ICCJ. Decizia nr. 2007/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2007/2014
Dosar nr. 938/1/2014
Şedinţa publică din 24 iunie 2034
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 3032/27.03,2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis contestaţia formulată de contestatorul F.E.Ş. în contradictoriu cu intimata SC C.N.T.A.R.T. SA; a anulat Decizia nr. 1134 din 29 octombrie 2010, emisă de intimată; a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii (Şef Departament Control Operaţiuni/Direcţia Operaţiuni Zbor); a obligat intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă; a respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că decizia care face obiectul contestaţiei este nelegală, nefiind respectate condiţiile de formă prevăzute de lege, ceea ce face inutila analizarea temeiniciei deciziei contestate.
Cu privire la capătul de cerere privind acordarea actualizării despăgubirilor cu rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 356/2002, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că textul art. 80 C. muncii reprezintă reglementarea expresă în materia raporturilor de muncă a principiului reparării integrale a prejudiciului, prin formula "salarii indexate, majorate şi reactualizate", avându-se în vedere atât indexarea cu indicele de inflaţie, cât şi reactualizarea cu dobânda legală. O soluţie contrară, a reţinut instanţa, ar conduce ia îmbogăţirea fără justă cauză a contestatorului, depăşindu-se astfel limitele reparării integrale a prejudiciului.
Recursul declarat de SC C.N.T.A.R.T. SA împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a fost admis prin Decizia nr. 625 din 03 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, în consecinţă, a fost modificată, în tot, sentinţa atacată, în sensul că s-a respins contestaţia, ca nefondată.
Curtea a reţinut următoarele în motivarea deciziei:
În cauză, prin Decizia nr. 1134 din 29 octombrie 2010, emisă de recurentă, intimatul contestator a fost sancţionat cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în baza art. 264 alin. (1) lit. f) C. muncii coroborat cu art. 42 lit. f) din Regulamentul Intern (anexa 23 la Contractul colectiv de munca în vigoare) pentru nerespectarea prevederilor art. 39 alin. (2) lit. b) şi c C. muncii, ale art. 11 - 20 alin. (2) lit. b) din Contractul colectiv de munca la Nivel de Unitate, art. 9 alin. (3) lit. i) coroborat cu art. 24, precum şi art. 27 din anexa 23 la CCM - Regulamentul Intern, ale art. 9 alin. (1) lit. a) şi c) cât şi art. 10(1) lit. a), b) din Regulamentul Intern, având în vedere săvârşirea următoarelor fapte: nerespectarea programului de lucru - pe parcursul perioadei 04 septembrie 2010 - 05 octombrie 2010, angajatul nu a respectat programul de lucru în mod sistematic şi a absentat nemotivat 1 zi; neoperarea modificărilor solicitate cu privire la modificarea OFP - timp de 14 luni salariatul nu a operat modificările solicitate de conducere cu privire la modificările OFP; nefuncţionarea unui terminal meteo R. la OCC - timp de 6 luni salariatul nu a îndeplinit dispoziţiile privind instalarea şi punerea în funcţiune a unui terminal meteo R. la OCC; organizarea defectuoasă a activităţii Compartimentului Control Operaţiuni - timp de 14 luni (începând cu august 2009) salariatul nu a respectat dispoziţiile conducerii privind organizarea OCC, organizarea defectuoasa a activităţii Compartimentului Control Operaţiuni precum şi necorectarea neregulilor ce au mai fost sancţionate anterior, respectiv în cadrul lunilor iunie şi iulie 2010.
În ce priveşte descrierea celor de a doua, a treia şi a patra fapte, curtea a arătat că nu poate reţine că acestea au primit termeni generali, sub formă de concluzii, fără a se arăta în mod concret împrejurările în care au fost săvârşite faptele. Dimpotrivă, motivele de fapt şi de drept ce au stat la baza deciziei de sancţionare au fost pe larg expuse în cuprinsul deciziei, la art. 3, alături de probe şi de argumentele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului pentru fiecare faptă reţinută, cu descrierea împrejurărilor în care s-au comis acestea.
Totodată, în speţă nu este vorba despre fapte care să fi făcut obiectul altor decizii de sancţionare, intimatul fiind sancţionat pentru comiterea unor noi abateri care, chiar dacă au avut acelaşi element material, au fost săvârşite la intervale diferite de timp faţă de cele anterioare, după data de 19 iulie 2010, data deciziei imediat anterioare de sancţionare, respectiv nr. 845 din 19 iulie 2010, aşa cum reiese din expunerile fiecărei fapte, la art. 3 din decizie.
Aşadar, chiar dacă noile fapte au avut un caracter repetat, ele sunt comise ulterior sancţionării dispuse prin Deciziile nr. 788 din 21 iunie 2010 şi nr. 845 din 19 iulie 2010, neavând relevanţă faptul că salariatul ar mai fi fost sancţionat anterior pentru fapte similare. Ar fi absurd să nu se permită angajatorului să aplice noi sancţiuni disciplinare celor ce încalcă, din nou, cu vinovăţie, dispoziţiile din regulamentul de ordine interioară sau contractul individual de muncă.
