 octombrie 2006, intre SC A.M. SRL, în calitate de uzufructuar şi reclamanţii B.A. şi B.D., în calitate de proprietari, a intervenit contractul de constituire a dreptului asupra imobilului compus din teren în suprafaţă de 4.080,06 mp, situat în tarla 49, şi construcţia tip S+P+4 E situată pe acesta, anume în comuna Voluntari, jud. Ilfov, având număr cadastral, înscris în C.F. a localităţii Voluntari, cu încheierea din 24 mai 2004 a B.C.F. Buftea.
Cererea de intervenţie a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 49-56 C. proc. civ., art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 26, art. 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica, art. 44 Constituţia României.
La termenul de judecată din data de 24 aprilie 2012, tribunalul a respins cererea de intervenţie voluntară principală formulată de SC A.M. SRL, ca inadmisibilă.
Tribunalul a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză evaluatorie.
La data de 23 octombrie 2012, s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, raportul de expertiză efectuat de experţii P.E. şi B.M. (filele 184-191) şi opinia separată a expertului M.E. (filele 192-193).
La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2012, tribunalul a respins obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 1235 din 20 noiembrie 2012, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanţi, a majorat cuantumul despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 09 ianuarie 2012 emisă de pârât de la suma de 17.280 euro la suma de 48.000 euro, conform raportului de expertiză întocmit de experţii P.E., B.M. şi M.E. şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 09 ianuarie 2012 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, asupra imobilelor supuse exproprierii, în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Reabilitare şi modernizare Bd. P.”, s-a stabilit o despăgubire în cuantum de 17.280 euro pentru exproprierea imobilului teren în suprafaţă de 240 mp. situat în oraşul Voluntari, înscris în C.F., conform dispoziţiilor art. 5 şi art. 11 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 255/2010.
Tribunalul a reţinut incidenta in cauză a prevederii înscrise în art. 22 din Legea nr. 255/2010, apreciind că pentru stabilirea despăgubirilor instanţa are obligaţia de a constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii (art. 25 din Legea nr. 33/1994). Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia (art. 26 din Legea nr. 33/1994 la care face trimitere art. 22 din Legea nr. 255/2010).
În cauză, tribunalul a reţinut că, potrivit raportului de expertiză evaluatorie administrat la dosarul cauzei întocmit de experţii P.E., B.M. şi M.E., valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren în litigiu este de 48.000 euro. De asemenea, expertul desemnat de reclamanţi, M.E., a depus la dosar o opinie separată numai în privinţa valorii imobilului în litigiu, apreciind că aceasta este în cuantum de 144.000 lei, reprezentând aproximativ 31.600 euro.
Prin urmare, procedând la compararea ofertei pârâtului cu pretenţiile formulate de reclamanţi, tribunalul a reţinut că valoarea imobilului în litigiu la care urmează a se raporta este cea de 48.000 euro, rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. Sub acest aspect, tribunalul a reţinut că prin lucrarea efectuată în cauză, experţii au selecţionat în mod corect proprietăţile imobiliare comparabile, s-au raportat la elemente tehnice de comparaţie corecte şi au aplicat factori de corecţie pertinenţi astfel încât valorile luate în considerare sunt apreciate de instanţă ca fiind apropiate cu cele ale imobilului în litigiu.
Deşi expertul desemnat de reclamanţi a formulat o opinie separată sub aspectul valorii de piaţă a imobilului, valoare situată sub nivelul rezultat din raportul de expertiză, tribunalul nu s-a raportat la aceasta întrucât nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat la dosar.
