ICCJ. Decizia nr. 1998/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1998/2014
Dosar nr. 1099/44/2010
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1561 din 10 decembrie 2008 a Tribunalului Galaţi s-a admis contestaţia formulată de reclamanta C.C. şi s-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 2410 din 24 ianuarie 2009 emisă de Primarul Municipiului Galaţi, dispunându-se emiterea unei noi dispoziţii prin care să se acorde reclamantei în compensare suprafaţa de teren de 527,8 mp situat în Galaţi, str. D.V. zona D precum şi măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri acordate potrivit Legii nr. 247/2005 aşa cum s-a stabilit şi prin dispoziţia nr. 2410/512 din 24 ianuarie 2006 emisă de Primarul Mun. Galaţi, pentru construcţia care a fost situată în Galaţi, str. M. nr. 36 (evaluată la suma de 103.402 RON conform raportului de expertiză efectuat de ing. T.C.).
Pentru a pronunţa această hotărâre au fost reţinute următoarele considerente:
Reclamanta a făcut dovada că este îndreptăţită conform art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 şi beneficiază de dispoziţiile ei în sensul că are dreptul să i se acorde pentru imobilul teren, măsuri reparatorii prin echivalent.
Dispoziţiile art. 10 şi 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2000 prevăd că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent constau în acordarea prin compensare cu alte bunuri sau servicii sau propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
În cauza dedusă judecăţii faţă de principiul restituirii în natură, de faptul că reclamanta a solicitat acordarea în compensare a unui alt imobil - teren iar pârâtul a precizat că este de acord să atribuie reclamantei prin compensare suprafaţa de 527,8 mp instanţa de fond a dispus anularea Dispoziţiei nr. 2410 din 24 ianuarie 2006 fiind obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie prin care să acorde în compensare reclamantei, suprafaţa de 527,8 mp str. D.V., zona D.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamanta cât şi pârâtul iar prin Decizia civilă nr. 184 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Galaţi s-au respins ca nefondate apelurile pentru următoarele considerente:
Criticile cu privire la motivarea hotărârii sunt neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond cuprinde toate elementele cerute de dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa în motivare a indicat argumentele ce au stat la baza pronunţării hotărârii.
De asemenea, este nefondată şi critica cu privire la modul de compensare al terenului.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 şi 5 din Legea nr. 10/2001 republicată primarii sau, după caz, conducătorii autorităţilor investite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afişeze lunar, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile şi/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
În speţă, la instanţa de fond s-a depus lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare, listă în care, la poziţia 6 - 8, figurează teren situat în str. D.V.
Oferta propusă de unitatea deţinătoare a fost de a acorda în compensare suprafaţa de 527,8 mp teren pentru suprafaţa de teren revendicată iniţial de 228,5 mp pronunţând un raport de 2,31 mp în zona D pentru 1 mp din zona A.
Contestatoarea fiind de acord cu măsura reparatorie a compensării în mod corect instanţa de fond a dispus restituirea acestei suprafeţe de teren.
Prin expertiza efectuată s-au folosit criterii de compensare ce rezultau din studiul cererii şi ofertei pe piaţa liberă fără a lua în calcul că suprafaţa de teren situată în acea zonă şi propusă de Primărie să fie oferită în compensare fiind proprietatea privată a Municipiului Galaţi nu a făcut obiectul unor tranzacţii imobiliare.
Cu privire la despăgubiri băneşti dispuse a fi acordate pentru construcţiile demolate reţine că în mod corect instanţa de fond a dispus că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă măsurile reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri vor fi acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, respectiv Titlul VII din Legea nr. 24/2005 aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.
S-a reţinut că apelul declarat de intimatul Primarul Municipiului Galaţi este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001 republicată, de regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură.
Nefiind posibilă restituirea în natură pe vechiul amplasament reclamanta a ales o suprafaţă de teren în compensare din tabelul ce cuprinde bunurile disponibile care pot fi acordate în compensare, întocmit conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată pe care intimata l-a depus la dosar.
Astfel, critica apelantului cu privire la interpretarea greşită de către instanţa de fond a acordului cu privire la atribuirea în compensare a terenului solicitat, este neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs atât reclamanta C.C. cât şi pârâtul Municipiul Galaţi prin primar, iar prin Decizia civilă nr. 2435/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis ambele recursuri, s-a casat Decizia nr. 184/2009 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă pentru următoarele considerente:
Acţiunea reclamantei a fost înregistrată la 20 martie 2006 iar prin Sentinţa civilă nr. 840 din 21 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi a fost respinsă acţiunea.
