ICCJ. Decizia nr. 2006/2014. Civil
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2006/2014
Dosar nr. 897/1/2014
Şedinţa publică din 24 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 636 din 17 iunie 2010, Tribunalul Covasna, secţia civilă, a admis excepţia de netimbrare şi a anulat, ca netimbrată, acţiunea în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi a actului adiţional la actele constitutive ale SC S.I. SRL, autentificate sub nr. 919 din 18 aprilie 2008 şi 1714 din 23 iulie 2008, formulată de reclamanta SC M.T.S. SA, prin administrator special Asociaţia pentru Salvarea Patrimoniului SC M.T.S. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC S.I. SRL şi SC S.C.G. SRL.
Prin Decizia nr. 175/Ap din 30 noiembrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins apelul declarat de reclamantă, prin administratorul special, împotriva sentinţei sus-menţionate.
Recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Braşov a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 7866 din 04 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Instanţa de recurs a constatat că soluţia de menţinere a sentinţei de fond prin care s-a dispus anularea acţiunii ca netimbrată este legală, cu consecinţa inaplicabilităţii cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinând însă argumente care înlocuiesc motivarea instanţei de apel.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de recurs a formulat cerere de revizuire SC M.T.S. SA, prin administrator special Asociaţia pentru salvarea patrimoniului M.T.S. SA, înregistrată la data de 03 martie 2014 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 teza finală raportat la pct. 8 din noul C. proc. civ., similare, precizează revizuenta, cu art. 322 pct. 6 teza finală raportat la pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepţia de tardivitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Mai întâi, Înalta Curte observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul C. proc. civ. (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 02 iunie 2010 -, rezultă că dispoziţiile noului C. proc. civ. nu sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă revizuentul a invocat, ca temei al cererii de revizuire, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 teza finală raportat la pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată în cauză, se constată că aceasta este tardivă având în vedere următoarele considerente:
Revizuenta şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 şi pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 7, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri, iar în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6 al aceluiaşi articol de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică.
Revizuenta arată că Decizia nr. 7866 din 04 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a dispoziţiile civile ale Sentinţei penale nr. nr. 232 din 30 martie 2006 a Judecătoriei Câmpina, a deciziilor nr. 182/R din 13 mai 2008 şi nr. 137/R din 01 aprilie 2008, pronunţate de Tribunalul Covasna, precum şi a Deciziilor nr. 726 din 22 martie 2010 şi nr. 8426 din 23 octombrie 2012 ale Curţii de Apel Cluj.
În consecinţă, termenul de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 C. proc. civ. se calculează de la pronunţarea ultimei hotărâri, respectiv de la data de 04 noiembrie 2011, când a fost pronunţată Decizia irevocabilă nr. 7866 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost depusă la data de 28 februarie 2014 (potrivit datei aflate pe plicul cu care a fost expediată cererea), constatându-se, astfel, că aceasta a fost formulată cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe pct. 6 al art. 322 C. proc. civ., invocat de revizuentă, se constată că şi aceasta este tardiv formulată, raportat la data deciziei din recurs - 04 noiembrie 2011 - şi la data depunerii cererii de revizuire - 28 februarie 2014.
Având în vedere aceste considerente, se va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.T.S. SA, prin administrator special Asociaţia pentru salvarea patrimoniului M.T.S. SA împotriva Deciziei nr. 7866 din 04 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.T.S. SA, prin administrator special Asociaţia pentru salvarea patrimoniului M.T.S. SA împotriva Deciziei nr. 7866 din 04 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
← ICCJ. Decizia nr. 2005/2014. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 2007/2014. Civil → |
---|