ICCJ. Decizia nr. 2102/2014. Civil. Actiune în daune delictuale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2102/2014
Dosar nr. 13285/118/2011
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC C.V. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC Enel D. SA ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.271.466 RON cu titlu de daune precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar.
În fapt s-a relevat de către reclamantă că este o societate comercială al cărei obiect principal de activitate îl reprezintă furnizarea de energie electrică pentru consumatorii captivi sau eligibili.
Între societatea P. SRL, în calitate de furnizor, şi F. SRL Tulcea, în calitate de consumator eligibil s-a încheiat la data de 19 august 2008 un contract de furnizare a energiei electrice. În mod subsecvent, la data de 20 august 2008 între SC Enel D. SA şi P. s-a încheiat un contract de distribuţie pentru prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice pentru locul de consum aparţinând F. din Municipiul Tulcea, str. T. (loc de consum pentru care s-a încheiat şi contractul de furnizare a energiei electrice). Având în vedere unele neînţelegeri apărute în modul de derulare a contractului de furnizare a energiei electrice încheiat între F. SRL şi SC P. SRL, F. a înţeles sa uzeze de dreptul său legal de schimbare a furnizorului prin denunţarea în mod unilateral a contractului cu respectarea prevederilor legale.
Astfel, la începutul anului 2009 arată reclamanta a fost contactată de SC F. SRL în vederea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice pentru locul de consum respectiv, contract care a fost semnat în data de 27 ianuarie 2009, având ca dată de intrare în vigoare 01 martie 2009.
Prin corespondenţa purtată între SC F. SRL şi SC P. SRL în conformitate cu procedura de schimbare a furnizorului reglementată prin Ordinul nr. 21/2005 a Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei s-au efectuat formalităţile de înştiinţare a încetării contractului de furnizare, însă SC P. SRL a comunicat pârâtei că există un diferend între P. şi F. cu privire la executarea contractului de furnizare, aşa încât solicita amânarea încheierii unui nou contract de distribuţie cu reclamanta în calitate de nou furnizor.
Pârâta SC Enel D. SA, fără a analiza în mod riguros veridicitatea şi legalitatea petiţiei SC P. SRL prin raportare la normele legale în domeniu,în opinia reclamantei i-a comunicat prin adresa din 10 februarie 2009 (Anexa 5) împrejurarea că furnizorul iniţial i-a precizat faptul că există un diferend legat de contractul de furnizare cu consumatorul eligibil şi că va demara încheierea contractului de distribuţie după îndeplinirea condiţiilor legale, fără a menţiona care sunt acele condiţii legale încălcate de F. şi temeiul de drept al acestui refuz.
Referitor la cuantumul prejudiciului a arătat reclamanta că pentru a acoperi necesarul de energie electrică a consumatorului F. pentru perioada 01 martie 2009-31 decembrie 2009 a achiziţionat o cantitate de 25 MW în banda la data de 04 februarie 200 semnând un contract de tip E. Astfel, din cauza imposibilităţii executării contractului de furnizare, reclamanta a susţinut că a fost nevoită să întreprindă o serie de măsuri pentru a nu avea pierderi foarte mari respectiv, respectiv să procedeze la vânzarea unor părţi din cantitatea de energie electrică ce o achiziţionase pentru F. pe Piaţa de Echilibrare, prin contracte bilaterale şi prin intermediul Pieţei pentru Ziua Următoare (PZU) la preţuri mai mici decât cele de achiziţie.
În drept au fost invocate Legea nr. 13/2007 ; Ordinul nr. 21/2005 ; art. 998 - 999 C. civ.
Pârâta a formulat întâmpinare arătând în preambul că accesul la reţelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu pe către trebuie sa-l îndeplinească operatorul de transport şi de sistem, precum şi operatorul de distribuţie, în condiţiile reglementate de legislaţia primară, Legea energiei electrice nr. 13/2007, cu modificările şi completările ulterioare şi legislaţia secundară aplicabila sectorului energetic.
Conform Procedurii aprobate prin Ordinul ANRE nr. 21/2005, în procesul de schimbare a furnizorului de către un consumator sunt implicate următoarele entităţi juridice: consumatorul, furnizorul, actual, noul furnizor, distribuitorul şi/sau transportatorul. Aşa cum rezulta chiar şi din succesiunea indicată de legiuitor, dar în special din conţinutul normelor juridice, părţile principale în procesul de schimbare a furnizorului sunt: consumatorul, în speţă F., definit de Procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se iniţiază asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor, actualul furnizor, în speţă SC P. SRL, definit de Procedură ca fiind furnizorul concurenţial care asigura pentru consumator furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent şi noul furnizor, în speţa reclamanta SC C.V. SA, definit de Procedură ca fiind furnizorul concurenţial care urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare.
