ICCJ. Decizia nr. 2171/2014. Civil. Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2171/2014

Dosar nr. 6032/121/2013

Şedinţa publică din 16 septembrie 2014

Asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin Decizia nr. 131/R din 19 martie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva Deciziei nr. 437 pronunţată la 19 aprilie 2013 de Tribunalul Galaţi.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, la data de 12 noiembrie 1997, reclamanta S.Ş. (fostă M.) l-a chemat în judecată pe pârâtul M.D., pentru ca prin sentinţa ce instanţa va pronunţa, să dispusă sistarea stării de codevălmăşie şi partajarea bunurilor comune.

Prin sentinţa civilă nr. 1235 din 04 februarie 1998, Judecătoria Galaţi a admis acţiunea.

A dispus sistarea stării de codevălmăşie, a atribuit reclamantei imobilul situat în Galaţi, cu obligarea acesteia la plata către pârât, a sumei de 22.500.000 lei, cu titlu de sultă.

A atribuit reclamantei lotul nr. 1 (bunuri mobile), astfel cum a fost individualizat în dispozitivul sentinţei şi pârâtului, lotul nr. 2, de asemenea, individualizat în acelaşi dispozitiv. A luat act de renunţarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, prin Decizia nr. 437 din 19 aprilie 2013 a respins recursul declarat de pârât, ca tardiv formulat.

Decizia sus menţionată a fost atacată cu recurs, de către pârâtul M.D., iar Tribunalul Galaţi - care a fost învestit cu soluţionarea acestei căi de Atac - şi-a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Galaţi, prin Decizia nr. 1164 pronunţată la data de 17 decembrie 2013.

Înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. 6032 din 10 februarie 2014, recursul declinat acestei din urmă instanţe a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia nr. 131/R pronunţată la 19 martie 2014, reţinându-se - în esenţă - că recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile nu este admisibil, în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac.

Împotriva Deciziei nr. 131/R din 19 martie 2014 a declarat un alt recurs la recurs, pârâtul M.D.

Recursul este inadmisibil şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului.

Astfel, din coroborarea textului procedural mai sus evocat, cu dispoziţiile art. 377 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora sunt considerate hotărâri irevocabile, în puterea legii, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs, rezultă că decizia atacată, nu este susceptibilă de exercitarea controlului judiciar extraordinar al acestei căi de atac, având caracter irevocabil.

Această soluţie se impune în respectarea principiilor legalităţii şi unicităţii căilor de atac şi presupune asigurarea unui cadru procesual determinat de reguli stricte în desfăşurarea procedurii de judecată, în diferite faze procesuale, cu respectarea ierarhiei acestora.

Aşa fiind, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul M.D. împotriva Deciziei nr. 131/R din 19 martie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2171/2014. Civil. Partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial. Recurs