Această hotărâre a fost însă desfiinţată prin Decizia nr. 347 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Din considerentele Deciziei civile nr. 347 din 11 octombrie 2006 rezultă că în rejudecare urma a se efectua o expertiză de identificare a terenului şi de verificare a posibilităţii de a fi restituit reclamantei terenul în natură.
Faţă de obiectul dedus judecăţii şi de completarea de acţiune depusă, instanţa de fond în rejudecare a depus efectuarea unei expertize tehnice de către expert T.C.
Expertiza efectuată însă nu lămureşte toate aspectele cauzei, raportat la măsura compensării solicitate de reclamantă şi la "lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare" - listă depusă la dosar instanţa de fond de către Primăria Galaţi.
Astfel din această listă rezultă că în "D.V." există cinci terenuri disponibile a fi acordate în compensare, (figurând la poziţia 8 teren 2.000 mp).
Or, raportat la această listă, se impunea identificarea efectivă şi faptică, cu delimitarea vecinătăţilor terenului ce ar putea constitui obiect al măsurii reparatorii a compensării.
Instanţele acordă în compensare suprafaţa de 527,8 mp fără însă a arăta argumentele pentru care s-a atribuit doar această suprafaţă de 527,8 mp în compensare în condiţiile în care expertiza vizează altă suprafaţă şi, care sunt argumentele pentru care nu i s-a acordat reclamantei unul din terenurile cuprinse în "lista de la fila 80 ce cuprinde terenurile ce pot fi acordate în compensare".
Or, conform art. 261 C. proc. civ., instanţa are obligaţia ca motivând hotărârea pe care o pronunţă, să precizeze motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea în adoptarea acelei soluţii, cât şi pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.
În lipsa unei asemenea motivări, nu poate fi realizat controlul judiciar, întrucât nu poate fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor, în raport de temeiurile de drept.
Motivarea este de esenţa unei hotărâri judecătoreşti, constituind o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate şi, oferă posibilitatea realizării controlului judiciar.
Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate.
O motivare corectă presupune o examinare a petitelor acţiunii, a apărărilor părţilor pe baza probelor administrate a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi regulilor de drept substanţial şi procesual şi ea se circumscrie de altfel în noţiunea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Faţă de cele expuse, şi în condiţiile în care s-a impus efectuarea unei expertize care să identifice în mod corect şi real (raportat la lista terenurilor disponibile a fi atribuite în compensare - fila 80 dosarul instanţei de fond) terenul ce ar putea forma obiectul măsurii reparatorii a compensării, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a fost casată hotărârea instanţei de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 4/A din 13 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins apelul reclamantei fiind admis apelul pârâtului Primarul municipiului Galaţi, şi pe cale de consecinţă s-a schimbat în tot Sentinţa civilă nr. 1561/2008 a Tribunalului Galaţi, fiind respinsă contestaţia formulată de reclamanta C.C. (decedată) prin moştenitoarea D.R.L., ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform celor dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, instanţa de apel a solicitat relaţii cu privire la lista cu terenuri ce pot fi acordate în compensare şi cu privire la terenul în suprafaţă de 2.000 mp situat în Galaţi str. D.V., aflat la poziţia 8 (terenul din care s-a acordat iniţial în compensare suprafaţa de 527,8 mp).
La 13 ianuarie 2011 s-a comunicat Anexa 1 (lista terenurilor ce pot fi atribuite în compensare la Legea 10/2001).
Apelanta, prin apărător, la termenul din 19 ianuarie 2011 a insistat în a rămâne în discuţie terenul din D.V. şi doar 527,8 mp teren, suprafaţă ce nu se afla menţionată în Anexa 1.
În 22 noiembrie 2011 s-a comunicat instanţei faptul că terenul din str. D.V. a fost trecut în proprietatea publică a Municipiului Galaţi în baza Ordinului nr. 206/2011 al Prefectului Galaţi.
S-a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului Prefectului nr. 206/2011, excepţie soluţionată nefavorabil prin Sentinţa civilă nr. 3455/2012 a Tribunalului Galaţi.
În considerentele Sentinţei civile nr. 3455/2012 a Tribunalului Galaţi s-a reţinut că acţiunea în anulare a ordinului emis de Prefectul Galaţi este nefondată deoarece reclamanta nu se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti irevocabile prin care s-a dispus atribuirea unei suprafeţe de teren situată pe str. D.V.
