ICCJ. Decizia nr. 2256/2013. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2256/2013
Dosar nr. 6840/1/2012
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 2263 din 20 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vaslui, a fost modificată în parte sentinţa în sensul respingerii contestaţiei formulate de contestatoarea A.L. şi au fost menţinute dispoziţiile sentinţei care nu contraveneau deciziei.
Curtea a reţinut ca A.L. a fost beneficiara unei pensii de serviciu acordate conform Legii nr. 567/2004, în cuantum de 3.754 RON. Diferenţa dintre cuantumul pensiei de serviciu, calculare conform Legii nr. 587/2004, şi cel al pensiei de asigurări sociale, stabilite conform Legii nr. 19/2000, a fost plătită de la bugetul de stat.
Potrivit art. 1 Iit. c) din Legea nr. 119/2010, pe data intrării în vigoare a acestei legi, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, acordate conform Legii nr. 567/2004, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 3 alin. (1) din acest act normativ prevede că pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În aceste condiţii, recurenta a emis decizia din 16 august 2010, prin care pensia de serviciu a intimatei a fost recalculată. Decizia de recalculare a fost contestată ele intimată, iar Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 1936 din 18 decembrie 2010, a anulat această decizie, menţinând pensia de serviciu.
Ulterior, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010.
Potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ, „pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-lit. h) din Legea nr. 119/2010 care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor aceleiaşi legi, se revizuiesc, din oficiu, de către casele teritoriale de pensii în evidenţa cărora se afla dosarele de pensie, prin emiterea unor decizii de revizuire, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Totodată, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 59/2011, „pentru revizuirea pensiilor menţionate la art. 1 se utilizează metodologia de calcul prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă”.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, recurenta a emis decizia de revizuire pensie din 13 iulie 2011, contestată în prezenta cauză.
Ca urmare a revizuirii pensiei de serviciu, nu s-a mai acordat diferenţa de la bugetul de stat, pensia intimatei fiind redusă la componenţa contributivă stabilită conform Legii nr. 19/2000.
În concret, cuantumul pensiei intimatei a fost redus de la 3.754 RON, la 1.399 RON, începând cu data de 1 august 2011, această reducere a cuantumului pensiei fiind apreciată de prima instanţă ca o încălcare a dreptului fundamental de proprietate al intimatei, ocrotit prin art. 1 din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aplicat prioritar în conformitate cu art. 20 din Constituţie.
Faţă de dispoziţiile art. 20 din Constituţie, Curtea a reţinut, având în vedere şi considerentele deciziei nr. 29/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au soluţionat recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de colegiile de conducere ale Curţilor de Apel Braşov, Cluj, Craiova şi Galaţi privind aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 119/2010, raportat la art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional Ia Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţie, referitoare la recalcularea pensiilor prevăzute de art. 1 din lege, decizie obligatorie potrivit art. 3307 alin. (4) C. proc. civ., că judecătorul naţional poate să constate inaplicabilitatea unei norme juridice adoptate de legiuitorul intern, în măsura în care, prin aplicarea normei interne, s-ar atinge un drept fundamental consacrat printr-un tratat internaţional Ia care România este parte.
Altfel spus, judecătorul naţional este cel care stabileşte dacă, într-un caz concret, aplicarea legii interne produce efecte contrare tratatului internaţional, raportat la circumstanţele de fapt ale cauzei.
Prin urmare, examinând dacă aplicarea O.U.G. nr. 59/2011 a condus la încălcarea dreptului fundamental de proprietate al intimatei, drept consacrat de art. 1 din Primul Protocol Ia Convenţia Europeană a Dreptului Omului avut în vedere de prima instanţă, Curtea de Apel a concluzionat ca şi prima instanţă, că ingerinţa statului este legală, întrucât este reglementată de O.U.G. nr. 59/2011, şi urmăreşte un „scop legitim”, de utilitate publică, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (de exemplu, Cauza Wieczorek împotriva Poloniei din 8 decembrie 2009), scopul instituirii unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor, cu respectarea principiului contributivităţii şi egalităţii, fiind acela de „a se stabili în mod just şi echitabil drepturile de pensie pe care persoanele vizate de prezenţa ordonanţă de urgenţă sunt îndreptăţite să Ie primească, astfel încât acestea să aibă posibilitatea să identifice şi să depună la casele teritoriale de pensii toate documentele doveditoare ale veniturilor realizate pe parcursul întregii activităţi profesionale”.