Distribuitorul, în opinia pârâtei, are un rol subsidiar, obligaţia sa de modificare a contractului de distribuţie existent, respectiv de reziliere a acestuia şi de încheiere a noului contract, urmând să se nască doar sub condiţia comunicării solicitării de modificare a contractului, respectiv de reziliere acestuia, de către titularul contractului de distribuţie încheiat pentru locul de consum în cauză, conform art. 24 alin. (2) din Procedură, după soluţionarea facturilor restante prin convenţia scrisă încheiată între furnizorul actual şi consumator, conform art. 24 alin. (1) din Procedură.
A mai arătat pârâta că singura entitate juridica care poate bloca acţiunea consumatorului eligibil de schimbare a furnizorului este furnizorul actual, în situaţia expres reglementată de Procedură, respectiv cea în care are neachitate facturi cu termenul de scadenţă depăşit, emise pentru serviciile prestate în baza contractului de furnizare a energiei electrice, conform art. 9 din Procedură.
În ceea ce priveşte încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice dintre consumator şi noul furnizor, Procedura, respectând principiul instituit imperativ de dispoziţiile art. 40 Regulament, stabileşte această operaţiune ca fiind ultima etapă a procesului de schimbare a furnizorului.
În opinia pârâtei încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice, conform art. 40 din Regulament se putea face numai în condiţiile în care noul furnizorul, respectiv consumatorul (care achiziţionează energia electrica de la mai mulţi furnizori), a încheiat în prealabil un contract de distribuţie cu operatorul de reţea care deserveşte locul de consum, în speţă cu pârâta SC Enel D. SA. Astfel, legislaţia in vigoare nu permite încheierea a două contracte de distribuţie pentru acelaşi loc de consum, principiu preluat şi în cadrul Procedurii de dispoziţiile art. 13 lit. b).
În acest context, s-a subliniat de către pârâtă faptul că reclamanta, a încălcat în mod voit dispoziţiile imperative ale legii şi a procedat la încheierea unui contract de furnizare cu consumatorul F., anterior încheierii unui contract de distribuţie a energiei electrice cu SC Enel D. SA. Totodată, un aspect esenţial speţei, este faptul că SC P. SRL, titularul contractului de distribuţie din anul 2008 încheiat cu pârâta pentru locul de consum F., nu a solicitat conform art. 24 alin. (2) din Procedură rezilierea sau modificarea contractului de distribuţie existent, astfel încât contractul din anul 2008 a încetat la data de 30 septembrie 2009, prin ajungere la termen, obligaţia Enel de încheiere a unui nou contract de distribuţie pentru acest loc de consum născându-se la această dată, obligaţie care a fost executată prin încheierea contractului de distribuţie cu reclamanta SC C.V. SA din 25 august 2009 cu intrare in vigoare la data de 01 octombrie 2009.
2. În baza motivelor cererii, a apărărilor din întâmpinare şi a probelor administrate, prin sentinţa civilă nr. 330 din 30 ianuarie 2013, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC C.V. SA, în contradictoriu cu pârâta SC Enel Distribuţie D. SA şi a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că, potrivit legislaţiei în materie, în procesul de alimentare cu energie electrică al locului de consum F., în speţa de faţă au fost încheiate următoarele două contracte: 1. contractul pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice din anul 2008 încheiat între pârâta distribuitoare Enel şi furnizorul SC P. SRL cu o durată de valabilitate de la 01 octombrie 2008 şi 2. contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul SC P. SRL şi consumatorul F., în raport de care pârâta SC Enel SA are calitate de terţ, în pofida celor susţinute de către reclamantă.
Sub aspectul legislaţiei în vigoare referitoare la schimbarea furnizorului, au fost considerate incidente în cauză dispoziţiile Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 21/2005, precum şi dispoziţiile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 10007/2004, denumit Regulament, dispoziţii care transpun prevederile Directivei 2003/54/CE privind regulile comune pentru piaţa de energie.
Astfel, în raport de datele speţei, s-a constatat că are calitate de consumator F., definit de procedură ca fiind consumator declarat eligibil în raport cu locul de consum pentru care se iniţiază asigurarea energiei electrice de la un alt furnizor; actualul furnizor, în speţă SC P. SRL, definit ca fiind furnizorul concurenţial care asigură pentru consumator furnizarea energiei electrice în baza contractului de furnizare existent şi noul furnizor, în cauză prezenta reclamantă, ca fiind furnizorul concurenţial care urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare.