Pe cale de consecinţă, reţinând că expertul desemnat de instanţă şi expertul desemnat de pârât au stabilit ca valoare a imobilului în litigiu suma de 48.000 euro, valoare justificată din punct de vedere tehnic, prin comparaţie cu expertiza care a stat la baza emiterii hotărârii contestate, în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 şi art. 27 din Legea nr. 33/1994, tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanţi şi a dispus majorarea cuantumului despăgubirilor stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 09 ianuarie 2012 emisă de pârât de la suma de 17.280 euro la suma de 48.000 euro.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect anularea parţială a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a reţinut că, în cauză, nu au fost invocate şi nici dovedite motive de nevalabilitate a acestei hotărâri care să atragă sancţiunea anulării, singura critică adusă de reclamanţi vizând valoarea despăgubirii stabilite, astfel încât apreciază că, în fapt, acest capăt de cerere se circumscrie celui de-al doilea care are ca obiect majorarea cuantumului despăgubirilor.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 1.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert, conform chitanţei aflată la fila 155 din dosar. Cu privire la onorariul de avocat solicitat de reclamanţi, tribunalul a reţinut că la dosarul cauzei nu s-au administrat dovezi sub aspectul achitării acestuia, motiv pentru care instanţa s-a raportat exclusiv la cheltuiala a cărei dovadă privind efectuarea se află la dosar, respectiv onorariul de expert.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul Oraşul Voluntari, prin primar.
Prin Decizia nr. 31/A din 30 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de pârât, precum şi cererea de obligare a reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În ce priveşte prima critică, vizând faptul că în mod eronat prima instanţă a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor fără a tine cont de împrejurarea că la adoptarea Hotărârii din 2012, apelantul s-a raportat la adresa din data de 16 martie 2011 emisă de către U.N.N.P. din România în care este menţionată valoarea orientativă a proprietăţilor imobiliare pentru anul 2011 din Oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, (zona în care se afla şi terenul reclamanţilor expropriaţi pentru utilitate publică) şi anume 72 euro/mp teren liber şi la un raport de evaluare întocmit de către un evaluator de proprietăţii imobiliare atestat A.N.E.V.A.R. cu respectarea prevederilor art. 11, alin. (8) şi alin. (9) din Legea nr. 255/2010 care evidenţiază valoarea de piaţă ţinând cont de toate modificările survenite pe piaţa imobiliară, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, pentru următoarele argumente:
L itigiul prezent a fost generat de nemulţumirea reclamanţilor de cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea lor, conform Legii nr. 255/2010 prin Hotărârea din 2012 emisă de Oraşul Voluntari - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010.
Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor, că legea specială, care reglementează exproprierile operate în scopul realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, trimite expres la dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.
Or, legea cadru în materia exproprierilor stabileşte un criteriu legal ce trebuie avut în vedere de comisia de experţi numită de instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din Lege, în sensul ca evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preturile de tranzacţionare ale unor imobile similare, de la data efectuării raportului de expertiză, adică de la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că instanţa de fond corect a reţinut că în cauză se impunea întocmirea unei expertize, în condiţiile stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criteriu imperativ impus de art. 22 din Legea nr. 255/2010.
Susţinerea că instanţa anterioară trebuia să aibă în vedere exclusiv raportul de evaluare folosit de notarii publici, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 255/2004, nu răspunde cerinţelor legale pentru stabilirea valorii reale de piaţă şi nu ţine seama de norma de trimitere la care s-a făcut anterior referire, normă cu caracter special în raport de cea înscrisă în art. 5 din Legea nr. 255/2010.
Câtă vreme Legea nr. 255/2010, prin trimiterea expresă pe care o face la art. 21-27 din Legea nr. 33/2004, stabileşte că pentru determinarea cuantumului despăgubirilor, atât comisia de experţi cât şi instanţa trebuie să ţină seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, în mod judicios prima instanţă nu s-a raportat la grila notarilor publici, care conţine doar valori orientative ale proprietăţilor imobiliare bazate pe analiza tranzacţiilor efectuate în anii anteriori si pe anticiparea evoluţiei viitoare. Or, evaluarea unei proprietăţi imobiliare, în conformitate cu S.I.E., presupune identificarea proprietăţii imobiliare şi efectuarea inspecţiei tehnice a acesteia, ceea ce implică necesitatea solicitării părerii unor specialişti cu atât mai mult cu cât ghidurile respective, stabilind doar valori minime, nu acoperă toate situaţiile din practică. Luarea în considerare a altei valori decât cea de preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială ar contraveni art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care, spre deosebire de art. 5 din Legea nr. 255/2010, instituie un standard de evaluare, iar nu un simplu element de analiză a informaţiilor cu privire la piaţa imobiliară.
