ICCJ. Decizia nr. 2283/2013. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA a II-a CIVILĂ
Decizia nr. 2283/2013
Dosar nr. 5255/111/2010
Şedinţa publică de la 6 iunie 2013
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1107/COM din 22 noiembrie 2011, Tribunalului Bihor, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC P.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul B.I.A., având ca obiect acţiune în constatare.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 4 iulie 2007, între societatea reclamantă SC P.C. SRL, reprezentată de V.P.G.B.E., în calitate de vânzător şi pârâtul B.I.O., în calitate de vânzător şi pârâtul B.I.O., în calitate de cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, având ca obiect casa de locuit cu anexe gospodăreşti situată pe imobilul cu nr. cadastral C1 CF nr. F1 Beiuş, precum şi parcelele cu nr. top T1, T2, T3 înscrise în CF nr. F2 Beiuş, suprafaţa de 2300 mp din 5800 părţi din imobilul cu nr. top T4 înscris în CF nr. F3 Beiuş, parcela cu nr. top T5 înscrisă în CF nr. F4 Beiuş, parcelele nr. top T6 din CF nr. F5 Nimăieşti şi nr. top T7 din CF nr. F6 Nimăieşti, mai puţin suprafaţa de 8221 mp din nr. cadastarl C1 şi nr. top T5, pentru preţul de 250.000 euro, urmând ca diferenţa de preţ plus dobânda să se achite conform graficului, anexa la contract, în mod obligatoriu la data de 1 iunie a fiecărui an, până în anul 2016. S-a prevăzut totodată că data intrării în posesie a cumpărătorului este 15 septembrie 2007.
Părţile au prevăzut că, în cazul în care contractul ajunge la termen, în sensul că plata integrală, rate şi dobânzi, se vor achita de către cumpărător până în data de 1 iunie 2010, aceasta va intra şi în posesia suprafeţei de 5055 mp teren proprietatea reclamantei, înscris în CF nr. F7 Beiuş, preţul ei fiind inclus în suma de 250.000 euro, ce reprezintă valoarea contractului. De asemenea, părţile au stabilit că, în cazul în care cumpărătorul nu va achita ratele conform graficului, antecontractul de vânzare-cumpărare se va considera rezolvit de drept, fără nicio notificare prealabilă sau punere în întârziere, iar pârâtul va pierde în întregime avansul de 25.000 euro achitat la data încheierii antecontractului.
La data de 19 august 2009, pârâtul a notificat reclamanta să se prezinte la data de 28 august 2009, ora 11:00, la Biroul Notarial Public M.B. din Oradea, pentru semnarea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare a imobilelor precizate în antecontractul de vânzare-cumpărare.
La data de 2 iunie 2010, prin adresa comunicată pârâtului la data de 2 iunie 2010, reclamanta a notificat pârâtul asupra faptului că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a ratei a treia până la data 1 iunie 2010, în sumă de 39.000 euro, conform graficului de plată anexă la antecontract, solicitând totodată ca în termen de 3 zile de la primirea notificării, pârâtul să o contacteze în vederea clarificării situaţiei, în caz contrar, solicită pârâtului ca la data de 8 iunie 2010 să înapoieze cheile de imobilul ce face obiectul antecontractului şi să evacueze acest imobil.
Conform actele de la dosar, reclamanta a emis facturi fiscale şi chitanţe pentru rata I şi a II-a, chitanţa pentru cea de a doua rată fiind emisă la data de 23 octombrie 2009.
Având în vedere că reclamanta nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii asumate prin antecontractul menţionat, respectiv emitetrea facturii fiscale pentru cea de a treia rată în condiţiile antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate că a fost notificată de pârât în acest sens conform notificării menţionată mai sus, instanţa a apreciat că, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina pârâtului în neexecutarea antecontractului de vânzare-cumpărare, recunoaşterea culpei fiind însăşi emiterea facturii fiscale pentru rata a treia şi a patra abia la data de 10 august 2011.
Raportat la acest ultim aspect, instanţa a reţinut şi faptul că, chiar în cursul procesului, a fost depusă factura menţionată, din care se poate concluziona că nici la momentul sesizării instanţei de judecată nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute în antecontract pentru a se constata rezilierea acestuia. Mai mult, conform actelor de la dosar, asociaţii societăţii reclamante nu au respectat obligaţiile asumate prin actul adiţional menţionat mai sus, şi au hotărât vânzarea părţilor sociale către numitul N.I.S., acesta din urmă luând hotărârea dizolvării societăţii reclamante.
