ICCJ. Decizia nr. 2118/2014. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2118/2014
Dosar nr. 3106/279/2012
Şedinţa publică din 10 iunie 2014
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 20/COM din 21 februarie 2013, Tribunalul Neamţ a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A.S., A.I.E. şi B.G.S. în contradictoriu cu pârâta SC C.A. SA şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 4.797 RON, cu titlu de daune materiale şi a sumei de 30.000 euro - echivalentul în RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii A.S., A.I.E. şi B.G.S. au solicitat obligarea pârâtei SC C.A. SA la plata sumei de 7474 RON cu titlu de prejudiciu material şi la plata unor daune morale în sumă de 500.000 euro pentru fiecare reclamant, moştenitor al defunctei R.N.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la data de 18 august 2010 în localitatea O., comuna V.R., jud. Buzău s-a produs un accident rutier soldat cu decesul şi rănirea mai multor persoane. Urmare a producerii accidentului s-a constituit dosarul de cercetare penală nr. 610/P/2010 soluţionat la data de 05 octombrie 2011 cu soluţia de scoatere de sub urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Conform rezoluţiei Parchetului, vinovat de producerea accidentului a fost numitul B.C., decedat în evenimentul rutier. Autoutilitara condusă de acesta era proprietatea numitului N.D. care poseda poliţă de asigurare RCA încheiată la SC C.A. SA.
Urmare a acestui accident a decedat şi mama reclamanţilor, R.N. pentru care, în urma spitalizării, anterior decesului, reclamanţii au efectuat cheltuieli materiale cu medicamentele şi spitalizarea, în cuantum de 7.474 RON, la care se adaugă şi daunele morale cauzate fiecărui copil, în sumă de 500.000 euro pentru fiecare reclamant.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta a invocat, în raport de valoarea obiectului pricinii, care depăşeşte suma de 1.500.000 euro, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Piatra Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 3106/279/2012, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în ceea ce priveşte daunele materiale suferite de reclamanţi, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de asiguratul B.C., din materialul probator administrat în cauză, s-au efectuat cheltuieli de înmormântare în sumă de 4505 RON, la acestea adăugându-se cheltuielile de transport în sumă de 292 RON. În stabilirea acestui cuantum, instanţa nu a reţinut facturile depuse şi care nu au relevanţă sub aspectul legăturii cu evenimentul ce a generat cheltuieli materiale, conform obiceiului locului şi uzanţelor (s-a avut în vedere natura produselor facturate, cantitatea sau data facturilor).
Sub aspectul daunelor morale, instanţa a avut în vedere vârsta defunctei, faptul că avea domiciliul separat de cel al reclamanţilor, aspecte în raport de care a admis în parte pretenţiile solicitate de reclamanţi în acest sens, apreciind că suma totală de 30.000 euro este de natură să reducă, să atenueze suferinţele psihice şi fizice ale celor 3 reclamanţi ca urmare a intervenirii decesului mamei.
Împotriva hotărârii tribunalului, a formulat recurs SC C.A. SA Sibiu, prin Sucursala Bacău, cale de atac recalificată de către instanţă, ca fiind cea a apelului.
În cuprinsul cererii, apelanta a arătat că se impune diminuarea daunelor morale acordate de către tribunal cu acest titlu, deoarece acestea trebuie să aibă efecte compensatorii, ele neputând constitui amenzi excesive pentru autorii daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victimele sau urmaşii acestora.
A precizat apelanta că nu contestă prejudiciul moral suferit de către părţile civile, însă sumele care se acordă cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii şi nu să fie izvorul unei îmbogăţiri fără just temei.
Instanţa de fond nu a ţinut seama de legislaţia aplicabilă şi de jurisprudenţă, de cadrul real din care rezidă sprijinul efectiv acordat de către defunctă, rezumându-se doar la sumele solicitate de către părţi.
Prin decizia nr. 84/2013 din 26 septembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de pârâta SC C.A. SA - prin Sucursala Bacău împotriva sentinţei civile nr. 20/COM din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ şi a fost obligată pârâta să plătească reclamanţilor A.S., A.I.E. şi B.G.S. câte 20.000 RON cu titlul de daune morale, în loc de 30.000 euro. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
În argumentarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a arătat că suma acordată de tribunal cu titlu de despăgubiri morale este prea mare raportat la vătămarea produsă şi consecinţele acesteia, având în vedere că prejudiciul moral suferit prin lipsirea reclamanţilor de prezenţa mamei lor nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, impunându-se o reparaţie de natură a atenua suferinţele morale suferite, fără însă a se ajunge la o îmbogăţire fără just temei.
În acest context s-a apreciat că prejudiciul moral se impune a fi apreciat de la caz la caz, acest lucru fiind în sarcina rudelor persoanei decedate ca urmare a unui accident rutier, acestea trebuind să aducă un minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale, de natură a duce la evaluarea corectă a despăgubirilor cu titlu de compensaţie a prejudiciului moral.
În lipsa existenţei unui minim de argumente şi indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale a copiilor victimei, în stabilirea despăgubirilor cu titlu de compensaţie a prejudiciului moral cauzat, instanţa a avut în vedere faptul că prin decesul mamei, copiii au suferit un prejudiciu moral, chiar dacă nu convieţuiau cu aceasta, prejudiciu generat de pierderea vieţii mamei lor, de suferinţa cauzată de această pierdere şi neputinţa acoperirii în continuare a golului lăsat de moartea sa în viaţa reclamanţilor, chiar dacă era în vârstă de 70 de ani, putea încă acorda sprijin copiilor, în momentul accidentului deplasându-se la fiica sa din Bucureşti, pentru a o ajuta în îngrijirea fiicei suferinde a acesteia.