Într-adevăr, dacă anumite aspecte litigioase deduse judecăţii au fost analizate anterior, irevocabil, ele poartă puterea lucrului judecat, care este ataşată atât dispozitivului hotărârii, cât şi considerentelor pe care acesta se sprijină. Autoritatea în faţa instanţei civile a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o alta instanţă civilă, chiar dacă cel de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte cu ceea ce a fost deja judecat, presupune şi un efect pozitiv, care trebuie să asigure evitarea contrazicerii între cele două hotărâri, însă principiul se aplică exclusiv situaţiilor tranşate prin hotărâri judecătoreşti definitive (irevocabile în sistemul codul de procedură civilă aplicabil cauzei), împiedicând o repunere în discuţie a acestora, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar, aici fiind sancţionate abateri disciplinare noi, deci şi situaţii juridice noi, întrucât autoritatea de lucru judecat se întinde asupra faptelor materiale deduse judecăţii anterior, nu şi asupra altor fapte ulterioare.
În ceea ce priveşte fapta constând în "neoperarea modificărilor solicitate cu privire la modificarea OFP - timp de 14 luni salariatul nu a operat modificările solicitate de conducere cu privire la modificările OFP", este logic că şi aici angajatorul a sancţionat conduita angajatului ulterioară sancţionării dispuse prin deciziile nr. 788 din 21 iunie 2010 şi nr. 845 din 19 iulie 2010; la fel şi pentru "organizarea defectuoasă a activităţii Departamentului Control Operaţiuni - timp de 14 luni (începând cu august 2009) salariatul nu a respectat dispoziţiile conducerii privind organizarea OCC, organizarea defectuoasa a activităţii Compartimentului Control Operaţiuni precum şi necorectarea neregulilor ce au mai fost sancţionate anterior, respectiv în cadrul lunilor iunie şi iulie 2010", ultima dispoziţie fiind dată la 20 septembrie 2010, confirm adresei DOZ nr. 12276 cu termen limită 27 septembrie 2010, adresă explicită, în plus, se indică şi în ce a constat organizarea defectuoasă a activităţii şi care au fost neregulile constatate anterior care trebuiau corectate.
Totodată, şi pentru fapta descrisă generic "timp de 6 luni salariatul nu a îndeplinit obligaţiile privind instalarea şi punerea în funcţiune a unui terminal meteo R. la OCC", care a mai fost sancţionată anterior prin Decizia nr. 788/2010, este vorba tot despre conduită ulterioară datei aplicării acestei sancţiuni. Prevederea art. 249 alin. (2) C. muncii conform căreia "Pentru aceeaşi abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancţiune" nu trebuie interpretată în sensul în care o faptă constând într-o acţiune/inacţiune şi sancţionată ca atare de angajator nu mai poate constitui obiectul unei noi cercetări disciplinare şi implicit al unei noi sancţiuni, dacă este vorba despre o nouă faptă, comisă la alte intervale de timp, evident ulterioare.
În plus, arată instanţa de recurs, se constată temeinicia faptei reprezentând nerespectarea programului de lucru (pe parcursul perioadei 04 septembrie 2010 - 05 octombrie 2010, angajatul nu a respectat programul de lucru în mod sistematic şi a absentat nemotivat 1 zi), faptă gravă, probată prin rapoartele acceselor la sistemul de securitate, fără accesarea căruia contestatorul intimat nu îşi putea desfăşura activitatea, dar şi prin recunoaşterea în parte a acestuia, în faza cercetării prealabile, cu scuza oboselii resimţite în acea perioadă.
De asemenea, a reţinut instanţa, concluzia potrivit căreia angajatorul ar fi plănuit concedierea intimatului mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare, ce ar rezulta din înscrisul de la dosar fond, reprezentând corespondenţa e-mail purtată între directorul general al companiei intimate şi directorul operaţiuni zbor, E.D., care apoi a fost numit preşedintele Comisiei de cercetare disciplinară, având drept subiect "schimbare şef departament OCC", nu poate avea vreun efect asupra vinovăţiei reclamantului intimat, faptele fiind dovedite prin probatoriul administrat în dosar, independent de discuţiile private din cadrul companiei recurente.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire contestatorul P.Ş.E., invocând, în drept, dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin care a solicitat anularea hotărârii pronunţată în recurs, arătând că aceasta este potrivnică altor trei decizii irevocabile, respectiv decizia din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a menţinut Sentinţa nr. 5288 din 23 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, Decizia nr. 6385 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 900 din 02 februarie 2012 a aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii de revizuire se arată că decizia ce face obiectul revizuirii este contrară hotărârilor menţionate, pronunţate între aceleaşi părţi, având acelaşi obiect (în parte - sancţiuni disciplinare) şi aceeaşi cauză juridică, încălcând autoritatea de lucru judecat, fiecare dintre acestea dezlegând, în parte, obiectul judecăţii din cauza finalizata cu pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită. Rezultă, arată revizuentul, din examinarea comparativă a acestor decizii, că deşi desfiinţată irevocabil sancţiunea ce i-a fost aplicată, aceasta a fost menţinută, cu încălcarea legii, prin decizia a cărei revizuire o solicită.