În ceea ce priveşte testul de proporţionalitate, s-a reţinut că, în cazul intimatei, „mijlocul” utilizat pentru atingerea acestui scop legitim a fost cel al revizuirii pensiei speciale, cu consecinţa reducerii cuantumului pensiei de la 3.754 RON, la 1.399 RON.
Examinând dacă această reducere a cuantumului pensiei, reprezintă, pentru intimată, o sarcină excesivă, disproporţionată, care depăşeşte un anumit „prag de dificultate”, Curtea de Apel a avut în vedere aşa cum a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Hasani împotriva Croaţiei, decizie de admisibilitate din 30 septembrie 2010, Cauza Rasmussen împotriva Poloniei, Cauza Banfield împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 18 octombrie 2005, Cauza Callejas împotriva Spaniei din 18 iunie 2002, decizie asupra admisibilităţii, Cauza Maggio ş.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011, Cauza Moskal împotriva Poloniei din 15 septembrie 2009, Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei), în cauze în care statele contractante au adoptat măsuri legislative prin care au suprimat sau au limitat, pentru viitor, plata unor pensii speciale sau a altor beneficii sociale aflate în plată.
Astfel, s-a concluzionat că, în prezenta cauză, intimata nu a fost lipsită total de pensie şi nici nu i-au fost suprimate integral mijloacele de subzistenţă. În condiţiile în care, în România, pensia medie de asigurări sociale de stat în luna august 2011 a fost de 753 RON, conform datelor statistice prezentate de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale, eliminarea componentei necontributive a pensiei de serviciu (suportate până atunci de la bugetul de stat) şi menţinerea componenţei contributivă a pensiei de serviciu (suportate de la bugetul asigurărilor sociale de stat), în cuantum de 1.399 RON, nu a impus intimatei o sarcină excesivă exorbitantă, lipsită de orice temei şi care să depăşească marja largă de apreciere pe care însăşi Curtea de la Strasbourg, conform jurisprudentei sale, o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. De altfel, în acest sens s-a şi pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia de inadmisibilitate din 7 februarie 2012, în cauzele conexate A.M.F., J.V.T., E.T., M.M. şi L.G. împotriva României.
Având în vedere că ingerinţa statului, din perspectiva dreptului intimatei Ia respectarea pensiei de serviciu, a fost legală, a urmărit un scop legitim şi a respectat un rezonabil raport de proportionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit a fi realizat, s-a constatat că, prin revizuirea pensiei de serviciu conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 59/2011, nu se aduce atingere dreptului fundamental de proprietate consacrat prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional Ia Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei decizii, la data de 28 octombrie 2012, revizuenta A.L. a formulat cerere de revizuire, solicitând în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2309/89/2011.
În motivarea cererii revizuenta a arătat că decizia atacată este potrivnică deciziei civile nr. 3202/R din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în Dosarul nr. 3493/89/2010 prin care s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de intimata Casa Judeţeană de Pensii Vaslui împotriva sentinţei civile nr. 1336 din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Vaslui.
Revizuenta reia integral motivele invocate în cadrul recursului, concluzionând că nu i s-a respectat dreptul la apărare, sentinţa civilă nr. 2263 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Vaslui fiind executorie şi făcând ample referiri Ia considerentele acestei sentinţe şi Ia jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Revizuenta arată că intimata a emis decizia din 16 august 2010 prin care i s-a redus pensia în baza Legii nr. 119/2010, decizie contestată, iar prin sentinţa civilă nr. 1936 din 16 decembrie 2010 admis contestaţia acesteia şi i s-a menţinut pensia de serviciu, sentinţă care a fost menţinută prin decizia civilă nr. 3202 din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti prin respingerea recursului declarat de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui.
