ICCJ. Decizia nr. 2162/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2162/2014
Dosar nr. 4994/118/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 15 septembrie 2014
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin Decizia civila nr. 11 C din 19,02.2014 pronunţată de Cartea de Apei Constanţa, secţia I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta C.I. împotriva sentinţei civile nr. 3610 din 26 septembrie 2013 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Municipiul Medgidia, prin primar, Primarul municipiului Medgidia şi Primăria municipiului Medgidia.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta C.I., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 20 mai 2014 şi înaintat de această instanţă, la data de 30 mai 2014, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă a procedat, ia data de 18 iunie 2014, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C.F., la data de 18 iunie 2014, a luat act de conţinutul raportului, dispunând comunicarea acestuia către părţile în litigiu, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat atât recurentei - reclamante, cât şi intimaţilor - pârâţi, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar la filele 36-40.
Recurenta - reclamantă C.I. a depus punct de vedere asupra raportului, fiind transmis prin fax la data de 30 iunie 2014 şi prin poştă Ia data de 1 iulie 2014.
Intimaţii - pârâţi Primăria municipiului Medgidia, primarul municipiului Medgidia şi Municipiul Medgidia, prin primai" au formulat şi depus punct de vedere la 4 iulie 2014 (data poştei), solicitând anularea recursului iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca inadmisibil.
Prin petiţia înregistrată la dosar la data de 7 iulie 2014 recurenta-reclamantă C.I. a învederat instanţei că are studii juridice, sens în care a depus adeverinţa din 2 iulie 2014 emisă de Facultatea de Drept-Universitatea Româno-Americană (fila 52 dosar recurs),
La data de 9 iulie 2014, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 15 septembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.
Prin petiţia înregistrată Ia dosar ia data de 15 septembrie 2014, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstiîuţionalitate a Legii nr. 165/2013 şi art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 4994/118/2004 la data de 14 mai 2013, reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Medgidia, prin primar, Primarul municipiului Medgidia şi Primăria municipiului Medgidia ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Dispoziţiei din 15 aprilie 2013 prin care a fost respinsă notificarea din 2013 având ca obiect obligarea pârâţilor la restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafaţă de 5.516 mp ce a aparţinut autorului reclamantei, J.T.I., pe motiv ca nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 3610 din 26 septembrie 2013, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei C.I.
Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, prin Decizia nr. 11 C din 19 februarie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta C.I. împotriva sentinţei nr. 3610 din 26 septembrie 2013s Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.
Prin urmare, decizia recurată a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de respingere a notificării, acţiunea reclamantei încadrându-se astfel în ipoteza reglementată prin dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit dispoziţiilor 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a trihimalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:
„(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şî în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară, "
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, astfel că textele de lege citate au incidenţă în cauza pendinte.
Totodată, se reţine că, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apei, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
De asemenea, conform art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
În acest context, trebuie subliniat că principiul legalităţii căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute delege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale menţionate, se constată că Decizia civilă nr. 11/C din 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, împotriva căreia reclamanta C.I. a declarat recurs, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art 248 alin. (1) raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta.
Înalta Curte, referitor la cererea formulată de recurenta-reclamantă, de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionaiitate a Legii nr. 165/2013 şi art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reţine următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dîntr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia."
În cauză, cerinţa impusă de textul legal menţionat nu este îndeplinită, deoarece litigiul a fost soluţionat definitiv prin Decizia nr. 11/Cdin 19 februarie 2014 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, iar câtă vreme recursul declarat împotriva acestei decizii este inadmisibil, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru a invoca o excepţie de neconstituţionalitate într-un proces care a fost deja finalizat, o atare cerere putând fi formulată şi supusă examinării doar în situaţia în care recursul ar fi fost admisibil, ceea ce însă, nu este cazul în speţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva Deciziei nr. 11/C din 19 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apei Constanţa, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2161/2014. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2168/2014. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