S-au făcut demersuri pentru a se trece o suprafaţă de 527,8 mp din str. D.V. din proprietate publică în proprietate privată a Municipiului Galaţi, însă nu au avut o finalizare favorabilă reclamantei.
Expertiza efectuată în cauză a confirmat că terenul în suprafaţă de 527,8 mp solicitat de reclamantă a fi acordat în compensare, în prezent, face parte din domeniul public al Municipiului Galaţi.
Or, Legea nr. 10/2001 prevede posibilitatea acordării în compensare a unor bunuri, doar dacă acestea aparţin proprietăţii private a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale.
Astfel în art. 1.7 teza II din H.G. 250/2007 de reglementare a normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se prevede expres că în cazul instituţiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale, şi se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta şi trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptăţite la restituire.
În speţă bunul solicitat în compensare se află în proprietatea publică a Municipiului Galaţi. S-au făcut demersuri pentru trecerea sa în proprietatea privată a Mun. Galaţi însă, în final, nu a avut loc acest transfer, ceea ce constituie un impediment la acordarea în compensare a acestui teren.
Reclamantă a menţionat că în urma hotărârilor judecătoreşti date în cauză are un "bun" în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, fapt ce o îndreptăţeşte să beneficieze de terenul solicitat în compensare.
Or, în hotărârea Maria Atanasiu şi alţii contra României, publicată în M.O. nr. 778/2010 Curtea a statuat asupra noţiunii de bun actual, precizând că existenţa unui astfel de bun în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu, dacă printr-o hotărâre definitivă şi executorie instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.
În speţă, instanţa de apel a reţinut că nu se poate constata existenţa unui bun în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului în patrimoniul reclamantei deoarece cei 527,8 mp teren acordaţi în compensare nu erau identificaţi efectiv şi faptic, cu delimitarea vecinătăţilor terenului, fapt statuat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 2435/2010 precum şi de instanţa de contencios administrativ prin Sentinţa civilă nr. 3455/2012 a Tribunalului Galaţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Diaconu Rodica, în calitate de unic moştenitor al reclamantei C.C., solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului pârâtului.
Criticile aduse hotărârii instanţei de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.:
Recurenta susţine că hotărârea este nelegală, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având în vedere următoarele argumente:
În fapt, prin acţiunea înregistrată sub nr. 318/121/2007 autoarea subsemnatei a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Galaţi anularea Dispoziţiei nr. 2410/SR din 24 ianuarie 2006 prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Galaţi, str. M. nr. 36 formulată de subsemnata şi s-a dispus acordarea de despăgubiri şi obligarea paratului să-mi acorde teren în compensare pentru terenul ce nu putea fi atribuit în natură şi despăgubiri pentru construcţia care exista pe teren.
Dosarul a avut mai multe cicluri procesuale dar cert este că autoarea noastră a solicitat încă din anul 2008 în compensarea terenului avut, un teren situat în Galaţi, str. D.V., în vecinătatea împrejmuirii "talcioc", teren ce se afla în lista terenurilor ce puteau fi atribuite în compensare depusă de pârâtul Primarul Municipiului Galaţi la poziţia 8 din lista depusă de pârât aflată la dosarul de fond.
În urma instrumentării expertizelor tehnice nr. 329 din 28 martie 2008 şi 942 din 12 noiembrie 2008 efectuate de dl expert T.C. au rezultat următoarele aspecte:
- valoarea terenului proprietate a subsemnatei situat în Galaţi, str. M. nr. 36,valoare stabilită prin doua metode agreate de ANEVAR: metoda comparaţiei directe şi metoda comparaţiei prin bonitate, a fost stabilita de către expert la suma de 1171,53 RON/mp adică 3143 EURO/mp;
- valoarea terenului solicitat a fi acordat în compensare situat în Galaţi, str. D.V., valoare stabilită prin metoda comparaţiei directe, a fost stabilită de către expert la suma de 153,03 RON/mp adică 41 euro/mp.
Deşi raportul de compensare stabilit de către expert a fost de un mp pe vechiul amplasament - 7,65 mp în str. D.V., în mod nelegal instanţa a acordat un raport de compensare de 1 mp = 2 mp în locaţia solicitată de subsemnata.
Acesta a fost motivul pentru care a fost atacată hotărârea primei instanţe pronunţată în anul 2008 (Sentinţa civilă nr. 1561 din 10 decembrie 2008), cu apel şi apoi cu recurs, criticile noastre vizând strict suprafaţa de teren atribuită în compensare, cu privire la amplasamentul terenului solicitat hotărârea primei instanţe fiind definitivă şi irevocabilă.
