ICCJ. Decizia nr. 2211/2013. SECŢIA a II-a CIVILA. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILA
Decizia nr. 2211/2013
Dosar nr. 2740/30/2011
Şedinţa publică de la 4 iunie 2013
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 10 ianuarie 2012, Tribunalul Timiş, a admis acţiunea precizată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, a obligat pârâta faţă de reclamantă la plata sumei de 459.757,90 RON cu titlu de dobânzi actualizate cu indicii de inflaţie pentru neplata facturii din 10 septembrie 2008, calculate de la data de 11 octombrie 2008 până la 30 septembrie 2010, a obligat pârâta la 107.408,57 RON, cheltuieli de judecată şi a dat reclamanta în debit cu suma de 515,82 RON, diferenţă taxă timbru, sens în care s-a emis adresă la Administraţia Finanţelor Publice Timişoara.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că nu mai poate fi analizată starea de fapt aşa cum este prezentată de pârâtă, a nerecunoaşterii debitului în cuantum de 2.574.732,47 RON ce reprezintă valoarea facturii din 10 septembrie 2008, acest aspect fiind soluţionat irevocabil în sensul obligării pârâtei la plata preţului, în cauză pronunţându-se Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 339 din 31 martie 2009 în Dosarul nr. 9002/30/2008 şi Curtea de Apel Timişoara prin decizia nr. 163 din 29 octombrie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 9002.1/30/2008, recursul împotriva acesteia fiind respins de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
A apreciat instanţa de fond că ceea ce se impune a fi analizat este doar cuantumul dobânzilor prin prisma dispoziţiilor art. 43 C. com. raport la data emiterii facturii din 10 septembrie 2008 şi la menţiunea înscrisă pe aceasta, că plata se va face după 30 de zile de la facturare, instanţa reţinând că începând cu 11 octombrie 2008 când suma a devenit exigibilă şi până la data debiterii contului pârâtei, a executării silite a sumei, 30 septembrie 2010, aceasta datorează dobânda legală de 429.786,25 RON faţă de care, actualizarea cu indicii de inflaţie este de 29.971,65 RON [varianta b)] a expertizei contabile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, solicitând admiterea apelului şi modificarea în tot a sentinţei apelate, precum şi suspendarea executării vremelnice a sentinţei recurate, până la soluţionarea apelului promovat împotriva hotărârii primei instanţei.
În motivarea apelului se arată că prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată în prezentul dosar, SC C. SA a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 408.175,31 RON, reprezentând dobânda legală comercială calculată la factura fiscală din 10 septembrie 2008 (factură în valoare de 2.574.732,47 RON) şi actualizarea cu indicele de inflaţie a acestei sume, pe perioada cuprinsă între 10 septembrie 2008 şi 19 octombrie 2010.
Arată că prioritar în apărarea sa a invocat neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate pentru promovarea cererii reclamantei pe cale de ordonanţă preşedinţială, conform prevederilor C. proc. civ.
A mai susţinut apelanta că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţiile invocate în cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., admiţând însă precizarea de acţiune a reclamantei, prin care aceasta a înţeles să-şi „recalifice cererea de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun”.
A considerat apelanta că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că instituţia apelantă „datorează dobânda legală de 429.786,25 RON, faţă de care, actualizarea cu indicii de inflaţie este de 29.971,65 RON” raportat la menţiunile înscrise pe această factură, luând în considerare un calcul reprezentând varianta a II-a a raportului de expertiză contabilă depus în cauză, raport modificat în urma obiecţiunilor formulate de către apelantă, nici modul de calcul al sumei de 408.175,31 RON cuprins în înscrisul intitulat „Penalităţi D.S.V.”, nefiind justificat.
Cu privire la cumulul dobânzii legale cu rata inflaţiei, apelanta a arătat că, în condiţiile în care la momentul actual, dobânda legală se calculează ţinând seama de o serie de factori care reflectă fluctuaţiile monetare, valoarea unui prejudiciu este acoperită prin dobânda legală, legiuitorul prevăzând raportarea calculului dobânzii legale în funcţie de un parametru variabil, flexibil urmărindu-se astfel ca prejudiciul să fie acoperit numai prin plata dobânzii legale şi să se evite suplimentarea acesteia prin adăugarea altor valori, astfel că, actualizarea sumei pretinse în funcţie de rata inflaţiei nu poate fi cumulată cu dobânda legală.
Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 105 din 27 aprilie 2012, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 429.786,25 RON cu titlu de dobândă legală şi la plata sumei de 42.978,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că aspectele la care face referire apelanta au fost analizate cu ocazia judecării Dosarului nr. 9002/30/2008 al Tribunalului Timiş prin sentinţa civilă nr. 339 din 31 martie 2009, rămasă irevocabilă, prin care pârâta a fost obligată la plata contravalorii facturii fiscale din 10 septembrie 2008 în cuantum de 2.574.732,47 RON, că ceea ce se judecă în litigiul de faţă este plata dobânzii legale, care reprezintă o compensaţie oferită de către legiuitor, creată tocmai în acest scop prin O.G. nr. 9/2000, din acest motiv, obligarea apelantei atât la dobândă legală cât şi la actualizarea sumei datorate cu indicii de inflaţie fiind neîntemeiată.