Aşadar, pârâta SC Enel D. SA, ca distribuitor, avea un rol subsidiar, obligaţia sa de modificare a contractului de distribuţie existent, respectiv de reziliere şi de încheiere a noului contract, urmând să se nască doar sub condiţia comunicării solicitării de modificare de către titularul contractului de distribuţie încheiat pentru locul de consum în cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Procedură.
De asemenea, potrivit art. 40 din acelaşi act normativ, încheierea unui contract de furnizare a energiei electrice se poate face numai în condiţiile în care furnizorul, respectiv consumatorul, în cazul de la art. 22 alin. (2) şi (3) a încheiat în prealabil un contract de distribuţie şi/sau transport cu operatorul care deserveşte locul de consum.
Astfel, din interpretarea dispoziţiei sus – citate, a rezultat că încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice se putea face numai în condiţiile în care noul furnizor, respectiv consumatorul ar fi încheiat în prealabil un contract de distribuţie cu operatorul de reţea care deserveşte locul de consum, în speţă cu pârâta SC Enel D. SA, legislaţia în vigoare nepermiţând încheierea a două contracte de distribuţie pentru acelaşi loc de consum aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 13 lit. b) din Procedură.
Totodată, s-a constatat că titularul contractului de distribuţie din anul 2008, respectiv SC P. SRL, contract încheiat cu pârâta SC Enel D. SA pentru locul de consum F., nu a solicitat conform dispoziţiilor în vigoare rezilierea sau modificarea contractului de distribuţie existent, astfel încât respectivul contractul a încetat la 30 septembrie 2009 prin ajungere la termen. SC P. SRL în calitatea sa de furnizor actual nu numai că nu a solicitat rezilierea contractului ci a invocat şi calitatea de titular al contractului de distribuţie încheiat cu pârâta precum şi calitatea de creditor al unor creanţe născute din contractul de furnizare încheiat cu F.
De asemenea, conform clauzelor contractului de distribuţie încheiat cu SC P. SRL, nu este reglementată posibilitatea distribuitorului Enel de denunţare unilaterală a contractului, iar rezilierea acestuia din iniţiativa pârâtei este reglementată doar în două situaţii specifice, expres reglementate, respectiv în caz de consum fraudulos şi neplată repetată, inaplicabile speţei de faţă.
Aşadar, nu s-a putut reţine responsabilitatea delictuală a pârâtei, întrucât încă de la începutul diferendului, a comunicat reclamantei disponibilitatea de a încheia contractul de distribuţie cu reclamanta, însă numai după îndeplinirea condiţiilor art. 11, art. 17 şi art. 24 din Procedură.
3. Soluţia instanţei de fond a fost atacată cu apel de către reclamanta SC C.V. SA, iar prin decizia civilă nr. 79 din 05 iulie 2013 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a pronunţa această decizie a reţinut că trebuie considerat cadrul legal în ceea ce priveşte activităţile din sectorul energiei electrice ca fiind stabilit, în principal, de Legea nr. 123/2012 (anterior Legea nr. 13/2007) privind legea energiei electrice şi a gazelor naturale, H.G. nr. 1007/2004 de aprobare a Regulamentului de furnizare a energiei la consumator, Ordinul Preşedintelui ANRE nr. 21/2005 de aprobare a Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică, Ghidul consumatorului eligibil, Directiva 2003/54/EC privind regulile comune ale pieţii de energie electrică şi alte reglementări interne.
La data promovării acţiunii în justiţie în vigoare era Legea nr. 13/2007 care în art. 27 a prevăzut în mod expres a prevăzut că toţi participanţii la piaţa energetică trebuie să respecte regulile de funcţionare a acestora prevăzute prin ordine, decizii şi avize favorabile emise de autoritatea competentă.
Conform procedurii, în procesul de schimbare al furnizorului de către consumator sunt angrenate: consumatorul, furnizorul actual, noul furnizor, distribuitorul şi/sau transportatorul.
În cauză, F. SA are calitatea de client eligibil (definit de procedură) adică de client liber a-şi alege furnizorul de energie electrică şi de la care o cumpără; societatea P. SRL are calitatea de furnizor concurenţial, respectiv cel care asigură consumatorului furnizarea de energie electrică în baza contractului de furnizare existent şi noul furnizor, apelanta SC C.V. SA care în baza licenţei emise de Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, urmează să asigure furnizarea energiei electrice către consumator, în urma negocierii unui nou contract de furnizare.
