ICCJ. Decizia nr. 1995/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1995/2014
Dosar nr. 3744/86/2008**
Şedinţa publică din 23 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, reclamantul M.D.M.A. a solicitat desfiinţarea Hotărârii nr. 2.266 din 12 iulie 2006 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava şi restituirea în natură a suprafeţei de 1 ha teren intravilan, situat în centrul satului L., com. P., judeţul Suceava, la locul numit "la Biserică".
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului solicitat a fi restituit, moştenit de la bunica sa şi că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren în favoarea numiţilor M.N. şi M.G.
Judecătoria Fălticeni, prin Sentinţa civilă nr. 1.284 din 4 iulie 2007, a respins cererea reclamantului, iar Tribunalul Suceava, prin Decizia civilă nr. 2.330 din 18 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamant, a casat hotărârea judecătoriei şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Avându-se în vedere că reclamantul, prin apărător, a arătat că înţelege să califice cererea sa ca fiind formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, Judecătoria Fălticeni, prin Sentinţa civilă nr. 833 din 26 martie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Soluţionând cauza ca instanţă de fond, Tribunalul Suceava, prin Sentinţa civilă nr. 682 din 30 martie 2010, a respins, ca nefondată, plângerea având ca obiect Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul M.D.M.A., prin mandatar I.M.E., în contradictoriu cu pârâta Comuna P., prin primar, judeţul Suceava.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reţinut, în esenţă, că, prin testamentul din 1927, E.G.M.D. a lăsat fiului său, D.M., parte din suprafaţa de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moşia L.
În baza Decretului nr. 83/1949, conform extrasului Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, din proprietatea lui D.M. a trecut la stat suprafaţa de 50 ha teren arabil, păşune, livezi şi conace.
Prin titlurile de proprietate nr. 2.209 din 24 martie 2003 şi nr. 2.243 din 3 iunie 2003, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă cu care autorul său a figurat în evidenţele arhivei naţionale.
Din adeverinţa nr. 2.558 din 16 mai 2001 a Comunei P., s-a reţinut că în jurul conacului se află suprafaţa de 50 ari arabil şi 50 ari livezi.
Faptul că în titlul de proprietate s-a înscris alt amplasament pentru terenul în litigiu, a reţinut prima instanţă, nu constituie un motiv pentru o nouă restituire, atâta timp cât reclamantul a acceptat punerea în posesie şi eliberarea titlurilor neconforme vechiului amplasament.
Cum, actul reparatoriu s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991, o nouă restituire conform Legii nr. 10/2001 nu este posibilă, astfel încât instanţa de fond a respins plângerea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 61 din 18 octombrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.D.M.A., reţinând, în esenţă, că din nicio probă a dosarului nu rezultă că terenul de 1 ha solicitat nu este inclus în terenul provenit de la autorul reclamantului, D.M., şi că este distinct de suprafaţa care a aparţinut acestuia, conchizând că de la familia M. a fost preluată la stat o suprafaţă de 50 de hectare, care a fost restituită integral (în ceea ce priveşte întinderea), conform titlurilor de proprietate nr. 2.243/2003 şi 2.209/2003.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul M.D.M.A., iar, prin Decizia civilă nr. 6.122 din 19 septembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat la instanţa de fond, rezultă că familiei M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa totală de 50 ha, fiind emise titlurile de proprietate nr. 2.243/2003 şi nr. 2.209/2003, însă amplasamentul suprafeţei de 1 ha din pct. "La biserică", solicitată de reclamant, nu se regăseşte în titlurile de proprietate enunţate mai sus, şi că terenul în litigiu face parte dintr-o parcelă de 33 ha care anterior anului 1950 a aparţinut boierului D.M. şi pe care, ulterior desfiinţării I.A.S.-urilor, au fost comasaţi alţi cetăţeni, printre care şi M.N.
S-a conchis, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în sensul că suprafaţa de 1 ha solicitată de reclamant s-ar regăsi în titlurile de proprietate mai sus enunţate, în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că terenul în suprafaţă de 1 ha, solicitat de reclamant, se află în com. P., pct. "La biserică", judeţul Suceava şi că nu este inclus în titlurile de proprietate nr. 2.243/2003 şi nr. 2.209/2003.
Învestită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamantul M.D.M.A., a schimbat în totalitate Sentinţa civilă nr. 682 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamant şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului, în natură, suprafaţa de 1 ha teren, situat în intravilanul satului L., com. P., judeţul Suceava, identificată în planul de situaţie al raportului de expertiză întocmit de expert R.I., Dosar nr. 3.744/86/2008 al Tribunalului Suceava, suprafaţă de teren învecinată la N cu drum, la S cu Pârâu, la E cu T.Z. şi drum, la V cu R.M., H.A., B.I., M.A. şi C.M., şi situată la locul numit "La Biserică", şi a respins acţiunea formulată de reclamantul M.D.M.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 P. şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, pentru lipsă legitimare procesuală pasivă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că analiza probatoriului administrat în cauză, aşa cum a fost menţionat în considerentele acestei decizii, conduce "la concluzia dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, atât în ceea ce priveşte statutul de moştenitor al fostului proprietar, cât şi dreptul subiectiv al acestuia, impunându-se, deci, în considerarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum şi a aspectului sus reţinut vizând împroprietărirea în anul 1945 a soţului numitei M.N. pe moşia A. cu 1 ha teren şi nu pe moşia M., restituirea în natură a terenului solicitat".