Astfel recurenta susţine că după soluţionarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurs ce a fost admis şi cauza a fost trimisă în rejudecare în vederea stabilirii în mod corect a suprafeţei de tern ce urma a fi atribuită subsemnatei în compensare conform standardelor internaţionale de evaluare şi pentru a se identifica cu vecinătăţi, tarla, parcela suprafaţă de teren ce urmează a fi atribuita în compensare întrucât instanţele de fond şi de apel nu făcuseră acest lucru deşi reclamanta solicitase.
Din această perspectivă, recurenta susţine că instanţa de apel nu a respectat îndrumările instanţei superioare având în vedere faptul că dosarul a fost trimis în rejudecare pentru doua motive: pentru a se stabili şi identifica suprafaţa de teren din str. D.V. solicitată în compensare cu vecinătăţi, tarla, parcela etc. şi pentru a se stabili suprafaţa corectă de teren ce urmează a fi atribuită în compensare conform standardelor internaţionale.
Practic, admiţând recursul subsemnatei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dispus ca reclamanta să aleagă un alt teren din lista actuală a terenurilor ce pot fi atribuite în compensare la acest moment, asupra terenului autoarea noastră hotărându-se încă din anul 2007-2008. Trebuia doar să se stabilească cu vecinătăţi suprafaţa de teren din Galaţi, str. D.V. ce urma a fi atribuită în compensare şi să se stabilească corect raportul de compensare conform principiilor internaţionale pe baza de raport de evaluare pentru a se stabili suprafaţa terenului din str. D.V. ce urma a fi atribuită în compensare.
Ca atare, susţine recurenta, din conţinutul hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă clar că nu există posibilitatea respingerii apelului şi a contestaţiei iniţiale a autoarei sale, aceasta echivalând cu pierderea unui drept deja dobândit în mod definitiv.
În aceeaşi idee se învederează că hotărârea este nelegală şi prin prisma normelor legale încălcate ce protejează dreptul de proprietate, norme ce se regăsesc în Constituţia României, în Codul Civil, cât şi în doctrina şi practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, încă din anul 2008 când s-a pronunţat SC nr. 1561 din 10 decembrie 2008, reclamanta a dobândit un drept de proprietate asupra suprafeţei de 527,8 mp teren situat în Galaţi, str. D.V., suprafaţa ce făcea parte din suprafaţa totală de 2000 mp teren din lista aflată la dosarul de fond cuprinzând terenurile ce pot fi atribuite în compensare.
Această hotărâre a rămas definitivă cu privire la suprafaţă şi la locaţie prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Galaţi.
Totodată, susţine recurenta, având în vedere îndrumările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea a devenit şi irevocabilă în privinţa locaţiei terenului ce urma a fi atribuit în compensare, în rejudecare, urmând a se determina alte aspecte contestate. În acest sens se arată că practic, încă din anul 2008, antecesoarea sa a dobândit definitiv şi irevocabil teren în compensare pe str. D.V., dobândind dreptul de proprietate asupra unui "bun" în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În cazul de faţă, arată aceeaşi recurentă, s-a stabilit definitiv şi executoriu atribuirea în compensare către antecesoarea ei a suprafeţei de 527,8 mp din Galaţi, str. D.V., vizavi de împrejmuirea "talcioc", parte din terenul aflat la poziţia 8 din lista depusă de pârâtă la dosar, astfel că în accepţiunea legislaţiei interne şi europene, autoarea ei noastră a dobândit un drept de proprietate.
Recurenta mai învederează că nu este culpa antecesoarei sale faptul că instanţele de judecată nu au indicat în ciclurile procesuale anterioare,vecinătăţile terenului atribuit în compensare, în condiţiile în care chiar reprezentantul legal al Primarului Municipiului Galaţi prezent în instanţă a solicitat admiterea apelului reclamantei şi atribuirea în compensare a terenului pentru care s-a optat încă din anul 2007.
Din perspectiva celor expuse, recurenta susţine şi încălcarea dreptului de proprietate dobândit prin hotărâri definitive anterioare.
Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele aspecte:
Astfel este nefondată critica legată de încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., constând în nerespectarea deciziei de casare .
Este real că prin Decizia civilă nr. 2435/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a casat Decizia nr. 184/2009 a Curţii de Apel Galaţi şi s-a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, motivat de încălcarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., reţinându-se că instanţa are obligaţia ca motivând hotărârea, să precizeze motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate.
Astfel instanţa de casare reţine că în lipsa unei asemenea motivări, nu poate fi realizat controlul judiciar, întrucât nu poate fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor, în raport de temeiurile de drept.