Cadrul contractual pentru locul de consum situat în Municipiul Tulcea, str. T., aferent clientului eligibil F., constă în două contracte distincte, cu părţi diferite şi anume: 1. contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul de energie electrică SC P. SRL şi clientul eligibil F.; 2. contractul pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice din anul 2008 încheiat între operatorul de distribuţie SC Enel D. SA şi furnizorul SC P. SRL.
Conform deciziei nr. 342 din 26 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosarul nr. 7910/118/200) s-a reţinut că în speţă au existat două raporturi juridice distincte, respectiv un raport juridic între SC Enel D. SA şi SC P. SRL ce derivă din contractul de distribuţie a energiei electrice din 20 septembrie 2008 ce a încetat la data de 30 septembrie 2009 şi un raport juridic între P. şi F. ce derivă din contractul de furnizare din 19 august 2009, faţă de care pârâta–intimată SC Enel D. SA este un terţ. Astfel, pârâta–intimată SC Enel D. SA, ca şi distribuitor, avea un rol subsidiar.
Încheierea noului contract de furnizare a energiei electrice poate avea loc în condiţiile în care noul furnizor, şi anume consumatorul, a încheiat în prealabil un contract de distribuţie cu operatorul de reţea ce deserveşte locul de consum, în cauză, pârâta–intimată SC Enel D. SA.
Articolul 13 lit. b) din Procedura legislativă naţională nu permite încheierea de două contracte de distribuţie pentru acelaşi loc de consum. Furnizorul SC P. SRL în calitate de titular al contractului pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice încheiat cu pârâta–intimată Enel SA, nu a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Procedură, rezilierea sau modificarea contractului. Pe de altă parte, acesta a invocat şi calitatea de titular al contractului de distribuţie încheiat cu pârâta cât şi calitatea de creditor al unor creanţe născute din contractul de furnizare încheiat cu F.
Astfel, pârâta–intimată nu s-a aflat în culpă în raporturile cu apelanta C.V. deoarece i-a comunicat acesteia că va încheia contractul de distribuţie însă numai după îndeplinirea condiţiilor cerute de art. 11, 17, şi 24 din Procedură.
Astfel, potrivit art. 17 din Procedură consumatorul, pentru a putea încheia contractul de furnizare cu noul furnizor, trebuie să achite la zi consumul de energie electrică către furnizorul actual. S-a prevăzut şi o excepţie, neaplicabilă în cauză, în sensul că noul furnizor se angajează că îi preia obligaţiile de plată restante, să le achite furnizorului actual urmând a le recupera ulterior de la consumator.
De asemenea, în Procedură la art. 11 s-a prevăzut că furnizorul actual va comunica distribuitorului sau transportatorului solicitarea rezilierii sau modificării contractului în termen de 5 zile de la primirea solicitării consumatorului.
În sprijinul celor arătate este şi adresa ANRE din 14 decembrie 2012 care preciza că înaintea încheierii unui contract de furnizare a energiei electrice trebuie încheiat contractul de distribuţie pentru locul de consum respectiv, or neîndeplinirea acestei condiţii se afla în sarcina apelantei C.V.
În ceea ce priveşte antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei intimate SC Enel D. SA, în cauză nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile cerute de lege (fapta ilicită, prejudiciu, raport de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei).
Apelanta nu are calitatea de creditor al vreunei obligaţii ce-i revin pârâtei – intimate şi care i-ar vătăma drepturile recunoscute de lege. Eventualele prejudicii suferite de apelantă nu au nicio legătură de cauzalitate cu încălcarea de către pârâtă a vreunui interes legitim recunoscut .
4. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.V. SA solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului declarat şi, prin admiterea acţiunii, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.574.540 RON cu titlu de daune.
Recursul declarat a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocându-se greşita aplicare a prevederilor Directivelor comunitare 2003/54/CE şi 2009/72/CE, precum şi a prevederilor Legii energiei nr. 13/2007, Ordinului ANRE nr. 21/2005 şi H.G. nr. 1007/2004 privind Regulamentul de furnizare.
Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 13/2007, serviciul de distribuţie a energiei trebuie realizat în condiţii nediscriminatorii, iar art. 53 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că dreptul de reziliere a contractului de furnizare aparţine consumatorului, cu condiţia unui termen de preaviz de 30 de zile în cazul consumatorilor eligibili.