În ceea ce îi priveşte pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 P. şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, s-a reţinut că prin întâmpinările depuse la dosar aceştia au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţie care, de altfel, a fost admisă de prima instanţă prin încheierea din 26 ianuarie 2010, în considerarea aspectelor că, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, legitimitate procesuală pasivă în cauză are doar entitatea notificată, Comuna P., prin primar.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Comuna P., invocând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 182 din 23 ianuarie 2013, a admis recursul pârâtei Comuna P., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
A reţinut instanţa de recurs că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare, inclusiv în raport cu prevederile legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 şi, respectiv, Legea nr. 167/1997.
Prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi însă folosite pentru eludarea dispoziţiilor restrictive prevăzute de alte acte normative reparatorii, caz în care instanţele au a argumenta împrejurările pentru care reţin incidenţa dispoziţiilor acestei legi de reparaţie cu privire la raporturile deduse în concret judecăţii.
În consecinţă, învestite cu soluţionarea unor cererii de restituire având ca obiect terenuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanţele au a verifica dacă regimul acestor terenuri a fost sau nu reglementat prin dispoziţiile legilor funciare şi respectiv, dacă, funcţie de caracteristicile terenurilor şi modalitatea concretă de preluare, persoanele interesate pot obţine măsuri reparatorii, în complinirea celor acordate în procedurile legilor funciare, şi în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În măsura în care, în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, se constată că terenul pentru care s-a declanşat procedura Legii nr. 10/2001 nu a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în baza legilor funciare şi nici nu este exceptat, prin dispoziţiile art. 8, de la aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, instanţa avea a verifica şi motiva, în concret, soluţia adoptată din perspectiva prevederilor acestei legi de reparaţie.
Anume, instanţa are a stabili condiţiile concrete în care s-a produs deposedarea abuzivă de către stat în înţelesul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 (nefiind suficientă indicarea normei prevăzute de lit. i), argumentele pentru care reţine calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantului la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 şi art. 4 din lege şi, în fine, considerentele pentru care a optat pentru una din categoriile de măsuri reparatorii dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 1 ale legii în speţa supusă analizei, împrejurarea că reclamantul a apelat la procedura Legii nr. 18/1991 pentru a obţine reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile de care autorul său D.M. a fost deposedat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 83/1949, nu este contestată.
Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum şi al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moştenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeţei prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 (de 50 ha), de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localităţi sau de la autori diferiţi, în termenul, cu procedura şi în condiţiile prevăzute la art. 9.
Potrivit lucrărilor dosarului, reclamantului M.D.M.A. i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, în calitate de moştenitor al lui D.M., două titluri de proprietate, respectiv, Titlul nr. 2.209/2003, pentru o suprafaţă de 10 ha teren situat în tarlaua nr. 84 din intravilanul satului L., comuna P. şi Titlul nr. 2.243/2003, pentru o suprafaţă de 40 ha de teren situat în tarlalele nr. 72, 84 şi 87 din extravilanul aceleiaşi localităţi, titlurile totalizând o suprafaţă de 50 ha de teren, limită impusă prin prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991.
Prin notificarea formulată la data de 11 iunie 2001, înregistrată sub nr. 154 şi 155, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei suprafeţe de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest teren are categoria intravilan şi nu agricol, cu menţiunea că, după expropriere, construcţia conac edificată pe acest teren a fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile Legii nr. 10/2001.
Împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul invocat în notificare, nu se regăseşte evidenţiat în titlurile de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991, mai sus arătate, astfel cum eronat au reţinut instanţele de fond la judecata în primul ciclu procesual, este în afara oricărui dubiu.
De altminteri, acesta a fost şi motivul care a stat la baza măsurii de casare cu trimitere, dispusă în temeiul art. 314 C. proc. civ., în primul ciclu procesual, instanţa de recurs statuând cu privire la obligaţia instanţei de trimitere de a clarifica împrejurările de fapt relative la situaţia terenului care face obiectul notificării formulate în procedura Legii nr. 10/2001.
Totodată, faptul că acest teren, pe amplasamentul invocat de reclamant în notificare, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, respectiv, că pentru acest teren au fost emise titluri de proprietate unor terţe persoane, care nu sunt părţi în acest litigiu, titluri care nu au fost desfiinţate în cadrul unor proceduri judiciare, este, de asemenea, necontestat.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză, acest teren se identifică, parţial, cu suprafaţa de 9.000 mp, situată în intravilanul localităţii şi este deţinut de familia M.N. şi M.G., caz în care, în raport de menţiunile titlului de proprietate emis numitei M.N., ar rezulta că este situat în tarlaua 67, sola 1.769.