Cu referire la celelalte critici, care vizează raportul de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, Curtea a reţinut că într-adevăr, expertiza realizată de către experţii P.E. şi B.M., valorificată de tribunal, s-a raportat, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul expertizei - filele 184-191, dosar fond, exclusiv la ofertele de vânzare identificate de experţi şi care aveau ca obiect terenuri libere, similare celui expropriat iar nu la preturi de tranzacţionare efectiv practicate pe piaţa imobiliară, pentru imobile de acelaşi fel. Tot astfel, opinia separată întocmită de expertul M.E., are în vedere exclusiv oferte de vânzare publicate în mass media.
Or, sintagma utilizată de către legiuitor în art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/2004, presupune determinarea preţului de piaţă, respectiv cel care se formează pe piaţa imobiliară locală în urma fluctuaţiei cererii şi a ofertei şi la nivelul căruia este plauzibil să se înstrăineze un teren din zona de referinţă, la data arătată de către legiuitor. Aceasta înseamnă că, în aprecierea coroborată a probelor, în măsura în care nu au fost perfectate tranzacţii în perioada de referinţă se poate recurge la alte mijloace de probă concludente, din categoria cărora pot face parte şi ofertele de preţ ale agenţiilor imobiliare ori preţurile din anunţurile de mica publicitate din zonele locale.
În cauză, aşa cum rezultă din chiar cuprinsul expertizei realizate în prima fază procesuală (filele184-187) experţii nu au verificat dacă au fost încheiate contracte de vânzare - cumpărare în perioada de referinţă, raportându-se exclusiv la oferte de vânzare.
În apel, s-a dispus suplimentarea probatoriului, iar în cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar contracte de vânzare cumpărare cu privire la terenuri în raport de care părţile au susţinut că pot fi apreciate ca fiind similare celui expropriat.
În raport de acest probatoriu şi pentru a da eficienţă criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, Curtea a dispus efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a terenului expropriat, care să se bazeze pe preţurile consemnate în contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar.
Aşa fiind, în ceea ce priveşte criticile referitoare la metodele de calcul folosite de către experţii care au efectuat expertiza în primă instanţă, Curtea a constatat că acestea au rămas fără obiect, în condiţiile în care în apel a fost administrat un nou asemenea mijloc de probă.
În ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, Curtea a constatat că prin raportul de expertiză întocmit în această fază procesuală, astfel cum acesta a fost completat la data de 21 ianuarie 2014, comisia de experţi a stabilit valoarea terenului expropriat la suma de 208,75 euro/mp., reprezentând echivalentul sumei de 219.824 lei.
Curtea a reţinut că la efectuarea acestei expertize, comisia de experţi s-a raportat la cele două din cele trei contracte de vânzare cumpărare, anexate la dosar, apreciind că doar aceste înscrisuri autentice vizează imobile libere, neocupate de construcţii, fiind similare celui expropriat.
De asemenea, Curtea a constatat că experţii au motivat cu trimitere concretă la starea de fapt a terenului expropriat, care este considerentul pentru care contractul din 05 noiembrie 2012, nu vizează un imobil similar celui expropriat astfel că nu poate constitui un criteriu în stabilirea valorii terenului expropriat, argumentele expuse având suport în probatoriul administrat în cauză, din care rezultă că terenul expropriat este un teren liber de construcții.