Aşadar, recurenta pretinde că legiuitorul prevede un drept de denunţare unilaterală a contractului de furnizare către consumator, aspect întocmai reţinut şi prin decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care, după acest raţionament, s-a constatat că a intervenit rezilierea contractul de furnizare a energiei electrice din anul 2008 încheiat între furnizorul SC P. SRL şi consumatorul F., începând cu data de 01 martie 2009, întrucâr, printr-o dispoziţie contrară, Ordinului ANRE nr. 21/2005 nu poate adăuga la lege.
Acest drept este, de altfel, consacrat şi în Directivele comunitare, şi transpus prin art. 53 din Legea nr. 13/2007 şi art. 89 din Regulamentul de furnizare aprobat prin H.G. nr. 1007/2004.
Cu toate acestea, cele două instanţe de fond au adăugat o condiţie suplimentară pentru exerciţiul dreptului de reziliere al consumatorului, anume solicitarea SC P. SRL de reziliere a contractului de distribuţiea energiei electrice din anul 2008 încheiat între pârâta distribuitoare SC Enel D. SA şi furnizorul SC P. SRL, deşi Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energie avertizase părţile implicate, prin adresa din 10 martie 2009, asupra dreptului consumatorului de a opta în mod liber pentru un alt furnizor pe piaţa de energie electrică şi interdicţiei furnizorului actual de a exercita orice acţiuni abuzive menite să îngrădească dreptul la eligibilitate.
Nu a fost justificată nici argumentaţia că este necesar ca furnizarea să fie precedată de încheierea unui contract de distribuţie, astfel că dispoziţiile art. 40 din Regulamentul de furnizare, trebuie interpretate în sensul că numai efectivitatea contractului de furnizare este condiţionată de existenţa unui contract de distribuţie, iar nu valabilitatea sa.
Arată recurenta că prin simpla încetare a contractului de furnizare din anul 2008 se impunea concluzia caducităţii contractului de distribuţie din anul 2008 care este accesoriu celui dintâi, deoarece nu se poate face abstracţie de faptul că acesta din urmă este încheiat tocmai în considerarea celui de furnizare, consumatorul fiind beneficiarul final.
Se mai susţine că o altă interpretare ar trebui să admită teza absurdă că furnizorul, prin acte de opoziţie abuzive ar putea sa înfrângă dreptul consumatorului la eligibilitate pe piaţa energiei electrice.
De aceea, în tot acest context, refuzul pârâtei SC Enel D. SA de a încheia un contract de distribuţie cu reclamanta a reprezentat o conduită ilicită, abuzivă şi contrară normativelor arătate.
Împotriva acestui recurs intimata SC Enel D. SA a formulat şi depus la dosar întâmpinare, solicitând menţinerea deciziei atacate şi respingerea, ca nefondat, a recursului.
S-a susţinut în apărare că dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost doar formal indicate şi că prin criticile formulate recurenta tinde la o reformare a soluţiei prin repunerea în discuţie a temeiniciei acesteia.
Dincolo de aceasta, intimata a arătat că diferendul a fost determinat de culpa SC C.V. SA în gestionarea anumitor raporturi contractuale, deoarece nu a respectat etapele reglementate expres de legislaţia secundară în domeniul energiei.
Se arată că în mod corect instanţele de fond au stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii pârâtei, fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate şi existenta culpei.
Astfel, SC Enel D. SA, în calitate de operator de distribuţie a menţinut o poziţie neutră faţă de diferendul existent între primul furnizor, SC P. SRL şi consumatorul eligibil, SC F. SRL, legat de creanţele născute din contractul de furnizare încheiat între aceştia, raportat la procedura de schimbare a furnizorului prin introducerea SC C.V. SA în raportul contractual. Intimata SC Enel D. SA nu s-a opus încheierii unui contract de distribuţie cu SC C.V. SA, însă era condiţionată de verificarea anumitor condiţii impuse de reglementările legale incidente.
În ceea ce priveşte prejudiciul, intimata a arătat că acesta nu are oricum caracter cert, fiind raportat doar la date estimative, neexistând la dosar nicio probă care să dovedească existenţa unor contracte încheiate de reclamantă pentru achiziţia energiei electrice în alt regim de preţ pentru consumatorul SC F. SRL. Astfel, din documentele dosarului reiese doar că reclamanta a încheiat contracte cu o altă societate din grup, mecanism care a condus în mod evident la echilibrarea costurilor de achiziţie a energiei cumpărate, nefiind înregistrate pierderile afirmate prin acţiune.