Este de observat, că titlul de proprietate emis numitei M.N. a făcut obiectul judecăţilor finalizate prin pronunţarea sentinţelor civile nr. 1.194 din 10 aprilie 1998 şi, respectiv, nr. 1.601/2001 ale Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă, prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 3.815/2001 a Tribunalului Suceava.
Emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terţe persoane pe vechiul amplasament al moşiei M. a fost clarificată de expertul R.I., care a arătat în cuprinsul expertizei că terenul în suprafaţă de 33 ha aferent conacului care a aparţinut fostului boier D.M. (fosta moşie M.) a făcut obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înfiinţării întreprinderilor agricole de stat, dată la care aceste terenuri au fost atribuite la schimb altor persoane, printre care se regăsesc şi persoanele împroprietărite în baza Legii reformei agrare din 1945 în fosta moşie A.
În atare condiţii, instanţa de trimitere avea a clarifica şi statua dacă reclamantul a obţinut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii nr. 18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul localităţii, astfel cum constant s-a apărat pârâtul în proces, respectiv dacă în cele 50 ha teren reconstituite în limita prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ şi cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, D.M., în aplicarea prevederilor Decretului lege nr. 83/1949, pentru care însă punerea în posesie, consecinţă a comasărilor de teren efectuate în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.
În acest context al analizei este de observat că reclamantul deşi invocă dobândirea terenului de 33 ha aferent conacului de la bunica sa, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, exproprierile în baza Decretului nr. 83/1949 au vizat nu patrimoniul bunicii, ci patrimoniul tatălui său, M.D.Z., născut la data de 9 iulie 1890, (adresa 2.558 din 16 mai 2001 emisă de Primăria com. P., adresa Direcţiei Instanţelor Militare din Ministerul de Justiţie, copia extras eliberată de Direcţia Arhivelor Naţionale, certificatul nr. 208/8 aprilie 2001 emis de Direcţia Judeţeană Suceava a Arhivelor Statului).
În măsura în care instanţa de trimitere constată că reclamantul ar fi îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991, instanţa de trimitere, în raport de situaţia juridică actuală a terenului indicat în notificare, are a statua, motivat, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul de măsuri reparatorii ce se impun a fi acordate.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanţei de apel la data de 9 aprilie 2013, iar prin Decizia nr. 26 din 13 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, reţinându-se, în esenţă, următoarele;
Prin cererea de chemare în judecată petentul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1 ha teren intravilan situat în centrul satului L., comuna P., jud. Suceava, la locul numit "La Biserică". Susţine petentul că acest teren a aparţinut bunicii sale, E.G.M.D., şi a fost testat în favoarea sa prin testamentul autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 la Tribunalul Baia.
La dosarul cauzei a fost depus acest testament în care se face menţiunea că bunica sa îi transmite conacul, atenansele şi împrejmuirile acestuia, precum şi suprafaţa de 33 ha teren, aferentă conacului.
Reclamantul nu a făcut nici o dovadă cu privire la preluarea acestui teren la stat de la bunica sa. În schimb, la dosarul cauzei s-a depus certificatul eliberat de Arhivele Naţionale prin care se face dovada exproprierii, conform Decretului lege nr. 83/1949, a autorului petentului, D.M., cu suprafaţa de 94 ha teren din care 43 ha teren arabil, 6 ha păşune, 0,50 ha livezi, 0,50 ha conace şi 44 ha pădure, teren situat în satul L., com. H. Este indiscutabil că atât conacul, cât şi terenul aferent acestuia, expropriat de la autorul petentului, sunt cele care au aparţinut bunicii sale, în cauză nefăcându-se nicio dovadă în sensul că ar fi existat două moşii diferite: una aparţinând bunicii sale şi una tatălui său, ambele situate pe teritoriul satului L., com. H. De altfel, chiar avocata reclamantului a confirmat la ultimul termen de judecată că a existat un singur conac şi că probabil imobilul testat în favoarea petentului de bunica sa a fost trecut în rolul tatălui său datorită faptului că reclamantul la vremea respectivă era minor. Şi în declaraţia olografă a numitului C.I., ce a fost folosită în dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia de fond funciar se face vorbire tot despre o singură moşie ce a aparţinut familiei reclamantului, moşie care cuprindea şi conacul de lângă biserică.
S-a mai reţinut, că reclamantul a formulat şi cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia Locală de Fond Funciar P. atât în anul 1997, când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren agricol şi teren pădure, cât şi în anul 2000, când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 50 ha teren agricol. Prin Titlul de proprietate nr. 2.209 din 24 martie 2003, s-a reconstituit în favoarea reclamantului, în calitate de moştenitor al defunctului D.M., dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 10 ha teren arabil situată în intravilanul satului L., com. P., iar prin Titlul de proprietate nr. 2.243 din 03 iunie 2003, s-a reconstituit în favoarea reclamantului, după acelaşi autor, dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 40 ha teren, din care 11,2 ha teren arabil, 14,27 ha teren livadă, 0,89 ha păşune şi 13,64 ha fâneţe.
