ICCJ. Decizia nr. 2264/2013. Civil. Conflict de competenţă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 2264/2013
Dosar nr. 438/54/2013
Şedinţa publică de la 5 iunie 2013
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 decembrie 2012 la Tribunalul Mehedinţi, reclamanţii P.I. şi L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune anularea hotărârii consiliului de administraţie din 10 decembrie 2012. Cererea a fost înregistrată în Dosarul nr. 12853/101/2012. Prin încheierea pronunţată în acest dosar Ia data de 23 ianuarie 2013, Tribunalul Mehedinţi a constatat că este competent să soluţioneze acţiunea cu care a fost învestit.
La aceeaşi dată, 19 decembrie 2012, reclamanţii au investit şi Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu acţiunea în anularea hotărârii consiliului de administraţie din 10 decembrie 2012, fiind înregistrat Dosarul nr. 18791/225/2012.
La 18 decembrie 2012, reclamanţii P.I. şi L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune anularea hotărârii consiliului de administraţie din 3 decembrie 20112. Cererea a fost adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi a fost înregistrată sub nr. 18693/225/2012.
La 7 ianuarie 2013, reclamanţii P.I. şi L.L.M. au chemat în judecată pe pârâta SC S. SA pentru a se dispune şi anularea hotărârii consiliului de administraţie din 28 decembrie 2012. Cererea a fost adresată Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi a fost înregistrata sub nr. 126/225/2013.
Reclamantul P.I. a mai introdus o acţiune Ia Judecătoria Drobeta Turnu Severin, la data de 25 ianuarie 2013, care a fost înregistrată sub nr. 1213/225/2013, având ca obiect anularea hotărârii consiliului de administraţie din 28 decembrie 2012.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin încheierea a conexat la Dosarul nr. 18693/225/2012, ca urmare a admiterii excepţiei de conexitate, Dosarele 126/225/2013 şi nr. 18791/225/2012, toate acţiunile în anularea hotărârilor consiliului de administraţie din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 şi din 28 decembrie 2012 urmând a fi soluţionate împreună.
Aceeaşi instanţă, prin încheierea din 4 martie 2013 a conexat la Dosarul nr. 18693/225/2012 şi Dosarul nr. 1213/225/2013 care are ca obiect anularea hotărârii consiliului de administraţie din 28 decembrie 2012.
Prin încheierea din 4 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 18693/225/2012, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a constat că este competentă să soluţioneze cauza (cu toate cererile conexate) şi că s-a ivit un conflict pozitiv de competenţă faţă de faptul că Tribunalul s-a declarat competent să soluţioneze acţiunea în anularea hotărârii consiliului de administraţie din 10 decembrie 2012, pnn încheierea 23 ianuarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 12853/101/2012.
Astfel, a învestit Curtea cu soluţionarea conflictului pozitiv de competenţă, conform art. 20 pct. 1 raportat Ia art. 22 alin. (2) C. proc. civ. de Ia 1864.
Regulatorul de competenţă a fost stabilit prin decizia nr. 12/2013 din 2 aprilie 2013 a Curţii de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă, prin care a fost stabilită în favoarea Tribunalului Mehedinţi, secţia a ll-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, competenţa de soluţionare a acţiunilor având ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administraţie din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 şi din 28 decembrie 2012 ale SC S. SA, formulate de P.I. şi L.L.M.
Curtea a apreciat că în cauză, faţă de obiectul cererilor care se întemeiază pe prevederile art. 114 raportat la art. 132 din Legea societăţilor comerciale, fiind vorba de atacarea hotărârilor organului de conducere ale unei societăţi pe acţiuni, competenţa este determinată de dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 71/2010 pentru punerea în aplicare a noului C. civ.
Potrivit art. 63 din Legea nr. 31/1930 astfel cum este în vigoare, „Cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal”.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta SC S. SA, fără a-l încadra în drept.
În memoriul de recurs, recurenta a susţinut faptul că în mod eronat s-a reţinut că obiectul cererilor reclamanţilor se întemeiază pe prevederile art. 114 raportat la art. 132 din Legea nr. 31/1990 şi s-a stabilit, în temeiul art. 63, competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului.