Evocând cadrul de reglementare aferent desfăşurării activităţilor în sectorul energiei, intimata a arătat că potrivit art. 21 din Legea nr. 13/2007, participanţii la piaţa energiei trebuie să respecte regulile de funcţionare ale acesteia, iar SC C.V. SA a încălcat aceste normative.
În diferendul apărut între furnizorul preexistent, consumator şi noul furnizor, pârâta şi-a menţinut o poziţie neutră, justificată de existenţa creanţelor restante dintre SC P. SRL şi SC F. SRL şi impusă prin art. 115, art. 176 şi art. 24 alin. (2) din procedura reglementată prin Ordinului ANRE nr. 21/2005.
Descriind suita actelor încheiate, intimata a arărat că reclamanta a încălcat dispoziţiile art. 40 şi art. 17 din Procedură, nefiind astfel posibilă încheierea unui nou contract de furnizare, astfel că reclamanta nu se poate prevala de propria sa culpă. Mai mult chiar, noul contract de furnizare încheiat în anul 2009 a avut la bază numai o estimare a cantităţii de energie ce urma a fi tranzacţionată de SC F. SRL în perioada 01 martie 2009–31 decembrie 2009, iar nu date concrete justificative de consumuri real înregistrate, de natură să pună problema înregistrării unui real prejudiciu.
În final, intimata a arătat că SC C.V. SA nu poate invoca în această acţiune un drept propriu, ci numai încălcarea dreptului F., în calitate de consumator.
5. Analizând recursul, Înalta Curte, cu majoritate de voturi, a decis admiterea acestuia cu consecinţa casării deciziei atacate şi trimiterii cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce umează.
Se impune în primul rând a preciza că motivele recursului, circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt veritabile critici de nelegalitate ale deciziei recurate, în măsura în care tind să pună în dezbatere modalitatea interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale de către instanţa de apel.
Astfel, plecând de la reglementările cuprinse în art. 41 şi 53 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 (în vigoare la data conflictului litigios) care consacră dreptul consumatorului de a rezilia unilateral contractul de furnizare cu singura condiţie a respectării unui termen de preaviz de 30 de zile în cazul consumatorilor eligibili, recurenta critică interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 40 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G. nr. 1007/2004 (în continuare, Regulamentul), precum şi pe cele ale Procedurii de schimbare a furnizorului de energie electrică aprobat prin Ordinul ANRE nr. 21/2005 (în continuare, Procedura).
Pe cale de consecinţă, analiza instanţei de recurs va avea în vedere, plecând de la normativele invocate şi modul lor de interpretare şi aplicare de către instanţa de apel, dacă dreptul reclamantei de a pretinde încheierea contractului de distribuţie cu pârâta a fost exercitat în limitele prefigurate de acestea şi dacă opoziţia pârâtei la exerciţiul acestui drept a fost concordantă cu dispoziţiile legii.
Este corectă premisa curţii de apel potrivit căreia, conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, par ticipanţii la piaţa de energie electrică trebuie să respecte regulile de funcţionare a acesteia, stabilite de autoritatea competentă, şi să efectueze plăţile pentru energia electrică şi serviciile de care beneficiază, rezultate din tranzacţiile efectuate în conformitate cu aceste reguli.
Sunt participanţi la piaţa de energie electrică şi structurile operaţionale implicate în conflictul litigios: operatorul de distribuţie - în speţă SC Enel D. SA, furnizorul în speţă această calitate având-o SC P. SRL, iar ulterior datei de 01 martie 2009, această calitate a fost pretinsă de reclamantă şi clientul eligibil – în speţă SC F. SRL.
Aşa cum însăşi intimata arată prin întâmpinare, atât recurenta cât şi SC P. SRL aveau, la data faptelor, calitatea de furnizor de energie electrică în baza licenţei emise de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energie, prestând activitate de vânzare de energie electrică clienţilor, consumatori, cum este cazul SC F. SRL.
În acest context, potrivit art. 41 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, operatorii de distribuţie prestează servicii pentru toţi utilizatorii reţelelor electrice de distribuţie, în condiţii nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplineşte cerinţele prezentei legi, cu respectarea normelor şi standardelor de performanţă prevăzute în reglementările tehnice în vigoare . Prin urmare, ca posesor de licenţă, reclamanta, avea dreptul de a solicita pârâtei, în temeiul arătat, încheierea contractului de distribuţie refuzat de Enel.
