ICCJ. Decizia nr. 2122/2014. Civil

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2122/2014

Dosar nr. 610/32/2013

Şedinţa publică din 2 iulie 2014

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin Decizia nr. 1066 din 28 mai 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins recursul contestatoarei B.A. împotriva Sentinţei civile nr. 1333/D din 13 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 7469/110/2010 în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, ca nefondat.

La data de 26 februarie 2014 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de contestatoarea B.A. împotriva acestei decizii şi a Deciziei nr. 53 din 8 ianuarie 2013 pronunţată de aceeaşi instanţă în Dosarul nr. 7754/110/2010*, invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 322 pct. 2 şi pct. 7 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 159 din 5 februarie 2014 Curtea de Apei Bacău, secţia I civilă a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct 7 C. proc. civ. de cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău în ce priveşte judecata cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., a respins cererea de suspendare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. şi a respins ca inadmisibilă această cerere.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct, 7 C. proc. civ., faţă de excepţia tardivităţii pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din data de 2 iulie 2014, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 7 „Revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri dară de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere /../ dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs."

Potrivit dispoziţiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunţarea ultimei hotărâri".

Cum Decizia nr. 1066 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată la data de 28 mai 2012, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 29 iulie 2013, peste termenul legal de o lună, urmează ca cererea de revizuire, fiind declarată peste termenul legal, să fie respinsă ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta B.A. împotriva Deciziei nr. 1066 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 7469/110/2010.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2122/2014. Civil