Practic, prin cele două titluri de proprietate s-a reconstituit în favoarea reclamantului dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren agricol situată pe raza satului L. şi care fusese expropriată de la autorul său, D.M., conform certificatului eliberat de Arhivele Naţionale. Este real că în titlurile de proprietate eliberate nu se regăseşte suprafaţa de 1 ha teren, aferentă vechiului conac, situată la locul Biserică, acest aspect fiind confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză. Însă, la fel de real este că pentru întreaga suprafaţă de teren aferentă conacului, ce fusese expropriată de la autorul reclamantului, s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului chiar dacă reconstituirea nu a operat pe vechiul amplasament, dispoziţiile Legii nr. 18/1991 astfel cum erau în vigoare la data formulării cererilor de reconstituire permiţând acest lucru. O posibilă explicaţie ar constitui-o tocmai faptul că pentru parte din terenul aferent fostului conac s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane, fiindu-le eliberate titluri de proprietate anterior reclamantului.
Ca urmare, Curtea a concluzionat că reclamantul a uzat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, obţinând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafaţă de teren cu care autorul său a figurat expropriat în temeiul Decretului-lege nr. 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament; că nu a făcut dovada în acest cadru procesual că ar fi îndreptăţit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru vreo altă suprafaţă de teren, şi că nu există nici o dovadă la dosar că în afara terenului arabil expropriat de la autorul său acesta sau bunica sa, ar mai fi avut pe raza satului L., com. P. şi alt teren care să fi fost preluat la stat şi pentru care reclamantul să nu fi obţinut reparaţiuni până în prezent.
Adresa nr. 218 a Ministerului Justiţiei - Direcţia Instanţelor Militare nu face dovada proprietăţii autorului său cu privire la o suprafaţă mai mare de teren, întrucât aceasta atestă doar faptul că autorul reclamantului a fost dislocat, conform Decretului nr. 83/1949, fiind considerat moşier, întrucât poseda 160 ha teren, din care 50 ha pădure. Însă, aşa cum s-a arătat, în cauză s-a făcut dovada exproprierii autorului reclamantului D.M. doar cu privire la suprafaţa de 94 ha teren, din care 50 ha teren arabil, pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare. Nu s-a făcut dovada proprietăţii autorului reclamantului sau a bunicii acestuia cu privire la alte suprafeţe de teren arabil situate pe raza satului L. decât cele pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.D.M.A. care, indicând art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:
Decizia Curţii de Apel Suceava este esenţial nelegală şi vădit netemeinică pentru că, prin toate actele şi dovezile de la dosarul cauzei, s-a demonstrat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită, în baza Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a suprafeţei de 1 ha teren intravilan; că instanţa de apel, prin concluziile greşite la care a ajuns, a analizat cauza numai din prisma calităţii reclamantului de moştenitor legal faţă de autorul său, D.M., şi că în niciun paragraf din decizia atacată nu s-a analizat calitatea sa de moştenitor testamentar, rezultată, evident, din titlul ce-l reprezintă testamentul autentificat în anul 1927, prin care bunica paternă, E.G.M.D., i-a transmis în proprietate terenul în litigiu, ce nu i-a fost reconstituit prin nicio alta lege de reparaţie.
Potrivit pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., decizia recurată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 2 (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii, a nesocotit dovezile de la dosarul cauzei şi a stabilit în mod greşit că reclamantul are deja în proprietate aceasta suprafaţă de 1 ha teren intravilan, inclusă în titlurile de proprietate nr. 2.209 din 24 martie 2003 şi nr. 2.243 din 3 iunie 2003, situaţie de fapt ce nu corespunde realităţii pentru că prin Titlul de proprietate nr. 2.209/2003 i-a fost reconstituită suprafaţa de 10 ha teren intravilan de pe urma tatălui său, teren situat în sola 84, parcele nr. 1.653, 1.655, 1.658, 1.663 şi 1.660, cu vecinătăţile din titlul de proprietate, care se găseşte pe un alt amplasament decât cel pe care este situat terenul în litigiu, şi care nu are nicio legătură cu locul numit "la Biserica".
Prin Titlul de proprietate nr. 2.243/2003, i-a fost reconstituită o diferenţă de 40 ha teren extravilan de pe urma aceluiaşi autor, expropriat conform Decretului nr. 83/1949, teren ce nu poate avea nici o legătură cu suprafaţa de 1 ha teren intravilan, obiect al prezentului proces, acest fapt fiind dovedit prin Certificatul de calitate de moştenitor nr. 55 din 25 februarie 2003 existent la dosarul cauzei.
S-a concluzionat, că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a stabilit, în mod greşit, că reclamantul, prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru 50 ha teren, nu a făcut dovada că ar fi îndreptăţit, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru vreo altă suprafaţă de teren sau la măsuri reparatorii; că s-a ajuns la această concluzie stabilindu-se în mod eronat că terenul în litigiu i-a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 şi Legii nr. 1/2000, acest fapt fiind categoric contrazis de titlurile de proprietate eliberate, dar şi de testamentul ce constituie titlul său; că bunica sa, E.G.M.D., a testat fiului său, D.M., o întindere de 63 ha teren tot din moşia L., mai sus arătată," ce vor rămâne după preluarea celorlalte 33 ha din jurul conacului, delimitând (...) cotitatea disponibilă ce am lăsat-o soţului meu şi nepotului meu, adică jumătate din averea rămasă după urma mea."