Referitor la motivul de apel potrivit căruia apelanta a fost obligată la cheltuieli de judecată exagerat de mari în raport de valoarea litigiului şi de munca prestată de către apărătorii reclamantei intimate, Curtea a constatat că şi acest motiv este întemeiat, deoarece prin sentinţa apelată a fost obligată pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş la plata sumei de 459.757,90 RON cu titlu de dobânzi actualizate cu indicii de inflaţie pentru neplata facturii din 10 septembrie 2008, calculate de la data de 11 octombrie 2008 până la 30 septembrie 2010, precum şi la plata sumei de 107.408,57 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli care reprezintă aproape 25% din valoarea totală a pretenţiilor solicitate, acest cuantum fiind exagerat şi disproporţionat în raport de obiectul litigiului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC C. SA Timişoara şi pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timişoara.
I. Recurenta reclamantă solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate în sensul menţinerii în întregime a sentinţei civile nr. 2 din 10 ianuarie 2012 a Tribunalului Timiş şi în ceea ce priveşte acordarea sumei de 457.574,04 RON reprezentând dobânda legală actualizată cu indicele de inflaţie şi a sumei de 107.408,57 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi cheltuieli de judecată în recurs.
Recurenta reclamanta îşi subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproşând instanţei de apel greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte neacordarea/înlăturarea sumei reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie a dobânzii legale şi acordarea doar a dobânzii legale şi reducerea cheltuieli de judecată.
Astfel, în ceea ce priveşte neacordarea sumei de 35.045,24 RON reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie, recurenta-reclamantă învederează instanţei faptul că este admisibil cumulul dobânzii legale cu actualizarea creanţei în funcţie de indicele de inflaţie, pe considerentul că cele două instituţii au natură diferită în sprijinul acestei soluţii fiind şi dispoziţiile O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, că actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanţei, fie executorului judecătoresc şi a probat întârzierea executării obligaţiei băneşti independent de dovedirea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile.
Referitoare la reducerea cheltuielilor de judecată de la suma de 107.408,57 RON la suma de 42.978,62 RON reprezentând onorariu de avocat recurenta-reclamantă arată faptul că legislaţia profesiei de avocat nu prevede un barem maximal al onorariului avocatului care este fixat exclusiv în funcţie de criteriile precizate în art. 274 C. proc. civ. şi în Satutul profesiei de avocat, că onorariul a fost stabilit inter pertes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ţinând seama de elementele prevăzute în alin. (3) al textului de lege menţionat.
Consideră recurenta-reclamantă că prin reducerea onorariului plătit avocatului recurenta ar fi în imposibilitate de a îşi recupera integral cheltuielile de judecată, deşi nu se află în culpă procesuală.
II. Recurenta-pârâtă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranşa Alimentelor Timişoara solicită admiterea prezentului recurs, modificarea în tot a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, respinge acţiunea reclamantei SC C. SA.
Recurenta-pârâtă îşi subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând faptul că instanţa de apel a admis în parte acţiunea reclamantei SC C. SA fără a lua în considerare şi fără a se pronunţa cu privire la motivul invocat în apel, anume la faptul că prima instanţă a admis acţiunea reclamantei fără a se pronunţa asupra excepţiilor invocate în cauză, astfel cum impun dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. luând în considerare o precizare de acţiune a reclamantei, prin care aceasta a înţeles să-şi „recalifice cererea de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun”, recalificare nemotivată în drept şi lipsită de temei juridic.
O altă critică vizează faptul că instanţa nu a luat în considerare cele consemnate în cuprinsul apelului formulat în cauză, anume faptul că, în lipsa îndeplinirii condiţiilor legale pentru plata facturii din 10 septembrie 2008, recurenta-pârâtă nu a putut efectua plata facturii din 10 septembrie 2008 (până la executarea silită), astfel că nu poate datora nici suma de 429.786,25 RON, 31 RON cu titlu de dobândă (sumă care în decizia recurată este menţionată a fi „suma de 457.574,04 RON, ceea ce reprezintă dobânda legală”).
În argumentarea acestei critici recurenta-pârâtă se raportează la lipsa avizului CTE, la adresa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş din 22 aprilie 2009 şi la adresa Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş din 3 octombrie 2008 comunicată SC C. SA prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire.