S-a mai reţinut în decizia de casare că, în rejudecare, se impune efectuarea unei expertize care să identifice în mod corect şi real (raportat la lista terenurilor disponibile a fi atribuite în compensare - dosarul instanţei de fond) terenul ce ar putea forma obiectul măsurii reparatorii a compensării.
Ca atare, este de reţinut că prin decizia de casare nu au fost dezlegate probleme de drept, în condiţiile în care s-a reţinut că nu poate fi realizat controlul judiciar şi nu poate fi verificat modul în care s-a procedat la interpretarea probelor, în raport de temeiurile de drept, datorită faptului că hotărârea nu cuprindea motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei în adoptarea soluţiei pronunţate.
Din această perspectivă este de reţinut că în rejudecare instanţa de apel avea potrivit deciziei de casare, doar obligaţia de a dispune efectuarea unei expertize care să identifice în mod corect şi real (raportat la lista terenurilor disponibile a fi atribuite în compensare - dosarul instanţei de fond) terenul ce ar putea forma obiectul măsurii reparatorii a compensării.
Or, instanţa de apel în rejudecare a avut în vedere această recomandare obligatorie rezultată din decizia de casare, motiv pentru care este nefondată critica recurentei legată de încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Expertiza efectuată în cauză a constatat faptul că terenul de 527,8 mp, solicitat în compensare, în prezent face parte din domeniul public al Municipiului Galaţi, ca urmare a emiterii Ordinului Prefectului nr. 206/2011.
Or, în aceste condiţii a existenţei şi legalităţii Ordinului Prefectului nr. 206/2011, instanţa de apel în mod corect şi legal a reţinut că nu poate fi atribuit în compensare terenul solicitat de reclamantă, raportat şi la dispoziţiile art. 1.7 teza II din H.G. nr. 250/2007.
Susţinerea recurentei că are un "bun" în sensul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi că prin hotărârea instanţei de apel s-a produs o încălcare a dreptului de proprietate, este de asemenea nefondată prin prisma următoarelor aspecte:
În Hotărârea pilot pronunţată în cauza Atanasiu şi alţii contra României, din 12 octombrie 2010, publicată în M. Of., Partea I nr. 778 din 22 noiembrie 2010, Curtea Europeană a reţinut că:
"134. (...) un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile" sale în sensul acestei prevederi. Noţiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puţin "o speranţă legitimă" de a obţine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.
140. (...) existenţa unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie, instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administraţiei de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, care ţine de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
141. Curtea constată că, de la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 şi nr. 10/2001 şi mai ales a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.
142. (...) Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalităţii naţionalizării este condiţionată de întrunirea de către partea interesată a cerinţelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.
143. În speţă, Curtea observă că nicio instanţă sau autoritate administrativă internă nu le-a recunoscut doamnelor Atanasiu şi Poenaru în mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu. Hotărârile invocate de reclamante (...), deşi toate constată ca naţionalizarea întregului imobil a fost ilegală, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament.
144. Rezultă că acest apartament nu reprezintă un "bun actual" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele s-ar putea prevala.
145. Totuşi, dacă constatarea judiciară a naţionalizării abuzive a imobilului nu atrage după sine în mod automat un drept de restituire a bunului, Curtea observă că ea dă dreptul la o despăgubire din moment ce din hotărârile instanţelor interne ce au dobândit autoritate de lucru judecat reiese că erau întrunite condiţiile legale impuse pentru a beneficia de măsurile de reparaţie, şi anume naţionalizarea ilegală a bunului şi dovada calităţii de moştenitor a fostului proprietar."
Faţă de aceste statuări ale Curţii Europene, urmează a se reţine că în cauză pentru terenul de 527, 8 mp solicitat în compensare, reclamanta nu are un bun în sensul Convenţiei, întrucât reclamantei nu i s-a recunoscut, printr-o hotărâre judecătorească anterioară, dreptul la restituirea acestui teren şi, ca atare, nu poate invoca protecţia documentului european în favoarea sa.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este de reţinut, că hotărârea instanţei de apel cuprinde atât motivele de fapt cât şi de drept ce au format convingerea instanţei de apel în adoptarea soluţiei pronunţate, considerentele fiind concise clare şi fără elemente străine sau contradictorii, motiv pentru care dispoziţiile mai sus evocate nu sunt incidente în cauză.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, situaţie în care nu va fi analizat.
Din perspectiva celor expuse, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.R.L. împotriva Deciziei nr. 4/A din 13 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1997/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1999/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
