ICCJ. Decizia nr. 2175/2014. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2175/2014
Dosar nr. 3476/30/2009
Şedinţa publică din 16 septembrie 2014
Asupra recursului civil de faţă, constată:
Prin Decizia nr. 1609 din 20 iunie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins recursul declarat de reclamantul C.N.T. împotriva sentinţei civile nr. 5756/PI din 05 decembrie 2011 a Tribunalului Timiş.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. 3476/30/2009 la data de 03 iunie 2009, reclamantul C.N.T. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia Patrimoniu, solicitând instanţei ca, în temeiul Legii nr. 10/2001, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei din 09 aprilie 2009 emisă de Primăria Municipiului Timişoara - Direcţia Patrimoniu şi soluţionarea notificării din 14 februarie 2002, prin care a solicitat despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în Timişoara.
Tribunalul Timiş, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 5756/PI din 05 decembrie 2011 a respins, ca nefondată, contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatul primarul Municipiului Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul C.N.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, reclamantul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în condiţiile în care nu a existat actul de trecere în proprietatea statului a imobilului, nu i-au fost comunicate adresele prin care intimata susţine că i-ar fi solicitat acestuia, acte în completarea dosarului său administrativ, iar Primăria Timişoara nu i-a respectat contestatorului dreptul prevăzut de dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, potrivit căruia, petenţii îşi pot susţine punctul de vedere în faţa organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
În esenţă, recurentul - reclamant a arătat că imobilul (apartamentul şi terenul în suprafaţă de 1.373 mp) a fost naţionalizat fără titlu de la C.C., ulterior fiind preluat cu titlu valabil prin Decizia nr. 200 din 30 ianuarie 1976 emisă de fostul Consiliul Popular al judeţului Timiş în baza Legii nr. 4/1973, iar apoi, vândut conform Legii nr. 112/1995. Referitor la calitatea sa de moştenitor, recurentul a învederat că este nepotul de frate al fostului proprietar tabular, C.C.
Pârâtul-intimat primarul Municipiului Timişoara a formulat întâmpinare, calificată de instanţă şi reţinută la dosar cu valoare de concluzii scrise, pentru nedepunerea acesteia în termenul prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865.
Totodată, prin concluziile scrise, pârâtul a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivarea căii de atac, excepţie ce a fost respinsă de instanţă, faţă de împrejurarea că motivele invocate se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 din acelaşi cod.
În considerentele Deciziei civile nr. 1069/2012, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, într-adevăr, reclamantul nu a depus nici în faza procedurii administrative şi nici în prima fază procesuală, vreun înscris, în original, sau copie legalizată prin care să facă dovada că este moştenitorul fostului proprietar tabular, respectiv dovada calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, fiindu-i acordate două termene de judecată în acest sens (la data de 09 noiembrie 2009 şi 18 ianuarie 2010), apoi cauza fiind suspendată în baza art. 1551 C. proc. civ. de la 1865, probă care nu a fost făcută nici după repunerea pricinii pe rol.
S-a concluzionat astfel că, în mod legal, prima instanţă a menţinut dispoziţia atacată, prin care a fost respinsă notificarea reclamantului.
Împotriva Deciziei nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat un nou recurs, reclamantul C.N.T., care şi-a precizat astfel calea de atac ca fiind recurs (şi nu contestaţie în anulare), conform petiţiei depusă şi înregistrată la data de 06 iunie 2014 (filele 21 -22 dosar).
Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.
Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispoziţiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil.
Această soluţie se impune în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac şi presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfăşurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.
Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.N.T. împotriva Deciziei nr. 1609 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2014. Civil. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2185/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