S-a mai arătat, că din testamentul ce reprezintă titlul său rezultă atât calitatea sa de persoană îndreptăţită - adică de proprietar, cât şi faptul că acest teren, împreună cu cele 33 ha din jurul conacului, este distinct faţă de cele 63 ha teren ce au fost testate prin acelaşi înscris de bunica sa fiului său, D.M..
Ca atare, testamentul reprezintă dovada - titlul, că reclamantul recurent este succesor al mai multor persoane fizice, respectiv, după tatăl său, D.M., persoană fizică, proprietar deposedat în baza Decretului nr. 83/1949 cu suprafaţa de 50 ha teren agricol din cele 63 ha primite de la mama sa, prin acelaşi testament ca şi reclamantul, şi după bunica sa, E.G.M.D., persoană fizică, proprietar deposedat fără titlu valabil de către stat, faţa de care, în calitate de moştenitor testament, reclamantul a dobândit suprafaţa de 1 ha teren intravilan - obiect al prezentului litigiu.
Situaţia de fapt că moşia M. a avut 160 ha teren şi nu doar 50 ha, cum greşit a stabilit Curtea de Apel Suceava, este dovedită cu adresa nr. 218 din 10 decembrie 2001 eliberată de Ministerul Justiţiei, Direcţia Instanţelor Militare, document care "în absenţa unor probe contrare, face dovada celor atestate prin conţinutul său".
Prin cele expuse mai sus, reclamantul a arătat că a argumentat juridic, dovedind, prin testamentul ce constituie titlul său, că moşteneşte două persoane fizice distincte, respectiv, pe tatăl său, dar şi pe bunica sa, fapt ce este permis faţă de dispoziţiile art. 33 (24) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 3 al Titlului VI din Legea nr. 247/2005, articol care stipulează că reconstituirea dreptului de proprietate se poate face cu 50 ha teren de fiecare proprietar deposedat, în cazul său 50 ha teren de pe urma tatălui său, care avea 63 ha de la mama sa prin testament, şi 1 ha teren intravilan de pe urma bunicii sale, care i-a testat 33 ha teren plus acest 1 ha - obiect al prezentului litigiu, astfel că are dreptul legal de a-şi redobândi bunurile de la ambii autori.
Indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 (1) lit. i), art. 7 (1), art. 9, art. 23 şi art. 24 (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, potrivit prevederilor art. 7 (1) din Legea nr. 10/2001, "De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură".
Or, instanţa de apel a nesocotit prevederile mai sus citate, creând confuzia gravă, inadmisibilă, că reclamantului i-a fost reconstituit în natură dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin Legea 18/1991, situaţie de fapt contrazisă prin actele de la dosarul cauzei, aşa cum s-a arătat, dar şi prin expertiza efectuată în cauză care a stabilit amplasamentul acestei suprafeţe de 1 ha teren intravilan în locul numit "La Biserică", ce nu se regăseşte în nici una din parcelele din titlurile de proprietate eliberate, la care, în mod greşit, a făcut referire Curtea de Apel Suceava.
Această situaţie de fapt, mai sus menţionată, a fost stabilită şi prin Decizia civilă nr. 6.122 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dos. civil nr. 3.744/86/2008, care a stabilit că "din probele administrate în cauză rezultă că terenul în suprafaţă de 1 ha, solicitat de reclamant, se află în comuna P., pct. "La Biserică", Jud. Suceava, şi că nu este inclus în titlurile de proprietate nr. 2.243/2003 şi nr. 2.209/2003".
Ca atare, având în vedere situaţia de fapt stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intrată în putere de lucru judecat, ce nu mai poate fi contrazisă şi comentată de nici o altă instanţă, în temeiul art. 166 C. proc. civ., s-a invocat excepţia puterii de lucru judecat în privinţa stării de fapt stabilită de Înalta Curte, în primul ciclu procesual, excepţie ce urmează să fie admisă şi s-a solicitat să se stabilească ceea ce s-a statuat deja irevocabil, anume că reclamantului nu i-a fost reconstituită suprafaţa de 1 ha teren intravilan în pct. "La Biserică", caz în care este îndreptăţit ca aceasta să-i fie restituită în natură.
În recurs, la termenul din 3 aprilie 2014, reclamantul a depus la dosar următoarele acte: fişa moşiei L. întocmită în 1946 eliberată de Arhivele Naţionale la 26 septembrie 2013, avizul nr. 124 din 7 mai 1946 eliberat de Arhivele Naţionale la 14 august 2001 şi memoriu calificativ al generalului D.M. eliberat de Arhivele Militare Piteşti, acte comunicate intimaţilor pârâţi, iar la termenul din 19 iunie 2014 a depus hotărârile judecătoreşti de care s-a făcut vorbire, respectiv, Decizia civilă nr. 49 din 4 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Suceava, Sentinţa civilă nr. 698 din 10 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Fălticeni şi Decizia civilă nr. 1.224 din 28 august 2006, pronunţată de Tribunalul Suceava.