Împotriva deciziei sus-menţionate, au declarat recurs reclamanţii A.S., A.I.E. Şl B.G.S., în cuprinsul căruia au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Sucursalei Bacău, excepţia lipsei calităţii procesuale active a Sucursalei Bacău în declararea şi susţinerea căii de atac a apelului şi excepţia lipsei de interes în declararea căii de atac iar pe fondul cauzei, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC C.A. SA prin Sucursala Bacău şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 20/COM din 21 februarie 2013 pronunţată de Tribunalul Neamţ.
În susţinerea excepţiilor invocate, recurenţii au arătat că se impune admiterea acestora, motivat de faptul că Sucursala Bacău şi SC C.A. SA sunt entităţi juridice diferite, având elemente de identificare diferite şi că nu există identitate între persoana care a declarat şi susţinut apelul, respectiv Sucursala Bacău şi persoana care este titular al dreptului, respectiv SC C.A. SA. S-a mai arătat că Sucursala Bacău nu avea niciun interes legitim, născut, actual pentru declararea şi susţinerea apelului.
În continuare, recurenţii au reiterat istoricul cauzei şi al situaţiei de fapt, iar pe fondul recursului, în argumentarea criticilor formulate, au susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost modificată în mod vizibil, fiind redus substanţial cuantumul despăgubirilor acordate, aspect care a dus la încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului. Totodată, s-a mai arătat că pârâta SC C.A. SA, în calitate de profesionist şi asigurător, a achitată de bună voie suma de bani la care a fost obligată, înţelegând astfel să pună în executare o hotărâre care nu era definitivă, considerând astfel că suma plătită reprezintă valoarea reală a prejudiciului.
Recurenţii au învederat că, faţă de aspectele arătate şi reţinând faptul că prin executarea de bună voie a obligaţiei de plată, creditorul a acceptat executarea obligaţiei ca fiind corespunzătoare temeiului obligaţional al convenţiei legal încheiată între părţi, se poate constata că soluţia instanţei de apel este în flagrantă contradicţie cu principiul stabilităţii raporturilor juridice civile consacrat de jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului şi contrară art. 1 din Protocolul 1.
Au mai arătat recurenţii că, în cauză, nu a avut loc o îmbogăţire fără justă cauză, întrucât banii pe care i-au primit au fost folosiţi pentru a-şi trata afecţiunile de care suferă. Prin menţinerea deciziei recurate, recurenţii-reclamanţi ar fi puşi în situaţia de a restitui suma încasată de la asigurător, plătită de acesta de bună voie şi pe care reclamanţii probabil că nu o mai deţin.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispoziţiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate a acesteia.
În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii- reclamanţi au susţinut că hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, din perspectiva excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Sucursalei Bacău, a lipsei calităţii sale procesuale şi a lipsei de interes în declararea căii de atac a apelului.
Pe fondul cauzei, astfel cum s-a arătat anterior, deşi s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii nu au dezvoltat nicio critică ce ar putea fi subsumată acestui motiv, în sensul de a indica dispoziţia legală interpretată sau aplicată greşit de către instanţa de control judiciar pentru a permite instanţei de recurs să procedeze la examinarea acesteia din perspectiva controlului de legalitate.
Revenind la prima critică formulată, Înalta Curte constată că prin întâmpinarea formulată în apel, reclamanţii au invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a sucursalei, excepţie asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin respingerea acesteia, în practicaua deciziei recurate.
În ceea ce priveşte cele trei excepţii invocate, respectiv a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Sucursalei Bacău, a lipsei calităţii sale procesuale şi a lipsei de interes în declararea căii de atac a apelului se constată că sunt invocate pentru prima dată în recurs, astfel că omisso medio, nu pot face obiectul examinării de către instanţa de recurs, aceasta fiind ţinută de caracterul nedevolutiv al căii de atac.
Aşa fiind, singura critică ce ar putea fi examinată în această fază procesuală este cea referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a sucursalei, excepţie ce se constată a fi nefondată.
Este adevărat că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale. Aşa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societăţii-mamă, cu excepţia cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
În speţă, se constată că mandatul de reprezentare al consilierului juridic a fost acordat de societatea-mamă, aspect în raport de care rezultă fără putinţă de tăgadă că SC C.A. SA are calitatea de pârâtă iar Sucursala Bacău a acţionat în calitate de reprezentantă a societăţii-mamă.
Referitor la celelalte susţineri ce vizează fondul cauzei, cu referire la soluţia de diminuare a despăgubirilor morale, aşa cum s-a arătat în precedent, recurenţii au dezvoltat exclusiv critici de netemeinicie, fiind de altfel lipsite de relevanţă aspectele legate de starea de sănătate a reclamanţilor şi întrebuinţarea pe care aceştia au înţeles să o acorde sumelor de bani primite.
În acelaşi sens, este de observat că nici susţinerile referitoare la încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului şi principiului stabilităţii raporturilor juridice civile, din perspectiva faptului că pârâta a achitat de bună voie suma de bani la care a fost obligată de prima instanţă, nu sunt de natură a conduce la modificarea deciziei recurate, în lipsa indicării dispoziţiilor legale pretins a fi interpretate sau aplicate greşit.
Aşa fiind, faţă de cele anterior expuse, constatând că nu a avut loc o încălcare sau aplicare greşită a legii de către instanţa de apel, hotărârea pronunţată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii A.I.E., A.S. şi B.G.S. împotriva deciziei nr. 84/2013 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2113/2014. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2120/2014. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