Faţă de cele reţinute, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1020 C. civ., în vigoare la data naşterii raporturilor dintre părţi, motiv pentru care a respins ca nefondată cererea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC P.C. SRL Beiuş, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul admiterii în întregime a acţiunii astfel cum a fost formulată.
Verificând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel invocate pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut corect că apelanta reclamantă, prin emiterea facturii proformă, pentru ratele a treia şi a patra, la data de 10 august 2011, şi-a recunoscut propria culpă în neexecutarea propriilor obligaţii din antecontractul de vânzare-cumpărare în ce priveşte emiterea facturilor.
Referitor la cesionarea părţilor sociale către numitul N.I.S., la 8 zile după împlinirea termenului pentru executarea de bună voie, a obligaţiilor contractuale, stabilit de comun acord, critica a fost apreciată neîntemeiată, câtă vreme la data de 10 august 2011 s-a emis factură proformă pentru ratele a treia şi a patra cu dobânzile aferente, iar transmiterea părţilor sociale şi dizolvarea societăţii au fost înregistrate în registrul comerţului în baza rezoluţiei din 23 iunie 2010 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, instanţa de fond reţinând corect că în cauză nu erau îndeplinte condiţiile prevăzute în antecontract, pentru a se constata rezilierea acestuia.
Susţinerea apelantei în sensul că instanţa de fond a cercetat mai mult culpa sa în ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale stabilite prin antecontract, fără a verifica şi culpa pârâtului în neexecutarea obligaţiilor sale contractuale, este infirmată de considerentele hotărârii potrivit cărora, nu s-a putut reţine vreo culpă în sarcina pârâtului în neexecutarea antecontractului de vînzare-cumpărare, raportat la recunoaşterea culpei de către apelantă, prin emiterea facturii fiscale pentru rata a treia şi a patra la data de 10 august 2011.
Pe de altă parte, fiind invocate prevederile art. 1020 şi art. 1021 vechiul C. civ., instanţa era obligată ca, pentru a analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de aceste texte de lege în promovarea acţiunii, să verifice în primul rând dacă cel ce a formulat acţiunea, în speţă reclamanta şi-a îndeplinit sau nu obligaţiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare.
Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 75/C/2012-A din 3 octombrie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC P.C. SRL.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, şi pe fond admiterea acţiunii, în temeiul motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs, intimatul-pârât B.I.O. a invocat în primul rând nulitatea cererii de recurs, pentru nerespectarea cerinţelor art. 304 C. proc. civ.
În subsidiar, intimatul a invocat lipsa capacităţii procesuale de folosinţă şi a capacităţii procesuale de exerciţiu a societăţii reclamante, întrucât prin rezoluţia din 19 octombrie 2012 a O.R.C. Bihor s-a dispus radierea societăţii, patrimoniul trecând în proprietatea asociatului unic N.I.S.
Prin scriptul depus la dosarul cauzei la data de 5 iunie 2013, N.I.S. a adus la cunoştinţa instanţei faptul că societatea SC P.C. SRL a fost radiată de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor în baza rezoluţiei din 19 octombrie 2012 şi a certificatului de radiere din data de 24 octombrie 2012, susţinând că solicită introducerea în cauză în calitate de continuator al societăţii, arătând că susţine în nume propriu cererea de recurs.
În şedinţa publică din data de 6 iunie 2013, Înalta Curte a respins cererea de introducere în cauză a lui N.I.S., deoarece din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că acesta îndeplineşte cumulativ condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile.
Înalta Curte, în ceea ce priveşte excepţia de nulitate a cererii de recurs, invocată de către intimat în raport de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., arată că analiza acesteia nu se impune, având în vedere că excepţia privind lipsa capacităţii procesuale de folosinţă primează în raport cu cea sus evocată.
Astfel, Înalta Curte, conform dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei invocată de intimat, şi a reţinut:
Prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societăţile comerciale cu sediul în România sunt învestite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele persoanlităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică.
În speţa de faţă, se constată că societatea reclamantă SC P.C. SRL a fost radiată din evidenţele O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, în temeiul dispoziţiilor art. 235 din Legea nr. 31/1990, potrivit rezoluţiei din 19 octombrie 2012 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor.
Aşadar, după cum rezultă şi din certificatul de radiere emis la data de 24 octombrie 2012 de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, societatea SC P.C. SRL care a formulat cererea de recurs este în prezent dizolvată şi radiată, lipsindu-i astfel capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, motiv pentru care Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ., va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei, iar cererea de recurs va fi respinsă conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.C. SRL împotriva deciziei nr. 75/C/2012-A din 3 octombrie 2012 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2282/2013. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2542/2013. Civil. Anulare incident plată.... → |
|---|