Examinând decizia în limita criticilor de nelegalitate formulate de recurentul reclamant, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele;
Deşi reclamantul a indicat ca temei legal al criticilor formulate şi art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea acestora nu permite încadrarea lor în acest motiv de recurs, câtă vreme acestea vizează nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, ci în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De asemenea, se constată că litigiul pendinte a parcurs mai multe cicluri procesuale.
Critica formulată de reclamant potrivit căreia instanţa de apel, prin concluziile greşite la care a ajuns, a analizat cauza numai din prisma calităţii acestuia de moştenitor legal al autorului său, D.M., şi nu din prisma calităţii sale de moştenitor testamentar rezultată, evident, din titlul cel reprezintă testamentul autentificat în anul 1927, se constată că este nefondată, pentru cele ce succed;
Instanţa de apel, ţinând seama de dezlegările de drept date de instanţa de recurs ce erau obligatorii pentru instanţa de trimitere, potrivit art. 315 C. proc. civ., şi în raport de probatoriul administrat în cauză, prin decizia recurată, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând, în esenţă, că "reclamantul a uzat de dispoziţiile Legii nr. 18/1991 cu modificările şi completările ulterioare, obţinând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafaţă de teren cu care autorul său figurează expropriat în temeiul Decretului-lege nr. 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament"; că "nu s-a făcut dovada în acest cadru procesual că ar fi îndreptăţit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001", şi că " nu există nicio dovadă la dosar că în afara terenului arabil expropriat de la autorul său, acesta sau bunica sa ar mai fi avut pe raza satului L., com. P., şi alt teren care să fi fost preluat de stat şi pentru care reclamantul să nu fi obţinut reparaţii până în prezent", respectiv, deşi nu a arătat expres, că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 (1) din acest act normativ, deoarece regimul juridic al acestuia este reglementat de legile fondului funciar.
Pentru a pronunţa această soluţie, se constată că instanţa de apel a avut în vedere calitatea de moştenitor testamentar a reclamantului potrivit testamentului autentificat în anul 1927, prin care bunica paternă i-a transmis reclamantului "conacul, atenansele şi împrejmuirile acestuia, precum şi suprafaţa de 33 ha teren, aferentă conacului".
Astfel, reţinând că imobilul testat în favoarea reclamantului de autoarea paternă a fost expropriat de la autorul reclamantului şi că "probabil" acest teren a fost trecut la rolul tatălui său datorită faptului că reclamantul era minor, instanţa de apel a avut în vedere calitatea reclamantului de moştenitor testamentar al bunicii paterne, potrivit testamentului autentificat în anul 1927, şi nu calitatea acestuia de moştenitor legal al autorului său, aşa cum greşit a susţinut reclamantul prin criticile formulate.
În ceea ce priveşte critica formulată de reclamant potrivit căreia este îndreptăţit la restituirea în natură a terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moştenitor testamentar, testamentul ce reprezintă titlul său făcând dovada de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a acestui teren după bunica sa, E.G.M.D., deposedată de stat fără titlu valabil, potrivit art. 2 (1) art. 7(1), art. 9, art. 23 şi art. 24(1) şi (2) din acest act normativ, se constată că este nefondată.
Astfel cum s-a arătat mai sus, în ciclurile procesuale anterioare, s-a tranşat irevocabil că "în titlurile eliberate reclamantului de pe urma autorului său nu se regăseşte terenul în litigiu şi că acesta face parte din suprafaţa de 33 ha teren din jurul conacului boieresc", teren ce s-a constatat că a fost testat în favoarea reclamantului de bunica paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.
La dosar, în recurs, s-au depus de către reclamant Sentinţa civilă nr. 698 din 10 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, şi Deciziile civile nr. 1.224 din 28 august 2006 şi nr. 49 din 4 martie 2014, pronunţate de Tribunalul Suceava, secţia civilă, din care rezultă că terenul în litigiu intră sub incidenţa legilor fondului funciar.
Astfel, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ce face parte dintr-o suprafaţă de 33 ha, aferentă vechiului conac, situată în punctul "la Biserică" pe raza satului L., com. P., testată în favoarea reclamantului prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 de către autoarea paternă, E.G.M.D., se constată că reclamantul a uzat de legile fondului funciar şi în raport de hotărârea judecătorească depusă la dosar în recurs, respectiv, Sentinţa civilă nr. 698 din 10 mai 2006, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, irevocabilă, prin care s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 18/1991 de petentul M.D.M.A., reclamantul din cauza de faţă, s-a desfiinţat hotărârea Comisiei judeţene Suceava nr. 1.675/2006, prin care i s-a respins contestaţia pe motiv că nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafaţa menţionată şi s-a reconstituit petentului dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 33 ha teren situată pe raza com. P.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Fălticeni a reţinut că "prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 petentul a dobândit, prin moştenire, de la E.G.M.D. suprafaţa de 33 ha teren din moşia L. în prezent aflată pe raza comunei P.; că în perioada dinainte cooperativizării aceasta i-a fost luată de stat, iar după apariţia Legii nr. 18/1991 referitoare la restituirea proprietăţii, petentul nu a mai intrat în posesia suprafeţei la care era îndreptăţit"; şi, "pentru că acesta şi-a dovedit dreptul său de proprietate cu înscrisuri, respectiv, testamentul depus la dosar, a constatat că este îndreptăţit la reconstituire conform Legii nr. 18/1991 republicată cu modificările şi completările ulterioare".
