ICCJ. Decizia nr. 2116/2014. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2116/2014
Dosar nr. 5741/107/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 1 iulie 2014
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 3 decembrie 2013, reclamantele T.R.M. şi I.M. au solicitat instanţei obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, la plata dobânzii legale aferente titlului executoriu reprezentat de Sentinţele civile nr. 774/LM/2007, nr. 536/CA/2007 şi nr. 245/CA/2009, pronunţate de Tribunalul Bihor, începând cu data rămânerii definitive a acestora, respectiv de la 19 octombrie 2007, 12 decembrie 2007 şi respectiv 1 aprilie 2009 şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor băneşti menţionate.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, prin sentinţa civile menţionate, pronunţate de Tribunalul Bihor în Dosarele nr. 3776/111/2007, nr. 4845/111/2007 şi respectiv nr. 6142/111/2008, s-a admis acţiunea formulată de reclamante şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale, sentinţele fiind irevocabile, în baza Deciziilor civile nr. 183/2008, nr. 147/CA/2008 pronunţate de Curtea de Apel Oradea şi respectiv, urmare a nerecurării.
Reclamantele au mai arătat că, prin acţiunile formulate în dosarele sus-menţionat, nu au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale, ci doar actualizarea sumelor datorate de către pârâţi cu indicele de inflaţie.
Prin urmare, au apreciat că nu există vreun impediment în a solicita, pe calea unei acţiuni separate, plata dobânzii legale calculate asupra sumelor datorate de către pârâţi potrivit titlurilor executorii menţionate.
În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1088 din vechiul C. civ., art. 1535 din noul C. civ. şi art. 166 C. muncii.
Prin Sentinţa nr. 573 din data de 26 martie 2014, Tribunalul Alba, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Oradea.
În considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că dobânzile pretinse de reclamantă prin prezente acţiune nu reprezintă drepturi salariale sau sume ce decurg nemijlocit din drepturile salariale, ci pretenţii datorate întârzierii executării unor hotărâri judecătoreşti, situaţie în care competenţa materială în soluţionarea cauzei revine judecătoriei, conform dispoziţiilor art. 94 lit. j) C. proc. civ.
Totodată, instanţa a reţinut că, în cazul de faţă, competenţa materială atrage şi competenţa teritorială, având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. Prin urmare, raportat la calitatea reclamantelor şi competenţa materială a judecătoriei, instanţa a apreciat ca fiind competentă să soluţioneze cauza Judecătoria Oradea, competentă teritorial faţă de sediul pârâţilor de ordinul 2 şi 3 din prezenta acţiune.
Învestită prin declinare cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Oradea, secţia civilă a pronunţat Sentinţa nr. 6689 din data de 10 iunie 2014, prin care a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Alba.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în baza art. 134 C. proc. civ., instanţa a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme.
Pentru a pronunţa această soluţie, Judecători Oradea a reţinut următoarele:
Invocând dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 266 şi 269 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat la art. 94 şi 95 C. proc. civ., instanţa a constatat că soluţionarea conflictelor de muncă intră în competenţa materială a tribunalului.
Prin urmare, instanţa a reţinut că sumele pretinse de reclamantă sunt în legătură directă cu drepturile salariale, astfel încât competenţa materială în soluţionarea prezentei acţiuni revine tribunalului, conform dispoziţiilor art. 95 C. proc. civ.
Instanţa a mai reţinut că cererea a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Alba, în temeiul art. 127 C. proc. civ., fiind o cerere introdusă de un judecător care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Tribunalului Bihor.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Mai întâi, Înalta Curte observă că potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 din noul Cod de procedură civilă (art. 3 din Legea nr. 76 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată - 3 decembrie 2013 - rezultă că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile cererii pendinte.
Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea şi Ministerul Finanţelor Publice, la plata dobânzii legale aferente titlurilor executorie reprezentate de Sentinţele civile nr. 774/LM/2007, nr. 536/CA/2007 şi nr. 245/CA/2009, pronunţate de Tribunalul Bihor, începând cu data rămânerii definitive acestora, 19 octombrie 2007, 12 decembrie 2007 şi respectiv 1 aprilie 2009 şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la virarea sumelor de bani necesare drepturilor băneşti menţionate.