Referitor la metoda de evaluare folosită de către comisia care a efectuat expertiza completată din apel, Curtea a apreciat că aceasta este conformă prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994: „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Or, preţul consemnat în cele două contracte autentice de vânzare - cumpărare, avute în vedere de către comisia de experţi, la întocmirea suplimentului la raportul iniţial, contracte care au fost încheiate la o dată apropiată de cea a momentului evaluării terenului şi în raport de care experţii au apreciat că au ca obiect terenuri similare ca şi poziţie şi amplasament reprezintă, în raport de prevederea legala anterior citată, un mijloc de probă relevant în aprecierea preţului de piaţă a acestui imobil.
Împrejurarea că terenul expropriat, în suprafaţă de 240 mp, are o lăţime de doar cinci metri, pe care nu ar putea fi edificate construcţii, terenul fiind pretabil doar pentru locuri de parcare, nu poate fi de natură a determina o altă concluzie, în ceea ce priveşte stabilirea valorii despăgubirilor în cauză, apelantul neputând invoca, în susţinerea apelului, o situaţie creată prin exproprierea dispusă de însăşi acesta, pentru a justifica scăderea preţului imobilului.
Astfel, câtă vreme legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, concluzie ce reiese din chiar cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994, simpla împrejurare că imobilul este expropriat parţial, cum este şi cazul în speţă, nu poate avea drept consecinţă, determinarea valorii lui exclusiv în raport de destinaţia, scopul pentru care urmează a fi utilizată parcela expropriată sau caracteristicile terenului expropriat, dobândite de imobil ulterior adoptării acestei măsuri de către autorităţile statului, ci, despăgubirea prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 trebuie să reprezinte o compensaţie pentru pierderea efectiv suferită de proprietar ca urmare a pierderii dreptului său de proprietate, raportată la preţul cu care respectiva proprietate ar fi putut fi înstrăinată, adică preţul de piaţă al acesteia la momentul realizării efective a exproprierii.
Curtea a apreciat însă, că nu poate stabili această valoare pentru despăgubirile cuvenite intimaţilor reclamanţi ca urmare a exproprierii terenului în suprafaţa de 240 mp, situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov, întrucât astfel ar fi încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac exprimat prin adagiul latin non reformatio în pejus, care face imposibilă înrăutăţirea situaţiei părţii în propria cale de atac.
Acest principiu este consacrat legislativ prin dispoziţiile cuprinse în art. 296 C. proc. civ., teza a II-a, potrivit cărora apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Potrivit acestui principiu, hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea apelantului şi nicidecum în defavoarea acestuia, fiind o chestiune de interes general ca părţile să nu fie ameninţate de nici un risc de agravare a situaţiei lor dacă vor exercita o cale de atac pusă la dispoziţie de lege împotriva unei hotărâri pe care ele o consideră ca fiind nelegală şi netemeinică.
Or, în speţă, cuantumul despăgubirilor calculate prin raportul de expertiză completat efectuat în apel (208,75 euro/mp, rezultând o valoare a terenului expropriat de 219.824 lei) este mai mare decât cel rezultat prin expertiza efectuată în faţa instanţei de fond.
În această situaţie, chiar dacă raportul de expertiză tehnică de specialitate întocmit în apel este singurul care respectă prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Curtea a apreciat că nu poate da eficienţă acestei probe, fără a încălca principiul consacrat de art. 296 C. proc. civ., teza a II-a.
Faţă de cele arătate, Curtea a apreciat că nu există motive care să atragă schimbarea sentinţei, astfel că în baza art. 296 C. proc. civ., va dispune respingerea apelului ca nefondat.
În ce priveşte cererea apelantului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, faţă de soluţia pronunţată în apel, Curtea a dispus respingerea acesteia.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Oraşul Voluntari, prin primar.
