ICCJ. Decizia nr. 2058/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2058/2014
Dosar nr. 78030/3/2011
Şedinţa publică din 26 iunie 2014
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 28 decembrie 2011, reclamantul I.D.C. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Preşedintele României, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Camera Deputaţilor, Senatul României, Guvernul României, prin Primul Ministru, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Ministru, Ministerul Public, prin Procurorul General, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând instanţei pronunţarea unei sentinţe, prin care să se dispună predarea imobilului teren cu clădire situat în Târgu Jiu, str. O., judeţ Gorj, obligarea pârâţilor la plata fructelor pe care acest bun le putea produce, evaluate la suma de 3.794.242 RON, obligarea pârâţilor la plata penalităţilor de întârziere de 0,1% pe zi, obligarea pârâţilor la daune datorate imposibilităţii de a contracta împrumuturi gen SAPARD PHARE sau alte tipuri de sprijin financiar, estimate de reclamant la suma de 302.880 euro, actualizată la momentul primirii sumei, acordarea de despăgubiri pentru perioada de închisoare de 2 ani, 7 luni şi 7 zile executată de unchiul său, C.S., estimată la suma de 475.000 euro, acordarea de daune morale în cuantum de 500.000 euro pentru prejudiciul suferit prin persecuţia continuă a sa şi a familiei sale, prin refuzul Statului Român prin judecători de a-i asigura acces real în justiţie şi de a i se preda patrimoniul tâlhărit de sistemul criminal din epoca de dictatură a proletariatului.
La termenul de judecată din data de 25 iunie 2012, instanţa a pus în vedere reclamantului să detalieze cererea de chemare în judecată prin arătarea motivelor de fapt şi precizarea cauzei acesteia, obligaţie pe care reclamantul nu a înţeles să o satisfacă, arătând expres la termenul de judecată din 26 noiembrie 2012 că nu are o altă cerere de depus în vederea precizării acţiunii şi insistă ca instanţa să se pronunţe asupra cererilor sale, aşa cum au fost arătate în cererea introductivă de instanţă.
La termenul de judecată din data de 28 ianuarie 2013, instanţa de fond a respins excepţia de litispendenţă, invocată de pârâta Camera Deputaţilor, reţinând că nu există nicio legătură între cauza menţionată de acest pârât în întâmpinare şi acţiunea de faţă, cauza de faţă privind un imobil care se află în Târgu Jiu, iar cauza faţă de care s-a invocat excepţia privind un imobil din Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 134 din 28 ianuarie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa soluţionării capetelor de cerere 1, 2, 3 şi 4 din acţiune în favoarea Tribunalului Târgu Jiu şi a disjuns capetele de cerere 5 şi 6 din acţiune, cu formarea unui nou dosar.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că a fost învestit de reclamant cu 3 cereri principale, respectiv cererea de restituire a imobilului din Târgu Jiu (capătul 1), cererea de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata de daune morale în temeiul Legii nr. 221/2009 (capătul 5 de cerere) şi cererea de obligare a aceluiaşi pârât la plata de daune morale pentru repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea liberului acces la justiţie.
Tribunalul a mai reţinut că cererile numerotate de reclamant ca fiind 2, 3 şi 4 din acţiune, reprezintă cereri accesorii ale capătului 1 de cerere, situaţie în care operează prorogarea legală de competenţă, iar soluţionarea acestora cade în sarcina instanţei ce soluţionează capătul 1 de cerere din acţiune, potrivit dispoziţiilor art. 17 din C. proc. civ.
Cu privire la capătul 1 de cerere din acţiune, tribunalul a constatat că acesta se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, situaţie în care competenţa se stabileşte potrivit dispoz. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, revenind tribunalului de la locul situării unităţii notificate - Primăria Târgu Jiu.
Instanţa a apreciat că şi în ipoteza în care cererea reclamantului ar fi considerată ca fiind întemeiată pe dreptul comun, competenţa aparţine tot Tribunalului Târgu Jiu, faţă de dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., de locul situării imobilului şi de valoarea indicată de reclamant, care depăşeşte pragul de 500.000 RON prevăzut de dispoz. art. 2 C. proc. civ.
În consecinţă, Tribunalul Bucureşti a apreciat că nu este competent teritorial să soluţioneze cauza, iar în baza dispoz. art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a dispus declinarea capătului 1 de cerere din acţiune privind restituirea imobilului din Târgu Jiu şi a cererilor accesorii acestuia, în favoarea Tribunalului Târgu Jiu, disjungând restul cererilor, întemeiate pe Legea nr. 221/2009 şi dispunând înregistrarea acestora sub un nou număr de dosar.
Împotriva sentinţei tribunalului a declarat recurs reclamantul I.D.C.
Calea de atac exercitată de reclamant împotriva sentinţei instanţei de fond a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca fiind recurs, în raport de obiectul acţiunii soluţionată prin sentinţa atacată.
Prin Decizia civilă nr. 1749 din 4 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut următoarele considerente:
Prin sentinţa atacată de recurent, instanţa de fond a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa soluţionării capetelor de cerere 1, 2, 3 şi 4 din acţiune în favoarea Tribunalului Târgu Jiu şi a disjuns capetele de cerere 5 şi 6 din acţiune, cu formarea unui nou dosar.
Conform dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., reglementarea în vigoare la data înregistrării acţiunii de către reclamant, dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente, sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 316 C. proc. civ., soluţia de disjungere dispusă de instanţă în baza art. 165 C. proc. civ. poate fi atacată de părţi doar o dată cu fondul, prin această măsură procesuală nefiind întrerupt cursul judecăţii.
Constatând că prin sentinţa atacată instanţa de fond a dispus declinarea competenţei soluţionării unor capete de cerere din acţiune în favoarea altei instanţe, iar pentru celelalte, disjungerea, fără a se pronunţa asupra fondului cererii de chemare în judecată, Curtea a admis excepţia invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins recursul ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.D.C.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 25 februarie 2014, stabilindu-se termen la 26 iunie 2014.
Intimaţii-pârâţi Camera Deputaţilor şi Ministerul Public au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Înalta Curte, la termenul din 26 iunie 2014, a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată prin întâmpinările depuse la dosar, pe care o va analiza cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 137 din C. proc. civ. şi pe care o va admite, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.
Faţă de aceste dispoziţii, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.
În speţă, prin decizia atacată s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului întrucât, faţă de dispoziţiile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., aceasta nu era supusă niciunei căi de atac.
Având în vedere că hotărârea recurată a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, ea este irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 299 din acelaşi cod.
Prin urmare, reţinându-se că Decizia nr. 1749 din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, este irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului şi, faţă de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul I.D.C. împotriva Deciziei nr. 1749 din 4 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2057/2014. Civil. Conflict de muncă.... | ICCJ. Decizia nr. 2059/2014. Civil → |
|---|
