ICCJ. Decizia nr. 1985/2014. Civil. Conflict de competenţă. Obligaţie de a face. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1985/2014
Dosar nr. 1665/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată din data de 08 februarie 2012, înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 976/105/2011, reclamanta SC O.P. SA, în contradictoriu cu pârâta N.M., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 2296 RON, actualizată la data plăţii efective în raport de indicele de inflaţie, cu titlu de drepturi băneşti încasate fără drept cu titlu de prime de Paşte şi Crăciun.
În motivare, reclamanta a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 2529/2008, pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 5810/105/2008 a fost obligată la plata unor drepturi salariale către pârâtă. Ulterior, prin Decizia nr. 227/2009, Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de reclamanta în cauză şi a modificat sentinţa civilă sus-menţionată în sensul reducerii sumei acordate la suma brută de 5781 RON.
În executarea sentinţei civile pronunţate la instanţa de fond, anterior pronunţării deciziei din recurs, la data de 21 octombrie 2008, reclamanta a achitat voluntar pârâtei suma de 6930 RON şi solicită restituirea diferenţei plătită voluntar.
Cererea a fost întemeiată în drept pe prev. art. 4042 alin. (3) C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 3494111 mai 2012, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat judecarea cauzei către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru judecarea cererii, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 23318/299/2012.
Prin Sentinţa civilă nr. 20930 din 13 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat judecarea cauzei către Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, conflicte de munca şi asigurări sociale, sub nr. unic 1665/3/2013, iar la data de 19 martie 2014 - f 16, reclamanta şi-a precizat temeiul juridic ai acţiunii ca fiind art. 4041 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 3621 din 25 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovată de reclamanta SC O.P. SA, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi în temeiul art. 20 alin. (2) rap. la art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Analizând actele şi lucrările în cauză cu privire la excepţia invocată, tribunalul a apreciat că faţă de obiectul cauzei indicat în mod constant ca fiind instituţia procesuală a întoarcerii executării silite, instanţa competentă în cază este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
S-a reţinut că dispoziţiile art. 400 alin. (1) şi art. 373 alin. (2) C. proc. civ. aplicabile cauzei sunt dispoziţii de la care nu există norme derogatorii privitoare la instanţa de executare.
În privinţa normelor cuprinse în art. 2 C. proc. civ., privitoare la competenta de judecată a tribunalului în primă instanţa, s-a reţinut că acestea se aplică strict în privinţa fazei judecaţii şi nu poate fi extinsă aplicarea lor şi în stabilirea competenţei instanţelor în materia executării silite.
Întrucât competenţa de încuviinţare a executării silite revine, potrivit art. 373 alin. (2) C. proc. civ., judecătoriei, ca instanţă de executare, competenţa de soluţionare în primă instanţă a cererii de întoarcere a executării revine tot judecătoriei, ca instanţă de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti:
Se constată că obiectul cererii care a învestit instanţa a vizat obligarea pârâtei la restituirea diferenţei sumei plătită voluntar de către reclamantă.
Potrivit motivelor cererii de chemare în judecată, cauza acestei restituiri, care se constituie în fundamentul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, este reprezentată de reducerea sumei la care societatea O.P. fusese obligată iniţial la plata unor drepturi salariale.
Aşadar, este vorba despre pretenţii derivând din instituţia întoarcerii executării aşa cum se găseşte ea reglementată prin dispoziţiile art. 4041, 4042 C. proc. civ.
De altfel, natura juridică a unei astfel de cereri - cu implicaţii vizând competenţa şi regimul juridic al căilor de atac - a fost tranşată prin Decizia în interesul legii nr. 5/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a cărei interpretare dată chestiunii în discuţie este obligatorie pentru instanţe.
Astfel, s-a reţinut, conform deciziei menţionate, tocmai în vederea unificării unei practici jurisprudenţiale divergente, că "cererea de întoarcere a executării, formulată pe cale separată, este o cerere ce ţine în exclusivitate de faza procesuală a executării, subsecventă celei de soluţionare irevocabilă a litigiului". Că, întoarcerea executării îşi are fundamentul în executarea anterioară a unui titlu ce a fost desfiinţat, neavând nicio relevanţă materia juridică în care s-a pronunţat hotărârea desfiinţată.
De aceea, împrejurarea că litigiul în care a fost pronunţată hotărârea care a constituit titlu executoriu a fost unul de drept al muncii nu are nicio relevanţă şi nu-şi extinde natura juridică asupra cererii vizând întoarcerea executării.
În speţă, titlul pârâtei nu a fost desfiinţat, însă suma la care a fost obligată reclamanta prin hotărârea deţinută de pârâtă, reprezentând titlul executor, a fost redusă cu 2296 RON, astfel că cererea reclamantei de restituire a diferenţei achitate voluntar este o cerere care ţine de faza procesuală a executării silite.
Sub aspectul competenţei, în situaţia întoarcerii executării silite, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ. şi cum sediul reclamantei este în Sectorul 1, Str. C. nr. 22, nefiind stabilit un loc al plăţii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze cauza.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1978/2014. Civil. Partaj judiciar. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 1987/2014. Civil → |
|---|