Având această concluzie şi plecând şi de la termenii definiţi de art. 5 din Procedură, SC C.V. SA, în calitate de furnizor concurenţial, în urma negocierii unui nou contract de furnizare cu consumatorul F. în luna ianuarie 2009, avea dreptul de a solicita operatorului de reţea, SC Enel D. SA încheierea unui contract de distribuţie la locul de consum pentru care F. solicita schimbarea furnizorului.
Singura condiţie sumplimentară celei impuse de Legea energiei pentru ca dreptul noului furnizor să fie executat de către operatorul de reţea era prevăzută de art. 92 din Regulament şi consta în înştiinţarea operatorului de reţea asupra noului furnizor de către consumatorul eligibil, condiţie îndeplinită în cauză, aşa cum rezultă din probele dosarului.
Rezultă că în corelaţie cu dreptul reclamantei stabilit potrivit considerentelor de mai sus, pârâta SC Enel D. SA avea obligaţia legală de a răspunde afirmativ solicitării reclamantei, adică de a încheia cu aceasta un contract de distribuţie a energiei electrice pentru consumatorul final F.
Este astfel greşită concluzia instanţei de apel care sublinia că apelanta-reclamantă nu are calitatea de creditor al vreunei obligaţii ce revine pârâtei-intimate şi care i-ar vătăma acesteia drepturile recunoscute de lege.
Rămâne a stabili dacă pârâta şi-a legitimat refuzul de încheiere a contractului în baza unor dispoziţii legale care-i impuneau anumite rigori sau care îi permiteau acest refuz.
Înalta Curte, în opinia majoritară reaminteşte în acest context că potrivit art. 53 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 13/2007, art. 19 din Procedură şi art. 89 lit. b) din Regulament, consumatorul eligibil F., avea dreptul de a-şi alege furnizorul la încheierea unui contract.
Aceasta presupunea notificarea rezilierii contractului cu furnizorul anterior SC P. SRL cu respectarea unui termen de preaviz de 30 de zile.
Subliniem cu această ocazie că deşi Legea energiei reglementează în termeni dreptul consumatorului la reziliere, în realitate, mecanismul reglementat prin alin. (3) al art. evocat se referă la un drept de denunţare unilaterală a unui contract de furnizare. Aceasta pentru că, în mod concordant, în cazul în care consumatorul optează pentru un alt furnizor, potrivit art. 9 din Procedură, furnizorul actual nu se poate opune la notificarea de reziliere a consumatorului.
Singurul drept al furnizorului anterior într-o atare situaţie este reglementat de art. 45 din Legea nr. 13/2007 şi art. 9 din Procedură şi constă în dreptul de a încasa contravaloarea energiei electrice furnizate, conform contractului denunţat.
Însă pentru a putea opune excepţia de neplată, în procedura de schimbare a furnizorului art. 9 al Procedurii prevede că furnizorul actual, în speţă SC P. SRL, trebuie să aibe facturi cu termenul de scadenţă depăşit, iar această situaţie trebuie semnalată consumatorului în condiţiile art. 20 din acelaşi normativ, în termen de 2 zile de la primirea notificării de denunţare a contractului.
Se remarcă însă că pentru această ipoteză anunţarea facturilor restante se comunică debitorului acestora, iar nu terţilor din categoria cărora chiar intimata se pretinde. Efectul singular al anunţului referitor la plăţile restante este blocarea/temporizarea încheierii unui nou contract de furnizare cu noul furnizor SC C.V. SA, conform art. 91 din Regulament, şi nu reprezintă o cauză de neîncheiere a contractului de distribuţie între SC Enel D. SA şi SC C.V. SA. Mai mult, chiar şi în situaţia existenţei datoriilor restante, art. 11 din Procedură impune furnizorului notificat cu rezilierea obligaţia anunţării distribuiorului asupra rezilierii contractului propriu, în termen de 5 zile, tocmai pentru că procedura odată declanşată, trebuie să işi urmeze cursul.
Este greşită concluzia instanţei de apel care arată că această situaţie justifică refuzul SC Enel D. SA în temeiul art. 24 alin. (2) din Procedură. Acesta se referă la situaţia în care schimbarea furnizorului implică şi rezilierea contractului de distribuţie încheiat între consumator şi distribuitor, dar această ipoteză nu este întrunită în cauză.
Or, în această situaţie pârâta SC Enel D. SA nu putea opune reclamantei nicio excepţie personală derivată din executarea necorespunzătoare a unui contract în care nu era parte şi nu putea pretinde existenţa, încă în derulare a contractului din anul 2008 a cărui încetare fusese cerută de către consumator.