Examinând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art 322 pct 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Textul impune, aşadar, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri definitive contradictorii, pronunţarea acestor hotărâri în aceeaşi pricină, însă în dosare diferite, precum şi condiţia ea în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii lucrului judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei.
Cu privire la cea de-a doua condiţie, a pronunţării hotărârilor în aceeaşi pricină, trebuie reţinută tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţie fundamentală faţă de finalitatea revizuirii care este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorităţii lucrului judecat.
Ca atare, textul vizează situaţia în care două sau mai multe instanţe, pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat.
În speţă, se reţine că nu sunt îndeplinite cerinţele cerute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru a fi admisibilă cererea de revizuire, nefiind îndeplinită condiţia cerută de textul de lege menţionat privind tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, necesară pentru a putea vorbi despre existenţa aceluiaşi litigiu.
Astfel, prin Decizia nr. 6385 din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC C.N.T.A.R.T. SA, în contradictoriu cu intimatul F.E.Ş., împotriva Sentinţei civile nr. 8900 din 29 noiembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 35755/3/2010. Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea formulată de contestatorul F.E.Ş. în contradictoriu cu intimata SC C.N.T.A.R.T. SA, s-a anulat Decizia nr. 788 din 21 iunie 2010 emisă de intimată şi a fost obligată aceasta la restituirea sumei reţinute în baza deciziei contestate, în procent de 10% din salariul de bază, pe perioada iunie, iulie, august 2010, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie de ia data scadenţei până la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aplicată asupra debitului principal de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.
Prin Decizia nr. 2703 din 04 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC C.N.T.A.R.T. SA, în contradictoriu cu intimatul F.E.Ş., împotriva Sentinţei civile nr. 5288 din 23 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 39524/3/2010. Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea formulata de contestatorul F.E.Ş. în contradictoriu cu intimata SC C.N.T.A.R.T. SA şi s-a anulat Decizia nr. 845/"19 iulie 2010 emisă de intimată.
Prin Decizia nr. 900 din 02 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC C.N.T.A.R.T. SA, în contradictoriu cu intimatul F.E.Ş., împotriva încheierii de şedinţă din data de 12 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 60472/3/LM/2010, încheiere prin care s-a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecăţii contestaţiei până la soluţionarea irevocabilă a Dosarelor nr. 39524/3/2010 şi 35755/3/2010.
Hotărârea a cărei revizuire se solicită - Decizia nr. 625 din 03 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, s-a pronunţat în litigiul având ca obiect contestaţia formulată de contestatorul F.E.Ş. în contradictoriu cu intimata SC C.N.T.A.R.T. SA, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 1134/29 octombrie 2010, emisă de intimată.
Se constată, aşadar, că obiectul cauzelor soluţionate prin deciziile pretins potrivnice l-a constituit anularea unor decizii emise de intimata SC C.N.T.A.R.T. SA, respectiv Decizia nr. 788 din 21 iunie 2010, Decizia nr. 845 din 19 iulie 2010 şi Decizia nr. 1134 din 29 octombrie 2010.
Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat în raport de hotărârile judecătoreşti pretins a fi potrivnice de către revizuent, întrucât între pricinile invocate nu exista tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, solicitările privind anularea deciziilor de sancţionare emise de intimată vizând acte diferite (trei decizii de sancţionare disciplinară diferite), precum şi fapte diferite, revizuentul fiind sancţionat pentru comiterea unor noi abateri disciplinare care, chiar dacă au avut acelaşi element material, au fost săvârşite la intervale diferite de timp faţă de cele anterioare, noile fapte având un caracter repetat.
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească o a doua judecată), puterea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii judecătoreşti se manifestă pozitiv, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv ai lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice tăcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.
Acest principiu se aplică în litigiile soluţionate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, împiedicând o repunere în discuţie a aspectelor deja tranşate, ceea ce nu este cazul în speţă, prin decizia a cărei revizuire se solicită fiind sancţionate abateri disciplinare noi, prin urmare şi situaţii juridice noi, autoritatea de lucru judecat având efecte numai asupra faptelor materiale deduse judecăţii anterior, nu şi asupra unor fapte ulterioare, chiar dacă au un caracter repetat şi asemănător.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, nefiind îndeplinită condiţia existenţei triplei identităţi: de părţi, obiect şi cauză, ceruta de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire formulată de revizuentul F.E.Ş. urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul F.E.Ş. împotriva Deciziei nr. 625 din 03 februarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2006/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2008/2014. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