Prin Sentinţa civilă nr. 774/LM/2007, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1775/111/2007 a fost admisă acţiunea formulată de către reclamante (alături de alţi reclamanţi) şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% pentru perioada 1 aprilie 2004 - 1 februarie 2007, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia civilă din 7 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Prin Sentinţa civilă nr. 536/CA/2007, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 4845/111/2007 a fost admisă acţiunea formulată de către reclamante (alături de alţi reclamanţi) şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre drepturile salariale încasate de subsemnaţii şi cele ale funcţionarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar şi administrativ al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sentinţă rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 147/CA/2008, pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Prin Sentinţa civilă nr. 245/CA/2009, pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 6142/111/2008 a fost admisă acţiunea formulată de către reclamante (alături de alţi reclamanţi) şi s-a dispus obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale ce constau în suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare (suplimentul gradului), ambele în cuantum de 25% calculat la salariul de bază, începând cu data de 1 ianuarie 2004 până la zi, prin raportare la data numirii în funcţie şi în continuare până la adoptarea legii privind sistemul unic de salarizare, sentinţă rămasă irevocabilă prin nerecurare.
Reclamantele din cererea de faţă face parte din categoria personalului bugetar, cărora li s-au acordat sume de bani cu titlu de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar pârâţii sunt autorităţi şi instituţii publice în sarcina căror instanţele au stabilit obligaţia plăţii creanţelor.
Pentru acoperirea prejudiciului suferit prin eşalonarea drepturilor salariale câştigate, prin acţiunea pendinte reclamantele au solicitat dobânzi penalizatoare, ce reprezintă câştigul pe care creditorii l-ar fi obţinut ca urmare a investirii banilor, dacă aceştia ar fi fost plătiţi la scadenţă, iar nu actualizarea creanţei cu indicele preţurilor de consum, ce are rolul menţinerii valorii reale a obligaţiei monetare la data efectuării plăţii.
Or, pentru soluţionarea justă a cauzei, fără a se cerceta pe fond pretenţia dedusă judecăţii, se impune a se observa că dobânda şi actualizarea sumei sunt două instituţii de natură juridică diferită, dobânda reprezentând preţul lipsei de folosinţă, iar actualizarea cu indicele de inflaţie urmărind păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.
Raportat la aceste aspecte, dobânzile pretinse de reclamante se circumscriu dispoziţiilor art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, sumele solicitate fiind corelative drepturilor salariale cuvenite acesteia.
Reclamantele şi-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile citate, care reglementează modalitatea de plată a salariului, precum şi posibilitatea obligării angajatorului la plata daunelor-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, în cazul întârzierii nejustificate a plăţii salariului sau pentru neplata acestuia.
Întrucât hotărârile judecătoreşti la care au făcut trimitere reclamantele au stabilit drepturi salariale în favoarea sa, acţiunea formulată în cauză vizează drepturi accesorii, situaţie în care Tribunalul Alba este competent să soluţioneze pricina.
În cauză, natura şi obiectul acţiunii, respectiv interesul reclamantelor, sunt circumscrise, supuse şi subrogate dreptului material principal, respectiv diferenţelor salariale dispuse prin titlul executoriu pronunţat de tribunal, ca instanţă de fond. Aşadar, dobânzile nu pot fi privite decât ca accesorii ale debitului principal. În raport cu această concluzie şi ţinând seama inclusiv de cerinţa de simetrie jurisdicţională, competenţa materială nu poate aparţine decât tribunalului.
Pe de altă parte, executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este sau nu un contract. Astfel, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.
Această modalitate de reparare a prejudiciului (cauzat tot prin fapta angajatorului care nu a achitat de bună voie diferenţele salariale datorate) prin analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu atrage incidenţa art. 94 lit. j) C. proc. civ., cât timp este vorba de hotărâri judecătoreşti prin care a fost soluţionat un litigiu referitor la drepturi salariale ce decurg din derularea unui raport juridic de muncă.
Din perspectiva normelor juridice incidente, precum şi faţă de obiectul acţiunii, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze pricina trebuie avute în vedere prevederile art. 269 alin. (1) C. muncii, potrivit cărora judecarea conflictelor de munca este de competenţa instanţelor stabilite potrivit Codului de procedură civilă.
În contextul arătat, acest act normativ, prin prevederile art. 95 pct. 21 şi 4, a acordat competenţă tribunalelor să judece, în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date în competenţa altor jurisdicţii, precum şi orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
Astfel, întrucât se constată că printr-o dispoziţie legală expresă s-a stabilit competenţa materială de soluţionare a conflictelor de muncă în favoarea tribunalului, pentru toate considerentele expuse anterior, competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, va fi stabilită în favoarea Tribunalului Alba.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantele T.R.M. domiciliată în Oradea, judeţul Bihor şi I.M., domiciliată în Oradea, judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei cu sediul în Bucureşti, Tribunalul Bihor cu sediul în Oradea, judeţul Bihor, Curtea de Apei Oradea, cu sediul în Oradea, judeţul Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti, în favoarea Tribunalului Alba.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iulie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2114/2014. Civil. Drepturi băneşti.... | ICCJ. Decizia nr. 2118/2014. Civil → |
|---|
