ICCJ. Decizia nr. 2174/2014. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2174/2014

Dosar nr. 1469/1/2014

Şedinţa publică din 16 septembrie 2014

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată:

Prin Decizia nr. 577 din 19 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC C. SRL împotriva Deciziei nr. 525/A din 10 mai 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

La data de 8 aprilie 2014, SC C. SRL a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 revizuirea hotărârii sus menţionate, solicitând anularea acesteia întrucât este contrară Deciziei civile nr. 1440/R din 16 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Prin această din urmă hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul declarat de petentul F.S. împotriva Deciziei nr. 640/A din 13 iunie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pronunţată în contradictoriu cu intimatul C.C.F.

A modificat în tot decizia atacată.

A admis apelul declarat de petent împotriva sentinţei civile nr. 9610 din 19 mai 2011 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

A schimbat în tot sentinţa menţionată. A admis plângerea formulată de F.S. împotriva încheierii de C.F. din 2010.

A admis cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii de C.F. din 30 septembrie 2010, cu consecinţa respingerii cererii de întabulare formulată de petentul C.C.F.

Prin registratura instanţei, la data de 12 septembrie 2014, înainte de termenul de judecată stabilit la 16 septembrie 2014, revizuenta SC C. SRL a depus o cerere de renunţare la judecată, prin care a solicitat instanţei să ia act de această manifestare de voinţă, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 326 alin. (1) din cod ,,cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată” şi în aplicarea prevederilor art. 246 alin. (1) din acelaşi cod - invocate de revizuentă - care stipulează că ,,reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă”, instanţa supremă va lua act de această manifestare de voinţă a persoanei juridice care a iniţiat demersul judiciar în cauză.

Constatând că renunţarea la judecată a revizuentei formulată în scris îndeplineşte toate condiţiile de fond şi de formă pentru a produce efecte juridice şi că aceasta se înscrie în principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor procedurale mai sus evocate.

PENTU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea revizuentei SC C. SRL la judecata cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 577 din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2174/2014. Civil. Plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996). Revizuire - Recurs