Se arată în continuare că instanţa de fond a admis acţiunea SC C. SA fără a exista dovada efectuării lucrărilor dispuse prin dispoziţiile de şantier şi pentru care s-au întocmit devize ofertă (carenu poartă semnătura dirigintelui de şantier şi nici a responsabilului legal al proiectului derulat prin Programul SAPARD) înscrisul depus de SC C. SA, intitulat „Centralizator financiar al situaţiilor de lucrări suplimentare” în cuantum total de 1.986.441,77 RON (inclusiv TVA), având în anexă devize ofertă, dispoziţii de şantier şi liste cu cantităţi de lucrări (antemăsurători), şi nu situaţii de lucrări efectuate. Subliniază recurenta-pârâtă că aceste devize ofertă nu constituie dovadă a executării lucrărilor, iar instituţia a arătat faptul că aceste lucrări nefiind executate în totalitate, nu s-a putut efectua recepţia lor, aspect care reiese şi din adresa înregistrată la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş din data de 27 noiembrie 2009, întocmită de către responsabilul tehnic SAPARD, dr. C.N.
În continuare recurenta pârâtă face trimitere la consemnările procesului-verbal de recepţie finală din data de 14 aprilie 2011 privind lucrarea „Modernizare, extindere şi dotare laborator sanitar veterinar Program SAPARD Măsura 1.2 Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş”, la dispoziţiile din capitolul 2 „Lichidarea cheltuielilor cuprins în Ordinul nr. 1792/2002, cu modificările ulterioare la condiţiile de plată prevăzute în acelaşi ordin şi concluzionează în sensul că factura vizând lucrările suplimentare nu a fost însuşită de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, fiind returnată către SC C. SA, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în data de 6 octombrie 2008, că recurenta pârâtă a fost executată silit în baza sentinţei nr. 339/2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 9002/30/2008, fără a exista dovada efectuării lucrărilor denumite suplimentare de către constructor şi fără a încuviinţa efectuarea unei expertize tehnice în construcţii, deşi aceasta a fost solicitată chiar de către reclamantă, pentru lucrările denumite suplimentare de către constructor neexistând situaţii de lucrări care să fie semnate şi însuşite de către Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, ci devize ofertă, care nu constituie dovada executării acestor lucrări.
Precizează recurenta-pârâtă că pentru lucrările denumite suplimentare de către SC C. SA nu s-a întocmit recepţia la terminarea lucrărilor şi nici recepţia finală nici până la această dată, lucrări pentru care nu s-a respectat nici sistemul calităţii în construcţii (Legea nr. 10/1995, cu modificările ulterioare, H.G. nr. 272/1994 şi H.G. nr. 273/1994, cu modificările ulterioare, astfel cum se arată în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert ing. T.R.V.)
Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite de instanţa de fond în sumă de 107.408,57 RON, instanţa a redus această sumă la cea de 42.978,62 RON, recurenta-pârâtă apreciazăcă este tot nepotrivit de mare raportat la valoarea pricinii şi la munca depusă de avocaţi în acest dosar, motiv pentru care s-ar impune micşorarea onorariului avocatului în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
I. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
Natura juridică a dobânzilor diferă de cea a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, cumulul dobânzii cu rata inflaţiei fiind astfel admisibil întrucât nu reprezintă o dublă reparaţie.
Aceasta pentru că, prin acordarea dobânzii legale, se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor ce-i revin, în timp ce, prin actualizarea debitului cu rata inflaţiei, se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv determinat de fluctuaţiile monetare produse în intervalul de timp existent între data scadenţei şi momentul plăţii efective.
Aşadar cele două tipuri de daune sunt distincte din perspectiva finalităţii lor, daunele moratorii reprezentând o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor în timp ce daunele compensatorii îşi propun să acopere beneficiul nerealizat.
Se reţine aşadar că prima critică formulată de recurenta-reclamantă este fondată, instanţa de apel făcând o greşită aplicare a legii prin înlăturarea sumei solicitată cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie a debitului.
Şi cea de-a doua critică este fondată întrucât în aprecierea cuantumului onorariului instanţa de apel a avut în vedere soluţia pronunţată pe fondul cauzei.
Aşadar, cum fondul cauzei a fost greşit soluţionat şi diminuarea sumei datorate cu titlu de cheltuieli de judecată apare ca fiind rezultatul aceleaşi erori de judecată.
II. Înalta Curte, examinând cererea de recurs a recurentei-pârâte, din perspectiva criticilor invocate, reţine nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 3021 lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente.
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă redată în art. 304 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă îşi circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanţei de control judiciar, din perspectiva situaţiei de fapt reţinută şi a probatorului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă face referire la diverse acte normative, trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susţină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ.
Aşadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situaţii de fapt, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate de instanţe, dar aduc în susţinere argumente ce îşi propun să repună în discuţie situaţii de fapt precum şi reinterpretarea probatorului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie şi nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 302 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia invocată de intimata-pârâtă şi va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată este cenzarabilă din perspectiva criticilor formulate de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul recurentei reclamante, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei atacate şi va constata nulitatea cererii de recurs formulată nde recurenta-pârâtă în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC C. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 105/A din 27 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat, modificată decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinţei nr. 2 din 10 ianuarie 2012 a Tribunalului Timiş.
Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timişoara împotriva deciziei nr. 105/A din 27 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2160/2013. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2256/2013. Civil. Contestaţie decizie de... → |
|---|