Prin Decizia civilă nr. 1.224 din 28 august 2006, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a admis recursul declarat de pârâta Comisia comunală de fond funciar P., a modificat Sentinţa civilă nr. 698 din 10 mai 2006 a Judecătoriei Fălticeni şi, în consecinţă, a respins plângerea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că "petentul nu face dovada că cele 33 ha teren solicitate ar fi distincte faţă de cele 50 ha pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate".
Ulterior, prin Decizia nr. 49 din 4 martie 2014, irevocabilă, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia civilă, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D.M.A., s-a desfiinţat Decizia nr. 1.224 din 28 august 2006 a Tribunalului Suceava şi, în rejudecare, s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de către pârâta Comisia comunală de fond funciar P. împotriva Sentinţei civile nr. 698/2006 a Judecătoriei Fălticeni, şi au fost obligaţi intimaţii să plătească revizuentului 1.600 lei cheltuieli de judecată, reţinându-se, în esenţă, că "potrivit fişei moşiei L. eliberată de Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale, anterior exproprierii, familia reclamantului avea în proprietate, pe raza satului L., suprafaţa de 102 ha; că, potrivit testamentului autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 de fostul Tribunal Baia, reclamantul a primit prin testament, alături de alte drepturi, suprafaţa de 33 ha teren situată în jurul conacului de pe moşia L., iar împrejurarea că, anterior producerii efectelor testamentului, terenul a făcut obiectul exproprierii: 52 ha, în anul 1946 şi 50 ha, în anul 1949, nu echivalează cu lipsa dovezii de proprietate; că nici susţinerile privind includerea acestei suprafeţe în suprafaţă de 50 ha reconstituită deja nu au fost dovedite, în condiţiile în care reclamantului i s-au eliberat două titluri de proprietate în calitate de moştenitor după tatăl său şi anume Titlu de proprietate nr. 2.243/2003, pentru 40 ha extravilan şi Titlul de proprietate nr. 2.203/2003, pentru 10 ha teren intravilan, fără a se putea reţine identitatea pretinsă, şi că, de altfel, chiar şi în ipoteza în care s-ar reţine identitatea invocată, aceasta nu constituie un argument pentru invalidarea dreptului de proprietate al reclamantului, ca întindere, în condiţiile în care se face dovada proprietăţii pentru 102 ha, fiind o chestiune care interesează la momentul punerii în posesie".
În concluzie, se constată că prin Sentinţa civilă nr. 698/2006, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, s-a statuat irevocabil atât cu privire la dreptul reclamantului de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafaţa de teren testată în favoarea sa de autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927, cât şi cu privire la întinderea acestui drept, în temeiul legilor fondului funciar.
În litigiu pendinte, întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se constată că reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1 ha teren intravilan, situată în centrul satului L., com. P., judeţul Suceava, la locul numit "La Biserică", parte din suprafaţă de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moşia L., ce i-a fost testată de autoarea paternă prin testamentul autentificat cu nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.
Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 154 şi 155/2001, reclamantul a solicitat "restituirea în natură a suprafeţei de 1 ha teren situat în intravilanul satului L., com. P., pe care a fost amplasat conacul proprietatea noastră, în prezent demolat, teren pe care în prezent nu este amplasat nicio construcţie, astfel încât este posibilă restituirea", în calitate de moştenitor testamentar, iar ca dovadă a dreptului pretins a invocat testamentul autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 la Tribunalul Baia.
Faţă de cele expuse, se constată că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul testat în favoarea sa de bunica paternă prin testamentul din anul 1927, din care face parte şi terenul în litigiu, şi în temeiul Legii nr. 18/1991, în calitate de moştenitor testamentar, invocând ca dovadă a dreptului pretins acelaşi act ca în cauza pendinte, cerere ce a fost soluţionată pozitiv şi irevocabil, prin Sentinţa civilă nr. 698/2006, pronunţată de Judecătoria Fălticeni, prin care, aşa cum s-a arătat, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de 33 ha teren, situată pe raza com. P.
Prin urmare, având în vedere că regimul juridic al terenului în suprafaţă de 33 ha testat în favoarea reclamantului de către autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 la Tribunalul Baia, din care face parte şi terenul în litigiu, este reglementat prin legile fondului funciar, respectiv, că acesta a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în baza legilor fondului funciar, se constată că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 (1) din acest act normativ, care prevede că "Nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".