Recurenta arată că art. 132 reglementează căile de atac împotriva hotărârilor adunării generale a acţionarilor, iar nu împotriva hotărârilor consiliului de administraţie.
Susţine că cererile şi acţiunile împotriva hotărârilor consiliului de administraţie sunt reglementate de art. 218 şi urm. noul C. civ., iar cererile şi acţiunile împotriva hotărârilor adunării generale sunt reglementate strict şi în mod expres prevăzute în art. 132 din Legea nr. 31/1990.
În realitate, acţiunile reclamanţilor au ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administraţie, iar nu anularea unor hotărâri ale adunării generale a acţionarilor.
Susţine că, într-adevăr art. 63 din Legea nr. 31/1990 pe baza căruia instanţa de fond stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului, se prevede faptul că „cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege se soluţionează de tribunal” însă Legea nr. 31/1990 nu prevede cereri şi căi de atac decât împotriva hotărârilor adunării generale (art. 132), cererile şi căile de atac împotriva hotărârilor consiliului de administraţie fiind prevăzute şi reglementate de noul C. civ.
Astfel, recurenta arată că Judecătoria Drobeta Turnu Severin este competentă să soluţioneze pricina şi nu Tribunalului Mehedinţi aşa cum în mod greşit a stabilit instanţa de fond, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi modificarea deciziei din 2 aprilie 2013 în sensul sabilirii în favoarea Judecătoriei Drobeta Turnu Severin a competenţei de soluţionare a acţiunilor având ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administraţie.
Analizând hotărârea recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Deşi, prin recursul declarat, recurenta nu a indicat temeiul de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 308 alin. (3) C. proc. civ. criticile formulate vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauza dedusă judecăţii, prezentul litigiu comercial are ca obiect anularea hotărârilor consiliului de administraţie din 3 decembrie 2012, din 10 decembrie 2012 şi din 28 decembrie 2012 ale SC S. SA, formulate de reclamanţii P.I. şi L.L.M.
Prin decizia recurată s-a soluţionat conflictul pozitiv de competentă ivit între Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi Tribunalul Mehedinţi în favoarea acestei din urmă instanţe, considerată competentă materia, să judece cauza în temeiul dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 31/1990.
Contrar susţinerilor recurentei, soluţia pronunţată în regulatorul de competenţă este corectă în raport de circumstanţele particulare ale speţei.
Întreaga argumentare a recurentei privind aplicabilitate dispoziţiilor art. 216 alin. (1) şi alin. (3) Noul C. proc. civ., nu va fi reţinută, având în vedere că în prezenta cauză, la momentul introducerii acţiunilor conexate, respectiv, 18 şi 19 decembrie 2012 şi 7 şi 25 ianuarie 2013, erau aplicabile, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de emitere a regulatorului de competenţă, dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin art. 10 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., conform cărora „cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială îşi are societatea sediul principal”.
Totodată este de menţionat faptul că, dispoziţiile art. 63 din Legea societăţilor comerciale se corelează cu cele ale art. 7 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal, precum şî cu cele ale art. 15 C. proc. civ. conform căruia cererile în materie de societate, până Ia sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competenţa locului unde societatea îşi are sediul principal.
Curtea de Apel a reţinut cu titlu generic aplicabilitatea dispoziţiilor art. 114 şi art. 132 din Legea societăţilor comerciale, soluţia pronunţată de aceasta în cadrul regulatorului de competenţă fiind întemeiata în mod corect pe dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 31/1990 care au caracter imperativ, astfel că impun o competenţa teritorială cu caracter exclusiv, iar nu alternativ aşa încât indiferent de obiectul cererilor şi căilor de atac care formulează/exercită în condiţiile legii mai sus menţionate, părţile nu pot deroga de la acesta.
Având în vedere că instanţa competentă să soluţioneze conflictul pozitiv de competenţă, a statuat în favoarea Tribunalului Mehedinţi competenţa de soluţionare a cauzei, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ., raportat Ia art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC S. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta SC S. SA împotriva deciziei nr. 12/2013 din 2 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a ll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2259/2013. Civil. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2282/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