La data de 13 iulie 2011, Casa de Pensii Vaslui a emis decizia prin care i s-a redus din nou pensia, deşi sentinţa de recalculare fiind executorie i s-a emis o nouă decizie de menţinere a pensiei. Această decizie a fost contestată şi s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2263/2011 din 20 octombrie 2011 prin care Tribunalul Vaslui a admis contestaţia şi s-a menţinut decizia de pensionare din 14 ianuarie 2011. Împotriva acestei sentinţe intimata a formulat recurs, care a fost admis şi a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă prin decizia nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.
Revizuenta arată că deşi prin încheierea din 23 februarie 2012, Curtea de Apel Iaşi a dispus să se pună în discuţia părţilor necesitatea suspendării judecăţii recursului declarat de Casa Judeţeană de Pensii Vaslui în conformitate cu art. 244 alin. (1) C. proc. civ. până Ia soluţionarea irevocabilă a contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a pensiei speciale în temeiul Legii nr. 119/2010, suspendare cu care a fost de acord, Ia termenul din 28 martie 2012 s-a judecat recursul, pronunţându-se decizia nr. 608 fără nicio motivare cu privire la dispoziţiile luate la termenul anterior.
Revizuenta susţine că pensia de serviciu este un drept câştigat, iar acest principiu a fost recunoscut de legiuitorul român prin intermediul art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 unde s-a admis „că o pensie în cuantum superior nu mai poate fi amendată ulterior prin reducerea cuantumului, indiferent de actul prin care o astfel de reducere ar fi realizată.”
Astfel, arată că cea de-a doua decizie dată în 13 iulie 2011, decizie care consideră că se impune a fi anulată, are autoritate de lucru judecat şi licită respingerea recursului formulat împotriva deciziei civile nr. 608 din 28 martie 2012 şi menţinerea sentinţei civile nr. 2263 din 20 octombrie 2011 a Tribunalului Vaslui ca legală şi temeinică.
Înalta Curte, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile la admisibilitatea cererii de revizuire şi faptele pe care se întemeiază, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat şi presupune îndeplinirea mai multor condiţii cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente, părţi, obiect şi cauză, hotărârile să fie pronunţate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.
După cum s-a arătat mai sus, una dintre condiţiile existenţei cazului de revizuire în discuţie vizează tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiile în care s-au pronunţat hotărârile pretins contradictorii.
În speţă, revizuenta nu invocă pronunţarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească acelaşi obiect.
Astfel, în decizia civilă nr. 3202/R din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti pronunţată în Dosarul nr. 3493/89/2010 a fost respins recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vaslui şi menţinută sentinţa nr. 1936 din 18 decembrie 2010 prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei de serviciu a reclamantei în temeiul Legii nr. 119/2010 din 16 august 2010, emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010.
Prin decizia nr. 608/2012 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel laşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Vaslui şi, în consecinţă a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă, având ca obiect anularea deciziei din 13 iulie 2011, prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.
Se constată astfel că obiectul celor două litigii, finalizate prin deciziile invocate ca fiind pretins potrivnice este diferit, în prima cauză fiind contestată decizia emisă de intimată în baza Legii nr. 119/2010, iar în cea de-a doua, decizia prin care au fost recalculate drepturile de pensie ale contestatoarei în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.
Or, pentru a fi incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleaşi părţi, obiect şi cauză, ceea ce nu este ipoteza din speţă.
Lipsa identităţii de obiect nu poate fundamenta cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea cerinţei de admisibilitate impusă de acest text de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuenta A.L., ca inadmisibilă, nefiind întrunite cerinţele textului de lege sus-menţionat.
PENTRU ACESTE MOTlVE
ÎN NUMELE LEGlI
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.L. împotriva deciziei civile nr. 608 din 28 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2211/2013. SECŢIA a II-a CIVILA. Pretenţii.... | ICCJ. Decizia nr. 2257/2013. Civil. Pretenţii. Revizuire - Recurs → |
|---|
