ICCJ. Decizia nr. 2110/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2110/2014
Dosar nr. 6991/325/2008/al
Şedinţa publică din 1 iulie 2014
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4103 din data de 5 iunie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 6991/325/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii S.R.G. şi S.D. împotriva Deciziei nr. 886 din 17 mai 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2012, petenţii M.A., M.C., M.C.D. şi M.M., au formulat cerere de îndreptare a deciziei prin care au solicitat ca instanţa să se pronunţe asupra, cererii formulată în calitate de intimaţi, prin întâmpinare, de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea petenţilor a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 8 martie 2013, judecata acestuia fiind suspendată la data de 23 aprilie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părţi nefiind prezentă la strigarea pricinii.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii mai mult de un an".
Instituţiei perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruinţă, vreme îndelungată, în judecata pricinii.
Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.
Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată, în intervalul de timp reglementat de lege.
În speţă, de la data suspendării judecăţii prezentei cereri, respectiv 23 aprilie 2014 şi până la data repunerii pe rol din oficiu, şi anume 10 iunie 2014, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părţi nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată incidenţa art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi perimarea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4103 din data de 5 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4103 din data de 5 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 6991/325/2008, formulată de petenţii M.A., M.C., M.C.D. şi M.D.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2109/2014. Civil. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2114/2014. Civil. Drepturi băneşti.... → |
|---|