Or, câtă vreme, terenul în litigiu nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, ci sub incidenţa legilor fondului funciar, criticile de nelegalitate formulate de către reclamant, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel nelegal nu a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu către reclamant, în raport de dispoziţiile art. 2 (1), art. 7 (1), art. 9, art. 23 şi art. 24 (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv, că greşit nu a analizat în raport de aceste dispoziţii legale îndreptăţirea reclamantului la restituirea în natură a terenului în litigiu, nu vor fi analizate.
Criticile formulat de reclamant potrivit cărora "este îndreptăţit la restituirea terenului în litigiu de pe urma bunicii, care i-a testat 33 ha plus 1 ha, obiect al prezentului litigiu" şi "că este îndreptăţit la restituirea în natură a terenului în litigiu, ce i-a fost testat alături de cele 33 ha" din jurul conacului, se constată, de asemenea, că sunt nefondate, pentru următoarele considerente;
În ceea ce priveşte obiectul acţiunii, respectiv, pretenţia concretă pe care reclamantul a solicitat-o prin acţiunea pendinte, se constată că acesta a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 1 ha teren situată în satul L., com. P., în punctul "la Biserică" ce i-a fost testată de autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.
Cu privire la situaţia de fapt, aşa cum a fost stabilită irevocabil în ciclurile procesuale anterioare, se constată că s-a reţinut că, prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia, bunica paternă a reclamantului a testat în favoarea acestuia, pe lângă construcţii, şi terenul în suprafaţă de 33 ha din jurul conacului, din care făcea parte şi terenul în litigiu.
Această dezlegare a intrat în puterea lucrului judecat prin decizia pronunţată în apel în cel de-al doilea ciclu procesual, prin care s-a reţinut că "terenul solicitat face parte din suprafaţa de 33 ha teren care a existat în jurul conacului boieresc", întrucât reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei decizii, iar pârâta, deşi a formulat recurs, nu a formulat critici pe acest aspect.
Atât în promovarea acţiunii pendinte, cât şi prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a invocat calitatea sa de moştenitor testamentar al bunicii paterne în temeiul testamentului autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.
Însă, în apel, în ultimul ciclu procesual, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul, prin apărătorul ales, a susţinut că "demersurile apelantului vizează suprafaţa de 1 ha din tot ce a moştenit de la bunica sa iar pentru suprafaţa de 33 ha din jurul conacului apreciază că sunt două probleme diferite, respectiv calitatea de moştenitor legal şi calitatea de moştenitor testamentar şi că vor fi continuate demersurile pentru a obţine şi această suprafaţă pentru că este îndreptăţit în această a doua calitate de moştenitor legal", iar prin cererea de recurs, a susţinut că "este îndreptăţit la restituirea terenului în litigiu de pe urma bunicii, care i-a testat 33 ha plus 1 ha, obiect al prezentului litigiu", după ce în ciclurile procesuale anterioare acesta a susţinut că prin testament bunica paternă i-a transmis în proprietate "conacul (atenansele), precum şi suprafaţa de 33 ha", respectiv, prin motivele de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 61/2010, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, ceea ce dovedeşte că reclamantul nu a avut o poziţie constantă cu privire la obiectul şi cauza acţiunii pendinte.
Astfel, prin susţinerile din apel, se constată că reclamantul a urmărit modificarea obiectului şi cauzei acţiunii, în sensul că a solicitat restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, a unei suprafeţe de 1 ha teren în calitate de moştenitor legal al autoarei paterne, alta decât suprafaţa de 1 ha parte din terenul în suprafaţă de 33 ha din jurul conacului ce a făcut obiectul testamentului autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia, ceea ce este inadmisibil faţă de dispoziţiile art. 294 (1) C. proc. civ., potrivit cărora "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.".
În ceea ce priveşte susţinerea din recurs potrivit căreia reclamantul este îndreptăţit la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1 ha, ce i-a fost testat de bunica paternă alături de suprafaţa de 33 ha teren, se constată că nu poate fi primită, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în fazele procesuale anterioare, în raport de pretenţia concretă a reclamantului dedusă judecăţii în cauza pendinte, că obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului de a i se restitui în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, 1 ha teren intravilan "parte din terenul în suprafaţă de 33 ha care a existat în jurul conacului boieresc", testat în favoarea sa de către autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.
Mai mult, prin această susţinere, se constată că reclamantul tinde la schimbarea obiectului acţiunii, în sensul că, deşi invocă calitatea de moştenitor testamentar, solicită restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 a suprafeţei de 1 ha teren, alta decât parte din suprafaţa de 33 ha teren testată în favoarea sa prin testamentul din anul 1927, direct în recurs, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil faţă de prevederile art. 294 coroborate cu cele ale art. 316 C. proc. civ.
Celelalte critici formulate de reclamant, aşa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate şi nu pot fi încadrate de către instanţă, potrivit art. 306 (3) C. proc. civ., în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar sancţiunea este aceea a neanalizării lor.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D.M.A. împotriva Deciziei nr. 26 din 13 iunie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1993/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 1996/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