În acest sens sunt şi considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 342 din 26 ianuarie 2011 consemnată la dosarul cauzei şi evocată de intimată. Această decizie nu dezleagă problema existenţei sau încetării acestui raportului juridic din anul 2008. Problema analizată în această decizie relevă doar că, fiind terţ faţă de contractul de furnizare, SC Enel D. SA nu putea fi obligată la desfiinţarea instalaţiei de racordare a consumatorului F. pentru locul de consum Platforma F. Tulcea, de vreme ce pretenţia s-a justificat pe neexecutarea contractului faţă de care operatorul de reţea fusese neimplicat.
Dimpotrivă, însă decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a a VI-a comercială, consemnată la dosarul tribunalului încă din prima instanţă şi reevocată în apel relevă în dispozitivul său încetarea contractului de furnizare din anul 2008 SC P. SRL – F. începând cu 01 martie 2009, care corespunde datei anunţate de către F. prin notificarea de reziliere contestată de pârâtă.
Prin urmare, poziţia de neutralitate afirmată de către pârâtă impunea, în temeiurile arătate, o conduită de conformare la obligaţiile legale arătate în cele de mai sus, adică de a da curs solicitării făcute de reclamantă de a încheia un nou contract de distribuţie pentru consumatorul F., toate condiţiile procedurale fiind îndeplinite, cu precădere cea a încetării contractului de furnizare anterior.
Este aşadar greşită concluzia instanţei de apel care, dând o interpretare greşită dispoziţiilor art. 11, 17 şi 24 din Procedură a ajuns la concluzia că pârâta SC Enel D. SA şi-a conservat o poziţie de neutralitate impusă de lege.
În fine, recurenta invocă şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 40 din Regulementul de furnizare a energiei electrice la consumatori, dispoziţii evocate de către pârâtă şi aplicate şi de către instanţa de apel, prin confirmarea considerentelor primei instanţe.
S-a reţinut că o cauză justă a refuzului pârâtei a constat în anterioritatea încheierii contractului de furnizare dintre noul furnizor SC C.V. SA şi F. faţă de contractul de distribuiţie a cărui încheiere pârâta o refuza.
Înalta Curte, cu majoritate de voturi arată că şi această dispoziţie a fost greşit aplicată.
Anterioritatea contractului de distribuiţie faţă de cel de furnizare este impusă de art. 40 din Regulament numai în situaţia în care, potrivit art. 22 alin. (2) sau (3), acelaşi consumator achiziţionează simultan energie prin mai multe contracte cu furnizori concurenţiali diferiţi, caz în care li se impunea şi încheierea unui contract direct cu operatorul/distribuitorul energiei, ipoteză care nu este incidentă în această cauză.
Cu totul circumstanţial, Înalta Curte arată că SC Enel D. SA nu s-a prevalat de acest aspect, de altfel lipsit de relevanţă sub aspectul legalităţii, atunci când a semnat cu furnizorul SC P. SRL contractul de distribuţie din 20 august 2008, în condiţiile în care contractul de furnizare SC P. SRL – F. fusese încheiat la rândul său, anterior, la 19 august 2008.
Faţă de toate considerente arătate, Înalta Curte arată că recursul este fondat, că decizia atacată care consfinţeşte neîndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite culpabile a pârâtei ca element al răspunderii civile delictuale a acesteia este rezultatul unei interpretări şi aplicări greşite a legii.
Pârâta-intimată şi-a încălcat o obligaţie prescrisă de lege, corelativă dreptului reclamantei-recurente de a solicita încheiarea unui contract de distribuţie a energiei electrice, aspect care ar putea fi de natură să aibă caracter prejudiciabil pentru aceasta din urmă.
Totuşi, în măsura în care analiza ambelor instanţe de fond s-a limitat la existenţa faptei şi culpei, ca elemente al răspunderii civile delictuale şi nu au fost analizate celelalte elemente ale acestei răspunderi, admiterea recursului în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. impune casarea deciziei recurate potrivit art. 312 alin. (3) în vederea administrării de probe pentru cercetarea în continuare pe fond a celorlalte elemente componente impuse de art. 998-999 C. civ.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de părţi, acestea vor fi avute în vedere de către instanţa de apel cu prilejul soluţionării definitive a litigiului, potrivit art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate:
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.V. SA Craiova împotriva deciziei civile nr. 79 din 5 iulie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2082/2014. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2104/2014. Civil. Rezoluţiune contract.... → |
|---|