În motivarea cererii de recurs, pârâtul a contestat cuantumul despăgubirilor, susţinând că, în cadrul procedurii administrative, acesta a fost stabilit în urma unui raport întocmit de către un evaluator de proprietăţi imobiliare atestat A.N.E.V.A.R., cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (8) şi alin. (9) din Legea nr. 255/2010, la dosarul de expertiză aflându-se adresa din 16 martie 2011 emisă de U.N.N.P. din România, în care sunt menţionate valori orientative ale proprietăţilor imobiliare din Oraşul Voluntari în anul 2011.
Mai susţine recurentul că, astfel cum a menţionat în obiecţiunile formulate la raportul de expertiză efectuat la fond, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii au avut în vedere doar oferte de vânzare cumpărare postate pe site-urile imobiliare şi nu tranzacţiile efectuate în zonă.
Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe concluzia a doi dintre cei trei experţi, stabilind un cuantum al despăgubirilor mare, raportat la terenul ce formează obiectul exproprierii, care este în suprafaţă de 240 mp, cu o lăţime de doar cinci metri, pe care nu se pot edifica construcţii, acesta fiind pretabil doar pentru locuri de parcare.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii.
La termenul de la 26 iunie 2014, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, în raport cu prevederile art. 306 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru următoarele considerente:
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.
Obligaţia părţii de a arăta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor este prevăzută sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că, pe lângă posibilitatea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Prin exercitarea recursului se urmăreşte realizarea controlului de legalitate al hotărârii recurate, astfel că, spre deosebire de calea ordinară de atac, care este devolutivă, în recurs, părţile sunt obligate a-şi conforma conduita procesuală la dispoziţiile imperative anterior invocate.
În pricina de faţă, prin memoriul de recurs, recurentul pârât expune modul de realizare a raportului de evaluare în procedura administrativă de către experţi membri A.N.E.V.A.R., precum şi înscrisurile avute în vedere de aceştia la stabilirea cuantumului despăgubirii.
De asemenea, recurentul critică expertiza efectuată în faza procesuală a fondului, susţinând că instanţa şi-a fundamentat, în mod greşit, soluţia pe concluzia a doi dintre cei trei experţi şi a stabilit un cuantum al despăgubirilor mare, raportat la terenul ce formează obiectul exproprierii, care este în suprafaţă de 240 mp, cu o lăţime de doar cinci metri, pe care nu se pot edifica construcţii. Recurentul susţine că la efectuarea acestei expertize, s-au avut în vedere doar oferte de vânzare cumpărare postate pe site-urile imobiliare şi nu tranzacţiile efectuate în zonă, acest aspect fiind contestat prin obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
În baza efectului devolutiv al căii de atac exercitată de pârât, instanţa de prim control judiciar a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru terenul expropriat şi, având în vedere că această valoare a fost mai mare decât cea stabilită la fond, în baza principiului non reformatio in pejus, a dispus respingerea apelului.
Or, recurentul formulează susţineri care nu reprezintă critici ale argumentelor legale reţinute de instanţa de apel în susţinerea soluţiei sale, ci se referă la o greşită interpretare a probei cu expertiză administrată în faţa instanţei de fond, apreciind că doar preţul stabilit prin raportul de evaluare întocmit în faza administrativă, este cel corect.
În acest context, se constată că recurentul formulează critici care vizează soluţia si argumentele instanţei de fond, care nu au legătură cu decizia recurată.
Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei care a pronunţat hotărârea recurată şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.
Aşa fiind, cum aspectele invocate prin cererea de recurs nu se grefează pe conţinutul deciziei atacate şi cum pârâtul nu s-a conformat exigenţelor impuse de legiuitor pentru exerciţiul acestei căi de atac, în sensul că nu a indicat în cererea sa vreunul din motivele de casare şi modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar în cauză nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâtul Oraşul Voluntari, prin primar împotriva Deciziei nr. 31A din 30 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1994/2014. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 2066/2014. Civil. Completare/lămurire... → |
|---|
