ICCJ. Decizia nr. 2191/2014. Civil. Conflict de muncă. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2191/2014
Dosar nr. 2518/1/2014
Şedinţa publică de la 16 septembrie 2014
Deliberând, în condiţiile art. 395 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2167 din 27 mai 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâta SC A.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 58 din 14 ianuarie 2014 a Tribunalului Dolj pronunţată în contradictoriu cu intimata - reclamantă P.T.
A schimbat în tot sentinţa sus menţionatăşi a respins acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 instituie principiul legalităţii grupelor de muncă, în sensul că activităţile, locurile de muncă şi categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind să fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.
Încadrarea în grupele de muncă se face fie direct, ca urmare a regăsirii în una din situaţiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare, ca efect al desfăşurării efective a muncii în situaţii din cele prevăzute în anexe.
În speţă, angajatorul a făcut demersurile necesare şi a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupele I şi II, însă nici locul de muncă, nici activitatea prestată de reclamantă nu au fost încadrate în grupa a-II-a de muncă.
Simpla existenţă a condiţiilor deosebite de muncă într-un sector de activitate, nu constituie un motiv pentru acordarea automată a grupei a II-a de muncă, pentru aceasta fiind necesar ca activitatea prestată să fie menţionată de Ordinul nr. 50/1990, îndeplinirea condiţiilor procedurii prevăzută de acelaşi ordin, nominalizarea pentru acordarea grupei, un anumit nivel al noxelor, etc.
Aşadar, hotărârile judecătoreşti pronunţate în favoarea unor colegi ai reclamantei nu impun acordarea grupei a-II-a de muncă în mod automat de către toţi salariaţii care ar fi lucrat în condiţii aparent similare, deoarece nu se pot supune comparaţiei, condiţiile de muncă concrete în care şi-au desfăşurat activitatea persoane diferite, având în vedere că probatoriul administrat în fiecare pricină poate fi distinct.
Rolul jurisprudenţei este de a interpreta şi a aplica legea la cazuri concrete deduse judecăţii instanţei, judecătorul soluţionând cauza în limitele legii, corespunzător probatoriului acelei pricini, neavând dreptul să stabilească dispoziţii generale, în afara speţei particulare, ce se deduce în faţa sa.
În raport de aceste considerente, Curtea de Apel Craiova a constatat neîntemeiată solicitarea reclamantei privind încadrarea în condiţiile grupei a-II-a de muncă şi obligarea pârâtei SC A.C. SA la eliberarea adeverinţei care să ateste această situaţie, astfel că, în temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ. a admis apelul, a schimbat sentinţa tribunalului şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea.
Împotriva Deciziei nr. 2167 din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, a formulat cerere de revizuire reclamanta P.T., invocând, ca temei de drept, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., solicitând schimbarea în tot a hotărârii supuse revizuirii.
În motivarea în fapt a cererii sale, revizuenta a arătat că, aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Craiova, a pronunţat hotărâri potrivnice în cauze având acelaşi obiect, precizând că a fost discriminată faţă de alţi colegi ai săi, care au desfăşurat acelaşi tip de activitate, în aceeaşi perioadă şi la acelaşi loc de muncă, cărora, însă, li s-a recunoscut grupa a-II-a de muncă prin hotărările judecătoreşti menţionate cu titlu exemplicativ în petitul cererii de revizuire (Deciziile nr. 1081/2014, nr. 752/2014, nr. 240/2014, 217/2014, 216/2014 etc.).
Jurisprudenţa contradictorie şi diferenţa de tratament dintre revizuentă şi colegii săi, care au obţinut hotărâri favorabile pot fi asimilate unei discriminări, în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Beian împotriva României).
Analizând condiţiile de admisibilitate cu privire la cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Revizuenta a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 2167 din 27 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata SC A.C. SA, în temeiul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., normă care deschide părţilor calea acestei căi extraordinare de atac de retractare, pentru cazul în care există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
S-a susţinut că decizia a cărei anulare se cere este contradictorie cu alte decizii ale aceleiaşi instanţe, pronunţate în pricini similare (drepturi salariale), în privinţa altor salariaţi, cauze soluţionate în contradictoriu cu aceeaşi intimată, SC A.C. SA.
În aplicarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte constată că revizuirea este inadmisibilă, întrucât, pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 se cer a fi întrunite cumulativ, anumite condiţii, care nu se verifică în cauză.
Astfel, este necesar să fie vorba despre hotărâri definitive ale căror dispozitive să fie contradictorii; hotărârile să fi fost pronunţate în acelaşi litigiu (ceea ce presupune să fie existat tripla identitate de părţi, obiect, cauză); hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces (dosar), ci în procese diferite şi, în cea de-a doua cauză, să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată de cea dintâi instanţă.
Or, câtă vreme îm prima ipoteză susţinută de revizuentă se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiaşi instanţe pronunţate în cauze similare (iar nu identice), în privinţa altor părţi ce sunt salariaţi ai aceleiaşi intimate, revizuenta nu poate obţine anularea deciziei instanţei de apel, întrucât practica neunitară a unei instanţe nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire, întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru situaţia descrisă nu este întrunită cerinţa ca hotărârile să fi fost pronunţate în cazul unui litigiu cu privire la care să se verifice tripla identitate de părţi, obiect, cauză, faţă de cel anterior şi a cărui autoritate de lucru judecat o încalcă.
Remediul practicii neunitare rămâne pronunţarea unei decizii în interesul legii, însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar şi aceasta ar fi lipsită de orice finalitate în privinţa situaţiei revizuentei, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede că soluţiile se pronunţă numai în interesul legii şi nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese.
Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este acela al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia, premisă ce nu se regăseşte în speţă.
Pe de altă parte, instituirea normei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un,,apel deghizat”, de natură a permite rejudecarea cauzei, pentru simplul fapt că,,există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni”, constantă a jurisprudenţei C.E.D.O., afirmată în Cauza Stanca Popescu c.României din 7 iulie 2009.
De asemenea, în speţă, revizuenta nu poate susţine ca motiv de revizuire existenţa unei discriminări în sensul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, faţă de condiţiile expres prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior analizate.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta P.T. împotriva Deciziei nr. 2167 din 27 mai 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Cu recurs la Completul de 5 judecători.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2014.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2186/2014. Civil. Conflict de competenţă. Fond | ICCJ. Decizia nr. 2192/2014. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
